trimite prin


Preot român
Publicare:  2010-11-29
Ultima actualizare:  2010-12-29
Autor:  CZÉGÉNYI Dóra

Pe teritoriile Bisericii Ortodoxe (religie aparţinând creştinătăţii estice) activitatea preoţiilor şi a călugărilor tămăduitori şi ursitori, cititori în cărţi, rostitori de binecuvântare, blesteme, descântece, dezlegări, prezicători şi exorcizatori este foarte importantă. Cercetările de teren din România (din Scaunul Arieşului, Ghimeş, Ţinutul Călatei, Mureş, Câmpia Transilvaniei, Moldova, Satu-Mare, Ţinutul Secuiesc, Sălaj), precum şi din satele Bulgariei de Nord (Todorova- Pirgova 2008), relatează despre preoţi ortodocşi care funcţionează (şi) ca specialişti în activităţi magice.

În Transilvania, denumirea de preot român desemnează atât preotul ortodox însurat, cât şi călugărul (celibatar) care are activităţi de divinaţie şi magie.

Istoria cercetărilor. În cursul cercetărilor făcute în cea de a doua parte a secolului XX, notorietatea şi activitatea preotului român a fost semnalată şi atestată de Bosnyák Sándor (1977, 1982), Albert Ernő (1995), Tankó Gyula (1996, 2001), Csőgör Enikő (1998), Magyar Zoltán (2003,2005, 2006, 2007, 2008, 2009a, 2009b), Halász Péter (2005), şi Simon Zoltán (2009). Fiind cea mai specifică caracteristică a culturii populare maghiare din România, sfera credinţelor maghiare structurată în jurul acestui fenomen a fost descrisă sistematic şi interpretată de Keszeg Vilmos, ca rezultat al cercetărilor efectuate în Câmpia Transilvaniei (1992, 1994, 1995, 1996a, 1996b, 1997, 1999a, 1999b/2005a, 2001, 2005b). Mai mulţi discipoli ai săi - beneficiind de îndrumarea sa - au efectuat şi ei astfel de cercetări: Komáromi Tünde în Valea Arieşului (1994, 1996, 2001, 2007, 2009), Czégényi Dóra în Sălaj (1999, 2001, 2002, 2004, 2009) şi în localităţile din Ghimeş (2008a, 2008b), Balássy Enikő în Hodoşa, Soós (Párhonyi) Tímea la Ip, Leşmir şi Camăr din Sălaj (2002, 2009). Peti Lehel a făcut cercetări în satele ceangăilor din Moldova (2003a, 2003b), urmărând şi cazul mult mediatizat de „ucidere ritualică a unei călugăriţe" la mănăstirea Tanacu (2005/2007). Mátyus Zsuzsanna la Chibed (Mureş) (2004) iar Salló Szilárd în Lunca de sus Ghimeş au descris specificul rolului preoţilor români (2008). Balázs Lajos, care a cercetat dimensiunile interetnice ale magiei negre la Sândominic, face referire şi la existenţa unor date încă nepublicate din Ciucul de Sus şi de Jos, precum şi de la Vârsolţi (Balázs 1997). Gagyi József, în volumul său despre credinţele secuilor, publicat în 1998, se reîntoarce la o cercetare anterioară efectuată la Firtuşu despre preoţi-călugări (1978: 95-99, 173). După un interval de trei decenii, într-un studiu despre „comunitatea sfântă" a călugărilor, realizează sinteza metodologică şi teoretică a cercetărilor mai noi, orientate tematic (2008). Cercetările efectuate sub îndrumarea lui Pócs Éva asupra credinţelor legate de sistemul popular al vrăjitoriei, sistem în care şi preoţimea ortodoxă îşi asumă un rol, au îmbogăţit şi au nuanţat cu date locale tabloul activităţilor acestora (Derjanecz 2001: 288-371, Graf 2001: 13-80 , Györgydeák 2001: 372-418). Pócs Éva, interpretând fenomenul cercetat ca fiind varianta religioasă a vrăjitoriei, îl descrie ca pe ceva situat la graniţa între magie şi religie (2001: 419-459, 2002: 239-264).


Sfera credinţelor legate de preotul român. Cauzele apelării la acesta. Faptul că preoţii şi călugării români asigură aceste servicii de magie şi divinizare şi vorbitorilor de limbă maghiară poate fi explicat prin prezenţa şi disponibilitatea Bisericii Ortodoxe. Faptul că maghiarii apelează la preoţii români, este în strânsă legătură cu situaţiile-problemă la nivel individual, familial sau comunitar. Preotul poate ajuta în orice situaţie de viaţă frustrantă, sau poate aduce prejudicii prin descântece pe orice tărâm al vieţii. Problemele cu care se poate, trebuie sau e interzis să se adreseze preotului sunt prescrise de norme comunitare. Actul apelării la preot ascunde o convingere ambivalentă: preotul este slujitorul lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp - mobilizându-le - este şi transmiţător-mediator faţă de forţele îndoielnice ale lumii de jos. Puterea atribuită preotului este stimată, temută, activată.

