listare

trimite prin

Biserica reformată, Poieni-Turda
Ultima actualizare:  2011-02-05
Autor:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: strada Câmpiei, 57, judeţul Cluj
Cod: CJ-II-m-B-07790
Datare: sfârşitul secolului al XIV-lea

Date istorice

Satul Poieni în anul 1966 a fost încorporat în oraşul Turda. Fosta localitate se întinde lângă drumul naţional dintre Turda şi Câmpia Turzii, astăzi centrul satului fiind indicat de biserica reformată. Satul Poieni a făcut parte din al şaptelea scaun secuiesc, scaunul Arieşului, format în ultimele decenii ale secolului al XIII-lea, pe teritoriul regal aparţinând comitatului Turzii. Prima menţionare a localităţii se află chiar în diploma privilegiară din 1291 a secuilor arieşeni (Polanteluk). În 1334 satul este menţionat cu numele Palyn. Mai mulţi autori au susţinut ideea greşită că localitatea a aparţinut comitatului Turda. Despre biserica din Poieni nu avem date arhivistice medievale, în epoca modernă satul a fost locuit de o comunitate reformată numeroasă, în secolul al XVIII-lea fiind menţionată ca şi parohie de sine stătătoare. Din comunitatea medievală de secui liberi în epoca modernă foarte mulţi locuitori au devenit iobagi. În această localitate s-au ţinut de mai multe ori adunările generale ale scaunului Arieş.

 

În epoca modernă satul Poieni, în imediata apropiere a bogatului oraş Turda, a fost devastat de mai multe ori. Biserica reformată a fost pustiită cel mai grav de către răsculaţii români în 1848. Arhiva bisericii nu s-a păstrat, deci – în afara din cele obţinute din literatura de specialitate – nu posedăm informaţii despre evoluţia clădirii în epoca modernă.


Descrierea edificiului

Planimetrie bisericii reformate din Poieni-Turda este foarte simplă: la vest se înalţă un turn clopotniţă zvelt, cu turlă de lemn, nava este alungită, poligonală, cu contraforturi la capăt. Închiderea poligonală a navei poate fi rezultatul unei lărgiri din epoca modernă, probabil a renovării din 1789, indicat de inscripţia intrării de vest. Nava spaţioasă mai are un portic în faţa intrării.

 

Turnul s-a păstrat aproape în întregime în forma sa medievală. Turnul zidit este articulat prin patru brâuri, cele două de jos sunt trase din ciment (originalele din piatră se văd în spatele acestor centuri), a treia este profilată din piatră, iar coronamentul este profilat din tencuială, datează din epoca modernă. Grosimea zidului se reduce la fiecare brâu. Soclul este foarte înalt, ajunge până la cota naşterii arcului intrării turnului. Lângă intrare s-a păstrat şi profilatura soclului, o scotie simplă. Colţurile turnului şi colţurile estice ale navei sunt construite din pietre cubice. Pe faţada vestică a turnului se deschide intrarea principală (originală), având un „ancadrament” din pietre cubice neprofilate. La cele două niveluri superioare ale turnului se deschid pe fiecare latură ferestre cu ancadramente profilate. Ferestrele de pe nivelul al treilea sunt mai înalte, ogivale, ancadramentul faţadei vestice este trilobat, profilatura chenarelor este foarte simplă (fereastra estică este mult mai scundă, probabil din cauza înălţimii acoperişului original al navei). Ferestrele nivelului patru – mult mai scund – sunt semicirculare şi mai simple. Sub coiful turnului se află un târnaţ cu pereţi de scândură, şi cu ferestre de sunet dotate cu jaluzele. Coiful turnului este înalt, zvelt, şarpante este modernă, de asemenea şi şarpanta acoperişului navei. În turn se află un clopot turnat de atelierul Andraschofszki în 1855.

