Ultima actualizare: 2010-12-17
Autor: KESZEG Vilmos
Balada ca gen literar folcloric. Balada populară este un poem epic în versuri. S-a format la sfârşitul Evului Mediu, în secolele XI-XV, în condiţiile socio-istorice specifice ale feudalismului, iar ea reflectă raporturile sociale specifice ale acestuia. Sub aspectul istoriei genului - şi în cadrul acestuia, din punctul de vedere al formei, al conţinutului şi al muzicii - balada are trăsături comune cu epica eroică, cu cântecul popular (cântecul de robie, de dragoste şi de jale), romanţa, legenda, literatura fără valoare artistică, narativele istorice şi, mai rar, cu povestea populară. Evoluţia baladei cuprinde două perioade: balada de stil vechi (clasică) şi balada de stil nou. Trecerea de la stilul vechi la stilul nou s-a produs la răspântia dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Subspeciile baladei populare sunt balada-legendă, balada de jale, balada fără valoare artistică, balada locală.
Cercetarea baladelor. Cercetările privind baladele din secolul al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea au dus la descoperirea unor noi tipuri şi variante de balade. Criteriul tipologic a fost completat cu aspectul spaţial. Cercetarea folclorică a descoperit devreme baladele populare din Secuime. În această perioadă, care se întinde pe o sută de ani, în culegerea, studierea şi popularizarea baladelor au avut un rol important János Kriza şi cercul său de colaboratori, László Arany, Pál Gyulai, Balázs Orbán, Elek Benedek, Jób Sebesi, György Versényi, Oszkár Mailand, Ferenc Kanyaró şi colaboratorii săi, Sámuel Szabó şi cercul său, János Seprődi şi Béla Vikár. Analiza stilului muzical al baladelor a fost efectuată de către Béla Vikár, János Seprődi, Béla Bartók, Zoltán Kodály, László Lajtha în prima parte a secolului al XX-lea.
În anii 1840, János Petrás Ince a cules balade populare din Cleja. Culegerea de texte folclorice a lui János Kriza din anul 1863, intitulată Vadrózsák [Trandafiri sălbatici], conţinea şase balade populare din Trei Scaune şi din Bazinul Baraolt. În anul 1872 a apărut volumul intitulat Székelyföldi gyűjtés [Culegere din Secuime] îngrijit de László Arany şi Pál Gyulai. În acest volum se găseşte şi capitolul Balade şi creaţii similare din moştenirea lăsată de János Kriza, care cuprinde 28 de texte de balade. Culegerea lui Elek Benedek din anul 1885, intitulată Székely népmesék és balladák [Poveşti şi balade populare secuieşti] prezenta trei balade populare. Culegerea lui Oszkár Mailand Székelyföldi gyűjtés [Culegere din Secuime], din anul 1905, publica cinci balade populare secuieşti. Monografia etnografică intitulată Torda, Aranyosszék, Toroczkó magyar (székely) népe [Populaţia maghiară (secuiască) din Turda, Scaunul Arieşului şi Rimetea] a lui János Jankó, din anul 1893, prezenta trei balade populare. Pál Péter Domokos a înregistrat în perioada interbelică unele tradiţii populare ale ceangăilor moldoveni, printre care şi balade populare.
De la mijlocul secolului al XX-lea până în zilele noastre, la cercetarea baladelor populare au contribuit următorii cercetători: Ernő Albert şi cercul de colaboratori, István Almási, Árpád Antal, László Bura, József Faragó, Zoltán Kallós, Katalin Olosz, Ferenc Pozsony şi János Ráduly. În procesul de cercetare a baladelor populare s-au afirmat două paradigme de bază.
1. Una dintre paradigmele cercetării, respectiv ale publicării baladelor populare a fost explorarea tezaurului de balade regionale şi locale.
Între 1949 - 1953, cercetătorii Filialei din Cluj a Academiei Române au efectuat opt vizite în localităţile ceangăilor moldoveni, cu scopul de a culege creaţii folclorice. În cursul acestor deplasări au fost înregistrate aproape 1500 de creaţii populare muzicale: cântece populare, balade populare, cântece pentru diferite evenimente şi melodii de dans. Din acest material cules, în anul 1954 au fost publicate 54 de versiuni cu partitură a 30 de tipuri de balade cu titlul Moldvai csángó népdalok és népballadák [Cântece şi balade populare ale ceangăilor moldoveni]. Textele baladelor au fost îngrijite de József Faragó, iar muzica de János Jagamas şi Júlia Szegő. În anii 1980, András Seres a cules de asemenea cântece şi balade populare în ţinutul ceangăilor din Moldova.
