listare

trimite prin

Castelul Kemény, Şieu
Ultima actualizare:  2011-04-18
Autor:  Sidó Zsuzsa



Date despre monument
Adresa: str. Principală nr. 140/A, jud. Bistriţa-Năsăud
Cod: BN-II-a-B-01710
Datare: după 1785

Date istorice

De-a lungul secolelor, Şieu s-a aflat în stăpânirea mai multor familii nobiliare. Astfel, între secolele XII-XV, satul a făcut parte din domeniile neamului Kacsics şi Tomaj, după care a trecut în posesia familiilor Salgai, Bánffy şi Hunyadi. La sfârşitul secolului al XVI-lea, acesta se găseşte în proprietatea lui Sigismund Báthory, după care ajunge în posesia familiei Apafi. Satul face parte din domeniile familiei Kemény începând cu secolul al XVIII-lea. Pe lângă propriile edificii, această familie a finanţat şi ridicarea bisericii reformate. După toate probabilităţile, castelul Kemény a fost construit de contele Sámuel Kemény (†1817), conform tradiţiei locale ca şi castel de vânătoare. După studiile efectuate la universităţile din Leipzig şi Göttingen, Sámuel Kemény şi-a început cariera politică în vremea lui Iosif al II-lea, astfel încât în 1786 este numit vicecomitele comitatului Solnocul Interior si Dăbâca. Îşi continuă cariera în 1790 în calitate de comitele suprem al comitatului Turda, iar din 1795 deţine funcţia de consilier gubernial. În anul 1804 primeşte titlul de conte, ceea ce îi va facilita ascensiunea în cariera politică. Astfel, în 1810, acesta ocupă funcţia de preşedinte interimar, iar din 1815 preşedinte în exerciţiu al Tablei Regeşti.


În secţiunile ridicărilor topografice iozefine din 1769-1773 referitoare la Şieu sunt vizibile trei complexe architecturale mai importante, însă nici unul dintre acestea nu se poate identifica topografic cu edificiul prezentat acum. Pe baza acestor informaţii, cât şi a biografiei contelui Kemény Sámuel, se poate afirma, că castelul a fost construit cel mai probabil cândva după 1785. Această presupunere este întărită şi de stilul baroc târziu în care a fost ridicat edificiul. În starea actuală a cercetărilor referitoare la acest edificiu o serie de informaţii, ca datarea precisă, numele arhitectului şi a constructorului, rămân deocamdată necunoscute.

 

 

 

De la începutul secolului XX clădirea a funcţionat ca şi şcoală, iar în prezent ea adăposteşte Şcola de Arte şi Meserii. În anul 2009 aceasta a beneficiat de o renovare generală. Cu această ocazie, castelul a primit un acoperiş nou, respectând forma originală, însă este regretabil faptul că amenajările interioare nu se ridică la nivelul pe care am putea aştepta în cazul intervenţiilor asupra unui monument istoric.


Descrierea edificiului

Castelul Kemény este amplasat pe dealul situat în partea sudică a localităţii, lângă drumul spre localitatea Posmuş. Clădirea cu două niveluri are un plan dreptunghiular, cu faţada principală spre nord. Mijlocul faţadei este accentuat de un rezalit, care adăposteşte de altfel scara principală.


Intrarea se face prin uşa situată în mijlocul rezalitului, care este flancată de două ferestre dreptunghiulare cu chenare simple din tencuială. Suprafaţa primului nivel al rezalitului este striată. La etaj, faţada principală a rezalitului este străpunsă de trei mari ferestre cu închidere semicirculară, faţada fiind articulată vertical cu o cornişă uşor profilată, şi marcată de un fronton în centrul căruia se deschide o nişă cu închidere semicirculară.


