trimite prin


Biserica reformată, Şintereag
Publicare:  2011-01-19
Ultima actualizare:  2011-02-05
Autor:  Pál Emese
Date despre monument
Adresa: Şintereag nr. 42, judeţul Bistriţa-Năsăud
Cod: BN-II-m-A-01714
Datare: începutul secolului al XIV-lea, cumpăna secolelor al XIV-lea şi al XV-lea

Date istorice

În valea Şieului, pe drumul ce leagă Becleanul cu Bistriţa, se află comuna Şintereag, la doar câţiva kilometri de Beclean. În secolul al XIII-lea aşezarea aparţinea neamului Becse-Gergely, un document din anul 1304 îi pomeneşte pe János şi Giléth, fii lui Becse, ca proprietari ai Şintereagului. De la fii lui Giléth, în 1325 proprietatea trece la Domokos, fiul Margaretei, sora mai mare a acestora, căsătorită cu András Gombási. Domokos Gombási este cel care ridică prima biserică de piatră din sat, dedicată Fecioarei Maria. Data exactă a construirii bisericii nu este deocamdată elucidată, dar într-un document de proprietate din 1333 privind înţelegerea dintre  László Virágosbereki cu fraţii săi este pomenită biserica. Conform testamentului din 1336 al lui  Domokos Gombási, la aceea dată biserica exista, deoarece donează a zecea parte din veniturile viilor şi morii sale bisericii terminate.

 

Clădirea iniţială compusă din navă şi cor, la cumpăna secolelor al XIV-lea şi al XV-lea a fost modificată: nava a fost supraînălţată şi reboltită, iar colţului sud-vestic i s-a adosat un turn. Aceste lucrări au fost sprijinite probabil de László Somkereki, cel care în testamentul său din 1407 lasă bisericii un pocal, veşminte bisericeşti şi chiar şi relicve, ceea ce indică faptul că la aceea dată biserica refăcută funcţiona. István Erdélyi de asemenea se îngrijeşte de biserică prin testamentul său din 1485. Lucrările efectuate în secolul al XIV-lea se leagă de fiul său, Márton Erdélyi, conform inscripţiei devenită foarte ştearsă până în zilele noastre: „Hoc opus fecit fieri egregius Martinus Erdely ad honorem virginis Mariae” (Această operă a fost săvârşită de  Martinus Erdely în cinstea Fecioarei Maria). În afara acestei inscripţii nu s-au păstrat alte documente referitoare la lucrările de extinderea bisericii.

 

 

Conform tradiţiei, în 1602-1603 Şintereagul a fost prădat de oştile conduse de generalul Basta. În 1661 hordele turco-tătare au pustiit şi biserica. Probabil atunci s-a prăbuşit bolta gotică, care a fost substituită cu un tavan casetat în 1675, când s-au reparat toate avariile. Renovarea a fost imortalizată pe una dintre casetele tavanului, fapt menţionat  şi în registrul bisericii în anul 1783 (Protocollum Ecclesiae Ref Somkerekiensis): „Anno Dni 1661 / Tempore transitus Alli / Bassae in terra Dacica / grassantis devastatum / fuit hoc templum / renovatum A. D. 1675 / Regnante Mich. Appafi / per providentiam Martini Sardi.” (În anul Domnului 1661, această biserică a fost distrusă de către acoliţii lui Ali Pasa care traversau pământul Daciei, renovat în anul Domnului 1675, sub domnia lui Mihály Apafi, pin grija lui Márton Sárdi). Acest tavan casetat s-a nimicit cândva la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

 

