Tipărirea în limba maghiară pâna în 1989

Primele tipografii transilvănene au fost înfiinţate de către saşi, la Sibiu, în anul 1529 şi în 1535 la Braşov, unde s-au tipărit şi cărţi în limba maghiară. Pentru a satisface nevoile crescânde ale cititorilor, Gáspár Heltai înfiinţează o tipografie la Cluj încă din anul 1550, în timp ce familia Hoffhalter, venită din Viena, întemeiază o tipografie la Oradea, în anul 1565. Acestea au fost urmate în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de atelierele de tipărire din Alba Iulia (1567), Orăştie (1581) şi Abrud (1596), care au produs în total 242 de titluri în acest secol, printre care 134 în limba maghiară, 103 în limba latină şi 5 în limba germană sau română. Interesul pentru cartea tipărită şi editarea lucrărilor în limba maternă [...]