listare

trimite prin

Biserica reformată, Turda Veche
Ultima actualizare:  2013-11-12
Autor:  Weisz Attila
Tradus de:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: strada B. P. Haşdeu 1.
Cod: CJ-II-m-A-07793
Datare: începutul secolului al 14-lea

Date istorice

Una dintre cele mai monumentale şi enigmatice clădiri ale oraşului Turda, care se poate mândri şi astăzi cu patru biserici medievale, este biserica reformată din Turda Veche. Silueta comună a bisericii şi a clopotniţei istoricizante este probabil cel mai bun simbol vizual al oraşului. Istoriografia se ocupă cu clădirea bisericii încă din secolul al XIX-lea, legând de mai multe ordine călugăreşti. Chiar dacă s-a dovedit faptul, că ipotezele care au atribuit biserica ordinului militar ştefanit sau eremiţilor paulini sunt bazate pe nişte interpretări eronate ale unor informaţii din evul mediu sau epoca modernă, acestea mai apar şi astăzi în literatura de specialitate. În schimb despre prezenţa medievală a ordinului ioanit la Turda, şi a bisericii lor cu hramul Sfânta Cruce dispunem de documente sigure, databile între anii 1274 şi 1296. Conform unui document voievodul Transilvaniei, Ladislau Kán a fost chemat să depună jurământ în cadrul unui proces, împreună cu alţi 150 de nobili. Contrar acestor informaţii interesante, din cauza unor argumente topografice sau stilistico-istorice, nici una dintre bisericile turdene nu poate fi legată cu siguranţă de ioaniţi. Nu cunoaştem în oraş nici o biserică din perioada târzie a epocii Arpadiene, iar ioaniţii se pare că au renunţat la „casa” lor turdeană cândva la cumpăna secolelor XIII–XIV, de altfel era singura în partea estică a regatului maghiar.

 

În 1331 sunt menţionaţi prima dată la Turda eremiţii augustinieni, în frunte cu fratele Dominic, care au primit de la regele Carol I. de Anjou (1308–1342) în fiecare săptămână a sărbătorii Sfântului Mihail trei valuri de postav ceh. Pe baza acestei diplome se presupune că mănăstirea ar fi fost o fundaţie regală (în afara unor perioade scurte oraşul împreună cu salinele a fost în proprietatea regelui), şi nu este exclus, că prin donaţiile sale regele sprijinea şi lucrările de construcţie. Ordinul augustinian a fost fondat în 1244 ca şi ordin de eremiţi, însă în 1295 prin ordin papal s-a transformat într-un ordin mendicant. În regatul maghiar s-au răspândit în secolul al XIII-lea. Mănăstirea augustiniană este sigur identificabilă cu biserica reformată din Turda, aparând neîntrerupt în documente până la reformă (anii 1550), după care este menţionată ca şi nelocuită, iar la începutul secolului al XVII-lea este preluată de reformaţi. Se pare că este vorba despre singura biserică augustiniană din Transilvania în picioare (în Ungaria istorică s-a mai păstrat o singură mănăstire, la Bardejov, Slovacia). Nu se poate exclude ipoteza că augustinienii ar fi preluat biserica ioanită, însă nu avem dovezi concrete în acest sens.
Mănăstirea din Turda a fost printre cele mai însemnate case ale augustinienilor din Ungaria, importanţa sa fiind indicată nu numai de clădirea monumentală, dar şi de cei trei provinciali (priorul general al provinciei) turdeni (în 1385 Matia de Turda, în 1464 Bartolomeu de Turda şi în 1481 Toma de Turda, în epocă numele călugărilor indicând casa în care au intrat în ordin). În 1ei mori. Din anul 1515 s-au păstrat detaliile unui caz interesant. Probabil cu ocazia războiului ţărănesc din 1514, turdeanul Péter Was a devastat mai multe proprietăţi nobiliare. Pentru această faptă a fost condamnat la moarte şi i-au fost revendicate bunurile furate, printre care şi cei 300 de blocuri391 se menţionează poarta claustrului şi pârâul Racâş, care curgea lângă grădina mănăstirii. Mănăstirea din Turda apare şi în registrul ordinului dintre 1419–1460. În 1455 şi 1459 este menţionat hramul Maica Domnului al bisericii. În 1464 regele Matia Corvinul (1458–1490) a confirmat privilegiile din 1331. În 1475 magistrului Toma de Turda, priorul mănăstirii, a fost trimisă o scrisoare despre lucrările pregătitoare ale capitlului general al ordinului augustinian, care va avea loc la Esztergom. În 1481 priorul Toma de Turda scrie o scrisoare oraşului Bardejov în cauza unui frate augustinian. În acelaşi an el a fost ales prior general al ordinului din Ungaria. Dintr-o diplomă din 1490 se cunoaşte faptul, că mănăstirea augustiniană era vecină cu satul Bisericani de lângă Turda, proprietatea prepoziturii Sf. Martin de Arad. Nu a fost o vecinătate foarte paşnică, fiindcă în 1493 Ferenc Mikola, administratorul moşiilor din Bisericani intrase abuziv în mănăstirea condusă de fratele Blasiu, din cauza unei neînţelegeri privind o moară. În 1507 augustinienii au avut un nou proces cu prepozitura asupra apartenenţei un de sare depozitate la augustinienii din Turda. Depozitarea de sare a fost un privilegiu mănăstiresc deosebit de important în epocă. În 1515 cetăţeanul turdean András Szűcs a lăsat mănăstirii testamentar 36 de forinţi. În 1519, în timpul priorului Márton a avut loc un nou proces privind câteva mori cu prepozitura de Arad. În registrul ordinului, datat între anii 1539–1551 apare din nou mănăstirea din Turda. În 1545 este menţionat priorul turdean, Péter Pozsgai. În această perioadă, cu răspândirea reformei, tot mai multe mănăstiri au fost părăsite în Transilvania, iar posibilităţile vieţii monahale au devenit tot mai restrânse. În 1554 administratorul comun al mănăstirilor augustiniene din Dej şi Turda, Ferenc Kolozsvári a încercat să vândă câteva bunuri imobiliare ale casei din Dej.