Modul de apelare la preot. Apelarea preotului este cvasi-publică (ştiu de ea rudele apropiate, prietenii sau - ocazional - cel care transportă pretendentul la preot). Pretendenţii apelează la preoţi din propria lor comunitate şi/sau preoţi (mai) îndepărtaţi de locuinţele lor. În general femeile sunt cele care apelează la preot. Face asta în primul rând partea păgubită/prejudiciată sau o rudă apropiată a acesteia. Mai rar, chiar şi bărbaţii apelează la preot. Dacă cel păgubit se opune, serviciul poate fi efectuat şi fără ştiinţa sa. Cei care nu au fost niciodată la preot, pentru efectuarea acestui demers cer ajutorul cunoştinţelor apropiate sau al rudelor. De obicei se asociază mai multe persoane, plecând la preotul ales cu maşina cuiva sau cu un microbus închiriat.

Imaginea de credinţă a preotului. Om (bărbat, preot hirotonit, slujitorul lui Dumnezeu/ duşmanul diavolului/aliatul lui, sfânt/diabolic). Se distinge de anturaj şi prin caracteristicile sale fizice: ochi înfundaţi şi înflăcăraţi/privire pătrunzătoare/orb, frunte înaltă, păr bogat/închis la culoare, barbă mare/deasă/dezordonată, faţă de înger/diavol, înalt la trup. Are putere generală. Îşi însuşeşte cunoştinţele prin învăţare la intervale regulate - la fiecare 33 sau 99 de ani - în cadrul învăţământului teologic, precum şi din cărţi magice. Denumirea lui (poate) cuprinde şi statutul său bisericesc (popă/preot; călugăr/monah), naţionalitatea (vlah, român), religia (ortodox) şi activitatea lui specifică (blestem, rugăciune, ghicitor/prooroc, căutător/cititor în cărţi, văzător/privitor, diavolesc, exorcist, cunoscător de pravile, practicant de descântece, tămăduitor, ştiutor/savant) [furiszényás, imádságos, jósló/jövendőmondó, könyvet nyitó, miséző, níző/néző, ördö/n/gös, ördögűző, pravilar/pravilároskodó, rontó, gyógyító, tudó, tudós]. vârsta (tânăr, vârstnic) şi adresa.

Activitatea preotului: prin /slujbă/post/rugăciune/descântare/blestem, aprindere de lumânări tămăduirea sau îmbolnăvirea oamenilor/animalelor/plantelor, exorcizarea necuratului/diavolului, ghitia /afurisire, neagră/rugăciune, citeşte/mare/pravile/negru şi alb , din carte cu litere negre şi roşii/din Biblie, prin aprindere de lumânări, din oglindă, din apă [ima/átok/mise/böjt/gyertyaégetés által ember/állat/növény gyógyítása és rontása, tisztátalan/ördög el-/kiűzése, jóslás átkos/furiszényás/ fekete/imádságos/nagy/pravilás/fekete és fehér lapos/fekete és piros betűs könyvből/Bibliából, gyertyából, tükörből, vízből]. Termenii care desemnează activitatea preotului: blestemă/rosteşte blesteme, postează (pentru), face, făcătură, afuriseşte, sau: descântă, ascultă, tămăduieşte, se roagă, prezice/prooroceşte, are vedenii, rosteşte, deschide mare/neagră carte de blesteme, citeşte/vede Biblia, pravilele, ţine/face/spune slujbă(neagră), se luptă/alungă (cu) diavolul, exorcizează, ajută, sfinţeşte, curăţă [(meg)átkoz/mondja az átkot, ()bőtöl/bűtöl, (meg)csinál, (meg)furiszenyál/fureszényál, azaz: (meg)ront; (el-/meg)hallgat; (ki-/meg)gyógyít; (ki-/)imádkozik/imádkojzik; (meg)jósol/jövendöl, (meg)lát, (meg)mond; (el-/ki-/)olvas, (átkos/fekete/nagy) könyvet, Bibliát, logiat, pravilát/právilát (meg)nyit/nyít, ill. néz; ()misézik/szluzsbázik/(fekete) misét csinál/mond/tart, ill. szolgál(tat)/szógál(tat); ördöggel harcol/viaskodik és ördögöt (ki)űz; (meg)segít, (meg)szentel, (meg)tisztít]. În raport cu acestea, apelanţii: umblă/merg la preoţi/popi sau călugări/monahi(ortodocşi, vlahi, români), dau plată, sunt puşi la post, fac făcături, fac/spun/cer slujbă, descântă, fac jurăminte (de ex. ţiganii să nu mai consume alcool), sau se angajează, se deschid, sunt luaţi sub vedere [(oláh/ortodox/román) paphoz/papokhoz/papakhoz, kalugerekhez/kalugyerekhez mennek/járnak, vagy kalugereznek, (meg)fizetnek, azaz: (ki-/meg-/)bőtöl/bűtöl(tet)nek, (meg-/)csináltatnak, (ki-/rá-)miséztetnek, vagy misét/szluzsbát/szógálatot csináltatnak/mondatnak/tartatnak, (ki-/meg-/)imádkoztatnak, (meg)rontatnak, (le-/fel)esküsznek (pl. a cigányok, hogy ne fogyasszanak alkoholt), vagy (fel-/meg)fogadnak, nézetnek, nyittatnak/nyítattnak].

