trimite prin


Ciumeşti, biserica reformată
Publicare:  2012-12-05
Ultima actualizare:  2012-12-05
Autor:  Emődi Tamás
Date despre monument
Adresa: Ciumeşti, str. Principală, nr. cad. 100305 – com. Ciumeşti, jud. Satu Mare
Cod: SM-II-m-B-05302
Datare: sec. XIII.

Date istorice
Localitatea menţionată documentar pentru prima oară în 1298 a aparţinut de-a lungul evului mediu ramurii descendente de la Simion Ördög a neamului Kaplony, membrii acesteia judecându-se respectiv împărţindu-şi diferitele porţiuni ale satului; urmaşii lui Martin fiul lui Petru Ördög îşi iau cognomenul tocmai de la Ciumeşti. Localitatea nu figurează în registrele de dijme papale, însă în 1349 apare preotul Nicolae deţinând şi funcţia de viceprotopop de Sătmar iar în 1462 preotul Martin. Conform unei informaţii din 1548, hramul bisericii era Toţi Sfinţii.

Descrierea edificiului

Biserica formată dintr-o navă dreptunghiulară şi un cor cu terminaţie poligonală – completată în 1831 cu o clopotniţă – se înalţă pe o mică ridicătură aflată pe latura estică a străzii principale a Ciumeştiului contopit cu Berea. Astăzi zidurile bisericii sunt acoperite cu un strat gros de tencuială de ciment, acoperind detaliile medievale. În mod particular pe de o parte contraforturile corului nu sunt orientate oblic, ci perpendicular pe zidul estic respectiv pe cele longitudinale, pe de altă parte laturile poligonului nu se întâlnesc într-o singură muchie aflată în planul bisectoarei, ci se întretaie de două ori: şi anume în planurile dinspre laturile oblice ale contraforturilor.

 

Biserica avea două accese. Portalul vestic, cu terminaţie semicirculară, are trei retrageri dreptunghiulare şi impostă semicilindrică realizată din cărămizi profilate, fiind încadrat într-un rezalit, iar la partea superioară prezintă creneluri teşite. Sub parapetul rezalitului există două benzi decorative, formate din cărămizi aşezate oblic. Portalul sudic, situat mai aproape de colţul sud-vest al faţadei ne-a rămas doar sub forma amprentei sale, care ne relevă un gol cu terminaţie în arc frânt, cuprins deasemenea într-un rezalit dreptunghiular.

 

Ferestrele actuale ale navei sunt rezultatele unor inervenţii ulterioare, cele originale, mai înguste încadrau portalul, fiind aproape tangenţiale acestuia. În schimb ferestrele cu ambrazuri oblice şi terminaţii semicirculare ale corului sunt romanice. Cercetarea de parament a mai identificat lângă cea sudică o a doua fereastră, care a fost înzidită, iar pe latura nordică a navei două arcade, înalte de 2,40 m. Deşi muchiile lor sunt teşite, lipsa arcelor de descărcare şi asizele orizontale de deasupra lor indică clar faptul, că au fost practicate ulterior în zidărie. Nu am identificat nici amprente ale zidurilor corpului de clădire adosat navei. De-alungul întregului perimetru partea superioară a zidăriilor bisericii a fost afectată de refaceri. Pe-alocuri s-a păstrat soclul romanic din cărămidă profilată, format în cazul corului dintr-un tor şi o teşitură.

 

Nu dispunem de informaţii în legătură cu boltirea corului, dar este posibil ca intervenţiile moderne să fi distrus urmele acestora, iar în ce priveşte arcul triumfal, în forma actuală acesta este de factură modernă.

 

Biserica din Ciumeşti constituie un bun exemplu al fenomenului sesizat la o serie de monumente sătmărene databile în perioada de tranziţie dintre secolele XIII. şi XIV., şi anume utilizarea paralelă a elementelor moderne sau arhaice, aparţinând unor tipuri şi stiluri distincte. Soluţia atectonică a contraforturilor oglindeşte preluarea formală a alcătuirii structurale gotice, părând mai timpurie decât acele exemple de coruri cu terminaţii poligonale ale regiunii, la care s-au utilizat şi elemente romanice, precum biserica din Szamostatárfalva, Csenger (unde întâlnim detalii similare la soclu sau la contraforturile cu retragerile inferioare la fel de scunde) sau Papos. Detaliile portalului vestic ar permite datări cu mult mai timpurii, însă soluţia arcului frânt la cel sudic respectiv cea a contraforturilor oblice ale navei nu pot fi mai vechi decât sfârşitul sec. XIII., iar dacă lipsa localităţii din registrele de dijmă papală se datorează într-adevăr inexistenţei bisericii la acea vreme, nu ar fi surprinzătoare nici datarea în perioada dintre 1335-1349.