listare

trimite prin

Casa Filstich-Kemény, Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2010-03-19
Autor:  Mihály Melinda



Date despre monument
Adresa: Piaţa Unirii 27.
Cod: CJ-II-m-B-07494
Datare: sec. XVI-XIX

Date istorice

Prima atestare a existenţei casei Filstich este ancadramentul din prima curte a clădirii actuale, ce poartă numele lui Petru Filstich şi anul 1597. În registrele juridice, din depoziţiile de martori ale oraşului din anii 1606-1608 este consemnat faptul, că în casa aurarului fusese găzduit în anul 1603 Paul Krausenegg, comisar imperial şi consilier al fiscului, venit în Transilvania împreună cu generalul Giorgio Basta. Din aceeaşi perioadă datează şi însemnările istorice ale lui Valentin Segesvári, în care este pomenit în mai multe rânduri casa Filstich şi proprietarul acesteia. Însemnările ne relatează faptul, că în anul 1607, în ziua Rusaliilor, aici fusese găzduit candidatul la scaunul princiar, Valentin Homonnai, iar mai târziu, la data 11 noiembrie 1608 tot aici locuise Dionisie Bánffy, cu ocazia căsătoriei acestuia cu sora principelui, Ana Báthory. În urma numirii în mai multe funcţii semnificative, Petru Filstich devenise în perioada 1615-1629, proprietarul a trei case din Piaţa Centrală a Clujului şi uneia din Cetatea Veche. Începând din anul 1630, casa este în proprietatea fiului lui Petru, Francisc Filstich. După mai mulţi proprietari de la sfârşitul secolului al XVII-lea, începând din anul 1707, casa devine proprietatea fraţilor Beszprémy şi al lui Daniel Wass, urmat din anul 1744 de Iudita Vay, văduva lui Daniel. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea casa a ajuns în proprietatea familiei Kemény.

 

Şirul clădirilor de pe latura de nord a Pieţei Centrale a fost ridicat după pierderea funcţiei militare a zidurilor Vechii Cetăţi şi după definitivarea noii incinte fortificate, terminate probabil la sfârşitul secolului al XV-lea. În lipsa ancadramentelor medievale nu putem data cu exactitate prima fază de construcţie a imobilului, însă putem afirma, că pe parcela respectivă exista o clădire cu un singur nivel cel târziu la începutul secolului al XVI-lea. În perioada supraetajării caselor din Piaţă, în jumătatea a doua a secolului, presupunem, că şi casei Filstich-Kemény i se mai adăugase încă un nivel. Deoarece casa trecută în 1595 în proprietatea familiei Filstich suferise cu siguranţă anumite modificări în 1597, este posibil, că noul portal fusese realizat chiar cu ocazia supraetajării imobilului. Calitatea execuţiei portalului şi a decorului frizei bombate, ornamentată cu vrejuri arcuite şi flori de acant este unică între elementele sculpturale clujene din secolul al XVI-lea. Pe baza calităţii execuţiei, a compoziţiei bine proporţionate şi a detaliilor figurative, dar şi modelarea scutului, decorul frizei şi a măştilor de pe cornişă portalul casei Filstich se încadrează între cele mai valoroase ancadramente clujene renascentiste. Calităţile sculpturale ale portalului şi faptul că în acest imobil fuseseră găzduiţi cele mai de seamă personalităţi ale timpului, confirmă că, casa Filstich la sfârşitul secolului al XVI-lea era una dintre cele mai pretenţioase imobile din Piaţa Centrală a oraşului. Afirmaţia noastră este subliniată şi prin faptul, că proprietarul acesteia era unul dintre cei mai înstăriţi oameni din Transilvania epocii şi de informaţia privind suma impozitului clădirii, care era cea mai ridicată dintre sumele plătite pentru clădirile din Piaţa Centrală a Clujului.

 

Următoarea fază de construcţie este atestată de portalul comandat de Daniel Wass şi Iudita Vay în anul 1729. Calitatea mediocră a ancadramentului şi faptul, că este cunoscut din actul de partaj, că cuplul poseda doar o treime a imobilului ne îngăduie concluzia, că ancadramentul fusese realizat cu ocazia unei reamenajări de proporţii mai mici, eventual ca urmare a incendiului din anul 1697, ce a devastat partea de nord şi de vest a oraşului.