 

La nava bisericii s-au păstrat mult mai puţine detalii medievale, dintre acestea cel mai reuşit este ancadramentul intrării din parterul turnului, profilat cu două semitoruri rudimentar cioplite. Istoricul de artă Géza Entz pe baza ancadramentului a datat construirea bisericii pentru sfârşitul secolului al XIV-lea. Fără cercetări de parament este greu de precizat lungimea exactă a navei medievale, respectiv dacă mai există în toată lungimea în interiorul navei de astăzi. La faţada estică soclul medieval se ţine aproximativ până la jumătatea lungimii, iar pe faţada de sud aproape în toată lungimea, şi nu este exclus că undeva aici a fost colţul estic medieval al navei originale. Pereţii navei au fost demontaţi până la o cotă relativ joasă, deoarece din ancadramentul medieval de poartă al faţadei sudice lipseşte partea superioară. Profilatura cu element de pară este o lucrare de înaltă calitate. Pe zidul sudic se deschid patru ferestre semicirculare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

 

Intrarea sudică de astăzi datează din secolul al XVIII-lea, în piatra de cheie se citeşte inscripţie RENO/VATU 1789. Închiderea este în segment de cerc, baza şi capitelul sunt profilate, conturul ancadramentului este decorat prin striuri, chenarul de stil neoclasicist este una dintre cele mai reuşite detalii ale bisericii.

 

Interiorul bisericii – faţă de exteriorul promiţător – este dezamăgitor pentru amatorii monumentelor istorice, mai ales datorită faptului că tavanul casetat şi lambriul lăcuit fără nici o valoare artistică a fost realizat în 1997, iar mobilierul „învechit” al bisericii a fost pur şi simplu aruncat la gunoi. Renovarea fără acordul oricărui specialist din domeniul patrimoniului construit este comemorată şi de o placă de marmură lângă intrare. Probabil statuia pelicanului care hrăneşte puii din propria sânge de pe coronamentul amvonului şi partea zidită a amvonului – dar nu şi lambriul! – sunt originale. Orga destul de uzată de pe tribuna veche scăpase de renovarea plină cu „bunăvoinţă”.

 

Prin renovare biserica suferise şi alte pagube ireversibile. Cu ocazia acestor lucrări restauratorii József Lángi şi Ferenc Mihály au avut ocazia să cerceteze de ultima dată interiorul bisericii, şi pe coronamentul peretelui vestic al navei au dezvelit două frize pictate pe două straturi suprapuse. Aceste frize decorative au fost exact sub planşeul casetat vechi al bisericii. În stratul inferior s-a păstrat o friză tipică pentru începutul secolului al 18-lea, o compoziţie vegetală din semicercuri întretăiate. Semicercurile au fost desenate cu compasul încă în tencuiala moale. Restauratorii au presupus că friza este contemporană cu renovarea din 1789, dar nu se poate exclude nici datarea mai timpurie cu câteva decenii. Pe stratul superior s-a descoperit un meandru – friză de valuri – care deja aparţine unei concepţii stilistice clasicizante de la începutul secolului al XIX-lea. Cu ocazia acestor cercetări restul tencuielii din interior a fost deja îndepărtată, deci nu s-a putut identifica relaţia dintre frize şi lărgirea poligonală a navei. Renovările în mod „firesc” au îndepărtat aceste decoraţii parietale de reală valoare artistică şi istorică, deoarece nu s-au integrat în interiorul definit de mobilierul nou lăcuit. Distrugerea acestor valori înseamnă o pierdere de nerecuperat pentru istoria localităţii.


Bibliografie selectivă
ORBÁN Balázs: A Székelyföld leírása. V. Aranyosszék. Pest 1871, 151–152.
ENTZ Géza: Erdély építészete a 14–16. században. Kolozsvár, 1996. 73.
LÁNGI József – MIHÁLY Ferenc: Erdélyi falképek és festett faberendezések. 2. Budapest, 2004. 10–11.


taguri

gotic, mănăstire
Unable to select database