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, starea bisericii nu era satisfăcătoare, deoarece în 1744 Mária Bánffy Árva a oferit pentru refacerea bisericii zeciuială din toate produsele ogoarelor şi din dijme, precum şi vama de sâmbătă a două mori ale sale. În cazul în care cerealele erau vândute la Bistriţa, a oferit şi căruţă pentru transport. Durata ofertei a fost stabilită până când biserica pe dinafară şi pe dinăuntru, împreună cu turnul devine „ca o biserică nouă, ca să nu aibă nici un cusur”.  Are şi o doleanţă aparte, pentru confecţionarea unor „scaune cinstite”. Pe parcursul renovării, lucrările de lemnărie au fost încredinţate pictorului tâmplar Lőrinc Umling din Cluj. Opera sa este galeria vestică, coroana amvonului, masa Domnului, stranele, băncile, scaunul cantorului şi dulapul orgii, care conform inscripţiei din galeria vestică a fost terminat în 1761. Aceste lucrări au fost imortalizate pe o placă de lemn cu inscripţie, amplasată pe peretele nordic al navei. Inscripţia, pe lângă  Mária Bánffy Árva, care între timp a decedat, menţionează şi alte nume de donatori: „Néhai M[é]l[tósá]gos Groff Losontzi / Bánfi Mária Aszszony ő Excell[entiája] / Somkereken / ruina[ban] lévő Isten Há[za] / renoválására és ékesgetésére légált / Költséggel és magáéval renováltatott min / deneket M[é]l[tósá]gos Groff C / amerárius és Co / lonellus Maros Némethi Iffjabb Gyulai / Ferentz Úr ű n[a]g[yság]a Kedves élete Párja M[é]l[tósá]gos / Groff Szepesi Susanna Aszszony ő n[a]g[yság]aval / együtt ANNO DOMIN[I] 1761” (Pentru renovarea şi decorarea Casei Domnului /aflată în ruine/ la Şintereag /măria sa răposatul conte Losontzi / excelenţa sa doamna Mária Bánfi / cu cheltuiala sa proprie a renovat toate/ împreună cu excelenţa sa doamna contesă Susana Szepesi / soţia dragă a măriei sale conte camerarius şi collonellus domnul Ferentz Gyulai junior din Maros Németh/ anno Domini 1761). Galeria estică din cor a fost ridicată în anul 1825 din donaţiile lui József  N. Szabó  şi soţia, Zsuzsanna Bota.


Descrierea edificiului

Planul neobişnuit al clădirii se compune dintr-o navă alungită, un cor încheiat poligonal şi un turn de plan pătrat amplasat la colţul sud-vestic al navei. Acoperişul bisericii cu console de lemn la nivelul streaşinii şi învelitoare de şindrilă, este în două ape cu versanţi abrupţi şi rupere de pantă, foarte zvelt în cazul navei şi mai scund în cazul corului.

 

Faţada vestică înaltă, cu fronton este nedecorată, fiind penetrată numai de intrarea principală ogivală cu ancadrament de piatră şi o fereastră rotundă cu muluri de piatră fragmentare. Colţurile turnului, decorate cu bosaje, la nivelul parterului sunt sprijinite de trei contraforturi robuste. La ultimul nivel al turnului pe trei laturi, nordic, sudic şi estic, apar ferestre ogivale de mari dimensiuni decorate cu muluri bogate. Sub coiful piramidal cu partea superioară octogonală foarte zveltă se află o galerie perimetrală cu parapet de lemn. Peretele nordic al navei nu are goluri de ferestre, dar este ritmat de patru contraforturi în câte două trepte ce se ridică pe trei pătrimi din înălţimea faţadei. Colţurile corului sunt întărite cu contraforturi identice, lipsind cel de pe latura nordică. Peretele sudic al corului este penetrat de două ferestre ogivale, iar în segmentul următor al închiderii corului se află o asemenea fereastră. Mulurile acestuia sunt avariate, sau lipsesc cu desăvârşire. Latura sudică a navei, datorită turnului, dispune de numai două contraforturi, în traveele astfel determinate sunt amplasate ferestre ogivale cu muluri fragmentare. Pe această faţadă se află un portic cu arce în segment de cerc şi intrarea laterală sudică cu o uşă de factură gotică având lintou pe console.

 

