listare

trimite prin

Biserica evanghelică, Reghin
Ultima actualizare:  2010-02-24
Autor:  Weisz Attila
Tradus de:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: Călăraşilor 1.
Cod: MS-II-a-A-15761
Datare: 1330, transformări importante în sec. XV. şi XVIII.

Date istorice

Aproape de centrul Reghinului de astăzi (creat în 1926 prin unirea localităţilor Reghinul Săsesc şi Reghinul Unguresc) se ridică biserica evanghelică, cea mai veche clădire a oraşului (biserica din secolul XIII. al Reghinului Unguresc a fost transformată radical la începutul secolului XX.) Biserica de o concepţie arhitecturală pretenţioasă suferise mai multe transformări importante, şi chiar dacă are o literatură relativ bogată, identificarea exactă a poziţiei istorico-stilistice a clădirii şi periodizarea construcţiilor încă nu se cunoaşte. Fără cercetări exhaustive arhivistice şi de parament aceste identificări sunt foarte greu de realizat.

 

Data terminării bisericii este indicată de tabla comemorativă din 1330, parohul Nicolaus aparând şi în dijmele papale (1332–1335). La această dată deja trebuie să fi renunţat la concepţia de faţadă cu două turnuri, în favoarea concepţiei cu clopotniţă în ax. Din punct de vedere stilistic clădirea este unitară, elementele stilistice ale portalului vestic apar în mai multe detalii din interior, ceea ce indică faptul, că în anul 1330 au terminat clădirea în întregime, dar ulterior au avut loc o serie de transformări ale ei. Nu dispunem de prea multe date istorice despre biserică. O informaţie foarte importantă este despre patronul, Ladislaus Losonci, cel care între 1382–1387 înaintează o cerere către curtea papală de a transforma biserica parohială (cu clopotniţă, clopot şi cimitir) în mănăstire augustină. În acest caz capela Sf. Gheorghe a localităţii ar fi devenit noua biserică parohială. Chiar dacă cererea a fost aprobată, nu a avut loc transformarea în mănăstire, dar totuşi nu se poate exclude ipoteza că în această perioadă au avut loc lucrări importante la biserică. Unele elemente stilistice indică lucrări în jurul anului 1400. În 1420 este menţionat parohul bisericii, Georgius Ladislaus. În 1443 parohul Andreas adresează o scrisoare de plângere către patron, István Losonci, că un vasal al acestuia furase vinul parohiei. În 1451 a fost o dispută despre dreptul de patronaj al bisericii între István şi Albert Losonci. În anul următor papa schimbă parohul instalat de către István Losonci.

 

În 1461 este menţionat parohul Mathias, în 1521 István Móré. Cele două blazoane cu monogramă ale sacristiei, care sunt fără dubii blazonul comanditarului, se aseamănă cu blazoanele preoţeşti din epoca târzie al domniei lui Matia, dar monograma (B U/V) nu a fost încă identificată. Rezultatele construcţiilor din jurul anului 1500 sunt capela Sf. Laurenţiu şi ancadramentul sudic cu baghete încrucişate. În 1538–1539 este menţionat parohul Galus, rectorul altarului Concepţia Mariei. La începutul secolului al XVI-lea biserica era apărată, cu siguranţă şi de zidurile unei incinte. În 1551 a avut loc Reforma la Reghin, când enoriaşii bisericii s-au convertit la religia luterană. Biserica a fost incendiată în răscoala antihabsburgică condusă de Francisc Rákóczi II. (1703–1711). Actuala înfăţişare interioară şi exterioară a bisericii, construirea tribunei actuale de nord s-a realizat în perioada domniei lui Maria Terezia sau a lui Iosif II. Porticurile laterale au fost construite în 1791. Boltirea navei principale şi înălţarea turnului a fost terminată în 1803. În timpul revoluţiei din 1848 biserica a fost incendiată din nou, când a ars şi mobilierul bisericii, lucrările de reabilitare fiind terminate în anul 1851. Ultima mare restaurare a bisericii a avut loc între anii 1927–1930, şi a fost condusă de Gustav Müller.

 


Descrierea edificiului

Biserica gotică este o bazilică cu trei nave, în continuarea navei centrale se află corul poligonal. La nord de cor se găseşte sacristia, la sud de colaterala sudică capela Sf. Laurenţiu(?). Colateralele dispun de intrări din exterior, astăzi este folosită uşa sudică. La capătul vestic al navei centrale se află o tribună care susţine un turn. Acesta formează un decroş uşor din planul faţadei vestice, coiful turnului cu patru turle este o construcţie din secolul XIX.