Culegerea lui Samu Konsza Háromszéki magyar népköltészet [Folclor literar maghiar din Trei Scaune, 1957] cuprindea 45 de balade populare. În culegerea autorilor Ilona Szenik - István Almási - Ilona Zsizsmann, intitulată A lapádi erdő alatt [Sub pădurea din Lopadea, 1957], sunt prezentate 6 balade populare. Culegerea lui Ferenc Kovács, Iratosi kertek alatt [Sub grădinile din Iratoşu, 1958] conținea 11 balade populare. Culegerea din Armăşeni a lui Dénes Imets, Repülj, madár, repülj [Zboară, pasăre, zboară, 1970], cuprinde 22 de balade populare.
În cursul activităţii de teren de mai multe decenii, Zoltán Kallós a cules balade ale ceangăilor moldoveni, balade din Valea Ghimeşului, Scaunul Arieşului, Câmpia Transilvaniei şi Ţara Călatei. Partea reprezentativă a acestor culegeri a fost publicată în anul 1970 sub titlul Balladák könyve. Élő hazai magyar népballadák [Cartea baladelor. Balade populare maghiare vii din ţara noastră]. Culegerea cuprinde 101 tipuri de texte având în total 259 de variante. Ediţia include în categoria baladelor de stil vechi baladele clasice, baladele clasice cu referiri istorice, baladele vesele clasice şi romanţele, iar în cea a baladelor de stil nou baladele haiduceşti, baladele legate de evenimente locale tragice şi cântecele vechi şi noi care conţin elemente de baladă şi de romanţă. Ultimul capitol al volumului prezintă melodia fiecărui tip de baladă. În anul 1974, materialul muzical al acestor balade a fost înregistrat pe 4 discuri. În anul 2005, Zoltán Kallós a publicat culegerea intitulată Ez az utazólevelem. Balladák új könyve [Iată permisul meu de trecere. Cartea nouă a baladelor] însoţită de 8 casete audio. În anul 2004 a publicat - alături de poveşti populare - 7 balade culese de la dna Anti Demeter, născ. Anna Jánó, din Lespezi.
Ernő Albert a cules balade din Trei Scaune. Începând din anul 1954 i-a implicat în procesul de culegere şi pe elevii săi din liceu. Rezultatul acestei munci este culegerea publicată în anul 1973 cu titlul Háromszéki népballadák [Balade populare din Trei Scaune], care cuprinde 70 de variante a 14 balade populare clasice, 20 de variante a 4 cântece istorice, de pribegie şi de robie, 70 de variante a 19 balade haiduceşti, 134 de variante a 26 de balade de stil nou şi 130 de variante a 27 de balade locale. Aceasta este prima culegere care a publicat o cantitate mare de balade locale.
Repertoriul de balade din Chibed a fost explorat de către Ráduly János la răspântia deceniilor 1960-1970. În culegerea sa intitulată Kibédi népballadák [Balade populare din Chibed, 1975] a publicat 14 balade populare clasice în 49 de variante, 9 cântece de robie şi de jale în 29 de variante, 12 tipuri de balade haiduceşti în 39 de variante, precum şi 21 de balade de stil nou în 81 de variante. Melodiile baladelor populare au fost notate de Piroska Kusztos Szabó.
László Bura a cules balade populare din Satu Mare, pe care le-a publicat în anul 1978 cu titlul Szatmári népballadák [Balade populare sătmărene]. Volumul cuprindea 141 de balade populare.
Ferenc Pozsony a realizat monografia baladelor zonei Râului Negru la răspântia deceniilor 1970-1980. Volumul cuprinde 64 de variante a 18 tipuri de balade clasice, 14 variante a 4 tipuri de cântece de robie, 19 variante a 8 tipuri de balade haiduceşti, 25 de variante a 14 tipuri de balade de stil nou şi 22 de variante a 5 tipuri de balade locale. Materialul muzical aferent a fost editat de către Viola Török Csorja.
