trimite prin


Monumentul „Siculicidium”, Siculeni
Publicare:  2010-11-03
Ultima actualizare:  2010-11-03
Autor:  P. Kovács Klára
Date despre monument
Adresa: Siculeni nr. 43.
Cod: HR-IV-m-B-13027
Datare: 1898

Date istorice

Monumentul a fost ridicat în memoria secuilor care au căzut la Siculeni la 7 ianuarie, 1764 în urma represaliilor sângeroase, comandate de ofiţerii armatei austrieci împotriva secuilor din scaunul Ciuc şi din Trei Scaune, care s-au opus înrolării în regimentele de grăniceri organizate de autorităţile imperiale. Pentru a schiţa premisele acestui eveniment sumbru vom face cunoscute cele mai importante momente care au dus la întâmplarea amintită. În 1761 împărăteasa Maria Tereza se adresa comandantului suprem al Transilvaniei, baronul Adolf Nicholaus Buccow, cu propunerea înfiinţării unor regimente grănicereşti în Secuime. Drept răspuns Buccow a elaborat un plan în acest sens, conform căruia regimentele secuieşti aflate sub comandament austriac, aveau datoria în primul rând de a păzi graniţa estică şi sudică a Transilvaniei, dar în caz de nevoie puteau fi transferate şi pe fronturi străine. În acelaşi timp înrolarea secuilor nu însemna şi redobândirea libertăţilor vechi (ex. scutirea de taxe) ale acestei stări, lucru contestat ulterior în repetate rânduri de secui.


Văzând că înrolarea condiţionată de voluntariat a secuilor nu avea să ducă la rezultatele dorite, comisia însărcinată cu înfiinţarea concretă a regimentelor de grăniceri a recurs la metode din ce în ce mai drastice pentru recrutarea secuilor liberi. Ulterior un nou mandat regal, emis pe 8 octombrie 1763, reglementa obligativitatea tuturor secuilor liberi de a se înrola în noile regimentele militare de graniţă, voluntariatul fiind astfel şters.


Secuii din Scaunul Ciuc, conduşi de parohii din Leliceni şi Delniţa, Zöld Péter respectiv Beke István, s-au opus înrolării refugiindu-se din faţa comisiei de recrutare în pădure. La începutul anului 1764 li s-au alăturat şi secui din Trei Scaune. Rezistenţa a cedat însă în 5 ianuarie, când din cauza frigului insuportabil, a lipsei de hrană şi a ameninţărilor militarilor austrieci, secuii au fost nevoiţi să coboare în sat, intrând în Siculeni. Ca represalii, peste două zile comisia de recrutare a ordonat un atac neaşteptat asupra întregului sat. Masacrul a început în zorii zilei de 7 ianuarie 1764 cu focuri de tun. Secuii care s-au împotrivit recrutării au căzut fără a putea opune rezistenţă în faţa atacului a celor circa 1300 de militari austrieci. Masacrul de la Siculeni ordonat de general-maiorul Siskovich József şi executat sub conducerea locotenent-colonelului Caratto s-a întipărit în istorie sub denumirea de pierzarea de la Siculeni, sau siculicidium (masacrul secuilor).


Numărul exact al victimelor este necunoscut, dar cu siguranţă au fost mult mai mulţi decât 177, cum s-a specificat într-un raport oficial. În istoriografia veche sunt precizaţi între 200 şi 600 de victime. Cca. 45 dintre ei, majoritatea din Trei Scaune, au fost înmormântaţi la marginea satului într-o groapă comună. Locul respectiv fusese marcat de mai multe cruci în secolele XVIII-XIX. Prima fusese ridicată tocmai de austrieci, inscripţia acesteia evocând cinic „mândria frântă a secuilor". Crucea fusese îndepărtată în 1783, iar în 1789 Cserey Zsuzsanna a aşezat o cruce dedicată Maicii Domnului pe mormântul victimelor. Monumente noi au fost amplasate apoi în 1878 de Részeg András şi soţia sa, iar altul în 1885 de către Szabó Péter.


Intenţia ridicării unui monument mai exigent, demn de memoria tristului eveniment s-a formulat deja în anii 1860, însă procurarea fondurilor necesare s-a prelungit timp de mai multe decenii. În 1891 s-a înfiinţat comisia pentru ridicarea monumentului. Banii necesari s-au strâns doar prin colectă publică. În 1892 Tamás József, un arhitect budapestan originar din Miercurea Ciuc, s-a oferit să realizeze pe gratis proiectele. Lucrarea sa a fost aprobată de comisia naţională a artelor peste doi ani. Piatra de temelie a monumentului a fost depusă la 10 mai 1898, iar până la sfârşitul anului s-a montat în vârf şi pasărea turul (pasăre din mitologia maghiară). Constructorul Szász István a fost cel care a executat proiectele lui Tamás József, iar pasărea turul fusese sculptată în piatră de Köllő Miklós (1861-1900), renumitul sculptor originar din Ciumani (jud. Harghita). Tabla inscripţionată, confecţionată din marmură este opera meşterului budapestan Sánta Nándor. Ceremonia de dezvelire a monumentului a avut loc doar cinci ani mai târziu, pe 8 octombrie 1905, după achitarea integrală a costurilor acestuia.