 

Contrar planimetriei foarte clare şi unitare, faţadele bisericii prezintă urmele a mai multor intervenţii, chiar din evul mediu. În axa faţadei centrale se deschide portalul monumental cu fronton triunghiular, ancadrament ogival şi gol dreptunghiular. În ambrazura portalului găsim patru perechi de colonete angajate care se continuă ca şi profilatură în jurul timpanului. Colonetele de plan variat (ogivă, cilindru, pară, ogivă) susţin capiteluri unite într-o friză. În continuarea celor două frize se află câte o consolă cu figură de înger, care susţin timpanul ogival. Zona de capitel a fost completată ulterior, pe zona inferioară a capitelurilor în formă de pocal se ridică ramuri şi ciorchine de struguri, ale căror frunze formează de fapt friza pe partea superioară a zonei de capitel. Ogiva interioară a timpanului are pe cheie de boltă o figură de înger astăzi fragmentar, reprezentat în zbor. Se poate constata că iniţial îngerul ţinea în mână nişte obiecte, şi în mod firesc figura ei era în corelaţie cu scena dispărută a timpanului: pe partea inferioară a timpanului se găsesc trei console cu decor de mulură, iar în axa lor se observă găuri de fixare. Compoziţia cu trei figuri pe console, figura îngerului, dar şi poziţia găurilor de fixare indică scena Crucificării pe timpan. Portalul se include tipologic în seria deschisă de portalul catedralei din Alba Iulia şi al bisericii mănăstirii cisterciene din Cârţa de la ultimul sfert al secolului al XIII-lea., care se răspândise şi la bisericile săseşti din valea Târnavelor în secolele XIV-XV. (Curciu, Dârlos, Richiş), dar apare şi pe bisericile ordinelor mendicante din unele oraşe pe la sfârşitul secolului al XIV-lea.(Turda, Târgu Mureş). Pe faţada vestică se deschid două ferestre ogivale în spaţiul navei. Silueta inedită a faţadei de vest se datorează unei reconstrucţii care a urmat un incendiu din secolul XVIII., când colaterala nordică a fost înălţată cu o tribună, care implicit a afectat şi conturul faţadei. Ca să mascheze asimetria astfel creată, a fost înălţată şi zona sudică a faţadei, iar fereastra care se „deschide” aici, în mod firesc, este fereastră oarbă.

 

Faţada sudică a bisericii urmăreşte sistemul bazilical. La capătul vestic al colateralei de sud se ridică un turn cu scară spiralată, care asigură accesul tribunei de vest. Pe baza acestei rezolvări mai inedite, se poate presupune că – asemănător bisericii din Sebeş-Alba – şi aici iniţial s-a plănuit o faţadă cu două turnuri, care ulterior a fost transformată într-o bazilică cu turn central (ipoteza lui András Kovács). Fereastra care se deschide din turn în nava centrală pare să confirme această teoremă. Intrarea care se deschide din porticul construit în 1791 dispune de un ancadrament ogival din secolul XIV., în care s-a introdus un alt ancadrament medieval, mai nou, din tipul cu lintel pe console, având un decor de baghete încrucişate. Nu se ştie, dacă ancadramentul gotic târziu a fost introdus chiar în secolul XV., sau este în poziţie secundară. În peretele estic al porticului s-au amplasat trei table comemorative (1715, 1718, 1803), pe cea din 1718 se vede vechiul blazon al oraşului cu un corn vânătoresc.

 

Colaterala sudică astăzi dispune de o singură fereastră, ogivală cu decor bogat de mulură. În axa ferestrei, pe zidul navei centrale se vede o fereastră circulară, neobişnuită în această poziţie. Fereastra circulară este de fapt doar primul gol al unei serii, din care se observă doar două ferestre, celelalte (două?) fiind acoperite de capela sudică. Între cele două ferestre circulare se observă ancadramentul ogival al unei ferestre înzidite. Se poate presupune că fereastra ogivală este urma unei perioade mai vechi, urmată de construirea ferestrelor circulare. Menţionăm faptul că un ancadrament asemănător a fost scos (conform unora) din peretele navei dinspre podul capelei sudice. Partea estică a faţadei de sud este ocupată de capela Sf. Laurenţiu, mai înaltă decât colaterala, medievală, dar ulterioară bisericii. Pe zidul sudic al capelei se deschid două ferestre înalte ogivale, cu mulură care este deosebită faţă de ferestrele anterior prezentate. Vârfurile mulurii se încrucişează, iar la una dintre ferestre lipsesc clasicele vârfuri interioare ale mulurilor gotice. Aceste elemente de stil sunt caracteristice artei gotice târzii de după anul 1500. Pe zidul vestic al capelei se deschide o fereastră mult mai simplă, lângă care se observă o figură în relief. Figura în stare deosebit de alterată, acoperită de numeroase straturi de tencuială este greu identificabilă, dar haina lungă cu falduri bogate sugerează o figură feminină, eventual Maica Domnului. Curăţirea şi conservarea reliefului medieval ar fi o urgenţă.

