trimite prin


Ansamblul Colegiului Reformat, Tîrgu-Mureş
Publicare:  2010-04-09
Ultima actualizare:  2012-11-15
Autor:  Orbán János
Date despre monument
Adresa: str. Bolyai 3.
Cod: MS-II-a-A-15479, MS-II-m-A-15479.01, MS-II-m-A-15479.02, MS-II-m-A-15479.03.
Datare: 1801–1804, 1908–1909

Date istorice
În 1671 elevii alungaţi ai Colegiului reformat (calvinist) din Sárospatak (Ungaria) au fost nevoiţi să-şi continue studiile la Alba Iulia. Colegiul calvin din Alba Iulia a fost desfiinţat însă la rândul său în 1716, când Comandamentul austriac al armatei a evacuat elevii din clădirea Colegiului Academic construit de principele Gabriel Bethlen, sub pretextul asigurării siguranţei fortificaţiei. Instituţia a fost astfel printre primele victime ale curentului de Contrareformă iniţiat de regimul habsburgic instalat în Transilvania. Rolul şi elevii Colegiului de la Alba Iulia au fost preluaţi în 1718 de Schola Particula din Tîrgu-Mureş. Graţie acestui fapt, Schola tîrgumureşeană a fost ridicată la rangul de colegiu, devenind astfel al treilea colegiu reformat în provincie, alături de cele din Aiud şi Cluj.

Din cauza restricţiilor impuse instituţiilor protestante de către puterea centrală Colegiul din Tîrgu Mureş funcţiona încă şi la mijlocul veacului al XVIII-lea într-o clădire modestă din lemn, construită iniţial drept o soluţie provizorie. Primele construcţii permanente au fost ridicate abia în anii 1760 cu consimţământul guvernatorului András Hadik. În ciuda opunerii neîntrerupte a autorităţilor militare din cetate, în deceniul următor s-a construit cu ajutorul intendentului József Teleki un edificiu nou în care au fost amenajate printre altele auditoriul şi biblioteca. Majoritatea lucrărilor s-au efectuat în perioada 1777–1779, acestea fiind coordonate de către reputatul maistru zidar, Pál Schmidt. Maiştri tîrgumureşeni, Vilmos Müncher şi József Spanner au condus lucrările de tâmplărie şi, respectiv, cele de feronerie. Acest edificiu fusese demolat la începutul veacului al XX-lea, iar în locul acestuia stă în zilele noastre tractul de clădire de stil secession. Cu ajutorul unei relevări topografice contemporane vechea clădire poate fi identificată pe fotografia lui Balázs Orbán: aceasta era o construcţie supraetajată cu patru axe pe faţada sudică, respectiv cu şase pe cea estică. La parterul faţadei sudice se pot identifica doar trei ferestre, remarcăm de asemenea un brâu median şi cornişa. La parter, muchia nord-estică a clădirii de odinioară fusese tratată în rustica. Ferestrele cu pervazuri şi jaluzele erau dispuse fiecare în mijlocul unui panou adâncit, delimitat de lesene. Golurile se caracterizau prin ancadramente simple, dreptunghiulare, profilate din tencuială. Acoperişul frânt era decorat cu sfere de tinichea.