Cele două părţi laterale ale rezalitului sunt simetrice, cu câte două ferestre oarbe dreptunghiulare la parter şi două ferestre mari cu închidere semicirculară, la etaj. Singura diferenţă este, că pe partea vestică a rezalitului, în locul primei ferestre oarbe se găseşte intrarea în pivniţă. Aceasta din urmă se întinde pe toată suprafaţa castelului şi are boltă semicilindrică din cărămidă. Laturile de est şi de vest ale faţadei principale sunt delimitate de lesene în şase panouri relativ uniforme. Porţiunea estică este străpunsă la parter de trei ferestre dreptunghiulare şi două încheiate în segment de cerc, având toate chenare înguste de tencuială. În panoul al patrulea de pe latura de est este practicată o intrare dreptunghiulară. Cornişa menţionată mai sus se continuă şi aici, înconjurând practic toată clădirea. Secţiunea vestică a faţadei principale este identică cu partea estică, singura diferenţă fiind, că accesul se face prin al cincilea ax. Acesta este intrarea în pod unde se poate ajunge printr-o scară spiralată din lemn.


Pornind de la faţada principală, înspre vest, ajungem la faţada laterală a clădirii, a cărei suprafaţă este împărţită în trei panouri, fiind structurată asemănător faţadei principale cu lesene şi brâu. La nivelul parterului, al axul doi şi trei sunt străpunse de o fereastră dreptunghiulară cu chenar de tencuială, colţurile clădirii fiind striate. La etaj, în fiecare ax se deschide o fereastră dreptunghiulară.
Faţada sudică a castelului are un caracter echilibrat, fiind ritmată de deschideri tipice barocului. În principiu, vocabularul decorativ al acesteia este similar faţadei principale; apar şi aici lesene identice şi brâul delimitând cele două niveluri. Nivelul parterului este articulat în cincisprezece axe, fiecare având ferestre dreptunghiulare identice. Totuşi, se poate remarca faptul că primul şi al nouălea dinspre est nu au ferestre, iar al doilea şi ultimul au ferestre oarbe.


Ritmarea ferestrelor de la etaj reflectă aranjarea şi ierarhia încăperilor. Astfel, în cele patru panouri situate la extremele faţadei sunt practicate ferestre cu închidere dreptunghiulară, similare cu cele de la parter, în timp ce celelalte şapte sunt mai mari şi se închid în segment de cerc. Cele trei din mijloc au deasupra arcului un chenar de tencuială mai accentuat, marcând astfel prezenţa sălii festive.
Pe faţada estică primul panou este străpuns de o uşă, următoarele două având ferestre dreptunghiulare. Etajul, organizată similar faţadei vestice are trei ferestre dreptunghiulare.
Castelul are un acoperiş de tip mansardă, din ţiglă, iar rezalitul este acoperit în două ape.
Încăperile castelului sunt organizate într-un singur ax, fiind accesibile de pe un coridor, ce se întinde de lungul clădirii. Casa scărilor este acoperit cu o boltă semicilindrică sprijinită pe dublouri, care adăposteşte o scară cu două rampe. De pe coridorul parterului acoperit cu bolţi a vela se poate intra în sălile cu bolţi semicilindrice cu penetraţii.


La etaj întâlnim o amenajare mai pretenţioasă a interiorului: suprafeţele bolţilor cu muchii ieşite ale coridorului sunt decorate cu stucaturi, iar în axul casei scării sunt practicate două nişe semicirculare. Sălile sunt tăvănite, majoritatea fiind deasemenea decorate cu stucaturi. Sala festivă ocupă partea centrală a castelului. Funcţia sa reprezentativă este subliniată, pe lângă mărimea ei, şi de articularea cu pilaştrii a pereţilor săi şi stucaturile în formă de rocaille (scoică) de deasupra ferestrelor. În colţurile estic şi vestic, pe locul unde odinioară erau amplasate sobele, se găseşte câte o nişă decorată cu rocaille.

Planimetria, compoziţia simetrică şi echilibrată a faţadelor, amenajarea încăperilor şi distribuţia elementelor decorative, ce ţin de limbajul decorativ specific secolului al XVIII-lea, încadrează castelul Kemény în rândul edificiilor baroce târzii din Transilvania.


Bibliografie selectivă
Benkő József, Transsilvania specialis I., Bukarest-Kolozsvár, 1999, p. 308.
B. Nagy Margit, Stílusok, művek, mesterek. Művészettörténeti tanulmányok, Bukarest, 1973, p. 21.
Csánki Dezső, Magyarországtörténelmi földrajza a Hunyadiak korában, vol V. Budapest, 1890. Arcanum Adatbázis, 2002.
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok, II, Bukarest, 1982, pp. 190-191.


taguri

Şieu, castel

Discuţie