trimite prin


István Andrásé Berekméri, poet popular, autor de autobiografie
Publicare:  2010-11-23
Ultima actualizare:  2010-11-23
Autor:  VAJDA András

István Andrásé Berekméri (1877-1953) s-a născut la Dumbrăvioara într-o familie de ţărani săraci, fiind singurul copil al familiei. Urmează Şcoala confesională din Dumbrăvioara. Prin hărnicia sa atrage repede atenţia învăţătorului care îi îndeamnă pe părinţi să-l trimită la Colegiul din Aiud, situaţia materială grea nepermiţându-le însă acest lucru.


Şi-a pierdut tatăl la vârsta de 12 ani. Pentru asigurarea traiului familiei, din 1895 se angajează ca servitor la familia Zejk. Începând din anul 1902 este ajutorul de primar al comunei Dumbrăvioara iar din 1910 este secretarul Cooperativei de Consum şi Credit Furnica. Între timp a fost ales şi membru al prezbiteriului bisericii reformate.


A fost recrutat la 15 martie 1898, însă, fiind susţinător de familie, a efectuat doar o instrucţie de opt săptămâni. După demobilizare, doar după un an de curte, în 7 martie 1899 a luat-o de soţie pe Mária Szőcs, care, pe parcursul anilor, i-a născut opt copii.

 

 


La 1 august 1914, la decretarea mobilizării generale s-a înrolat la Târgu-Mureş. De aici, împreună cu unitatea sa, a fost trimis în Bucovina, de unde, la 28 septembrie, a fost transferat în judeţul Maramureş pentru a stăvili trupele ruseşti care înaintau pe valea Vişeului. Forţele ruseşti aflate în superioritate numerică au nimicit rapid forţa militară a trupelor maghiare, luând foarte mulţi ostaşi prizonieri. Şi István Andrásé Berekméri a fost luat prizonier atunci. Împreună cu ceilalţi prizonieri a fost transportat în cazarma din Sighetu Marmaţiei iar de aici, prin Polonia, în lagărul de concentrare de la Kiev, de unde la Vladivostok, în Siberia. În iulie 1916 a ajuns la Penza, de acolo la o exploatare forestieră de lângă Sankt Petersburg, iar de acolo la minele de cărbune de la Svatovo din regiunea Donului. Aici a primit de la familia sa vestea „tristă" prin care i s-a anunţat moartea fiului său şi aici a scris poezia intitulată Despre moartea fiului meu. La 15 martie 1918, Armata Roşie a ocupat împrejurimile Donului, a pus stăpânire pe mina de cărbune şi a eliberat prizonierii. A ajuns acasă la Dumbrăvioara la 13 iunie 1918.


În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 10 septembrie 1944, la ordinul autorităţilor, jandarmeria militară maghiară a evacuat Dumbrăvioara din faţa trupelor ruseşti de ocupaţie. István Andrásé Berekméri, împreună cu familia sa şi cu mulţi alţi consăteni s-au refugiat la Biuşa. Se reîntorc acasă la sfârşitul anului 1945, după şapte săptămâni de exil.


În 1947, odată cu împlinirea celei de-a şaptezecea aniversări, şi-a împărţit pământurile între copii, iar modul şi condiţiile de împărţire a acestora sunt prezentate în autobiografia sa ca într-un fel de testament.


S-a retras definitiv din viaţa publică în anul 1948. Atunci Cooperativa Centrală de Consum a convocat o şedinţă de reînnoire a funcţiilor, pe parcursul căreia a fost obligat să demisioneze. În condiţiile acestor evenimente a renunţat şi la funcţia de prezbiter la biserica reformată.


A murit în anul 1953. Preotul a rostit discursul funebru peste sicriul său în baza versurilor alese de către el.


În prima parte a secolului XX scrisul nu era general răspândit în localitate. István Andrásé Berekméri a ajuns în contact cu acesta prin schimbarea modului său de viaţă (din gospodar devenind secretar de cooperativă). Stiloul sau creionul au devenit pentru el instrumente utilizate zilnic, iar înregistrarea veniturilor sau al cheltuielilor o activitate obligatorie. Pe parcursul activităţii sale s-a obişnuit cu scrisul, transplantând această practică de serviciu în viaţa personală. Totodată şi desfăşurarea vieţii sociale şi politice precum şi manifestările brutalităţii şi nedreptăţii l-au făcut să consemneze experienţele vieţii sale. Ororile războiului, le-a contrabalansat pacea lumii creată prin scrierea de poezii. În această situaţie, scrierea i-a oferit posibilitatea creării unei lumi, normale, respectiv cea de a face faţă propriilor experienţelor şi de a le canaliza într-un mod constructiv. Captivat de bucuria oferită de scris, nu şi-a depus stiloul nici după ce a intrat la pensie şi şi-a dedicat timpul în întregime construirii tradiţiilor şi mitologiei familiale.


În timpul petrecut în captivitatea rusească şi-a scris autobiografia în versuri sub titlul Szomorú idők emléke (Amintirea vremurilor triste). După ce s-a întors din captivitate, a imortalizat aceste evenimente şi pe paginile goale din dosul Bibliei familiei. Pe pagina următoare a Bibliei a făcut o consemnare scurtă şi despre cel de-al Doilea Război Mondial. A făcut consemnări pe paginile din spate ale Bibliei şi ale cărţilor de rugăciune, imortalizând în mai multe locuri evenimentele notabile ale familiei. Pe paginile goale au ajuns date privind naşteri, decese şi căsătorii. Pe parcursul anilor au făcut mai multe consemnări pe lângă câte un nume. Suprafeţele întregi de pagini au fost acoperite cu scris. Evenimentele vieţii economice le-a consemnat pe paginile calendarului reformat. Începând din anii 1890, a cumpărat în mod regulat calendarul reformat, legând şi păstrând ediţiile acestuia.
Între anii 1946-1949 a elaborat şi în proză reconstrucţia parcursului vieţii sale. De această dată, autobiografia sa în jur de o sută de pagini, şi-a scris-o pe paginile rămase goale ale cărţii de contabilitate.


Scrisul a jucat un rol semnificativ şi în practicarea vieţii religioase. În cărţile sale cu tematică religioasă a înregistrat anul achiziţionării şi şi-a îndemnat urmaşii la resptectarea şi protejarea cărţii. La marginea paginilor a consemnat citate din Biblie şi rezumatul scurt al acestora din una-două propoziţii. În căteva cazuri a adăugat şi idei proprii la aceste consemnări. În Biblia familiei adesea întâlnim sublinieri.
Pe lângă scris şi cititul a jucat un rol important în viaţa sa. Cel mai mult îl interesau scrierile cu caracter istoric. A cumpărat regulat caietele ieftine ale seriei Bibliotecii Naţionale. Pe lângă aceasta a păstrat câte un exemplar din albumul comemorativ elaborat cu ocazia morţii reginei Elisabeta şi din cartea A Székelyföld írásban és képekben [Ţinutul Secuiesc în cuvinte şi în imagini] elaborată cu puţin timp după reanexarea Transilvaniei de Nord.


Poeziile şi poveştile sale au fost cunoscute şi populare atât în cadrul familiei cât şi în rândul comunităţii.


Bibliografie selectivă
BEREKMÉRI István Andrásé: Minden poklokon keresztül. Sajtó alá rendezte VAJDA András. Mentor Könyvkiadó, Marosvásárhely, 2008.