Odată cu următoarea extindere de proporţii a clădirii s-a construit aripa nordică, existentă şi în zilele noastre. În 1801 oficialii din fruntea Colegiului l-au contractat pe inginerul topograf al scaunului Odorhei, László Ugrai (1769–1830), un arhitect cu studii absolvite la Viena, care se număra printre cei mai talentaţi specialişti ai timpului în Marele Principat. Proiectele sale pentru noua aripă au fost acceptate cu condiţia ca foişoarele cu arcade să fie amenajate pe faţada interioară, dinspre curte şi nu în exterior, cum preconizase arhitectul. Antreprenorul Constantin Schmidt s-a angajat pentru executarea lucrărilor în 25 decembrie 1801. Construcţia a fost finalizată în mare în anul 1802, dar în ianuarie 1803, după fuga din oraş a antreprenorului îndatorat, atribuţiile sale au fost preluate de clujeanul János Sommer. Christian Schön a realizat acoperişul clădirii. Amenajarea interioarelor a avut loc în perioada 1803–1804. Această aripă cu două etaje s-a păstrat cu anumite refaceri până în zilele noastre. Faţada nordică este formată din nouă axe, ultima dintre ele, cea de pe extremitatea vestică, constituind un plan uşor adâncit faţă de restul faţadei. Profitând de panta parcelei s-a amenajat şi un demisol pe latura vestică a clădirii. Faţada este împărţită de două brâuri orizontale, unul mai solid deasupra parterului, respectiv unul mai îngust deasupra etajului al doilea. O cornişă bogat profilată încoronează faţada. Ferestrele prezintă ancadramente bogat profilate, ceva mai exigente la parter, decât cele ale etajului al doilea, toate fiind caracterizate prin bolţare mediane accentuate şi pervazuri. La etajul întâi remarcăm ancadramente asemănătoare, dar cu colţurile superioare evazate. Anterior construcţiei aripii secession poarta clădirii se situa la marginea estică a faţadei principale. Faţada dinspre curte a fost transformată radical în 1957, clădirea fiind amplificată spre curte cu scopul de a extinde spaţiul didactic. Această intervenţie a distrus aspectul original al faţadei dinspre curte. Un calcan încheia iniţial acoperişul înalt în două ape al acestei aripi de care era alipit odinioară aripa, ulterior demolată, care adăpostea auditoriul cel mare. În aceeaşi zonă coama acoperişului este încălecat de turnuleţul în care fusese amplasat clopoţelul colegiului. Coridoarele dinspre curte, acoperite cu calote boeme asigură accesul spre încăperile boltite semicilindric pe arce dublou. Circulaţia între niveluri se realizează prin scara cu o singură rampă şi parapetul cu baluştri situată în axul al şaptelea dinspre est, respectiv pe aceea amplasată în rezalitul estic dinspre curte. Edificiul fusese extins pe latura vestică cu o construcţie de lungimea unui ax al faţadei originale, având înălţimea identică cu aceea, dar fiind ceva mai îngustă. Conform datelor transmise de József Koncz, această extindere fusese efectuată în 1822, antreprenor fiind Ignác Schaffner.

Descrierea edificiului

La începutul veacului al XX-lea, odată cu avântul economic şi dezvoltarea arhitecturii oraşului, edificiul baroc care adăpostea auditoriul şi biblioteca devenise neîncăpătoare. Drept urmare, în locul acesteia s-a construit între 1908–1909 în stil secession noua clădire principală impozantă, cu vedere spre P-ţa Bolyai. Proiectele semnate de Sándor Baumgartner (1864–1928) – arhitectul proiectant a cca. 300 de şcoli, care activase o perioadă şi alături de unul dintre promotorii secessionului din Ungaria, Ödön Lechner – au fost executate de cunoscutul antreprenor local, Lajos Csiszár. Edificiul cu patru niveluri (demisol, parter, două etaje) prezintă un plan în formă de „U”, se compune dintr-un rezalit central numărând cinci axe, urmate spre extremităţi de secţiuni treptate de faţadă, formate din câte două, respectiv câte un ax. Poarta principală a clădirii se află în axul central. Muchiile laterale ale faţadei sunt rotunjite şi în aceste spaţii curbe este amenajată câte o fereastră. Tratarea faţadei ilustrează secessionul caracteristic lui Lechner, fiind evidenţiată de motive ornamentale stilizate, inspirate din lumea vegetală. Scara de onoare de proporţii semnificative, situată în axul central al edificiului prezintă acelaşi limbaj decorativ, care combină suprafeţe curbe cu motive ornamentale vegetale stilizate. Sala festivă a clădirii noi a fost amenajată la etajul al doilea cu ferestre largi pe faţada principală, iar pe latura opusă cu o galerie sprijinită pe console, caracterizată de un parapet curbat. Tavanul sălii combinat din suprafeţe curbe este decorat cu ornamente vegetale stilizate care evocă decoraţia casei scărilor. S-a păstrat în cea mai mare parte şi tâmplăria originală a clădirii. Scara de onoare, respectiv coridoarele dinspre curte asigură accesul spre sălile de la diferitele niveluri.

 


Bibliografie selectivă
Man, Ioan Eugen, Târgu-Mureş, istorie urbană din anul 1850 până la primul război mondial, Tg. Mureş, 2009.

Orbán János, Református kollégiumépítkezések Erdélyben a barokk és klasszicizmus korában. Nagyenyed, Kolozsvár, Marosvásárhely, În: Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából, II (XII), 2007.

Tonk Sándor, A marosvásárhelyi református kollégium diáksága. 1653–1848, Szeged, 1994, Fontes Rerum Scholasticarum VI.