Culegerea baladelor din regiunea Ciucului a fost redactată de către Ernő Albert în 2004. Culegerea cuprinde 64 de variante a 24 de balade clasice, 12 variante a 11 cântece de robie, 27 de variante a 15 balade haiduceşti, 56 de variante a 21 de balade de stil nou şi 40 de variante a 29 de balade locale.
În mai multe cazuri, baladele populare sunt publicate în culegeri folclorice mixte, cuprinzând mai multe genuri folclorice. În anul 1969, Katalin Olosz şi István Almási au întocmit monografia folclorică a unei localităţi din Ţara Călatei, Mănăstireni. Acest volum cuprinde 11 balade clasice, 8 balade de stil nou şi 3 balade locale. Materialul muzical a fost îngrijit de către István Almási. În monografia satului Ozd, István Horváth prezintă o baladă clasică şi 10 balade de stil nou. În anul 1984, András Seres publică 6 variante a 4 balade clasice, 5 variante a 4 balade de stil nou şi câte o variantă a 3 balade locale.
Vilmos Keszeg a întocmit tezaurul textelor folclorice ale Scaunului Arieşului în anul 2004. În această culegere există 44 de balade populare, dintre care 9 balade de stil vechi în 12 variante, respectiv 22 de balade de stil nou în 31 de variante. Endre Dánielisz a publicat 10 balade populare bihorene.
2. O altă paradigmă a cercetării baladelor maghiare din România este descoperirea personalităţilor.
Zoltán Kallós a publicat în 1973 repertoriul de balade şi cântece populare al dnei Gyurka Miklós, născ. Rózsa Szályka, din Cleja: 51 de variante a 26 de balade populare, 35 de cântece de jale, de pribegie şi de robie, 58 de cântece de dragoste, 30 de cântece hazlii, 10 cântece pentru perechi. Majoritatea baladelor populare sunt balade lungi, de stil vechi. Dna Miklós a învăţat cântecele de la mama ei, de la fraţi şi de la prietenele sale. Cânta cu drag atât pentru ea însăşi, cât şi pentru a-i distra pe alţii.
János Ráduly a întocmit în anul 1979 repertoriul de balade populare al dnei József Majlát, născ. Sára Ötvös (1898-). Structura corpusului de balade: 12 balade populare clasice în 18 variante, 7 cântece de robie şi cântece de jale în 11 variante, 6 balade haiduceşti, 15 balade de stil nou în 20 de variante, 5 balade fără valoare artistică.
Ernő Albert a publicat în anul 1989 cântecele dnei Joákim Ádám, născ. Julianna Kurkó, din Ditrău. Printre acestea se află 6 balade populare clasice în 14 variante şi 11 balade de stil nou în 12 variante. Ferenc Pozsony a publicat în anul 1994 repertoriul textual al dnei György Lőrinc, născ. Luca Hodorog, din Cleja. Culegerea conţine 25 de balade clasice şi 4 de stil nou.
3. O culoare aparte în cercetarea baladei populare maghiare din România o constituie studiul lui Árpád Antal (1962), care a analizat prelucrarea sub formă de baladă a poveştii tragice a lui Józsi Balog, flăcăului care a fost surprins făcând contrabandă cu sare, urmărind naşterea tipului de baladă şi analizând istoria evoluţiei acestuia.
János Ráduly şi József Faragó au explorat în anul 1969 cunoştinţele legate de balade ale locuitorilor satului Chibed din Scaunul Mureş, cu ajutorul metodei sociologice (indicatorii cantitativi ai cunoştinţelor personale în domeniu, sursa cunoştinţelor baladistice, distribuţia cunoştinţelor pe sexe, ocaziile cântării baladelor, structura repertoriului de balade).
Un studiu al lui István Pál Demény face analiza elementelor de epică eroică din balada lui Izsák Kerekes (1980), iar un altul analizează motivele arhaice din balada Annei Molnár (1992).
Studiile din volumul intitulat Balladák földjén [Pe tărâmul baladelor] al lui József Faragó (1977) se împart în patru mari categorii: istoria culegerilor de balade, tipuri de balade rare şi noi, modificarea repertoriului de balade, migrarea temelor de baladă.