 

Nu cunoaştem circumstanţele exacte ale părăsirii mănăstirii, care probabil a avut loc în anii 1550–1560, când, se pare, că s-a desfiinţat şi proprietatea din Bisericani a prepoziturii din Arad. Averea mănăstirii a fost obţinută probabil de Trezorerie, sau eventual de oraş. În 1545 un document remarcă faptul, că câţiva iobagi au fost întemniţaţi în cetatea Turzii. Nu este exclus că această cetate s-a „dezvoltat” din mănăstirea augustiniană, şi nu neapărat după abandonarea de către călugări (mănăstiri transformate în cetăţi mai sunt cunoscute în epocă la Vinţu de Jos, Odorhei şi Târgu Mureş). Ororile comise în 1602 de generalul Basta au afectat mai mult Turda Nouă, dar au schimbat şi realităţile din Turda Veche. Memorialistul János Szalárdi consemnează după cinci decenii faptul, că … în decăderea din timpul lui Gheorghe Basta, s-a demolat peste săracii locuitori strânşi acolo peretele nordic [al bisericii] prin câteva focuri de tun … a stat pustiu de atunci. Informaţiile asemănătoare ale lui Szalárdi trebuie interpretate însă cu mare prudenţă, deoarece sunt doar „introduceri” pentru faptele de lăudat ale principelui Gheorghe Rákóczi I. (1630–1648), dar putem fi de acord cu el, că mănăstirea transformată în cetate a suferit cele mai mari pagube dintre clădirile din Turda Veche. O serie de regulamente despre folosirea cetăţii, creată la începutul anilor 1600, şi inclusă în procesele verbale ale consiliului orăşenesc, dovedeşte faptul că cetatea existase înaintea perioadei lui Gabriel Bethlen (1613–1629). Inscripţia dispărută din 1616 a cetăţii şi mai multe documente, atestă faptul, că în timpul lui Gabriel Bethlen au avut loc lucrări importante de fortificare a incintei.

