listare

trimite prin

Colegiul reformat, Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2014-10-24
Autor:  Orbán János
Tradus de:  P. Kovács Klára



Date despre monument
Adresa: Str. Mihail Kogâlniceanu nr. 14.
Cod: CJ-II-m-B-07379
Datare: 1799-1819.

Date istorice

Incendiul de proporţii din 1798 a distrus clădirea originală a colegiului reformat – numită şi vechiul colegiu, construită de către Agostino Serena între 1651-1653 şi extinsă în anii 1780. Fundaţiile noului edificiu, cele ale clădirii care s-a păstrat până în zilele noastre, au fost deplasate către vest faţă de ruinele pe atunci existente ale vechiul colegiu. La începutul anului 1799 s-a încheiat contractul pentru executarea lucrărilor cu un antreprenor renumit deja în Cluj, pe nume József Leder. Pare foarte probabil că acelaşi Leder, un proiectant recunoscut al vremii, a fost autorul proiectului exigent al clădirii, izvoarele arhivistice cercetate nu dezvăluie însă detalii referitoare la acest aspect. Un fragment păstrat din registrul de socoteli al construcţiilor consemnează replica watches numeroase plăţi efectuate în perioada anilor 1799-1802. Concomitent au fost construite şi două case noi vizavi de colegiu, destinate profesorilor. Printre cei care au colaborat la lucrările de construcţie ale colegiului în perioada următoare se numără dulgherul István Jónás, Mihály Fizi (Füzi), tâmplarul Ferenc Kolozsvári, lăcătuşul István Ungvári, pietrarul Mihály Schindler, olarul György Krausz, respectiv geamgiul Antal Poltzer.

 

Cu toate că în toamna anului 1798 au fost renovate provizoriu şi câteva dintre sălile vechiului colegiu, se pare că ulterior clădirea respectivă fusese demolată, o parte a materialelor de construcţie fiind refolosită, iar cealaltă parte vândută. Până în martie 1802 au fost amenajate 27 camere de locuit, cinci săli de clasă, respectiv două case destinate profesorilor. Din motive financiare lucrările s-au suspendat însă temporar în anul amintit, conducerea instituţiei solicitând Consiliului dirigent al Bisericii calvine bani pentru ridicarea şi acoperirea tractului dinspre stradă, respectiv a aripii din vecinătatea zidului de incintă al oraşului. S-a estimat în acelaşi timp că lucrările vor putea fi finalizate în următorii cinci ani. În ciuda acestui fapt, conducerea colegiului solicita resurse financiare destinate construcţiilor încă şi în 1806, dar construcţia nu a fost finalizată nici în 1810: aflăm că pe atunci în şase camere şi în auditoriu au fost executate doar lucrările de zidire şi nici biblioteca nu fusese terminată încă.

 

 

Datorită lipsurilor financiare auditoriul şi biblioteca au fost amenajate doar în deceniul următor. Maestrul constructor Ferenc Gold, care a colaborat şi la construcţia celei de-a treia case de vizavi de colegiu, destinată profesorilor, a executat în 1818 lucrările de zidărie din bibliotecă. Nici protocoalele Consiliului dirigent şi nici registrele de socoteli nu conţin date referitoare la natura acestor lucrări. Aflăm doar că până la acea dată în bibliotecă şi în auditoriu au fost ridicate zidurile, iar Gold lucra deja la construcţia bolţilor. Tâmplarul Mózes Binetz a realizat catedra şi scaunele marelui auditoriu între 1817 şi 1818, în timp ce Ignác Deitel a montat geamurile clădirii. În 1819, acelaşi Binetz, apreciat datorită pieselor de calitate realizate în auditoriu, executa lucrările de tâmplărie ale bibliotecii. Cărţile colegiului au fost mutate în noua bibliotecă în septembrie 1819. Decoraţia sălii a fost completată cu 100 de gravuri reprezentând „antichităţi” şi un portret al lui Teleki Sámuel – cadouri ale contelui Ádám Rhédey –, de asemenea cu o „lucrarea de preţ” reprezentându-l pe Plutarh, donaţia contelui György Bánffy. În 1826 Ádám Rhédey a donat colegiului 500 fl renani pentru o orgă, care urma să fie construită de către András Eitel şi amplasată pe galeria construită special în acest scop în auditoriu. Nu cunoaştem alte date despre această lucrare, doar contractul încheiat în februarie 1827 cu tâmplarul István Paksi pentru montarea orgii.


Descrierea edificiului

Colegiul construit la cumpăna secolelor XVIII şi XIX se situează pe str. Kogălniceanu, pe aliniamentul sudic, vizavi de casele destinate profesorilor, respectiv în vecinătatea bisericii reformate. Faţada principală a monumentului prezintă trei registre orizontale, respectiv 12 axe verticale şi se caracterizată printr-un limbaj decorativ simplu: muchiile faţadei sunt marcate de lesene în rustica, registrele sunt delimitate de brâuri simple, faţada fiind încoronată de o cornişe bogat profilată. Ferestrele cu pervaz din piatră sunt caracterizate prin ancadrament modelat în tencuială având colţurile superioare evazate şi bolţarul median accentuat. Axul central, care cuprinde portalului clădirii, iese uşor în rezalit faţă de planul faţadei. Acesta este delimitat de lesene tratate în rustica, de asemenea şi brâurile orizontale sunt accentuate în această zonă. Montanţii laterali ai ancadramentul cioplit în piatră al portalului sunt decoraţi cu panouri adâncite care susţin prin intermediul unei imposte profilate arcul semicircular, profilat al porţii decorat cu un bolţar aparent accentuat. Canatele din lemn acoperă în întregime golul porţii. În registrul inferior, sub baza arcului, acesta se împarte în trei panouri delimitate de semicolonete toscane. Acestea sunt decorate cu aplici replica watches romboidale cuprinzând motive florale cioplite.