Luarea legăturii: (1) Persoana spune cauza/scopul pentru care a venit, când cere slujba i se notează numele, participă la ceremonia în care preotul citeşte lista cauzelor înfăţişate în ziua respectivă în faţa lui Dumnezeu (câteodată ajunge doar să plătească pentru slujbă, participarea nu este obligatorie). (2) În faţa unor preoţi mai înzestraţi, nici nu trebuie să spună cauza venirii sale: preotul ca să-i demonstreze puterea/ştiinţa/iscusinţa, îi arată semnul crucii pe care îl are pe mână sau pe frunte, vorbeşte despre activitatea unor persoane care nu sunt de faţă, cu scopul de a demonstra abilitatea de prezicător, apoi privindu-l pe apelant, spune numele şi vârsta acestuia, precum şi dacă îl primeşte sau nu la slujbă. Slujba. Mesa. Numărul: 1, 3, 6, 7, 9, 12. Forma: de noapte sau de zi (de moarte sau mortuară/slujbă neagră cu Sfântu' Vasile). Timpul: succesiv (zilnic, săptămânal, lunar) şi simultan: (în 3, 6, 7, 9, 12 locuri) Cei care săvârşesc slujba: un preot sau mai mulţi (3, 6, 7, 9, 12). Participanţi: preotul (singur); preotul şi păgubitul (singuri) sau - în lipsa păgubitului - o rudă sau/şi un obiect/fotografie care îi aparţine; preotul şi păgubitul împreună cu o rudă; preotul şi mai mulţi păgubiţi împreună. Cele trebuincioase: potirul, crucea, cartea, sutana preotului, lumânarea (adusă, primită pe loc/cumpărată) alimente aduse spre binecuvântare, diferite obiecte aduse cu acelaşi scop, sau prescură (pentru euharistie), prinos (colac împletit ritual). Postul. Cel care îl dispune: preotul. Executantul: păgubitul/cel care a păgubit, un aparţinător sau toată familia/persoană(e) în vârstă rugată(e) să participe /preotul/preoţii. Forma, modul de desfăşurare: mai uşoară/lesnicioasă: interzicerea consumării alimentelor şi băuturilor dimineaţa/la amiază; grea: toată ziua, eventual consumul alimentelor/băuturilor făcute cu ulei şi/sau pâine/apă sfinţită; severă: interzicerea mâncării/băutului toată ziua, valabilă pentru om şi animale; cel mai sever, de 40 de zile: postul negru care este asociată des cu solicitarea de slujbă neagră, se face în izolare completă - nu se scoate/aduce nimic din/în casă şi curte. Durata postului: în oricare zi din săptămână (cel mai des marţea sau vinerea) prescrisă în funcţie de persoană (determinată de vârsta, starea de sănătate) sau de problema de soluţionat. Ţinerea postului: succesivă (în zile care se succed, din două în două zile, o dată/de două/de trei ori pe săptămână). Rugăciunea. Se face în paralel cu ţinerea postului. Se dispune de către preot. El este cel care stabileşte ordinea şi forma tradiţională, deseori condiţionată şi de cumpărarea/donarea de tipărituri ortodoxe sacre. Cel care posteşte: păgubit/păgubitor, un aparţinător sau toată familia/persoană(e) în vârstă rugată(e) să participe /preotul/preoţii. Desfăşurarea: succesivă (o dată sau de mai multe ori pe zi/zile/săptămâni/luni succesive) simultană (mai mulţi în acelaşi timp). Perioada de desfăşurare: zorii zilei, dimineaţa, la amiază, la apusul soarelui, la miezul nopţii, noaptea). Durata: rugăciuni de 5-10 minute, intervale de timp petrecute în rugăciuni mai intensiv decât de obicei (3, 7, 9, 40, 90 de zile). Locul: biserica sau casa păgubitului/păgubitorului. Modul: lângă luminare aprinsă (de ceară/neagră) singur/în comun, singur/în public, fără glas/şoptit/ cu voce tare. Arderea într-un mod prescris a luminărilor/opaiţelor poate face parte