În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Carei au apărut mai multe ziare, şi anume: Népiskolai Lapok [Foile şcolii populare, 1870-71], Szatmármegyei Közlöny [Monitorul comitatului Sătmar, 1874-1920, 1940-45]; Nagykároly [Careiul, 1875-76]. Cel mai mult a rezistat ziarul intitulat Nagykároly és Vidéke [Careiul şi împrejurimile]. Ziarul a fost înfiinţat în 1884 şi, după ce a fost obligat să-şi schimbe titlul după interzicerea folosirii numelor de localităţi maghiare, a apărut până în toamna anului 1940. La acest ziar a lucrat într-un timp romancierul popular Mihály Kosztka. Dintre ziarele lansate în acest oraş după Primul Război Mondial trebuie menţionate săptămânalul Északnyugati Újság [Gazeta de Nord-Vest, 1919-30], săptămânalul social-literar Haladás [Progresul, 1926-28] şi Szilágymegyei Újság [Ziarul judeţului Sălaj, 1931-38], respectiv urmaşul acestuia, Kisebbségi Újság [Ziarul minoritar, 1938].
În această perioadă înfloritoare ia fiinţă şi asociaţia culturală Polgári Olvasókör [Cenaclul Civic, 1874-1918], care joacă un rol important în viaţa spirituală a oraşului.
De îndată ce a încetat să fie reşedinţă de judeţ, oraşul s-a scufundat într-o letargie spirituală. A intrat în regres Asociaţia Kölcsey, înfiinţată încă din 1892 pentru cultivarea memoriei poetului Ferenc Kölcsey, cu toate că străduinţei conducătorilor săi se datorează vizita în oraş a lui Elek Benedek împreună cu „fiii" săi (1928). Aici îşi petrece anii de tinereţe poetul şi traducătorul literar Endre Hegyi, aici se formează Sándor Török, specialist în teatru şi publicist.
Urmaşul Asociaţiei Kölcsey poate fi considerat Cercul Literar Kölcsey, fondat sub conducerea lui István Fényi în anul 1957. Forţa de atracţie a Cercului a avut efect şi asupra literaţilor din zona învecinată a Văii Ierului, cum ar fi Ernő Számadó, stabilit în Cheşereu, şi Imre Máté din Valea lui Mihai. A participat la activitatea cercului şi preotul evanghelic Károly Nikodémusz, a cărui piesă de teatru, drama în versuri intitulată Iuda Iscariotul, a fost prezentată în 1928 pe scena teatrului din Cluj. Profesorul Zoltán Benedek din Carei s-a afirmat cu studii în domeniul ştiinţelor naturale şi scrieri de popularizare a acestora; lui i se datorează prelucrarea cercetărilor etnografice şi entomologice efectuate de către naturalistul tăşnădean Lajos Bíró în ţara papuaşilor din Orientul Îndepărtat (1979). Mihály Károlyi S., tot din Carei, a scris o monografie despre artistul plastic Jenő Gyárfás. Directorul muzeului din Carei, János Németi, s-a afirmat la nivel naţional şi internaţional datorită cercetărilor sale arheologice. Aici şi-a început cariera poetul, romancierul şi traducătorul literar József Balogh. La începutul anilor optzeci a funcţionat cu succes o grupare literară numită Vasárnapi Fórum [Forum Duminical], îndrumată de către Ferenc Kádár şi István Gnándt; însă în 1985, în epoca înăspririi dictaturii de stânga, activitatea grupării a fost interzisă. Aici au debutat mai mulţi autori tineri, printre care Ödön Sróth, al cărui volum de poezii intitulat Fényözön [Potop de lumină] a apărut în anul 1981 la Timişoara.
Ca un experiment pedagogic original, profesorii au sprijinit împreună cu elevii teatrul amator - prin punerea în scenă a mai multor drame clasice şi operete mari, susţinându-i în acest fel, în afara cadrului şcolar -, precum şi grupurile de actori amatori din uzine.
Viaţa literară neîntreruptă a oraşului este înrădăcinată, printre altele, în tradiţia tipografică a oraşului. Prima tiparniţă din oraş şi-a început activitatea deja din anul 1753. În 1754 se tipăreau aici abecedare în limba maghiară şi rusă, iar în 1756 un manual de geografie, iar începând din epoca luptei pentru reînnoirea limbii, şirul publicaţiilor locale nu s-a mai întrerupt până în zilele noastre. Prin aceasta se explică şi istoria bogată şi diversificată a presei oraşului.