 

Ferestrele corului au o mulură bogată. Pe peretele sudic se deschid două ferestre, cea estică are o închidere mai neobişnuită, în formă circulară, cu o compoziţie de vârtej din vezici de peşte. Cele două ferestre ale închiderii corului au primit decor mai simplu. Sacristia are o intrare dinspre est, având un ancadrament cu lintel pe console, dotat şi cu supraporta. Pe canatul uşii s-a format din cui inscripţia Anno 1791. Fereastra mică gotică din peretele nordic al sacristiei are un blazon inscripţionat şi o monogramă, identificarea cărora fiind una dintre problemele nerezolvate ale istoricului bisericii. Scutul blazonului în formă de inimă este traversată în diagonală de o dungă care poartă inscripţia O P R, pe câmpul din dreapta heraldică se vede un crin, pe câmpul din dreapta o stea. Deasupra blazonului se văd literele B U. Din considerente stilistice compoziţia poate fi datată în a doua jumătate a secolului al XV-lea, şi literele B U sunt probabil iniţiala proprietarului blazonului, iar O P R prescurtarea devizei.

 

Peretele nordic al navei prezintă urmele unor transformări. Sistemul original bazilical al bisericii nu se observă, faţada este formată de un singur zid, la care s-a alăturat porticul din secolul XIX. Pe faţadă sunt două şiruri de ferestre (ogivale jos şi circulare sus), cele circulare luminează tribuna din secolul al XVIII-lea, aflat deasupra colateralei nordice. Chiar dacă tribuna pare a fi modernă, nu se poate exclude ipoteza că a fost precedată de una gotică, confirmată şi de existenţa ferestrelor circulare, caracteristice tribunelor medievale. Dacă tribuna medievală nordică nu a existat, şirul de ferestre circulare este în poziţie secundară. În intercolumniul vestic al faţadei, sub o ogivă (probabil neogotică din secolul XIX.) s-a zidit un ancadrament ogival, cu menouri noi. Profilatura montanţilor şi a arcadei este diferită, şi – necaracteristic la ferestre – montanţii au zonă de capitel, decorate cu frunze şi cu câte un bust. Bustul din nord este al unui bărbat cu părul şi mustaţa lungă, cel din sud este al unei femei în port nobiliar, cu scufiţă şi lănţişor. Literatura presupune că busturile sunt portrete de donatori. Lipsa gloriilor şi al atributelor denotă faptul, că nu este vorba de sfinţi, dar pot să fie simple măşti, utilizate frecvent în limbajul decorativ gotic. Portretul ca şi gen apăruse în Europa Centrală în anii 1370–80, iar decorul de frunze poate fi datat în jurul anului 1400.

 

Nava centrală a bisericii este acoperită de calote boeme cu decor de stuc, în concordanţă cu bolta tribunei de nord. Pe tribuna vestică extinsă în secolul al XIX-lea se ridică orga construită în 1855, care acoperă şi fereastra turnului spre navă. Peretele sudic al navei mai păstrează structura gotică: arcadele ogivale spre colaterală şi cele două arce pe zid deasupra acestora în „sistem legat”. În navă boltă gotică s-a păstrat doar în colaterala sudică şi sub tribuna de vest, dar şi acestea în parte sunt restaurate. Din tribuna vestică se deschide scara spiralată a turnului, susţinută de o consolă pe una dintre stâlpii clopotniţei. Decorul cu frunze de struguri al consolei se aseamănă cu ornamentica portalului vestic.

 

Consolele colateralei de sud se aseamănă cu consolele de statui ale portalului, iar un alt tip de consolă cu impostele corului. Cheile de boltă ale celor două traveei estice sunt figurative, cu Mielul Mistic şi cu blazonul familiei Losonci (Bánffy). Bolta gotică a capelei Sf. Laurenţiu nu s-a păstrat. Corul are o boltă gotică în două traveei, cheia de boltă estică este decorată cu vrejuri şi ciorchine de struguri, cea de vest cu frunze, în stilul ornamenticii portalului. Lintelul pastoforiului este format de o piesă sculptată romană cu mască. Intrarea sacristiei are ancadrament cu baghete încrucişate, cu blazonul care apare şi în exteriorul sacristiei. În peretele nordic se află una dintre cele mai valoroase piese ale bisericii, una dintre cele mai vechi inscripţii medievale ale Transilvaniei, din 1330, care menţionează patronul bisericii închinate Maicii Domnului, magistrul Toma şi parohul Nicolaus. Pe altarul principal monumental sub baldahin din 1857-58, este reprezentată figura Mântuitorului, iar amvonul bisericii a fost realizat în 1871. Pe coronamentul amvonului se disting figurile aşezate ale evangheliştilor.


Bibliografie selectivă
Virgil VĂTĂŞIANU, Istoria artei feudale în Ţările Române, Bucureşti, 1959.
Magyarországi művészet 1300—1470 körül. Szerk. MAROSI Ernő (A magyarországi művészet története, szerk. ARADI Nóra, II), Budapest, 1987.
ENTZ Géza: Erdély építészete a 11–13. században, Kolozsvár, 1994.
ENTZ Géza: Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996.
KOVÁCS András: Fişă de monument. Mss. 1998, Gundelsheim/Neckar, Colecţia Sächsischer Kulturrat.
Hermann FABINI: Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen. Hermannstadt, 2002.


Unable to select database