Actualmente nava este acoperită de o boltă cilindrică cu penetraţii sprijinită de console gotice târzii şi stâlpi adosaţi peretelui. Bolta originală a fost susţinută în mod asemănător de console şi  stâlpi subţiri cu soclu poligonal, adosaţi peretelui, de unde porneau nervurile, dintre aceşti stâlpi s-au păstrat până astăzi câteva sub galeria vestică, respectiv în zona mediană a navei. Atât uşa ogivală de sub galerie, cât şi fereastra încheiată semicircular se deschid în turn. Acestea indică faptul, că originar biserica dispunea de galerie construită din lemn sau piatră. Între navă şi cor se află arcul triumfal ogival. Corul este acoperit cu bolţi încrucişate simple, pornite de pe console gotice târzii de forme variate. În peretele nordic al corului se poate identifica un gol de uşă cu închidere dreaptă, care accesa sacristia de odinioară. În urma reformei sacristia şi-a pierdut funcţiunea, motiv pentru care a fost demolată.
Interiorului bisericii este dotat cu mobilier unitar de lemn pictat, sporindu-i valoarea. Tavanul de lemn a spaţiului se sub galeria vestică susţinută de doi stâlpi de lemn este ornamentată cu stele, iar parapetul scării poartă ornamente vegetale cu vrejuri în chenar decorat cu motiv de brad pictat din puncte. Cele cinci tăblii din zona centrală a parapetului galeriei sunt decorate în stilul familiei de pictori Umling, reprezentând compoziţii vegetale cu rodie, ghindă, lalea şi alte flori, care pornesc din vase italieneşti sau căni simple, amplasate în nişe renascentiste cu parapet. Chenarul tăbliilor din mijloc au fondul pictat cu maro-verzui, iar  chenarul a patru tăblii laterale este pictat tot în tehnică pointilistă. Pe scândura de sub tăbliile parapetului pe fond alb apar ornamente vegetale cu vrejuri şi următoarea inscripţie: „Pred. V. k. L. Vers Örizd meg mind a két lábaidat mikoron mégy az Istennek házához hogy hajlandó légy a halgatásra inkáb, hogy nem mint a bolondoknak modgyok szerint valo áldozatra, mert ezek nem tudgyák, hogy Gonoszt tselekesznek Anno 1760 Umling Lőrintz Által.” (Eccles. V.  L. Ia seama la picioarele tale când te duci în templul Domnului, dacă te apropii să asculţi este mai bine, decât să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu ştiu decât să facă rău.  Anno 1760 prin Lőrintz Umling)
Amvonul de piatră, adosat laturii nordice a arcului triumfal poartă o coroană din lemn traforat, pictat cu ornamente florale, pe vârful înălţat din volute este reprezentat jertfa lui Hristos prin simbolul pelicanului care îşi hrăneşte fii cu propriul sânge. De jur împrejurul coroanei sunt amplasate elemente de lemn arcuite de diferite dimensiuni, pictate cu flori, iar antablamentul cornişei poartă citatul biblic: „Esa 58. P. L. V. Kiálts tellyes Torokbol meg ne szünnyél, mint a Trombita emeld fel a te szodat és mond meg az én népemnek az ő bűnöket és Jákob Házának az ő hamis …” (Isaia 58, 1l Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov...) Masa Domnului cu picioare în formă de X este rotundă, partea exterioară este ornată cu motive de lalele, concentric, mai spre interior este următoarea inscripţie: „Ímé az én ebédemet el készítettem az én tulkaim és hizlalt állatim megölettettek és mindenek készek. Math. R. XII. V. 4.” (Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Matei 22, 4). Parapetul de la strane şi primele bănci au tăblii în formă dreptunghiulară cu colţuri teşite sau dreptunghiuri prelungite cu triunghiuri, care sunt decorate cu motive ornamentale libere de vrejuri şi flori. Pe spătarul stranelor s-au pictat motive arhitectonice cu pilaştrii pe a căror „capiteluri” sunt păsări. Scaunul cantorului din galeria estică este decorată cu o coroană de flori având în mijloc următoarea inscripţie: „Propriis Sumptibus Fieri Curavit Steph[anus] Szigethi Scholae Rector Ano 1761” (Pe cheltuiala proprie a învăţătorului István Szigeti în anul 1761). Dulapul orgii este de asemenea lucrarea lui Lőrintz Umling tatăl, are suprafaţa pictată în imitaţie de marmură, iar la partea superioară se încheie cu un cap înaripat de înger.


Bibliografie selectivă
Entz Géza, Szolnok–Doboka középkori művészeti emlékei, Erdélyi Tudományos Füzetek 150, Kolozsvár, 1943, p. 8.
Entz Géza, Erdély építészete a 11–13. században, Kolozsvár, 1994, p. 146.
Entz Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996, pp. 55–56, 443–444.
Fabini, Hermann, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, I, Hermannstadt, 2002, p. 703.
Kádár József, Szolnok–Dobokavármegye monográphiája, VI, Deés, 1901, pp. 93–115.
Vásárhelyi Boldizsár (red.), Névkönyv az erdélyi ev. ref. egyházkerület számára, 1887, Kolozsvár, 1886, pp. 18–21.
„Virágozódott…Anno”. Az Umlingok Kalotaszegen. Kiállítási katalógus, Budapest, 2007, pp. 110–111.