Descrierea edificiului

Monumentul Siculicidium se situează pe dreapta drumului ce intră dinspre Miercurea Ciuc în Siculeni, localitate aflată la cca. 10 km de reşedinţa de judeţ. Obeliscul de piatră din centrul compoziţiei este flancat de două ziduri scunde, treptate, placate cu piatră, dispuse în linii curbe asemenea unor braţe. Capătul „braţelor" este marcat de câte o urnă aşezată pe câte un stâlpişor, primele fiind decorate cu guttae, iar în vârf cu câte-o bilă de piatră. Obeliscul de piatră cu muchiile teşite este amplasat pe un postament cu secţiunea cruciformă. Obeliscul se caracterizează printr-un soclu treptat, iar la trei sfertul înălţimii sale prezintă o friză decorată cu denticuli şi o cornişă profilată. În zona de sub friză faţadele obeliscului sunt decorate cu câte o stea cu şase raze. În vârful construcţiei, pe o sferă de piatră, stă pasărea turul cu aripile desfăcute. Tabla de marmură tot cruciformă de pe faţada principală a postamentului poartă inscripţia comemorativă. Prima parte a textului acesteia a fost redactat de istoricul şi profesorul universitar clujean, dr. Szádeczky Lajos (1859-1935), iar versurile care constituie partea a doua a inscripţiei, le-a scris dr. Balló István, profesor în Miercurea Ciuc.

 

SICULICIDIUM
1764. JAN. 7.
A HATÁRŐRSÉG ERŐSZAKOS SZERVEZÉSEKOR
MADÉFALVA HATÁRÁBAN
1764. JAN. 7ÉN HAJNALBAN
A CSÁSZ. KATONASÁG ÁLTAL VÉDTELENÜL LEKASZABOLT
CSÍK ÉS HÁROMSZÉKI
200 SZÉKELY VÉRTANU EMLÉKÉRE
KIK AZ ŐSI SZABADSÁGÉRT VÉRZETTEK EL.
EMELTE AZ UTÓDOK HÁLÁS KEGYELETE
1899.
 

(Siculicidium. 7 ianuarie, 1764. Monument ridicat de urmaşii recunoscători în memoria celor 200 de martiri secui din scaunele Ciuc şi Trei Scaune, ucişi de trupele imperiale la marginea satului Siculeni în zorii zilei de 7 ianuarie 1764. Ei au căzut revendicându-şi vechile libertăţi în perioada organizării autoritare a regimentelor grănicereşti ale secuilor.)

 

SZÉKELY NÉP! ITT HULLOTT ŐSEIDNEK VÉRE
KIKET ZSARNOK ÖNKÉNY BOSSZUS KARJA ÉRE
MIDŐN ALKOTMÁNYOS SZABADSÁGOD VÉDTÉK
SZÖRNYŰKÉP OLTÁK KI SOK ÁRTATLAN ÉLTÉT
DE BÁR ELVESZTEK ŐK ÁDÁZ FEGYVER ALATT
EMLÉKÖK NEM VÉSZ EL ÖRÖKRE FENMARAD
MERT HŰ KEGYELETBEN MEGTARTOD ŐSEID
ÍGY ÉL MAJD EMLÉKÖK IDŐTLEN IDEIG.

TERVEZTE TAMÁS JÓZSEF ÉPÍTÉSZ

 

(Secuime! În acest loc a curs sângele strămoşilor tăi, loviţi de braţul necruţător al tiranului autoritar în timp ce îţi ocroteau vechile libertăţi. Ei au căzut nevinovaţi sub armele necruţătoare, amintirea lor însă nu va pieri niciodată, va dăinui mereu, păstrată fiind memoria neamului tău până în veci.
Proiectat de arh. Tamás József)

Pe faţada posterioară a obeliscului remarcăm inscripţia care se referă la împrejurările ridicării monumentului:

 

KÖZADAKOZÁSBÓL LÉTESÜLT
MIKÓ BÁLINT FŐISPÁN
VÉDNÖKSÉGE ALATT
KILYÉNFALVI
BENEDEK ISTVÁN BIZ. ELNÖK
ÜGYBUZGÓSÁGA ÁLTAL.
ÉPÍTŐ MESTER
SZÁSZ ISTVÁN
 

(Realizat prin colectă publică sub patronajul comitelui Mikó Bálint şi graţie silinţei preşedintelui de comisie, Benedek István. Constructor: Szász István)


Bibliografie selectivă
Endes Miklós, Csík-, Gyergyó-, Kászon-székek (Csík megye) földjének és népének története 1918-ig, Budapest, 1938, pp. 208-210.
Látom az életem nem igen gyönyörű. A madéfalvi veszedelem tanúkihallgatási jegyzőkönyve. 1764, volum editat de Imreh István, Bukarest, 1994, pp. 15-27.
Kelemen Sándor, Madéfalva - Siculicidium, Csíkszereda, 2000, (Csíki műemlékek, 2.)
Albert Ernő, Az 1764-es madéfalvi veszedelem előzményei és lefolyása, în „Székelyföld", VIII, 2004, nr. 1, pp. 101-147.
Szőcs János, Beke István az idő sűrűjében, în „Székelyföld", VIII, 2004, nr. 1, pp. 81-100.

Taguri

secui, monument