TRIMITE PRIN

Calomnie

Publicare: 2010-10-05
Autor: ALBERT Ernő
Tradus de: GÁL Réka



Reprezintă o formă a agresiunii verbale, are strânsă legătură cu insulta. Diferă însă de aceasta prin aspectul că accentul nu cade doar pe atacul direct - deşi şi pe acesta -, ci mai degrabă pe vorba pe la spate, pe şoapte, pe denigrare neîntemeiată. Calomniator este acela care născoceşte şi răspândeşte despre cineva zvonuri rele nefondate, fapte ce-i lezează onoare, întâmplări răstălmăcite, adesea întoarse pe dos, punând într-o lumină negativă şi faptele bune. În comparaţie cu insulta, o parte a calomniilor nu ajung deloc sau ajung foarte târziu la urechile celui vizat, deoarece calomnia se răspândeşte şoptind încet, în absenţa celui calomniat.


Adesea începe cu o flecăreală superficială, o bârfă, iar aceasta, în timp ce se răspândeşte rapid, se transformă într-o calomnie gravă.


Ponegritorul a fost marcat şi în Biblie, deoarece a răspândit acuzaţii neadevărate. Am văzut că unul dintre scopurile răspânditorului este următorul: cu vorbe mincinoase să-şi defăimeze cunoştinţa, duşmanul în faţa obştii. Împotriva calomniei grăieşte şi porunca „Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău", nu te alia cu răul.


Se întâmplă în comunităţi mai mici sau mai mari, chiar şi la nivel naţional, ca în formă mascată, sau chiar deschis, unii să denigreze, să acuze nejustificat pe cineva în mod organizat, repetându-se mereu. Izbânda calomniei este adesea însoţită de bucurie răutăcioasă.


Calomnia îl încătuşează pe cel vizat: acesta bănuieşte, observă ceva din întâmplare, în şoapte aude şi ceva sigur, însă trebuie să îndure neputincios calomniile, incapabil să se apere de acestea. Rareori devine cunoscut cel care le-a născocit, le-a răspândit. În astfel de situaţii se stârneşte dorinţa de răzbunare, eventual se ajunge în faţa instanţei de judecată, dar cel despre care au fost răspândite nu va scăpa niciodată complet de ele. Mulţi au comparat calomnia cu veninul de şarpe. Proverbele formulează şi astfel: „E uşor să dobândeşti faimă rea, dar cu greu scapi de ea." „Rumegă-ţi bine cuvintele înainte de a le rosti." Se potriveşte bine calomniatorului proverbul: „Cel ce cu noroi aruncă, se murdăreşte." Condiţia unei vieţi lungi şi fericite este să te fereşti de calomnii. Reţine-ţi limba de la rău şi vorbe ocărâtoare. „De tăişul săbii mulţi au căzut, dar nu atâţia, câţi de limba altora."


Atunci când într-o comunitate iese la iveală iniţiatorul calomniei sau cel care o răspândise, de cele mai multe ori dezvăluirea este urmată de negare, mai rar de dispută sau de pedeapsă. Pedeapsa pentru calomnie, răscumpărarea vinei cu bani a fost numită răscumpărarea vorbelor.


Comunicări legate de calomnii au fost consemnate în 1655 la Cluj: „Nu un om precum acela mi-a dat mie onoarea, nu mi-o poate lua niciodată, nici nenumăraţii ponegritori. Orice ar lătra sau ar cârâi, voi avea şi eu susţinători adevăraţi care nu cu calomnie, ci prin lege [mă vor ocroti]."

În 1583, la Cluj, s-a afirmat într-o mărturie că Erzsébet a luat cu ea din poale o broască, pentru că tare a iubit un ucenic de bărbier şi a vrut să-l vrăjească. Tot la Cluj, în 1591, a fost audiată ca martor o persoană care a auzit de la Erzsi Dabó: „Baba Catus a trimis o pogăcea, să o pună sub cap, drept urmare îşi va [şi-ar] urî soţul." György Kapi i-a scris în 1678 lui Mihály Teleki: „Văd oricum din cauza cui mulţi oameni au o părere afurisită şi bârfesc, sunt ponegrit pe nedrept şi sufăr din această pricină, toate acestea mă vor sili să fac lumină în cazul meu".


Despre calomnie este vorba şi în întâmplarea notată la Arcuş, în scaunul Sepsi, în 1792. Iobagul László Péter s-a plâns că cineva a spart casa lui Sámuel Bakó, acesta din urmă l-a suspectat pe László Péter, de aceea „l-a ocărât", „cu vorbe urâte josnice mârşave", dar el era atunci la târg.


Adesea s-au consemnat cazuri în care au încercat să-l tragă la răspundere pe ponegritor, însă acesta a negat că ar fi răspândit zvonuri. În 1846 László Virág l-a văzut la Dej pe János Darvas, s-a dus la el „să-l întrebe de motivele pentru care l-a ponegrit", dar János Darvas s-a simţit vinovat, de aceea nu a stat de vorbă cu el.


Între subiectele calomniei se numără destul de des adulterul, desfrânarea, minciuna, greşelile minore, slăbiciunile umane, însă acestea rareori puteau fi dovedite, respectiv infirmate. Puteau fi auzite şi astfel de concepţii: calomniatorul a răspândit zvonuri, întâmplări neadevărate ştiind prea bine că dacă persoana sa va fi dezvăluită, va plăti suma impusă. În 1763, la Turda, s-a scris despre următorul mod de gândire: pârâtul a ponegrit cu vorbe urâte chiar şi pe magistraţi, declarând: chiar dacă veşnic i-ar înjura, nu s-ar teme, pentru că are şase forinţi şi s-ar înţelege cu ofiţerul. Vezi şi: păcate verbale, pedepse verbale.



Bibliografie selectivă



EMSZT VIII. 381.; uo. XI. 27.; uo. XII. 530, 532.
Imreh István: A rendtartó székely falu. Kriterion Könyvkiadó. Bukarest, 1973. 255-256.



TAGURI

păcatele limbii


Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