Katalin Olosz şi-a adunat propriile studii de istoria ştiinţei şi a cercetării într-un volum publicat în anul 2003 cu titlul Víz mentére elindultam [Am apucat-o-n josul apei]. Găsim în acest volum studii privind răspândirea diferitelor tipuri de balade, precum şi privind procesul de culegere şi rezultatele culegătorilor de balade populare (Ferenc Kanyaró, Sámuel Szabó, Tamás Vass, Elek Benedek). Două publicaţii de surse ale aceluiaşi autor prezintă culegerile sub formă de manuscris de la răspântia secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Sámuel Szabó a organizat între anii 1868-1896 o mişcare de culegere pentru elevii Colegiului Reformat din Târgu-Mureş. Această mişcare a avut drept rezultat descoperirea a 39 balade populare şi cântece epice din Scaunul Mureşului şi Câmpia Transilvaniei. Printre acestea se află şi câteva tipuri necunoscute [Fata care s-a prăpădit de dragul slugii, Fata vândută necuratului]. Ferenc Kanyaró a încurajat culegerile folclorice în rândul elevilor Colegiului Unitarian din Cluj. Elevul Ödön Rédiger a adunat între anii 1894-1896 repertoriul de cântece al unei ţărănci din satul său natal, Săbed, pe nume Mózesné Dimény, născ. Anna Szabó (1827-1904). Culegerea cuprinde 41 de texte, printre acestea 24 fiind de natură epică (17 balade, 7 romanţe).
Au existat mai multe cazuri în care baladele populare au fost descoperite de către cercetătorii muzicii populare. În anul 1984, János Jagamas a întocmit repertoriul muzicii populare cântate a localităţii Aluniş, în anul 1988 Júlia Szegő a adunat repertoriul a 7 localităţi de ceangăi, iar Piroska Demény pe cel al Scaunului Arieşului. Volumele abordează şi aspectul muzical al baladelor populare.
Balade populare maghiare din România. Cercetările au descoperit că tipurile clasice ale baladelor există şi în secolul al XX-lea. Baladele cu o anumită popularitate în comunitatea ceangăilor moldoveni sunt Arborii îmbrăţişaţi, Soţia zidită, Soţia celuită, Fata dusă în rai, Mama haină, Proba dragostei, Cei doi fraţi robi, Trei orfani, Marele hoţ de la munte, Mama ucigaşă, Fata vândută, Fata cătană, Fata femeii bogate, Fata jucată până la moarte, Sora osânditului la moarte, Fata înşelată, Fata care a pornit la drum cu darabanii. O baladă populară cu referiri istorice este Cei doi fraţi înrobiţi. Balade vesele clasice sunt: Fiul de împărat care se pregăteşte de nuntă, Două feluri de mirese, Mortul minune, Nevasta bogată, Nevasta rea, Flăcăul fricos, Soţul înşelat. Tipuri populare de balade de stil nou sunt baladele haiduceşti (Rózsa Sándor, Bogár Imre, Patkó Bandi), baladele fără valoare artistică (Contele şi călugăriţa), baladele despre iubirea interzisă (Fata baronului şi văcarul, Iubiţii care mor de dorul celuilalt), poveşti ale unor crime (Flăcăul ucis), tragedii din întâmplare (Fata căzută în batoză, Fabrica arsă), baladele legate de spital. O categorie aparte a baladelor de stil nou sunt baladele locale.
În cadrul tezaurului baladelor maghiare o culoare aparte o reprezintă cele câteva tipuri de balade culese doar în zone din România locuite de către maghiari. Acestea sunt: Păstorul de munte ucis (Păcurar frumos şi alb), Soacra rea (Marinka), Fata cătană (Bătrâna Dancia), Eroul care a căzut apărându-şi casa (Kerekes Izsák), povestea tragică a traficantului de sare (Balog Józsi).
O caracteristică a baladelor populare transilvane este prezenţa în textul baladelor a numelor unor familii de aristocraţi (Bethlen Anna, Fogarasi István, Báthori Boldizsár, Rákóczi Sámuel, Kálnoki Zsófia).