din ritualul prescris de post sau rugăciune. Lumânarea sfinţită arde cu scop tămăduitor sau de apărare, lumânarea neagră arde analog cu viaţa celui vizat. Texte de rugăciune: Tatăl Nostru (în maghiară/română), anumite texte ale psalmilor (de ex. 37, 52-58) sau fragmente de litanii ortodoxe, puse în circulaţie (şi) cu rol de talisman (Sf. Ciprian, Vasile cel Mare, Maica Precistă). Specificul benefic de înlăturare a pagubei sau de descântec păgubitor al rugăciunii/postului/slujbei este determinat de dorinţa/voinţa/intenţia apelantului şi de caracterul just al celor dorite. După o credinţă îndeobşte acceptată, slujba făcută din rea-voinţă, descântecul din invidie/răutate, sau slujba cu caracter punitiv, sau rugăciunea individuală/comună , postul sau arderea de luminări cu intenţii necurate, nu pot dăuna dreptcredincioşilor nevinovaţi şi cu teamă de Dumnezeu - acestea se întorc/pot să se întoarcă asupra celor care le-au iniţiat şi săvârşit. Sfinţenii. Folosirea obiectelor sfinţite de către preotul român este răspândită şi la maghiarii din România. Pentru om: alimente (pâine, apă) îmbrăcăminte (una-trei piese), lumânare. Pentru animal: alimente (tărâţă, făină, sare, apă). Lucrurile sfinţite sunt utile şi pentru tămăduire, vrăji, şi pentru alungarea diavolului. Cu aprobarea tacită a Bisericii Ortodoxe, exorcizările sunt/pot fi făcute de preoţi (curaţi) mai în vârstă. Riturile de divinaţie atribuite preoţilor români: citire în cărţi, catoprimanţia (descifrarea semnelor şi a prevestirilor apărute în oglinzi), hidromanţia (interpretarea semnelor după mişcările şi aspectul apei), turnare de plumb, ardere de lumânări. Corelarea preotului român cu fiinţe mitice: cei mai apropiaţi de rolul preotului român sunt vrăjitoarele/baba, prezicători, văzători, cunoscători, vraci [boszorkány, gyógyító (javasasszony) néző/látó (tudós asszony/ember) és varázsló]. Analogiile sunt justificate de existenţa atribuţiilor comune. Sintetizarea reprezentărilor credinţelor legate de preotul român duce la transformarea acestei credinţe într-una dominantă.


Bibliografie selectivă
ALBERT Ernő: Boszorkányos dógok. Gyimesi csángó hiedelemmondák, hiedelmek. Bon Ami Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 1995.
BALÁSSY Enikő: Egy székelyhodosi család hiedelemvilága. In: CZÉGÉNYI Dóra - KESZEG Vilmos (szerk.): Emberek, szövegek, hiedelmek. Tanulmányok. (Kriza Könyvek, 7.) Kolozsvár, 2001. 77-111.
BALÁZS Lajos: A fekete mágia interetnikus vonatkozásai Csíkszentdomokoson. (Elhangzott a VI. Nemzetközi Néprajzi Nemzetiségkutató Konferencián. Békéscsaba, 1996. október 2-4.) Művelődés L. (1997) 4. 38-39.
BARABÁS Endre: A falu társadalmi élete 2. (Különös tekintettel az erdélyi falvakra.) In: Magyar Társadalomtudományi Szemle VII. (1913) 6. 420-441.
BIHARI Anna: Tudós pap. In: Uő.: Magyar hiedelemmonda katalógus. (Előmunkálatok a Magyarság Néprajzához, 6.) MTA Néprajzi Kutatócsoport, Budapest, 1980. 116.
BOSNYÁK Sándor: A bukovinai magyarok hitvilága. (Folklór Archívum, 6.) MTA Néprajzi Kutatócsoportja, Budapest, 1977.
BOSNYÁK Sándor: A gyimesvölgyi magyarok hitvilága. (Folklór Archívum, 14.) MTA Néprajzi Kutatócsoportja, Budapest, 1982, 68-157.
CANDREA, Ion-Aurel: Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică. (Colecţia Plural M. Studiu introductiv de Lucia Berdan.) Polirom, Iaşi, 1999. (Ed. princeps: Folklorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1944.)