 

Turda, pe lângă Cluj a fost una dintre principalele centre ale unitarianismului din Transilvania, şi pe la sfârşitul secolului al XVI-lea majoritatea copleşitoare a oraşului a fost formată de enoriaşii acestei confesiuni. Comunitatea reformată din Bisericani a folosit biserica veche a prepoziturii din Arad, aflată în zona Primăriei de astăzi, şi dispărută în anii 1980. După devastarea oraşului de către oastea generalului Basta, situaţia confesională a localităţii s-a schimbat. Numărul unitarienilor s-a redus, şi principii calvini din prima jumătate a secolului al XVII-lea au favorizat colonizarea reformaţilor (asemănător Clujului). Prin unificarea satului Bisericani cu Turda (1602) se pare că numărul unitarienilor şi al reformaţilor s-a egalat la Turda. În 1608 şi 1610 comunităţile reformate din Turda şi Bisericani au avut paroh comun (János Vásárhelyi şi János Botzfalvi), dar nu dispunem de informaţii despre folosirea biserici augustiniene vechi. În 1608 şi 1609 este pomenită mănăstirea părăsită, şi pe baza unor considerente topografice, se poate afirma, că este vorba despre biserica reformată actuală. Se pare, că biserica a fost preluată de calvini undeva la cumpăna anilor 1630–1640. Clădirea ruinată a fost reabilitată cu sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi I.: şi la Turda, marea biserică de lângă cămară, din castel, a fost reconstruită din stricăciuni, acoperită frumos împreună cu turnul, în turn a comandat şi a amplasat un clopot frumos, considerând lucru nevrednic că sub fereastra casei sale, casa Domnului să fie lăsată într-o asemenea deşertăciune (Szalárdi). Rákóczi sprijinise cu această ocazie şi reabilitarea bisericilor reformate din Cluj şi Dej. În stadiul actual al cercetării bisericii din Turda, nu putem identifica urmele lucrărilor comandate de principele Rákóczi. După patru decenii, în 1681 au avut loc noi reparaţii, comemorate de o placă cu inscripţie, astăzi dispărută.

 

Pe una dintre cele două bastioane de plan romboidal la sud de biserică Balázs Orbán a mai văzut o tablă comemorativă, conform căruia bastioanele, cu zidul de legătură dintre ele până la bastionul porţii au fost construite în timpul primarului Zsigmond Bálintfi, în anii 1678–1679. Latura nordică a incintei era închisă de biserică. Cetatea a fost devastată de mercenarii danezi ai generalului Tiege în 1705, ca să nu ajungă în mâna răsculaţilor conduşi de principele Francisc Rákóczi II. Cel mai probabil cu această ocazie s-a prăbuşit şi bolta navei, împreună cu arcul de triumf, şi a devenit neutilizabil corul.

 

Despre reparaţiile după războiul curuţilor (1703–1711) se ştie foarte puţin, însă din anii 1720 dispunem de un proiect vienez pentru reabilitarea cetăţii. Pe baza proiectului cetatea ar fi fost separată de biserică printr-un zid nou nordic. Cetatea se afla, cel mai probabil în locul fostei mănăstiri, însă proiectul nu reprezintă clădiri care ar putea să fie identificate cu mănăstirea medievală. Proiectul a rămas doar pe hârtie, iar fortificaţia ruinată a fost lăsată în paragină. Pe coronamentul zidului navei, dinspre pod, se observă o friză pictată de stil renascentist târziu. Pe baza analogiilor aceasta a fost un decor mural care însoţea un tavan plat. Cu această friză poate să fie în legătură inscripţia din 1726 a peretelui estic al navei, din perioada parohului Márton Hunyadi. Textul înscris într-un medalion este întretăiat de bolta ulterioară a navei, însă este mai important faptul, că inscripţia a fost pictată pe un perete nou, care desparte nava de cor, deci cel din urmă în mod sigur nu a fost folosit în scop liturgic după începutul secolului al XVIII-lea. În 1753 un inventar menţionează castelul şi biserica alipită dinspre nord.

 

La începutul secolului al XIX-lea interiorul bisericii a fost transformat radical de renumitul meşter constructor turdean, János Kövecsi. El a desfăcut frontonul porţii vestice pentru deschiderea unei ferestre, iar fereastra peretelui estic, de la începutul secolului al XVIII-lea a fost micşorată din cauza noii bolţi mai scunde. Golul portalului vestic a fost redus prin introducerea unui ancadrament mai mic, şi un ancadrament asemănător de uşă a fost amplasat şi în zidul estic, spre oraş. Turnul vechi al bisericii s-a prăbuşit în anul 1862.