Interpretarea baladelor populare. Activitatea cercetătorilor maghiari din România din secolul al XX-lea a reuşit să surprindă ocaziile şi modalităţile de interpretare a baladelor populare. Există mai mulţi interpreţi de baladă care cântă balade şi când sunt singuri, pentru a scăpa de plictiseală sau pentru a-şi alina tristeţea. În cele mai multe cazuri, însă, cântarea baladelor este legată de evenimente sociale (seara când se adună familia, vizita vecinilor, şezătoarea, claca, secerişul, prăşitul, recoltarea porumbului, culesul zmeurii, nunta, botezul, onomastica sau priveghiul ţigănesc). Interpretarea baladelor-legendă este legată de sărbătorile religioase (stropitul de Paşte, colindatul, pelerinajul). Baladele de jale se cântau în cadrul ritualului de înmormântare. În diferite regiuni ale Secuimii (Scaunul Mureşului, Trei Scaune) interpretarea baladelor populare clasice s-a ritualizat, fiind inclusă în practica priveghiului la romi.
Cercetările au descoperit două modalităţi de interpretare. Unii interpreţi cântă baladele populare învăţate în formă neschimbată, alţii modelează textul poveştii bine-cunoscute în timp ce cântă. Interpretarea baladelor populare este caracterizat în general de un aer solemn, poziţia dreaptă a trupului, faţa lipsită de expresie. Interpretul se aşteaptă ca publicul să fie atent şi disciplinat.
Publicaţii de popularizare. În anul 1921, Elek Benedek a selectat cele mai frumoase balade populare secuieşti într-un volum intitulat Székely népballadák [Balade populare secuieşti]. Gyula Ortutay (1935, 1985), Imre Csanádi şi Lajos Vargyas (1954), Gyula Ortutay şi Ildikó Kríza (1968), Lajos Vargyas (1979, 1994) au întocmit la rândul lor colecţii din cele mai frumoase balade populare ale ariei lingvistice maghiare.
Şirul volumelor de balade populare clasice publicate cu intenţia popularizării genului a fost deschis de către József Faragó în 1956, cu volumul de balade alese intitulat Diófának három ága. Székely népballadák [Trei ramuri de nuc. Balade populare secuieşti], după care, în anul 1965 a alcătuit o selecţie de balade populare maghiare din România cu titlul Jávorfa-muzsika [Fluier de arţar], urmat de alte două selecţii de balade populare maghiare, Gyönyörű Bán Kata [Bán Kata cea frumoasă, 1973] şi Virágok vetélkedése [Întrecerea florilor, 1986], de volumul Ószékely népballadák [Balade populare secuieşti vechi, 1998] şi de antologia Csángómagyar népballadák [Balade populare ale ceangăilor, 2002]. În anul 1958, Júlia Szegő şi Klára Sebestyén Dobó au ales 14 balade populare în volumul intitulat Kötöttem bokrétát [Legat-am un buchet de flori]. În anul 1974, János Jagamas şi József Faragó au realizat o antologie a cântecelor populare ale maghiarilor din România care cuprindea şi balade. În anul 1982, Ádám Szabó T. a selectat 12 balade populare din Moldova, 2 din Secuime, 8 din Câmpia Transilvaniei şi o baladă din Ţara Călatei, pe care le-a publicat în limbile maghiară şi germană.
În 2004, János Ráduly a publicat o selecţie de 55 de balade populare secuieşti, printre care şi unele inedite.
Balade populare maghiare au fost traduse de către Haralambie Grămescu (în anul 1960) şi de către Petre Şaitiş (în 1975 şi 1993). Selecţia Székely népballadák [Balade populare secuieşti] a lui Gyula Ortutay a fost publicată în anul 1943 în limba poloneză, cu gravuri în lemn de György Buday.
György Buday a făcut xilogravuri pentru ilustrarea baladelor populare maghiare în anul 1935. Mai multe balade populare maghiare au fost ilustrate de către Béla Gy. Szabó, Tibor Szervátiusz şi Ferenc Deák.
ALBERT Ernő: Édesanyám sok szép szava. Ádám Joákimné Kurkó Juianna énekei. Kriterion Könyvkiadó, Bucureşti, 1989.
ALBERT Ernő: A halálra táncoltatott leány. Csíki népballadák. Közreadja ALBERT Ernő. Albert Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2004.
