referinte.ro  /  enciclopedia virtuală din românia  /  articole tematice  / religie, credinţe populare
TRIMITE PRIN

Clarvăzători, văzători din Moldova

Publicare: 2010-10-13
Autor: PETI Lehel
Tradus de: Lingua Franca Kft.
Categorie: religie, credinţe populare



În satele moldoveneşti comunicarea cu tărâmul de dincolo, aflarea dorinţelor decedaţilor a avut loc prin intermediul unui specialist numit clarvăzător sau, după denumirea moldovenească, văzător. În Moldova, văzătorii încă mai aveau un rol important în contactul cu lumea de apoi şi în anii 1980 - perioadă în care activau în număr mare.


Având sarcini legate mai ales de cultul morţilor, cea mai importantă funcţie a acestor clarvăzători era să transmită informaţii despre soarta şi starea decedatului către familia şi rudele acestuia. Astfel de clarvăzători renumiţi în toată Moldova erau Mihály Beteg şi Rózsa Éva (şi-au desfăşurat activitatea până la sfârşitul anilor 1930). În Săbăoani, morţii apăreau în visul unei clarvăzătoare, nevasta lui Mihály Antalka, lăsând mesaje pentru familiile lor. Văzătorii moldoveni au devenit sensibili la relaţia mai strânsă cu lumea de dincolo în mare măsură din cauza unor privaţiuni de ordin fizic, psihic sau social - de exemplu, la Mihály Ellátó fizicul subdezvoltat, la Nyica Tukán lipsa vederii, la succesoarea ei, Anna Csernyik, surditatea şi urâţenia, la Erzsi Sánta din Lespezi şchiopătatul, la fata bătrână vindecătoare din Luizi-Călugăra cocoaşa, la Rózi Pál din Valea Seacă singurătatea, la Véron Kokasz din Pildeşti statura masivă, bolnăvicioasă, la „Tanti" Magdó, văzătoarea din Albeni (activă aproape până pe la sfârşitul anilor 1950) imperfecţiunea fizică, paralizia. Aceşti oameni trăiau de obicei singuri, în comunitatea lor sătească fiind adesea izolaţi, marginalizaţi.


Văzătorii dădeau adesea sfaturi concrete, practice celor care le cereau ajutorul, prin urmare, cei vii au avut posibilitatea să uşureze situaţia de dincolo a decedatului. Aceste sfaturi se refereau de exemplu la pomană sau slujba în numele mortului, care au contribuit şi la liniştirea sufletească a familiei, la acceptarea faptului morţii. Un motiv des întâlnit în viziunile clarvăzătorilor moldoveni: mortul îi roagă pe cei iubiţi să nu-l mai jelească, deoarece în viaţa de dincolo fiecare picătură de lacrimă se transformă în apă şi îl îneacă.

 


Conform unor date, clarvăzătorii au practicat şi divinaţia cu ajutorul oglinzii. De cele mai multe ori, văzătorii legitimau contactul lor cu viaţa de dincolo prin istorisiri despre călătorii în lumea transcendentală. Potrivit unor relatări, morţii apar în mediul lumesc al văzătorului. Mai multe sunt cazurile în care văzătorul a povestit despre experienţele sale transcendentale după trezirea dintr-o stare de transă de câteva zile, asemănătoare cu dormitul.


Capacitatea văzului a fost considerată deseori ca un cadou primit de la Sfânta Fecioară. Numeroase relatări ne informează că Sfânta Fecioară îl învaţă pe clarvăzătorul moldovean în timpul nopţii, dăruindu-i un rozariu. Alteori, în timpul călătoriei sale în lumea de dincolo este însoţit de Sfânta Fecioară (cu alte ocazii, de un înger), după cum se cunoaşte şi din legendele şi credinţele referitoare la spirite chemătoare şi însoţitoare ale clarvăzătorilor maghiari.


Infirm încă din copilărie, Mihály Beteg din Şomuşca (pe numele său adevărat Mihály Halmányi) se ocupa cu dezvăluirea secretelor acestei lumi şi cu aflarea sorţii de dincolo a morţilor. Şi-a asumat şi sarcini preoţeşti lumeşti: pe cei care se abăteau de la normele religioase (de exemplu femeile necredincioase) îi sfătuia să ducă o viaţă curată, îi povăţuia pe oameni şi oficia slujbe în bâlciuri sau la case, ceea ce a provocat şi furia preoţilor. Potrivit rememorărilor, nu numai locuitorii satelor moldoveneşti, ci şi „boierii" băcăuani îi vizitau sau îi luau cu ei la oraş. Odată, când s-a crezut că e pe moarte, a dormit încontinuu timp de trei zile. După ce s-a trezit, a povestit despre impresiile din timpul vizitei făcute în împărăţia cerurilor. Potrivit relatărilor, când văzătorul „conversa", transpira într-o măsură excesivă, căsca şi îşi întindea corpul sau îşi împreuna şi ridica mâinile, iar după fiecare conversaţie se plângea de o oboseală mare.


