Ultima actualizare: 2010-12-12
Autor: DÁVID Gyula
Polemica literară, care a contribuit la clarificarea ideologică a literaturii maghiare transilvănene a fost lansată de articolul lui László Ravasz intitulat Irodalmi schisma [Schisma literară], publicat în revista Könyvbarátok Lapja [Amatorii cărţilor] de la Budapesta în anul 1928, ce a avut ecou în întreaga presă din Transilvania şi din Ungaria.
László Ravasz - pe atunci deja episcopul Regiunii Dunărene, de altfel profesor la Facultatea de Teologie Reformată din Cluj până în anul 1920 -, s-a referit în articolul său la discuţia despre Endre Ady, care a tulburat mai devreme viaţa literară maghiară de după Primul Război Mondial, exprimându-şi „grija" pentru unitatea literaturii maghiare, „periclitată" de către modernismul lui Endre Ady şi a scriitorilor revistei Nyugat (Occidentul).
Ravasz scrie: „Aşteptăm ca literatura să fie oglinda şi îndrumătorul vieţii spirituale a întregii naţiuni." După aceste cuvinte trece în revistă acele „pericole" care ameninţă literatura: apariţia grupurilor care slujesc „diferitele interese legate de cultura naţională", „orice dezechilibrare a concepţiei despre lume" şi separarea naţiunii „din punct de vedere geopolitic", situaţia în care „literatura naţională anterioară se desparte în două sau mai multe literaturi naţionale, fiecare vorbesc aceeaşi limbă, însă cu timpul sufletul lor nu va mai fi acelaşi, pe măsură ce se schimbă soarta şi istoria ţării în care noua literatură este nevoită să trăiască".
Conexiunea articolului cu disputele anterioare din Ungaria despre „literatura maghiară ruptă în două" este clară. Ravasz specifică în continuare grija cea din urmă, cauzată de „pericolul" pe care o reprezintă „literatura nouă". După părerea lui, „cele două literaturi nu sunt complet omogene: literatura nouă se afirmă cu mai multă forţă în Transilvania, în timp ce cea veche fixează şi conservă viaţa literară din Ungaria".
Ravasz este de acord cu Albert Berzeviczy, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Ungariei, care a considerat „deosebit de periculos" cultul lui Ady „pentru maghiarimea teritoriile dezlipite, deoarece dacă convingerea că poezia celor treizeci de ani de dinaintea lui Ady nu a fost altceva decât o poezie a frazelor patriotice gălăgioase şi etalarea unui sentiment naţional învechit, atunci într-adevăr există pericolul că maghiarimea ajunsă sub dominanţă străină se va desprinde din comunitatea universală spirituală, nu numai din punct de vedere politic, ci şi din punct de vedere sufletesc".
Articolul lui Ravasz a oferit un prilej pentru reprezentaţii literaturii maghiare din Transilvania, în plină dezvoltare în acele timpuri, de a se confrunta cu unele probleme esenţiale ale literaturii, în primul rând cu relaţia faţă de modernismul literar maghiar, care a luat naştere odată cu revista literară Nyugat. Dezbaterea edificatoare a avut loc în primele două numere ale revistei literare Helikon, lansată tocmai în acea perioadă. Iniţiatorul dezbaterii a fost Lajos Áprily, care va deveni puţin mai târziu redactorul revistei, cu siguranţă după ce a primit acordul lui Aladár Kuncz. În martie 1928 Lajos Áprily a publicat o scrisoare deschisă adresată colegilor scriitori, în care a prezentat în detaliu articolul lui László Ravasz şi a formulat următoarele trei întrebări: „Sunteţi de părere că schisma constituie un pericol serios şi permanent pentru literatura maghiară contemporană? Dacă da, credeţi că literatura transilvană are vreun rol în generarea şi intensificarea acestui pericol? Care este motivul pentru care „noul se afirmă cu mai multă forţă în Transilvania?"
Răspunsurile primite au fost publicate de Áprily sub titlul Scriitori transilvani despre unitatea literaturii maghiare. În primul număr al revistei au apărut răspunsurile lui Elek Benedek, Mária Berde, Károly Kós şi Sándor Makkai, iar în al doilea număr cele ale lui Károly Molter, Sándor Reményik, Spectator (Miklós Krenner), Jenő Szentimrei şi Géza Tabéry. În acelaşi timp în primul număr a apărut articolul lui Kuncz (Tíz év [Zece ani]), în care descrie evoluţia literaturii maghiare din Transilvania în ultimii zece ani, precum şi studiul lui Gyula Szekfű, intitulat [Chestiunea literaturii maghiare din Transilvania]. În cuvintele introductive ale răspunsurilor Áprily a formulat din nou esenţa părerilor helikoniştilor: „...pentru viitorul literaturii maghiare nu poate constitui pericol înfiinţarea naturală, inevitabilă a unei noi literaturi, capabilă să introducă prin forţa sa echilibratoare şi progresistă o tradiţie nouă, inspiratoare, în patrimoniul tradiţional maghiar vechi."