ANTAL Árpád: Balog Józsi balladája keletkezésének és változásának kérdéséhez. Nyelv- és Irodalomtudományi Közlemények VI. (1962) 1. 27-67.
ARANY László - GYULAI Pál: Elegyes gyűjtések Magyarország és Erdély különböző részeiből. Pest (Magyar Népköltési Gyűjtemény I.), 1872.
BARTÓK Béla: Székely balladák. Ethnographia XIX. (1908) 43-52.
BARTÓK Béla: A magyar népdal. Budapest, 1924.
BARTÓK Béla - KODÁLY Zoltán: Erdélyi Magyarság. Népdalok. Budapest, 1923.
BENEDEK Elek: Székely népmesék és népballadák. Budapest, 1885.
BENEDEK Elek: Székely népballadák. Budapest, 1921. (Második kiadás: Székely népballadák. Állami Irodalmi és Művészeti Kiadó, Bukarest, 1958.)
BURA László: Szatmári népballadák. Munkatársaival gyűjtötte, bevezetővel és jegyzetekkel ellátta BURA László. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1978.
CSANÁDI Imre - VARGYAS Lajos: Röpülj, páva, röpülj. Magyar népballadák és balladás dalok. Szépirodalmi Könyvkiadó, Budapest, 1954.
DÁNIELISZ Endre: Biharország népi világa. Prolog Kiadó, Nagyvárad, 2006.
DEMÉNY István Pál: Kerekes Izsák. Összehasonlító-tipológiai tanulmány. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1980.
DEMÉNY István Pál: A Szent László-legenda és Molnár Anna balladája. Erdélyi Tudományos Füzetek, Kolozsvár, 1992.
DEMÉNY Piroska: Aranyosszék népzenéje. Sajtó alá rendezte, jegyztekkel ellátta, a CD-mellékletet szerkesztette PÁVAI István. Néprajzi Múzeum, Budapest, 1998.
DOMOKOS Pál Péter: A moldvai magyarság. Kolozsvár, 1931.
DOMOKOS Pál Péter - RAJECZKY Benjámin: Csángó népzene I-III. Zeneműkiadó, Budapest, 1956, 1961, 1991.
FARAGÓ József: Balladák földjén. Válogatott tanulmányok, cikkek. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1977.
FARAGÓ József: A mai romániai magyar folklórgyűjtés vázlata. In: KÓS Károly, dr. - FARAGÓ József, dr. szerk.: Népismereti dolgozatok 1980. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1980. 14-25.
FARAGÓ József: ballada (szócikk). In: BALOGH Edgár (főszerk.): Romániai Magyar Irodalmi Lexikon I. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1981. 136-140.
FARAGÓ József (szerkesztette, bevezetővel ellátta): Diófának három ága. Székely népballadák. Ifjúsági Könyvkiadó, Bukarest, 1956.
FARAGÓ József (szerkesztette, bevezetővel ellátta): Jávorfa-muzsika. Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1965.
FARAGÓ József (szerkesztette, bevezetővel ellátta): Gyönyörű Bán Kata. Régi magyar népballadák. Válogatta, szerkesztette, a bevezetőt és a jegyzeteket írta FARAGÓ József. Dacia Könyvkiadó, Kolozsvár, 1973.
FARAGÓ József (szerkesztette, bevezetővel ellátta): Virágok vetélkesése. Régi magyar népballadák. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1986.
FARAGÓ József (szerkesztette, bevezetővel ellátta): Népballadák. Unikornis Kiadó, Budapest, 1995.
FARAGÓ József (szerkesztette, bevezetővel ellátta): Ószékely népballadák összesítő válogatása Faragó József gondozásában, bevezető tanulmánnyal és jegyzetekkel. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest-Kolozsvár, 1998.
FARAGÓ József (szerkesztette, bevezetővel ellátta): Csángómagyar népballadák. Összesítő válogatás Faragó József gondozásában, bevezető tanulmánnyal és jegyzetekkel. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 2002.
FARAGÓ József - JAGAMAS János - SZEGŐ Júlia: Moldvai csángó népdalok és népballadák. A Folklór Intézet Kolozsvári Osztályának gyűjteményéből szerkesztette Faragó József és Jagamas János. A zenei anyag összeállításában részt vett Szegő Júlia. Állami Irodalmi és Művészeti Kiadó, Bukarest, 1954.