 

La începutul secolului al XIX-lea casa Filstich-Kemény a fost transformată într-un palat reprezentativ de factură barocă târzie, cu două curţi interioare, fiind structurat pe trei tronsoane paralele. Noua clădire poartă cu siguranţă majoritatea elementelor de structură a vechii clădiri. Se păstrează aproape integral pivniţa originală, ce fusese ulterior structurată la fel în trei tronsoane, fiind împărţit în două tronsoane noi latura de vest. În această perioadă fusese amenajată noua intrare în subsol în axa casei scărilor, acoperită cu bolţi a vela, şi tot cu această ocazie au fost aşezate cele două portaluri la locurile actuale. De această fază de construcţie se leagă şi modelarea faţadei principale, a cărei imagine originală o cunoaştem datorită unei fotografii realizate de fotograful clujean Francisc Veress din anul 1868. Conform fotografiei, iniţial balconul aflat în axa centrală a faţadei era susţinut de coloane zvelte aşezate pe piedestale înalte, iar deschiderile originale ale parterului aveau chenare din piatră, cu închidere în segment de cerc. Structura golurilor de la parter în anul 1868 era următoarea: fereastră-uşă-poartă-fereastră-uşă.

 

Structura planimetrică şi plastica faţadei, articularea acesteia cu lesene la parter, iar la etaj cu pilaştri cu capiteluri compozite a casei Filstich-Kemény se înscrie în şirul palatelor baroce clujene ce poartă amprenta influenţei palatului Bánffy. Acelaşi tip de articulare a faţadei principale prezintă palatul Teleki (1790-1795), casa Karacsay şi vechea prefectură din strada M. Kogălniceanu, casa mică Bánffy din bulevardul Eroilor, casa Thoroczkai din str. Baba Novac şi faţada originală a casei Mikes din piaţa Muzeului. Structurarea golurilor faţadei, încheiate cu segment de cerc la parter şi de formă dreptunghiulară la etaj ale casei Filstich-Kemény şi a palatului Teleki trimite la fel la soluţionarea faţadei palatului Bánffy. Decorul casei Filstich-Kemény este una dintre cele mai târzii, ce poartă influenţele stilului rococo, fiind deosebit şi în privinţa tematicii. Figura sfântului Florian, plasat între case mistuite de flăcări este flancată de reprezentarea celor patru anotimpuri, iar sub pervazul ferestrelor apare un şir bogat de rocaille-uri, motiv decorativ unic în privinţa faţadelor clădirilor clujene. Figura sfântului protector împotriva incendiilor trimite cu siguranţă la marele incendiu din anul 1798, când a fost distrusă partea de sud-est a oraşului, lăsând urme adânci în amintirea locuitorilor urbei. Decorul plastic al faţadei ocupă un loc aparte în plastica faţadelor baroce transilvănene nu atât datorită calităţii modelării, ci prin tipul iconografic rar pe teritoriul Transilvaniei.

 

Definitivarea lucrărilor poate fi datată în primii ani ai secolului al XIX-lea, pe baza unui document din anul 1802 prin care meşterul Mihail Schindler senior evaluase valoarea lucrărilor în piatră, iar Ioan Fróniusz şi Ioan Késmárki evaluaseră preţul tâmplăriei din casă. Presupunem, că evaluările erau făcute după definitivarea lucrărilor, deoarece în anul 1803 tâmplarul Ioan Késmárki terminase şi mobilierul clădirii. Datarea acestei faze de construcţie atribuie comandarea lucrărilor de către contele Samuil Kemény senior.

 

Pe baza unei fotografii neatribuite din anul 1900 putem reconstitui transformările efectuate pe clădire în perioada 1868-1900: au fost îndepărtate coloanele portante ale balconului şi a fost schimbat paramentul balconului cu cel actual. Tot în această perioadă au fost schimbate golurile parterului, ale căror încăperi aveau şi în anul 1859 funcţii comerciale, în deschiderile largi, dreptunghiulare, ce se păstrează şi în zilele de azi.


