Cetatea Aradului, păstrată în mare parte până în zilele noastre, se situează pe malul stâng al Mureşului, pe o peninsulă delimitată pe trei laturi de o „buclă” a râului. Fortificaţia a fost construită între 1763 şi 1783 conform proiectelor elaborate de arhitectul militar Ferdinand Philipp Harsch, care a optat pentru sistemul de tip tenaille (foarfece). Zidurile cetăţii delimitează aşadar un plan stelat cu şase braţe, un hexagon ale cărui laturi sunt frânte la mijloc, spre interior. Lungimea fiecărei laturi măsoară cca. 500 m, perimetrul zidurilor hexagonului fiind de 3180 m. Cele şase vârfuri ale planului [...]