 

Între anii 1904 şi 1906 s-a construit pe baza proiectelor arhitectului budapestan Ottó Sztehlo turnul istoricizant monumental al bisericii. Turnul este legat de biserică printr-un spaţiu de legătură construit pe locul unei capele laterale medievale. Construirea clopotniţei probabil a distrus (parţial) şi urmele arheologice ale mănăstirii vechi. În anii 1930 încă a existat bastionul ruinat al porţii cetăţii, care a dispărut de atunci. Biserica a suferit şi din cauza luptelor grele din al doilea război mondial purtate lângă oraşul Turda. Urmele războiului au fost reparate în anii 1960, iar ultimele reabilitări importante au avut loc la începutul anilor 1980, când din păcate clădirea a fost tencuită cu tencuială pe bază de ciment în exterior, iar suprafeţele de piatră cioplită au fost buciardate. Tot atunci s-a încercat şi reconstituirea unor elemente medievale: s-a desfăcut (după posibilităţi) înzidirea portalului nordic pentru prezentarea decorului original, şi s-a reconstruit timpanul portalului vestic.


Descrierea edificiului

Monumentala navă de tip sală a fostei biserici augustiniene se ridică la capătul sudic al centrului oraşului Turda, la marginea oraşului medieval. Din cauza dispariţiei aproape totale al fondului construit medieval al augustinienilor în regatul maghiar, clădirea turdeană este greu de analizat din perspectiva unor presupuse tradiţii arhitecturale locale. Corul bisericii s-a situat spre centru, astăzi din cor păstrându-se doar arcul de triumf bogat decorat. Corul a avut o lăţime egală cu nava, o rezolvare frecventă la bisericile ordinelor mendicante (mai ales la clarise), la ordinul cavalerilor teutoni şi la eremiţii cartauzieni. Pe baza planului din secolul al XVIII-lea se poate stabili, că capătul corului a avut închidere în ax, care începând din anii 1360 apare la mai multe biserici din Praga ale atelierului Parler, dar totodată trebuie să ţinem cont, şi de faptul, că indicarea închiderii în ax poate să fie însă şi o eroare de desen. La partea inferioară a arcului de triumf sunt consolele unor statui, iar alte console se includ în stâlpul fasciculat al arcului de triumf. Forma teşită a consolelor este rară în goticul transilvan, elementele de profilatură se unesc în planul peretelui printr-o teşitură arcuită. Această rezolvare se găseşte la capela Sf. Ecaterina a cetăţii Karlstein (atelierul Parler, aprox. 1360), în biserica clariselor din Sankt Veit an der Glan (Austria, anii 1330), la nivelul inferior al capelei regale din cetatea Buda (perioada lui Ludovic de Anjou), în cetatea de la Diósgyőr, şi în mai multe clădiri din zona Spiss, între care şi claustrul cartauzian din Cerveny Klastor (terminat în anii 1340). Pe lângă aceste analogii îndepărtate, găsim console asemănătoare şi în Transilvania, de exemplu în corul bisericii evanghelice din Reghin, datat în anii 1330 de o inscripţie, şi această datare în cazul din Turda poate fi în corelaţie cu documentul privilegial din 1331, menţionat mai sus.

 

Nava bisericii este după biserica franciscană din Cluj (actuala biserica reformată de pe strada Kogălniceanu) a doua ca şi lungime între bisericile ordinelor mendicante din Transilvania. Este surprinzător îngustimea navei faţă de lungime (raport de 1/4) şi traveele de bolţi gotice cu plan pătrat (pe baza contraforturilor şi ale amprentelor bolţii). Planurile asemănătoare de navă nu sunt foarte frecvente, dar apar la câteva biserici importante ale ordinelor mendicante (de ex. San Francesco din Assisi, 1228–1253). În Austria şi în Ungaria cartauzienii au folosit acest tip de plan (Gaming, după 1330, Aggsbach-Dorf, 1380–1392, şi Letanovce din zona Spiss). Multe rezolvări speciale ale mănăstirilor cartauziene apar la Turda: spaţiul interior unitar, contraforturi pe ambele laturi, traveei de plan pătrat, arc de triumf cu un decroş aproape simbolic. Relaţia se bazează probabil pe tradiţiile comune ale celor două ordine de eremiţi (original bisericile eremiţilor nu au fost frecventate de enoriaşi, şi nu era nevoie de separarea navei de cor).

