TRIMITE PRIN

Contemplarea soarelui-răsare la ceangăii moldoveni

Publicare: 2010-10-12
Autor: PETI Lehel
Tradus de: MEISTER Róbert



Privitul în soare la răsăritului acestuia este un rit ce se înscrie în obiceiurile tradiţionale ale ceangăilor din Moldova. Conform credinţei acestora, de Rusalii, pe versantul estic al
muntelui Şumuleu-Ciuc pot fi zăriţi, în chip de porumbel, Duhul Sfânt, Isus şi Fecioara Maria, înălţându-se la Soare. Până la mijlocul anilor 1980, la aşteptarea răsăritului soarelui de Rusalii participa un grup de cel mult 20-40 de ceangăi din Moldova. Înainte de ivirea zorilor, grupurile de pelerini, sosite din alte aşezări, îşi ocupau locurile pe muntele Şumuleu-Mic sub conducerea unui diacon sau şef de pelerinaj, aşteptând răsăritul soarelui, cântând şi rugându-se. La începutul anilor 2000, ca urmare a fenomenelor de asimilare şi de schimbare a culturii (aculturaţia) ceangăilor din Moldova, precum şi ca urmare a micşorării numărului conducătorilor de pelerinaj, modul tradiţional al cântatului, care includea cântece maghiare legate de acest prilej (ca de exemplu: „Jöjj Szentlélek Úristen"), a fost înlocuit de unul românesc (de exemplu: cântecul care începe cu: „Coboară din ceruri, o, Duhule Sfânt").
Ceangăii - de obicei - se adună la capela „Salvator", încă înainte de ivirea zorilor, rugându-se şi discutând. Cu aproximativ o oră înainte de răsărit, se grupează pe versantul estic al muntelui, aşteptând zorile cu cântece sonore, apoi se uită insistent la Soare, prin cioburi ce sticlă afumate, batiste, colţuri ale baticului şi ochelari de soare timp de câteva minute. Cel care are impresia că i se arată ceva, împărtăşeşte cu voce tare celorlalţi impresiile, care la rândul lor dau explicaţii fenomenului şi îl îmbogăţesc cu impresii, asocieri proprii.


Pentru ceangăii din Moldova, cadrul sentimental/ritual al aşteptării răsăritului îl constituie integrarea în structura spaţio-temporală a hramului. În decursul hramului au loc multe activităţi cu caracter de sacrificiu ritual. Pregătirile rituale încep cu câteva zile înainte de plecarea în pelerinaj: prin participare zilnică la mesă, post, rugăciuni cu rozariul.

 


Trupul e solicitat intensiv de lipsa somnului, alimentaţie mai precară faţă de cea obişnuită, precum şi de intemperii ocazionale. Drumul crucii, situat pe panta versantului estic al Şumuleului-Mic este străbătut şi de grupurile ceangăilor moldoveni, nu doar sâmbăta, în decursul zilei, ci - de mulţi dintre ei - şi în Duminica Rusaliilor, în întunericul dimineţii timpurii, înainte de răsărit. Solicitarea fizică, oboseala trupului are pentru ei o semnificaţie religioasă, având caracter de sacrificiu şi de dobândire de merite. Mai demult, ceangăii moldoveni se deplasau pe jos până la Şumuleu-Ciuc, drumul putând dura chiar şi o săptămână. În timpul celebrării liturghiilor se pot zări femei purtând catrinţe, îngenunchiate pe treptele altarelor laterale pe toată durata ceremoniei. Ceangăii moldoveni sunt prezenţi în toate locaţiile mai importante ale hramului, cea mai importantă dintre acestea fiind, desigur, biserica votivă, unde ceangăii care ajung de regulă încă de vineri, îşi petrec majoritatea timpului. Ocupă loc pe scările altarelor, pe bănci, pe paviment, acolo îşi petrec nopţile, îşi ţin bagajele şi chiar mănâncă. Participă la liturghii, la rugăciuni şi la ântatul care se desfăşoară atât ziua, cât şi noaptea. De regulă, stau laolaltă, în grupuri constituite din câte 3-6 de oameni, bărbaţii separaţi de femei. În timpul vigiliilor de noapte „se ating" („érintőznek") cel puţin o dată de statuia hramului situată deasupra altarului. Cu mare grijă ating de picioarele statuii şi de obiectele din jurul statuii lucrurile special aduse cu ei: baticuri, batiste, fotografii etc. atribuind putere de tămăduire şi sfinţire atât acestor obiecte, cât şi ramurilor de mesteacăn culese de pe muntele Şumuleul-Mic. De asemenea, ceangăii adunaţi încă înainte de răsărit pe şaua muntelui „se ating" şi de crucea aflată în apropierea Triplului Altar .