CZÉGÉNYI Dóra: Magyar-román interetnikus kapcsolatok vallási vetülete. In: BORBÉLY Éva - CZÉGÉNYI Dóra (szerk.): Változó társadalom. (Kriza Könyvek, 1.) Kolozsvár, 1999. 29- 47.
CZÉGÉNYI Dóra: A hiedelem és a hiedelemszöveg mint reprezentáció. In: CZÉGÉNYI Dóra - KESZEG Vilmos (szerk.): Emberek, szövegek, hiedelmek. Tanulmányok. (Kriza Könyvek, 7.) Kolozsvár, 2001. 141-206.
CZÉGÉNYI Dóra: A román pap alakja egy szilágysági közösség hiedelemrendszerében. Hepehupa I. (2002) 2. 22-27.
CZÉGÉNYI Dóra: A román pap alakja egy szilágysági közösség hiedelemrendszerében. Gyógyítás és rontás. In: PÓCS Éva (szerk.): Áldás és átok, csoda és boszorkányság. Vallásetnológiai fogalmak tudományközi megközelítésben. (Tanulmányok a transzcendensről, IV.) Balassi Kiadó, Budapest, 2004. 382-394.
CZÉGÉNYI Dóra: Kollektív hagyományok az egyén hiedelemtudásában. In: PÓCS Éva (szerk.): „Vannak csodák, csak észre kell venni." Helyi vallás, néphit, vallásos folklór Gyimesben. L'Harmattan Kiadó, Budapest, 2008a. 79-94. // Újraközölve In: JAKAB Albert Zsolt - KESZEG Vilmos - SZABÓ Á. Töhötöm (szerk.): Kultúrakutatások és értelmezések. /Kriza Könyvek, 32./ BBTE Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék - Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2008b. 39-56.
CZÉGÉNYI Dóra - GHEORGHIŢEANU, Vlad: Aspecte ale mitologiei populare maghiare din Leşmir. In: BEJINARIU, Corina (coordinator): Sate contemporane din România: deschideri spre Europa. Aplicaţie zonală - judeţul Sălaj. Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009. 99-121.
CZÉGÉNYI Dóra - KESZEG Vilmos (szerk.): Emberek, szövegek, hiedelmek. Tanulmányok. (Kriza Könyvek, 7.) Kriza János Néprajzi Társaság kiadása, Kolozsvár, 2001.
CZÉGÉNYI Dóra - KESZEG Vilmos (sajtó alá rendezte): A beteg ember. Betegségek, betegek és gyógyítók. (Emberek és kontextusok, 4.) Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2010.
CSŐGÖR Enikő: Tordatúr hiedelemvilága. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1998.
DERJANECZ Orsolya: Jóslások és előjelek. In: PÓCS Éva (szerk.): Két csíki falu néphite a századvégen. Osiris Kiadó, Budapest, 2001. 288-371.
E. J.: Kuruzslás fonográffal. Oláh babonák a székelyek között. Ethnographia XVI. (1905) 5. 317-318.
GAGYI József: Firtosalji mondák. (Szakdolgozat. Szakmai irányító: Mitruly Miklós.) BBTE, Kolozsvár, 1978. /Kézirat a BBTE Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék könyvárában - D 034-es jelzet/
GAGYI József: Jelek égen és földön. Hiedelem és helyi társadalom a Székelyföldön. (Helyzet könyvek) KAM - Regionális és Antropológiai Kutatások Központja -- Pro-Print Könyvkiadó, Csíkszereda, 1998.
GAGYI József: „Az egy szent testület..." A kalugerek társadalmi szerepe egy székelyföldi faluban. In: PÓCS Éva (szerk.): Démonok, látók, szentek. Vallásetnológiai fogalmak tudományközi megközelítésben. (Tanulmányok a transzcendensről, VI.) Balassi Kiadó, Budapest, 2008. 380-394.
GRAF Orsolya: A hiedelmek szerepe. In: PÓCS Éva (szerk.): Két csíki falu néphite a századvégen. Osiris Kiadó, Budapest, 2001. 13-80.
Gy. A.: Interkulturális átokgazdaság? Magyarok, akik az ortodox pap segítségére szorulnak.
GYÖRFI-DEÁK György: Ortodoxia salvează etnografia. Transilvania jurnal. 10 octombrie 2001, pag.19. // Preluat ulterior pe situl: Pro-Scris nr. 9-10/ 2001
GYÖRFFY István: Babonás hiedelmek és szokások a feketekörösvölgyi magyaroknál. Ethnograhia XXVII. (1916) 1-3. 81-89.
GYÖRFFY István: A Fekete-Körös völgyi magyarság. (Szerkesztette, a jegyzeteket írta és a fényképeket válogatta Gy. Ruitz Izabella. Az előszót Györffy György írta.) Európa Könyvkiadó, Budapest, 1986.
