Cetatea Devei a fost ridicată pe vârful dealului vulcanic – rezervaţie naturală în zilele noastre – care domină partea nordică a oraşului, pe malul stâng al Mureşului. Ansamblul fortificat de plan oval, alungit pe axa est-vest se află într-o stare de ruină avansată, dispoziţia clădirilor şi a lucrărilor de fortificare de odinioară fiind greu de reconstituit la faţa locului. Documentul cel mai important privind înfăţişarea de odinioară a ansamblului este releveul din 1826. Conform acestuia se pot delimita cele trei incinte succesive care fac parte dintr-o compoziţie în spirală, caracteristică cetăţilor de munte. [...]