 

Nava bisericii a avut trei intrări. Ancadramentul sudic, dinspre mănăstire este cel mai simplu. Portalurile monumentale de est şi de nord sunt asemănătoare: ambrazura bogat profilată are o friză elegantă de capitel, format din frunze. Portalul nordic a fost orientat spre centrul oraşului. Portalurile se includ într-o serie de ancadramente răspândite din Cârţa şi Alba Iulia, care au fost folosite în Transilvania până la mijlocul secolului al 15-lea, mai ales la bisericile săseşti din zona Târnavelor. Tipurile de frunză ale frizelor se regăsesc la unele şantiere importante din Transilvania: a doua fază a corului bisericii Sf. Mihail din Cluj (aprox. anii 1370) şi pe capitelul stâlpului liber al turnului sudic (cu puţin mai târziu), respectiv pe corul de tip hală al bisericii de la Sebeş-Alba (înainte de 1382). Se pare că portalurile au fost realizate în anii 1370–1380, deci sunt mai târzii decât clădirea propriu-zisă a bisericii, care prezintă numeroase elemente arhaice. În portalul nordic a fost introdus în anii 1430 o friză de mulură oarbă şi gargui figurativi. Mulurile deosebit de complicate, cu vârfuri decorate prin crini urmăresc ornamentica navei bisericii Sf. Mihail din Cluj, originară din Kosice. Din păcate sunt indescifrabile cele două fragmente de pictură murală de pe faţada nordică, doar decorul chenarului poate să ne indice anumite relaţii stilistice.

 

Sistemul relaţiilor artistico-stilistice prezentate are mai multe probleme nerezolvate, însă se observă faptul, că biserica din Turda a fost influenţată de cele mai importante şantiere din Transilvania şi Ungaria medievală. Biserica parohială mai târzie, dar de pretenţii artistice la fel de ridicate, indică faptul că toate acestea nu au fost întâmplătore la Turda, oraşul fiind una dintre importantele repere ale geografiei artei transilvane medievale.

 

În interiorul bisericii ajungem prin uşa deschisă în peretele estic, la începutul secolului al XIX-lea, iar portalul gotic de vest a fost îngustat cu un ancadrament asemănător. Interiorul lăcaşului de cult ne aminteşte de biserica catolică din localitate, deoarece aspectul său actual i se datorează aceluiaşi meşter, János Kövecsi. Kövecsi a înlocuit tavanul din secolul al XVIII-lea cu patru traveei de bolţi a vela mai scunde, care se întretaie cu ferestrele navei. Bolta este decorată cu stucatură. La cele două capete ale interiorului se ridică tribune cu două niveluri. Orga monumentală a fost amplasată pe tribuna vestică în 1812, şi a fost aurită şi pictată în 1822 de către Maurice Auguste Dupont, dar din păcate decorul pictat original nu se mai observă. Orga cu un sunet deosebit, s-a stricat în al doilea război mondial. Cel mai frumos element al interiorului este amvonul cioplit în 1824 din marmură gri de sculptorul clujean cu o viaţă tumultoasă, Antal Csűrös. Scara amvonului s-a construit în plomba portalului nordic. Pe corpul amvonului apar trei reprezentări inspirate din imaginile poetice ale Cântării Cântărilor. Mobilierul interior datează, de asemenea, de la începutul secolului al XIX-lea, dintre piesele căruia merită să fie menţionată strana preoţilor.

 

Din nava bisericii se accesează printr-un ancadrament semicircular medieval sala de rugăciuni amenajată pe locul capelei medievale, din care ajungem la parterul turnului.


Bibliografie selectivă
ORBÁN Balázs, Torda város és környéke, Budapest, 1889, 330–343.
FALLENBÜCHL Ferenc, Az ágostonrendiek Magyarországon, Budapest, 1943.
Szalárdi János siralmas magyar krónikája, Kiadja SZAKÁLY Ferenc, Budapest, 1980.
ENTZ Géza Antal, Egy 13. századi kaputípus továbbélése Erdély építészetében a 14–15. században, In: Művészettörténeti Értesítő, 1982, 182–190.
Torda város tanácsi jegyzőkönyve. 1603–1678, Közzéteszi WOLF Rudolf, Kolozsvár, 1993, 15–17.
ENTZ Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996, 62.
ROMHÁNYI Beatrix, Ágostonrendi remeték a középkori Magyarországon, In: Aetas 20 (2005), 4, 91–101.


taguri

Turda, mănăstire

Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină