listare

trimite prin

Biserica reformată din Târgu Secuiesc
Ultima actualizare:  2010-03-01
Autor:  P. Kovács Klára-Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: Piaţa Gábor Áron
Cod: CV-II-m-B-13280
Datare: 1770–1782, refaceri în 1838

Date istorice
Biserica impozantă din centrul oraşului Târgu Secuiesc se înalţă în colţul sud-vestic al pieţei Gábor Áron. Clădirea bisericii a fost construită între anii 1770-1782. Construcţia de faţă fusese precedată probabil de o biserică de lemn, ridicată pe la începutul secolului al XVII-lea, despre care însă nu se cunosc date mai precise. Conform descrierilor mai vechi, care menţionează două turnuri asemănătoare unor bastioane aparţinând incintei bisericii actuale, deducem că aceasta fusese iniţial o clădire fortificată. Din aceleaşi surse aflăm, că în turnul sudic se păstra arhiva oraşului, iar în cel nordic arhiva bisericii. Incendiul de proporţii din 1834 a mistuit acoperişul bisericii, casa preotului, locuinţa cantorului, precum şi arhivele menţionate. Tot atunci au fost distruse şi clopotele bisericii, de asemenea obiectele liturgice păstrate în turnul nordic a incintei. Biserica a fost reconstruită după incendiu, lucrările fiind finalizate în 1838.

Descrierea edificiului

Biserica formată din cor, navă şi turn poartă amprentele barocului tardiv şi cele ale stilului neoclasicist. Imaginea exterioară al lăcaşului este dominată de corpul masiv al turnului vestic cu trei niveluri. După incendiu acesta fusese renovat între 1849-1854, sub supravegherea constructorului braşovean, Andreas Land. Detaliile arhitecturale de factură neoclasică ale nivelurilor inferioare - suprafaţa tratată în rustica, lesenele dublate, friza cu triglife - se datorează acestor lucrări. Doar nivelul superior mai păstrează înfăţişarea sa barocă: faţadele sunt încadrate de pilaştri dublaţi, panourile de sub ferestre sunt decorate cu baluştri, linia cornişei este curbată în dreptul orologiului. Zidurile navei au fost consolidate în prima parte a secolului al XIX-lea cu câte 3 contraforturi duble, dispuse pe latura nordică, respectiv sudică. Contraforturile din vecinătatea turnului acoperă parţial ancadramentele portalurilor amplasate pe latura nordică şi sudică, ce duc la tribuna vestică. Ambele prezintă detaliile stilistice proprii renaşterii tardive transilvănene, şi poartă în friză inscripţia unui fragment de psalm în limba latină. În centrul inscripţiei, într-o cunună italiană se poate citi anul 1782, aceasta fiind în contradicţie cu forma ancadramentelor. După toate probabilităţile ancadramente menţionate provin din biserica veche a oraşului, din secolul al XVII-lea, iar anul 1782 a fost sculptat ulterior în friza lor, când au fost refolosite în construcţia bisericii baroce. Este de remarcat şi sculptura exigentă a canatului din lemn a portalului nordic, decorată cu heruvimi, trataţi într-un limbaj baroc. Pe partea interioară a aceleiaşi piese se poate observa o pictură destul de ştearsă, reprezentând o ramură de viţă de vie.

 

În faţa portalurilor laterale ale navei bisericii a fost alipit câte un portic neoclasic, ridicate în urma incendiului, în 1838. Inscripţia din timpanul porticului nordic ne dezvăluie împrejurările construcţiei acestora: „UJITATOTT(!) A NAGY ÉGÉS UTÁN MDCCCXXXVIII". [„Renovat după marele incendiu MDCCCXXXVIII"].

 

Corul uşor decroşat, cu absida poligonală, are faţada ritmată de ferestre, respectiv ferestre oarbe, încheiate în arc semicircular, identice cu cele ale navei. La capătul vestic al acestuia i-a fost alipit ulterior câte-o „sacristie" spre nord respectiv spre sud, tipice bisericilor din această perioadă (de ex. biserica parohială din Odorheiu Secuiesc). Câte un portal identic, flancat de coloane care susţin o friză decorată cu vrejuri şi un timpan triunghiular, asigură accesul dinspre piaţa centrală în curtea bisericii prin aceste construcţii. Contraforturile navei se intersectează cu porticurile menţionate. Biserica este înconjurată spre nord şi est de o incintă zidită, pe latura sudică în schimb este ocrotită de un gard de fier amplasat în locul prăvăliilor de odinioară, demolate în 1957.

