Viaţa culturală şi literară maghiară a oraşului Sfântu Gheorghe, 1945–1989

După ce în cel de-al Doilea Război Mondial frontul a lăsat în urmă câmpurile de bătălie din Transilvania şi s-a deplasat spre Vest, iar Trei Scaune a ajuns sub ocupaţia trupelor sovietice şi române, primul organ de presă tipărit a fost, încă în data de 16 noiembrie 1944, Dolgozók Szava [Cuvânt muncitoresc], la început sub forma de „cotidian politic democrat", iar din decembrie ca „săptămânal democrat". Redactorul său a fost Sándor Tordai şi, după mărturia casetei tehnice, a fost susţinut de către sindicatul tipografilor. În februarie 1945 şi-a schimbat numele în Szabadság [Libertatea], dar nici această denumire nu i-a adus o existenţă mai lungă, ultimul său număr a apărut în data de 16 aprilie 1945. Publicaţia a fost urmată în anul [...]