GYÖRGYDEÁK Anita: A rontás szociálpszichológiája. In: PÓCS Éva (szerk.): Két csíki falu néphite a századvégen. Osiris Kiadó, Budapest, 2001. 372-418.
HALÁSZ Péter: A moldvai csángó magyarok hiedelmei. Budapest, General Press Kiadó, 2005.
HOPPÉ, Emil Otto (- Queen Marie): Rumanian Superstitions. (Chapter XVIII.) In: In Gipsy Camp and Royal Palace. Wanderings in Rumania. Ed. Methuen & Co, London, 1924. 188-197.
JANKÓ János: Kalotaszegi babonák. Ethnographia II. (1891) 7-8. 273-286.
JANKÓ János: Babonák. In: Uő.: Kalotaszeg magyar népe. Néprajzi tanulmány. Athenaeum kiadása, Budapest, 1892. 185-204.
JANKÓ János: Babonák. In: Uő.: Torda, Aranyosszék, Toroczkó magyar (székely) népe. Néprajzi tanulmány. Magyar Földrajzi Társaság, Budapest, 1893. 230-256.
KÁDÁR József: Népi csodás történetek és hiedelmek Dés környékén és Aranyos vidékén. Művelődés XLI. (1992) 9. 18-23.
KÁDÁR József: Népi csodás történetek, hiedelmek és szokások. (A Babonák és szokások Deés vidékéről 1892-es kéziratot közzétette: KISS Ferenc) Pro Armenia Kiadó, Szamosújvár, 2001.
KESZEG Vilmos: A cseberbenézés. Egy mezőségi hiedelemelem eredete és szemantikája. Néprajzi Látóhatár I. (1992) 1-2. Györffy István Néprajzi Egyesület, Debrecen, 70-80.
KESZEG Vilmos: A mitikus lényekkel kapcsolatos terminológia klasszifikációs elvei. Művelődés XLVI. (1994) 1. 28-30. // Újraközölve: In: KRUPA András - EPERJESSY Ernő - BARNA Gábor (szerk.): Kultúrák találkozása - kultúrák konfliktusai. (Az V. Nemzetközi Néprajzi Nemzetiségkutató Konferencia előadásai - Békéscsaba, 1993. október 7-9.) Magyar Néprajzi Társaság, Békéscsaba-Budapest, 1995. 386-389./
KESZEG Vilmos: A román mitológia hatása a mezőségi magyar hiedelemrendszerre. In: KATONA Judit - VIGA Gyula (szerk.): Az interetnikus kapcsolatok kutatásának újabb eredményei. (Az 1995-ben megrendezett konferencia anyaga.) Hermann Ottó Múzeum, Miskolc, 1996a. 145-153.
KESZEG Vilmos: A román pap és hiedelemköre a mezőségi folklórban. Ethnographia CVII. (1996b) 1-2. 335-369.
KESZEG Vilmos: Jóslások a Mezőségen. Etnomantikai elemzés. Bon Ami Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 1997.
KESZEG Vilmos: Mitológia, vallás vagy hiedelemrendszer. Ethnographia 110. (1999a) 1. 128-140.
KESZEG Vilmos: Román pap. In: Uő.: Mezőségi hiedelmek. Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 1999b. 56-67., 241-263. (2. kiadás: 2005.)
KESZEG Vilmos: A romániai magyar néprajzkutatás egy évtizede. In: TÁNCZOS Vilmos - TŐKÉS Gyöngyvér (szerk.): Tizenkét év. Összefoglaló tanulmányok az erdélyi magyar tudományos kutatások 1990-2001 közötti eredményeiről. I. Scientia Kiadó, Kolozsvár, 2001. 119-170.
KESZEG Vilmos: Egy rontáseset. Esemény és interpretációk. In: BÁRTH Dániel (szerk.): Ünneplő. Írások Verebélyi Kincső születésnapjára. ELTE Folklore Tanszék, Budapest, 2005b. 165-188.
KISS Francisc: Credinţe populare din Sălaj culese de József Kádár până în anul 1892. In: Acta Musei Porolissensis XIX. (1995) Muzeul de Istorie şi Artă, Zalău. 523-536.
KOLUMBÁN Lajos: A hétfalusi csángók a múltban és jelenben. Brassó, 1903.
KOLUMBÁN Soma: Hétfalusi csángó babonák. Ethnographia VI. (1895) 5-6. 398-401.
KOMÁROMI Tünde: Életkép egy aranyosszéki család hiedelmeiről. (Szentmihály, 1993. január 3.) In: LUKÁCS János (szerk.): Változás diákszemmel. (Magyar Néprajzszakos Hallgatók Kiadványai, I.) A Magyar Néprajzszakos Hallgatók II. Nemzetközi Konferenciáján elhangzott előadások. (Illyefalva, 1993. október 14-18.) KMDSZ Néprajzi Szakosztálya, Kolozsvár, 1994. 35-41.