 

În acord cu cerinţele liturghiei protestante, spaţiul interior al lăcaşului de cult este unitar, Masa Domnului fiind amplasată în centru. Un loc distins pe latura nordică ocupă şi amvonul, astfel că predica poate fi urmărită din orice colţ a bisericii. Detaliile arhitectonice interioare se înfăţişează în limbajul barocului tardiv, caracteristic ultimului sfert al secolului al XVIII-lea. Spaţiul este acoperit de calote boeme, ritmate de arce dublou, susţinute de pilaştri dublaţi. Tribuna vestică se sprijină pe patru stâlpi, iar balustrada zidită a acesteia este decorată cu baluştri. Câte o tribună mai mică, luminată de o fereastră, se află şi la etajul porticului sudic şi nordic a navei, aceste tribune fiind de asemenea caracteristice arhitecturii eclesiastice de la cumpăna secolelor XVIII-XIX. Balustradele acestora repetă decorul celei de pe tribuna vestică. Atât pânza bolţii, cât şi arcele dublouri sunt decorate cu rozete în stuc. Descrierea lui Domokos Teleki de la finele secolului al XVIII-lea (1796) ne transmite câteva informaţii despre decorul interior original al locaşului: „A katédrát azonban igen cifrának tartom, és a sok helyen való virágos festéseket és pettyegetéseket mind a falon, mind a boltozaton éppen nem dicsérhetem".[„Amvonul însă mi se pare prea împopoţat, şi nu aş putea lăuda nici pictura cu flori şi picăţele de pe pereţi şi de pe bolţi."] Aceste detalii ne avertizează la prudenţă în generalizarea asocierii puritanismului (pereţi văruiţi, fără pictură) cu interioarele bisericilor protestante vechi.

 

Amvonul de piatră a bisericii, decorat cu ghirlande empire şi motivul fasces-ului (mănunchi de nuiele, simbol al puterii în antichitatea romană) datează de pe la începutul secolului al XIX-lea. Coroana amvonului bogat traforată şi evidenţiată prin urna clasicizantă din vârf, fusese donată bisericii în 1843 de către Mária Jancsó. O altă piesă exigentă de mobilier este masa liturgică având picior de piatră şi tabla mesei ovală, confecţionată din marmură roşie. O inscripţie cu litere aurite menţionează comanditarii piesei: „GIDÓFALVI CSISZÉR MOYSES 1838" („Moise Csíszér de Ghidfalău 1838") pe muchia tablei mesei şi „ÉS HITVESE SZÖCS ILONA 1844" („şi soţia sa Ilona Szőcs 1844"), pe piciorul mesei. Prima orgă a bisericii a fost construită în 1757, meşterul care a realizat-o este însă necunoscut. Orga care funcţionează şi în prezent este opera din 1861 a renumitului meşter, stabilit în Târgu Secuiesc, István Kolonics. În ambele porticuri din faţa porţilor laterale ale bisericii observăm câte un fragment sculptat de piatră. Cele două fragmente au aparţinut odinioară probabil aceleiaşi piese de mobilier liturgic, care se pare a fi o cristelniţă de piatră, datarea acesteia fiind însă deocamdată foarte nesigură.


Bibliografie selectivă
Szentkatolnai Bakk Endre, Kézdivásárhely és az ottani Jancsó családok története, Kézdivásárhely, 1895.
Incze László, Szőcs Géza, Szabó Judit, Kézdivásárhely, Városkönyv, Kézdivásárhely, 1997.
Olasz Gabriella, Kézdivásárhely sajátságos településszerkezete és műemléki jelentőségű épületei, în „ACTA. A Székely Nemzeti Múzeum, a Csíki Székely Múzeum és az Erdővidéki Múzeum Évkönyve", 1998. pp. 59-80.
Teleki Domokos, Egynehány hazai utazások leírása, Budapest, 1993. (Régi Magyar Könyvtár, Források, 3), p. 57.


Unable to select database