FARAGÓ József - RÁDULY János: A népballadák egy romániai magyar falu mai köztudatában. Ethnographia. LXXX. (1969) 4. 504-513.
GRĂMESCU, Haralambie: Balade populare maghiare din R.P.R. Prefaţă de Mihai Pop. Editura Tineretului, Bucureşti, 1960.
HORVÁTH István: Magyarózdi toronyalja. Írói falurajz. Dacia könyvkiadó, Kolozsvár, 1971.
IMETS Dénes: Repülj, madár, repülj. Menasági népdalok és népballadák. Csíkszereda, 1970.
JAGAMAS János: Magyaró énekes népzenéje. Egy Felső-Maros menti falu magyar néphagyományaiból. PALKÓ Attila kiegészítő gyűjtését és ZSIGMOND József szövegkiegészítéseit felhasználva közzéteszi JAGAMAS János. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1984.
JAGAMAS János - FARAGÓ József: Romániai magyar népdalok. Kriterion Könyvkiadó, 1974.
JANKÓ János: Torda, Aranyosszék, Toroczkó magyar (székely) népe. Néprajzi tanulmány. A Födrajzi Közlemények 1893. (XXI.) évfolyamánakVIII., IX., X. füzete. Budapest, 1893.
KALLÓS Zoltán: Balladák könyve. Élő hazai magyar népballadák. Gyűjtötte KALLÓS Zoltán. Sajtó alá rendezte és bevezetéssel ellátta SZABÓ T. Attila. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1970. (Második kiadás 1971, harmadik kiadás 1973)
KALLÓS Zoltán: Balladák könyve. Élő erdélyi és moldvai magyar népballadák. Gyűjtötte és a magyarázó szójegyzéket írta KALLÓS Zoltán. Sajtó alá rendezte és a jegyzeteket írta SZABÓ T. Attila. Zenei mutató: JAGAMAS János. Magyar Helikon-Európa. Budapest, 1973. (Második kiadás 1974, harmadik kiadás 1977)
KALLÓS Zoltán: Ez az utazólevelem. Balladák új könyve. Gyűjtötte KALLÓS Zoltán. Az előszót írta DIÓSZEGI László. Akadémiai Kiadó, Budapest, 1996.
KALLÓS Zoltán: Új guzsalyam mellett. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1973.
KALLÓS Zoltán: Világszárnya. Moldvai magyar népmesék. Stúdium Könyvkiadó, Kolozsvár, 2004.
KANYARÓ Ferenc: Régi székely balladák. Ethnographia XVII. (1906) 232-242.
KANYARÓ Ferenc: Régibb székely népballadák változatai. Erdélyi Múzeum XXVI. (1909) 4. 335-342.
KESZEG Vilmos: Aranyosszék népköltészete. Népi szövegek, kontextusok (Monográfia) I-II. Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2004.
KOVÁCS Ferenc: Iratosi kertek alatt. Kisiratosi népköltészet. Szerkesztette, a bevezetőt írta Faragó József. Állami Irodalmi és Művelődési Kiadó, Bukarest, 1958.
KRIZA János: Székely népköltési gyűjtemény. Kolozsvár, 1863.
KRIZA János - ORBÁN Balázs - BENEDEK ELEK - SEBESI Jób: Székelyföldi gyűjtés. Budapest, 1882. (Magyar Népköltési Gyűjtemény III.)
MAILAND Oszkár: Székelyföldi gyűjtés. Budapest, 1905. (Magyar Népköltési Gyűjtemény VII.)
OLOSZ Katalin: Magyargyerőmonostori népköltészet. Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1969.
OLOSZ Katalin: Víz mentére elindultam. Tudománytörténeti, népismereti írások. Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2003.
OLOSZ Katalin: Ne mondd, anyám, főd átkának... Dimény Mózesné Szabó Anna énekei. Szabéd, 1895-1896. RÉDIGER Ödön gyűjtését KANYARÓ Ferenc hagyatékából bevezető tanulmánnyal és jegyzetekkel közzéteszi OLOSZ Katalin. Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2009.