După străbaterea drumului crucii, ceangăii moldoveni vizitează capela aflată pe crestele muntelui. Târându-se în genunchi, înconjoară capela Salvator şi „se ating" şi aici. În noaptea de sâmbătă, veghează în biserica votivă, dar se poate întâmpla ca un grup de pelerini, învelindu-se în pături, să vegheze pe pământ, lângă capela Salvator. După privitul în soare, coborând de pe munte pe versantul de sud, culeg o plantă numită „palma lui Isus" (Jézus tenyere) care - potrivit credinţei lor - are putere tămăduitoare. Potrivit legendei de origine a acestei plante, ea a apărut sub degetele lui Isus, prăbuşit sub greutatea crucii pe Drumul Calvarului.


Ritul privitului în soare nu are o formă identică în fiecare an. Schimbările meteorologice, de exemplu, influenţează într-un mod determinant desfăşurarea lui. Astfel, dacă cerul este înnorat, scene importante ale ritualului nu se realizează, nu au loc nici vedenii. Cum însă acestea fac parte din structura constitutivă de desfăşurare a ritului, dacă soarele nu apare pe cer, ceangăii spun: Maria e supărată! Duhul Sfânt e trist!


După credinţa ceangăilor, Duhul Sfânt poate fi zărit de Rusalii nu numai de pe muntele Şumuleul-Mic, ci de oriunde, de către cei merituoşi.


Povestirile vedeniilor sunt constituite din puţine elemente: de regulă ceangăii văd de Rusalii în soarele incandescent Duhul Sfânt, apărând sub formă de porumbel, cruce înroşită de foc, pe Mântuitorul sub greutatea crucii sau crucificat, pe Fecioara Maria sau „sfinţenii" mai greu definite vizual, cum ar fi limbi de foc. Vedeniile legate de Isus se constituie de regulă din imaginile maiestuoase ale Mântuitorului purtând povara crucii sau crucificat. Poate apărea şi imaginea idilică a lui Isus purtând în poale un miel alb. Imaginile sunt dinamice, nu statice sau statuare. Conţinutul imaginilor vizualizate rămâne de multe ori incert, iar formele văzute şi ele în mişcare sunt plastice, interpretabile. Ceangăii relatează după privitul neclintit în soare, care durează minute în şir, vederea unor umbre, care sunt interpretate ca fiind umbra Duhului Sfânt apărut sub formă de porumbel.


Apariţia vedeniilor poate fi ajutată - pe lângă pregătirile rituale - şi de privitul insistent, concentrat.
La aşteptarea soarelui luau parte şi ceangăii din Ghimeş, chiar dacă într-un număr mai mic; secuii însă nu cunoşteau acest rit.


Privitul în soare a devenit în zilele noastre un obiectiv turistic atractiv, ce poate mobiliza o masă de multe mii de oameni. Presiunea procesului de modernizare şi asimilare care are loc în societatea ceangăilor are ca urmare diminuarea treptată a funcţiei religiei în limba maghiară, însoţită de pierderea importanţei ritualice a Şumuleului - iată cauza principală pentru care ritul privitului în soare îşi pierde funcţiile pe care le-a avut mai demult în viaţa ceangăilor moldoveni.



Bibliografie selectivă



BARNA Gábor: Moldvai magyarok a csíksomlyói búcsún. In: HALÁSZ Péter (red.): „Megfog vala apóm szokcor kezemtül..." Tanulmányok Domokos Pál Péter emlékére. Lakatos Demeter Egyesület, Budapest, 1993. 45-61.
KESZEG Vilmos - PETI Lehel - PÓCS Éva (red.): Álmok és látomások a 20-21. században. I. kötet. L'Harmattan-PTE Néprajz-Kulturális Antropológia Tanszék, 2009.
PETI Lehel: Ritualizált közösségi látomás: a moldvai csángók napbanézése. In: A moldvai csángók vallásossága. Hagyományos világkép és modernizáció. Kisebbségkutatás Könyvek, Lucidus Kiadó, Budapest, 2008. 147-162.
TÁNCZOS Vilmos: Adatok a csíksomlyói kegyhely búcsújáró hagyományainak ismeretéhez. In: LACKOVITS Emőke, S. (red.): Népi vallásosság a Kárpát-medencében. I. Veszprém, 1991. 136-158.
TÁNCZOS Vilmos: A moldvai csángók pünkösd hajnali keresztútjárása a Kis-Somlyó hegyen. In: ASZTALOS Ildikó (red.): Hazajöttünk. Pünkösd Csíksomlyón. Gloria Könyvkiadó, Kolozsvár, 1992. 40-45.
TÁNCZOS Vilmos: Búcsú Csíksomlyón. Egy rituális dráma katarzisa. In: Keletnek megnyílt kapuja. Néprajzi esszék. Pro-Print Könyvkiadó, Csíkszereda, 2000. 39-50.



TAGURI

pelerinaj, ceangăi


Discuţie