Ilona Jánó (care s-a născut în Lespezi, dar la bătrâneţe s-a mutat într-o localitate ortodoxă) este, de fapt, ultima clarvăzătoare din Moldova. În relatările vizionarei găsim viziuni izvorâte atât din nevoi subiective, cât şi legate de legitimitatea rolului de specialistă a comunităţii (văzătoare, vindecătoare, conducătoare spirituală carismatică, „salvatoare de suflete"). De fiecare dată îşi justifică rolurile de specialistă cu viziuni dinamice, bogate în imagini; o parte semnificativă a acestora relatează despre călătoriile făcute în lumea transcendentală, despre vizitele în purgatoriu şi în iad. Conform mărturisirii ei, se pregătea pentru apariţia viziunilor cu rugăciune, contemplaţie înainte de somn şi post. Pe lângă viziunile avute într-o stare sufletească aprofundată, de aşteptare, ea vorbeşte şi despre viziuni trăite într-o stare inconştientă, în condiţii care indică rigiditatea corporală. După cum relatează, în timpul viziunilor de dincolo de moarte, corpul ei devine rece, iar după apariţia viziunii îşi încălzeşte trupul prin mişcări ale limbii. Deşi Ilona Jánó era cea mai cunoscută clarvăzătoare din Moldova aproape până în anii 1990, cu timpul şi-a pierdut legitimitatea, a devenit marginalizată, conform normelor locale e considerată o deviantă. După conflictul cu fraţii ei din Lespezi, s-a mutat în Buda, satul apropiat, un sat populat în număr mare de romi. Rolul de clarvăzătoare l-a practicat cel mai intens în anii 1970 şi 1980, în primul rând în satul natal. Reprezentanţii locali ai Partidului Comunist au încercat să împiedice activitatea ei de clarvăzătoare. Casa ei a fost percheziţionată de câteva ori, deoarece avea legături cu etnografi şi cineaşti din Ungaria. La începutul anilor 1990, în activitatea ei de clarvăzătoare au apărut trăsăturile unei vindecătoare carismatice.



Bibliografie selectivă



BOSNYÁK Sándor: A moldvai magyarok hitvilága. Folklór Archívum 12. MTA Néprajzi Kutatócsoportja, Budapest, 1980.
CSOMA Gergely: A moldvai csángómagyarok szerelmi varázslása. In: S. Lackovits Emőke (szerk.): Népi vallásosság a Kárpát-medencében II. Veszprém Megyei Múzeumi Igazgatóság Laczkó Dezső Múzeuma, Veszprém-Debrecen, 1997, 180-222.
CSOMA Gergely: Varázslások és gyógyítások a moldvai csángómagyaroknál. Kráter Műhely Egyesület, Pomáz, 2000.
HALÁSZ Péter: A moldvai csángó magyarok hiedelmei. General Press Kiadó, Budapest, é. n.
HEGEDŰS Lajos: Moldvai csángó mesék és beszélgetések. Népnyelvi szövegek moldvai telepesektől. Közoktatásügyi Kiadóvállalat, Budapest, 1952.
KESZEG Vilmos - PETI Lehel - PÓCS Éva (szerk.): Álmok és látomások a 20-21. században. I. kötet. L'Harmattan Kiadó-PTE Néprajz-Kulturális Antropológia Tanszék, 2009.
PETI Lehel: A lélekmentő. Katasztrófaélmény és imitatio Christi egy csángó asszony látomásaiban. In: PÓCS Éva (szerk.): Démonok, látók, szentek. Vallásetnológiai fogalmak tudományközi megközelítésben. (Tanulmányok a transzcendensről VI.), Balassi Kiadó, Budapest, 2008, 534-552.
PÓCS Éva: „Jánó Ilona és az újkori magyar látomások." In: KÓKA Rozália (közreadja): Bételjesítem Isten akaratját... A lészpedi szent leány látomásai. L'Harmattan Kiadó-PTE Néprajz-Kulturális Antropológia Tanszék, Budapest, 2006, 230-251.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