KOMÁROMI Tünde: Rontásformák Aranyosszéken. A gyógyító román pap. Néprajzi Látóhatár V. (1996) 1-2. Györffy István Néprajzi Egyesület, Debrecen, 87-98.
KOMÁROMI Tünde: Az ijedtség. In: KESZEG Vilmos - CZÉGÉNYI Dóra (szerk.): Emberek, szövegek, hiedelmek. Tanulmányok. (Kriza Könyvek, 7.) Kriza János Néprajzi Társaság kiadványa, Kolozsvár, 2001. 112-140.
KOMÁROMI Tünde: Cipő és talizmán. Egy megszállott fiatalember története. In: PÓCS Éva (szerk.): Maszk, átváltozás, beavatás. Vallásetnológiai fogalmak tudományközi megközelítésben. (Tanulmányok a transzcendensről, V.) Balassi Kiadó, Budapest, 2007. 448-468.
KOMÁROMI Tünde: Rontás és társadalom Aranyosszéken. (Kriza Könyvek, 34.) BBTE Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék - KJNT, Kolozsvár, 2009.
KŐVÁRY [KŐVÁRI] László: Ördög-pataka. In: Uő.: Erdély földe, ritkaságai. Tilsch János tulajdona, Kolozsvárit, 1853. 248. // Újraközölve In: KŐVÁRY László (gyűjt. és szerk.): Száz történelmi rege. Stein János könyvkereskedése, Kolozsvár, 1857. 91.
LÁZÁR István: Alsófehér vármegye magyar népe. Etnografiai tanulmány. In: Alsófehér vármegye néprajza. (Alsófehér vármegye monográfiája I. kötet, Második rész.) Alsófehér vármegye közönségének kiadása, Nagy-Enyed, 1899. 463-674.
MAGYAR Zoltán: A csángók mondavilága. Gyimesi csángó népmondák. (Magyar Népköltészet Tára, III.) Balassi Kiadó, Budapest, 2003.
MAGYAR Zoltán: Román pap. In: Uő.: Kalotaszegi népmondák. (Magyar Népköltészet Tára, V.) Balassi Kiadó, Budapest, 2004. 465-478.
MAGYAR Zoltán: Népmondák a Kis-Küküllő mentén. Mentor Kiadó, Marsvásárhely, 2005.
MAGYAR Zoltán: Népmondák a Bekecsalján. Mentor Kiadó, Marsvásárhely, 2006.
MAGYAR Zoltán: Román pap. In: Uő.: A Szilágyság mondahagyománya. (Magyar Népköltészet Tára, VII.) Balassi Kiadó, Budapest, 2007, 439-444.
MAGYAR Zoltán: Népmondák Erdély szívében. Alsó-Fehér megye mondahagyománya. (Magyar Népköltészet Tára, VIII.) Balassi Kiadó, Budapest, 2008.
MAGYAR Zoltán: Csinódi népköltészet. Az Úz-völgyi csángók folklórhagyománya. (Magyar Népköltészet Tára, IX.) Balassi Kiadó, Budapest, 2009a.
MAGYAR Zoltán: Hunyad megyei népmondák. Mentor Kiadó, Marsvásárhely, 2009b.
MÁTYUS Zsuzsanna: A magánélet válsághelyzetei és a kríziseket kezelő specialisták egy erdélyi faluban. In: PÓCS Éva (szerk.): Áldás és átok, csoda és boszorkányság. Vallásetnológiai fogalmak tudományközi megközelítésben. (Tanulmányok a transzcendensről, IV.) Balassi Kiadó, Budapest, 2004. 369-381.
MOLDOVÁN Gergely: Alsófehér vármegye román népe. Néprajzi tanulmány. In: Alsófehér vármegye néprajza. (Alsófehér vármegye monográfiája I. kötet, Második rész.) Alsófehér vármegye közönségének kiadása, Nagy-Enyed, 1899. 723-1050.
ORBÁN Balázs: A Székelyföld leírása történelmi, régészeti, természetrajzi s népismei szempontból. Pest, 1868. // Digitális kiadás: Arcanum Adatbázis Kft. 2003.
PAVELESCU, Gheorghe: Magia la români. Studii şi cercetări despre magie, descântece şi mană. Editura Minerva, Bucureşti, 1998.
PETI Lehel: A lopás fekete mágiával való kezelése. Korunk XIV. (2003a) 9. 29-33.