Descrierea edificiului

Casa Filstich-Kemény se află pe latura de nord a Pieţei Unirii, aproape de colţul pieţei cu str. Regele Ferdinand. Imobilul cu subsol, parter şi etaj se înalţă pe un plan trapezoidal alungit, fiind structurat în jurul a două curţi interioare. Faţada principală este articulată de o bază înaltă acoperită cu plăci din calcar, de un brâu median compus dintr-o baghetă şi două listele şi un antablament evidenţiat în dreptul pilaştrilor, dublat de o cornişă bogat profilată. Suprafaţa parterului cu cinci axe este ritmată de lesene, iar cele şase axe ale etajului sunt despărţite de pilaştri cu capiteluri compozite.

 

În axa centrală a parterului se află portalul cu închidere semicirculară uşor turtită, cu chenare din piatră decorate la partea exterioară cu listele striate. Poarta este flancată de câte o uşă, iar în axele laterale se află câte o fereastră, fără chenare din piatră, cu închidere în segment de cerc. Deschiderile etajului au chenare din piatră dreptunghiulare, cu colţurile superioare evazate şi cu bolţarul median marcat. În axele centrale, deasupra porţii de intrare, se află un balcon cu parapet din fier forjat, cu partea inferioară bombată, susţinută de trei console masive, în formă de volute. Faţada este îmbogăţită cu un decor plastic deosebit de bogat din stucatură. Sub pervazul ferestrelor de la etaj apare un şir de rocaille-uri, iar deasupra ferestrelor din primele şi ultimele două axe, suprafaţa faţadei este ornamentată cu relieful unor putti cu mişcare dinamică, încadraţi de scoici structurate în forme triunghiulare. Primul putti dinspre vest ţine în mână un buchet de flori, iar al doilea un spic de grâu şi o seceră. Al treilea înalţă o ciorchine de struguri, în timp ce ultimul putti se apleacă deasupra focului pentru a se încălzi. În axa a treia se află bustul unui bărbat cu barbă, cu capul acoperit cu un coif, încadrat de turnuri în flăcări. În axa următoare apare silueta unui bărbat în uniformă militară, ţinând în braţul drept o spadă cu un gest artificial, înfăţişat în momentul ieşirii dintr-un cort militar cu draperie teatral mişcată. Scena este încadrată de clădiri cu etaje, având acoperişuri relativ înalte. În opoziţie cu modelarea celor patru putti, bine proporţionaţi, personajul din urmă, cu o siluetă disproporţionată, este înfăţişat cu capul din semiprofil, bustul din faţă, iar braţele şi picioarele din profil, amintind de canoanele antice ale artei egiptene. Scena este completată de o bardă aparent plutitoare, plasată în dreptul bărbatului.

 

Sub pervazul ferestrei din prima axă dinspre vest se află o placă, care comemorează faptul, că în această clădire, la data de 18 mai 1845, Samuil Kemény l-a găzduit pe renumitul politician Deák Ferenc şi pe poetul Vörösmarty Mihály.

 

Clădirea este acoperită cu un acoperiş mansardat, penetrat de golurile de aerisire ale podului.
Planul clădirii este structurat în jurul a două curţi interioare, după modelul palatului Bánffy din Cluj. Ambele curţi sunt înconjurate de câte trei aripi ale clădirii, parcela fiind închisă dinspre vest de gardul înalt din cărămidă al casei învecinate.

 

Deschiderile aripilor din jurul curţii de onoare au la parter închideri în segment de cerc, iar la etaj sunt dreptunghiulare, cu chenare din piatră, evazate la colţuri. Latura de est a curţii, de dimensiuni reduse, este deschisă la ambele nivele prin câte trei arcade turtite, susţinute de pilaştri decoraţi cu panouri simple, între care la etaj sunt parapete din zidărie, ornamentate cu motivul panglicilor împletite. Golurile curţii a doua sunt dreptunghiulare, fără chenare, iar aripa de est şi de nord a curţii este prevăzută cu un coridor susţinut de console din piatră. Accesul pe acest coridor se face ori dinspre aripile primei curţi, ori din casa scărilor, aflată în colţul nordestic al celei de a doua curţi.
Toate încăperile de la nivelul subsolului şi al parterului sunt boltite şi structurate în trei tronsoane paralele. Subsolul clădirii se întinde sub aripile din jurul primei curţi şi sub curtea propriu-zisă, majoritatea încăperilor acesteia sunt boltite cu bolţi cilindrice din cărămidă. Zidurile subsolului sunt construite din piatră de râu, în care apar, pe alocuri, blocuri de piatră fasonată, fără profilatură.
Încăperile parterului sunt prevăzute de bolţi cilindrice cu penetraţii, cu excepţia unei încăperi ce comunică cu gangul dintre cele două curţi, cu boltă cilindrică, precum şi a încăperilor tăvănite ale clădirilor-parazit din latura de vest a parcelei şi a marii încăperi din capătul lotului, acoperit cu a vela sprijinite pe dublouri.