Importanţa dezbaterii a constat în formularea concretă pentru prima dată a unităţii literaturii maghiare. „Nu există două literaturi maghiare - a precizat Makkai - ci una şi aceeaşi, o literatură care, aici ca şi dincolo, trece printr-o mare criză care, după părerea mea, face parte dintr-un proces de reînnoire inevitabilă."
În al doilea rând s-a concretizat necesitatea dreptului la particularitate în cadrul unităţii. Károly Kós a scris: „Iar noi nu numai sperăm, dar şi credem că Transilvania există sub toate aspectele vieţii spirituale. Oamenii din Transilvania sunt determinaţi din toate punctele de vedere de acest pământ, care are pe drept un trecut propriu, separat, după mărturia istoriei. Prin urmare, dacă producţia literară realizată de-a lungul unui deceniu de către maghiarii din România are astăzi, fără îndoială, o culoare şi un gust deosebite de cea din Ungaria, atunci motivul nu trebuie căutat în necesitatea acestei diferenţe, ci în faptul că nu există altă soluţie. Există un psihic transilvănean, care nu este deloc un privilegiu al maghiarilor, dar este o predestinare şi pentru românii şi saşii din Transilvania." În continuare scrie: „chiar dacă am vrea, oricât de mult, nu am putea schimba faptul că pământul transilvan dă alte roade decât pământul din Ungaria (mai bine zis de la Budapesta) pe copacul crescut din aceeaşi sămânţă. Acesta este un fenomen natural, deci aşa este corect şi bine."
În al treilea rând, în cadrul dezbaterii a fost precizată interpretarea dată de transilvăneni noţiunii „forţa de legătură strămoşească" - a cărei lipsă a fost reclamat de către László Ravasz. Károly Molter a arătat că literatura transilvăneană „...evocă tradiţiile naţionale conform diferitelor necesităţi, iar dintre aceste tradiţii utilizează anumite adevăruri, care pe teritoriul Ungariei mari şi fericite au cam fost acoperite de praf. Este vorba de valorile numite Petőfi, Széchenyi, Eötvös, Kossuth, Ady..."
O importanţă deosebită a avut în această dezbatere atitudinea literaturii maghiare din Transilvania faţă de personalitatea lui Ady. Sándor Reményik, care în tinereţe a fost în conflict cu Ady, de data aceasta şi-a exprimat foarte clar părerea: „Din ce surse se alimentează literatura noastră?"- această întrebare trebuie clarificată pentru a putea decide dacă suntem sau nu suntem separatişti... Una dintre sursele noastre este fără doar şi poate literatura maghiară nouă a secolului XX, producţia spirituală grandioasă din Ungaria, înainte de colaps.
Reprezentanţii de seamă ai acestei perioade în mare parte sunt activi şi în zilele noastre în Ungaria de azi: membrii generaţiei lui Ady. A fost oare revoluţia lor o schismă? Dacă da, atunci şi noi trebuie să acceptăm rolul de schismatici, deoarece, în mod conştient sau inconştient, am învăţat mult de la ei. Numai că noi aici nu considerăm că acea revoluţie a fost împotriva tradiţiilor şi nici nu considerăm o revoltă împotriva spiritului naţional maghiar." (Sublinieri în original.)
Unele observaţii făcute pe parcursul „procesului schismei" au prevestit deja atmosfera şi modul de abordare din cadrul disputei „afirmare şi asumare". Kuncz a scris: „Considerăm ca aspect dominant şi principiu călăuzitor al dezvoltării literare din ultimii zece ani acea aspiraţie care are ca scop explorarea mai largă şi mai profundă a Transilvaniei cu ajutorul mijloacelor expresiei artistice. Această explorare începe cu poezia lirică, şi continuă cu nuvele, pe urmă cu romane...
Astăzi putem spune că în Transilvania nu există scriitor maghiar, indiferent de natura şi gradul de dezvoltare a concepţiei sale artistice, care să nu fi fost cucerit de destinul transilvan. Ceea ce este un lucru firesc." De asemenea s-a manifestat şi exigenţa unei critici autentice, în opoziţie cu „laudele în stilul lui Kazinczy, dar şi cu criticile aspre" (Ravasz).
În paginile revistei Keleti Újság József Nyírő a scris în intervenţia sa: „Adevărul este că avem câţiva scriitori şi poeţi talentaţi şi au apărut câteva cărţi valoroase.
Indiferent de recunoaşterea faptului că fiecare text apărut pe acest pământ merită să fie apărat şi apreciat pentru că îndeplineşte o misiune, a sosit timpul pentru a termina cu aprecierile exagerate şi recunoaşterea nemeritată, atât în interesul scriitorilor cu vocaţie adevărată, cât şi pentru binele literaturii serioase." (Subliniere în original.)