PETI Lehel: A fekete mágia szociális egyensúlyellenőrző szerepe a moldvai csángó falvakban. A lopás hiedelmei. In: SZABÓ Árpád Töhötöm (szerk.): Lenyomatok 2. Fiatal kutatók a népi kultúráról. (Kriza Könyvek, 12.) KJNT, Kolozsvár, 2003b. 159-174.
PETI Lehel: Egyházi rítus és bűncselekmény. A tanacui apácagyilkosság. Korunk XVI. (2005) 12. 102-109. // Újraközölve In: JAKAB ALBERT Zsolt - KESZEG Vilmos (szerk.): Csoportok és kultúrák. Tanulmányok szubkultúrákról. (Kriza Könyvek, 29.) BBTE Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék - Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2007.
PETI Lehel: A transzcendens kommunikáció látomásos formái a moldvai csángó falvakban. Doktori disszertáció (kézirat). Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék, Kolozsvár, 2010.
PÓCS Éva: Átok, rontás, divináció: boszorkányság a vallás és mágia határán. In: Uő. (szerk.): Két csíki falu néphite a századvégen. Osiris Kiadó, Budapest, 2001. 419-459.
PÓCS Éva: Boszorkányság a vallás és mágia határán. In: Uő.: Magyar néphit Közép- és Kelet-Európa határán. Válogatott tanulmányok I. (Szóhagyomány sorozat) L'Harmattan Kiadó, Budapest, 2002. 239-264.
PÓCS Éva: Szócikkek egy mágiaenciklopédiához. Ethnographia 115. (2004) 1. 1-46.
SALLÓ Szilárd: Az urszita rontáshiedelem a Gyimesekben. Erdélyi Múzeum LXX. (2008a) 1-2. Erdélyi Múzeum-Egyesület kiadása, Kolozsvár, 17-28. // Újraközölve: SALLÓ Szilárd: Urszita a Gyimesekben. In: A Csíki Székely Múzeum évkönyve 2007-2008. Humán- és Természettudományok. Csíki Székely Múzeum - Pro-Print Kiadó, Csíkszereda, 2008b. 177-194.
SÁNDOR Attila: Ortodox-református vallási kölcsönhatások a Kisküküllő-menti Sövényfalván. In: L. IMRE Mária (szerk.): Népi vallásosság a Kárpát-medencében. III. (Dunántúli Dolgozatok - D. Néprajzi sorozat, 3.) Pécs, 2000. 268-276.
SIMON Zoltán: Vallásosság, hiedelemformák az Alsó-Nyárádmentén. Néprajzi Látóhatár XVIII. (2009) 1. Györffy István Néprajzi Egyesület, Debrecen, 73-93.
SOÓS (PÁRHONYI) Tímea: A rontáshiedelmek működtetése válsághelyzetekben. In: SZIKSZAI Mária (szerk.): Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve 10. (A Kriza János Néprajzi Társaság 2000. évi, népi gyógyászati tematikájú vándorgyűlésének előadásai.) Kriza János Néprajzi Társaság kiadása, Kolozsvár, 2002. 106-150.
SOÓS (PÁRHONYI) Tímea: Javasasszony és páciens a Szilágyságban. In: KESZEG Vilmos - CZÉGÉNYI Dóra (szerk.): A beteg ember. Betegségek, betegek és gyógyítók (Emberek és kontextusok, 4.) Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2009. 179-334.
STOICA, Gavriil Arhim.: Despre deschisul pravilei. Lumea credinţei II. (2004) 8. 13.
TANKÓ Gyula: Hiedelmek. In: Uő.: Gyimesi szokásvilág. Erdélyi Gondolat Könyvkiadó, Székelyudvarhely, 1996. 84-94.
TANKÓ Gyula: Életvitel a Gyimesekben. Gyimesi szokásvilág. II. Erdélyi Gondolat Könyvkiadó, Székelyudvarhely, 2001.
TÉGLÁS Gábor: Kalotaszegi oláh mithoszi emlékek. Ethnographia XXIII. (1912) 3. 158-170.
TODOROVA-PIRGOVA, Iveta: Witches and Priests in the Bulgarian Village: Past and Present. In: KLANICZAY Gábor - PÓCS Éva (eds.): Witchcraft Mythologies and Persecutions. (Demons, Spirits, Witches, 3.) CEU Press, New York - Budapest, 2008, 284-293.
VAJKAI Aurél: Gyógyító személyek. In: Uő.: Népi orvoslás a Borsavölgyében. Erdélyi Tudományos Intézet, Kolozsvár, 1943. 49-56.
VERSÉNYI György: Erdélyi népmondák. (Negyedik közlemény.) Ethnographia XII. (1901) 7. 315-320.
- - : A román pap és népe. In: Román-magyar Szemle. /Ungaria. Revista socială, stiinţifică si literară folyóirat magyar melléklete/ (1897) 113-123.