 

Structurarea încăperilor etajului este diferită de cea a nivelelor inferioare. Aripa dinspre piaţă este divizată în trei încăperi, dintre care cea dinspre piaţă este o cameră tăvănită, cu dimensiuni impozante, ocupând întreaga lăţime a parcelei. La nord de cameră se află două încăperi mai mici, cea de vest fiind boltită cu calotă, iar cea de est este tăvănită.

 

Structura tronsonului dintre cele două curţi este determinată la etaj de continuarea foişorului primei curţi, care prin coridorul din axa centrală a tronsonului comunică cu coridorul suspendat al curţii a doua. La vest de coridor sunt patru încăperi tăvănite, iar la est se află două încăperi boltite cu bolţi cilindrice cu penetraţii. Toate încăperile din aripa curţii servitorilor sunt tăvănite.

 

Accesul dinspre curţile şi spaţiile interioare ale edificiului este asigurat de un gang ce are un aspect baroc unitar. Prima curte a edificiului este una tipică palatelor baroce clujene, cu casa scărilor ce porneşte din această curte, şi cu o mică loggie barocă la etaj, sprijinită pe stâlpi din piatră. Sub arcadele primei curţi, la nord de intrarea în casa scărilor au fost amplasate ulterior două portaluri, dintre care cel dinspre nord comunică cu subsolul, iar al doilea conduce în cămăruţa aflată sub casa scărilor.

 

Portanţii verticali ai ancadramentului de sud sunt decoraţi cu pilaştri canelaţi, prevăzuţi cu baze atice şi capiteluri profilate. Partea inferioară a fusului pilaştrilor este sculptat relieful unor batanţi cu capete de lei. Pe arhitrava chenarului este incizat între două şiruri de perle o inscripţie moralizatoare cu litere antiqua: VIRTVTIS COMES INVIDIA 1597 (Însoţitorul virtuţii este invidia). Partea deosebit de accentuată a ancadramentului o constituie friza bombată, decorată cu vrejuri împletite şi flori de acant, deasupra căreia se află cornişa proeminentă. Coronamentul este prevăzut cu un decor plastic deosebit de bogat: un şir de denticuli alterate cu perle, un şir de ove, măşti groteşti alterate cu flori de acant şi motive de vrejuri strânse cu inele, înşirate pe kyma recta. Pe suprafaţa lintelului şi a frizei se află un scut renascentist, ieşit din planul ancadramentului, decorat cu volute. În câmpul scutului decorativ apare blazonul comanditarului: un unicorn cabrat, plasat pe câmpul unui scut mai mic, de factură renascentistă, încoronat de un coif de turnir, din care se înalţă bustul unui inorog cabrat, deasupra căruia în partea superioară a scutului, se află deviza pe o panglică ondulată cu ciucure. În partea superioară a scutului în stânga şi în dreapta devizei apar primele litere din numele comanditarului: PE(trus) FIL(stich). Scutul este flancat de zdrenţe.

 

Portalul de nord este dreptunghiular, cu profilatură compusă din listele alterate cu baghete, frântă în dreptunghi pe partea inferioară a portanţilor. Pe lintel sunt gravate numele soţilor comanditari, anul realizării, şi blazoanele unite ale acestora, compuse într-o cunună de lauri: DANIEL WAS / DE CZEGE (blazon) / ANNO 1729 (Daniel Was / din Ţaga - blazon - Iudita Vai / în anul 1729).


Bibliografie selectivă
Gh. Sebestyén-V. Sebestyén, Arhitectura Renaşterii în Transilvania, Bucureşti, 1963, p. 178;
Mihály Melinda: A kolozsvári Filstich-Kemény-ház In: Emlékkönyv Kiss András nyolcvanadik születésnapjára. Kolozsvár, 2006.


taguri

stucatură, , , palat,

Discuţie