ORTUTAY Gyula: Székely népballadák. Egyetemi Nyomda, Budapest, 1935. (További kiadások: 1940, 1948, 1979)
ORTUTAY Gyula: Magyar népköltészet. Népballadák, népmesék. Akadémiai Kiadás, Budapest, 1985.
ORTUTAY Gyula - KRÍZA Ildikó: Magyar népballadák. Szerkesztette és a bevezetőt írta Ortutay Gyula. Válogatta és jegyzetekkel ellátta Kríza Ildikó. Szépirodalmi Kiadó, Budapest, 1968.
POZSONY Ferenc: Álomvíz martján. Fekete-ügy vidéki magyar népballadák. Gyűjtötte, bevezetővel és jegyzetekkel ellátta POZSONY Ferenc. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1984.
POZSONY Ferenc: Szeret vize martján. Moldvai csángómagyar népköltészet. KJNT, Kolozsvár, 1994.
RÁDULY János: Kibédi népballadák. Gyűjtötte, bevezetővel és jegyzetekkel ellátta RÁDULY János. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1975.
RÁDULY János: Elindultam hosszú útra. A kibédi Majlát Józsefné Ötvös Sára népballadái. Gyűjtötte, bevezető tanulmánnyal és jegyzetekkel ellátta RÁDULY János. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1979.
RÁDULY János: Siratóim lesznek az égi madarak. Székely népballadák. Erdélyi Gondolat Könyvkiadó, Székelyudvarhely, 2004.
SEPRŐDI János: Marosszéki dalgyűjtemény. Ethnographia XXII. (1912) 225-231.; 294-298.; 352-359.
SEPRŐDI János: Eredeti székely dalok. Kolozsvár, 1914.
SERES András. Barcasági magyar népköltészet és népszokások. Sajtó alá rendezte KESZEG Vilmos. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1984.
SERES András - SZABÓ Csaba: Csángómagyar daloskönyv. Héttorony Könyvkiadó, Budapest, 1991.
SOLYMOSSY Sándor: A székely népballadákról. In: Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára. A Székely Nemzeti Múzeum kiadása, Sepsiszentgyörgy, 1929. (Minerva Irodalmi és Nyomdai Műintézet R.T., Kolozsvár). 660-668.
SZABÓ T. Ádám: Moldvai csángó és erdélyi népballadák. Fordította SIEMERS Éva. MTA Néprajzi Kutatócsoport, Budapest, 1982.
SZABÓ Sámuel: Erdélyi néphagyományok 1863-1884. SZABÓ Sámuel és gyűjtői körének szétszórt hagyatékát összegyűjtötte, szerkesztette, bevezető tanulmánnyal és jegyzetekkel közzéteszi OLOSZ Katalin. Európai Folklór Intézet - Mentor Kiadó, Budapest-Marosvásárhely, 2009.
SZEGŐ Júlia: Ismeretlen moldvai nótafák. Európa Könyvkiadó, Budapest, 1988.
SZEGŐ Júlia - SEBESTYÉN DOBÓ Klára: Kötöttem bokrétát. Zenei Kiadó, Bukarest, 1958.
SZENIK Ilona - ALMÁSI István - ZSIZSMANN Ilona: A lapádi erdő alatt. Ötvennyolc magyarlapádi népdal. Állami Irodalmi és Művészeti Kiadó. Bukarest, 1957.
VARGYAS Lajos: A magyar népballada és Európa I-II. Zeneműkiadó, Budapest, 1976.
VARGYAS Lajos: Balladáskönyv. Zeneműkiadó, Budapest, 1979.
VARGYAS Lajos: Magyar népballadák. Európa Könyvkiadó, Budapest, 1994.
VERESS Gábor: Székely balladák. Ethnographia XXI. (1911) 50-55.
VERESS Sándor: Székely népballadák változatai Moldvában. Néprajzi Értesítő XXXIII. (1941) 2. 159-169.
VERSÉNYI György: Székely balladák. Ethnographia XIII. (1902) 271-275.
***
Balade populare maghiare. Traducere de Petre ŞAITIŞ. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975.
***
Balade populare maghiare. Vol. II. Traducere de Petre ŞAITIŞ. Antologie de MITRULY Miklós. Editura Clusium, Cluj Napoca, 1993.