 

Accesul pietonal se află în partea centrală a porţii, care se închide cu zarul original. Zona superioară a portalului de lemn este decorată cu motive vegetale stilizate în relief. Poarta colegiului reprezintă aşadar un exemplu tipic al portalurilor clujene confecţionate la cumpăna veacurilor al XVIII-lea şi al XIX-lea în limbajul decorativ al barocului tardiv. În axul central al faţadei, deasupra ferestrei etajului întâi, fusese amplasată în 1801 o placă din marmură roşcată, de dimensiuni reduse, decorată cu guttae şi ghirlande (LITTERIS ET PIETATI / SACRUM / A(nno) AER(ae) CHR(istianae) MDCCCI.). Tot în axul porţii, dar în podul clădirii fusese amenajată o încăpere mică, extinsă pe întreaga adâncime a acestui tract, care servea, conform unei consemnări din 1813, drept cameră pentru „studii optice”. Faţada dinspre stradă a acesteia prezintă muchii tratate în rustica, un cadran de ceas amplasat în centru şi cornişa principală profilată (faţada dinspre curte are aspect asemănător.) Pe reprezentările de la începutul secolului al XX-lea faţada principală a clădirii prezintă unele deosebiri faţă de aspectul actual: ferestrele de la nivelurile 2, 3 şi cadranul ceasului de la ultimul nivel erau încadrate de chenare dreptunghiulare modelate din tencuială.

 

Faţadele dinspre curte ale aripilor nordică, estică şi sudică sunt caracterizate de foişoare cu arcade având deschiderea încheiată în formă de mâner de coş. Ulterior deschiderile arcadelor de la nivelurile superioare au fost închise cu ferestre, doar cele de la parter s-au păstrat în forma lor originală, deschise. Faţadele interioare sunt marcate de cornişe intermediare simple, respectiv de o cornişă principală bogat profilată. În privinţa aripii sudice, ultima construită, faţada dinspre curte a acesteia este rezultatul unei extinderi de la începutul veacului al XX-lea, când au fost amenajate foişoarele cu arcade şi în această aripă, în ton cu restul curţii patrulatere. Deasupra porţii, pe faţada interioară remarcăm un balcon construit după 1820, care se sprijină pe două coloane din piatră, cu capiteluri ionice, decorate cu ghirlande, respectiv o consolă de piatră. Un acoperiş mic protejează balconul de soare şi de intemperii.

 

În ceea ce priveşte amenajările interioare trebuie remarcate spaţiile reprezentative – auditoriul şi biblioteca – situate în aripa sudică, înălţimea acestora cuprinzând ambele etaje. Biblioteca aflată în partea vestică a aripii respective este acoperită cu trei calote boeme. Dublourile bolţii se sprijină pe perechi de pilaştri, încununaţi de segmente de cornişă. Zidul sudic al sălii este străpuns de trei ferestre înalte, cu deschiderea încheiată în arc în formă de mâner de coş. În zidul opus al sălii remarcăm trei nişe adâncite în perete de forme şi dimensiuni asemănătoare ferestrelor. Atât deasupra ferestrelor cât şi deasupra nişelor amintite au fost amenajate alte nişe, mai mici, dar cu contur asemănător. Zidurile bibliotecii au fost ranforsate la începutul veacului al XX-lea cu bare de fier frumos executate. Auditoriul se situează pe latura estică a aripii sudice, detaliile arhitecturale ale acestuia fiind aproape identice cu cele ale bibliotecii. Remarcăm panourile decorative reprezentând motive vegetale combinate cu motive de scoici din colţurile bolţilor. Tavanul actual care imită doar calotele boeme originale, a fost construit în cursul renovărilor de la începutul secolului trecut, urmele acestei intervenţii pot fi observate în podul clădirii. Se pare că tot atunci au fost prelungite ferestrele sălii, probabil prin desfiinţarea unor nişe – asemănătoare nişelor mici din bibliotecă – din registrul superior. Galeria de lemn care susţinea şi orga era amplasată cu siguranţă în capătul estic al sălii. Mobilierul original al auditoriului mai exista în perioada interbelică, fapt documentat de o fotografie contemporană.


Bibliografie selectivă

Kovács András, Késő reneszánsz építészet Erdélyben, Budapest–Kolozsvár, 2003, Teleki László Alapítvány –Polis Könyvkiadó. 

Orbán János, Református kollégiumépítkezések Erdélyben a barokk és klasszicizmus korában. Nagyenyed, Kolozsvár, Marosvásárhely, in: Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából, II (XII), 2007.



Discuţie