listare

trimite prin

Biserica reformată, Ţigău
Ultima actualizare:  2011-03-10
Autor:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: Ţigău nr. 20, jud. Bistriţa-Năsăud
Cod: BN-II-m-A-01720
Datare: cumpăna secolelor al XV-XVI-lea

Date istorice

Ţigău este o localitate pitorească lângă Lechinţa, în vecinătatea satelor Chiraleş şi Arcalia, nu departe de locul bătăliei de la Chiraleş al prinţului Ladislau - viitorul Sf. Ladislau - împotriva cumanilor (1068), în comitatul medieval Dăbâca. O localitate dispărută cu numele Chegeteleke, de lângă Tărpiu apare într-o diplomă falsificată din 1243 şi una credibilă din 1344, care a fost identificată greşit de mai multe ori cu Ţigău (localitatea a fost identificată greşit şi cu Ţaga, centrul domenial al vestitei familii Wass). Prima menţionare a satului Ţigău se află într-o diplomă falsificată din 1345 (Zegew), iar prima apariţie sigură datează din 1346. Pe baza acestei diplome zona sudică a satului a fost vândută unor nobili din localitatea dispărută Fata. Despre proprietarii localităţii din rândul nobilimii mici şi locuitorii saşi şi maghiari ai satului deţinem mai multe documente medievale. Familia Fátai s-a stins la finele anilor 1420. Mai târziu familiile Bakay, Zalaházi, Zalai, Kecseti au deţinut posesiuni în Ţigău. În perioada principatului sunt pomeniţi noi familii de mici nobili, în 1620 familia Nagy de Ţigău, mai târziu familia Balog.


Biserica medievală a satului apare în documente destul de târziu, doar în 1622. În vizita decanală luterană al arhidiaconatului Şieului din 1622 este menţionată o biserică zidită din piatră, cu o clopotniţă separată, având trei clopote. Din 1624 datează cea mai veche faţă de masă a bisericii, din pânză de in. În 1695 este menţionat primul paroh reformat din Ţigău, János Margitai. În 1754 biserica şi turnul sunt descrise ca şi ruinate, iar vizita arhidiaconală din 1771 găsise din nou o biserică în stare decăzută, în această perioadă este menţionată din nou parohia reformată din localitate. Nu este exclus, că biserica era în folosinţa comună a evanghelicilor şi a reformaţilor. În 1830 s-a ars clopotniţa, şi în incendiu s-au nimicit şi clopotele. Clopotele au fost returnate după scurtă vreme, iar în 1853 s-a reparat biserica fără acoperiş. În 1874 s-a ars din nou clopotniţa, în 1878 turnul a fost reconstruit, iar în 1886 au fost reparaţi pereţii fisuraţi. Orga bisericii a fost donată de György Veres şi soţia sa în anul 1888.


Descrierea edificiului

Biserica reformată se ridică în zona centrală a localităţii, fiind înconjurată de o grădină şi o livadă îngrijită. Clădirea medievală, în stare bună, frumos întreţinută se formează din navă şi cor, cu un portic modern la intrarea sudică a corului . Corul este mai îngust decât nava, dar are aproape acelaşi lungime. Amplasamentul turnului este neobişnuit, se racordează la capătul corului. Faţadele turnului au decor de tencuială de stil eclectic, clopotul a fost turnat de meşterul arădean Antal Novotny în 1900. Contrafortul nordic al corului după toate probabilităţile este urma sacristiei demolate. Nu avem cunoştinţe despre cercetarea clădirii foarte interesante şi promiţătoare.


Forma navei este neobişnuită, are o închidere vestică poligonală (5/8), şi pe baza literaturii de specialitate are analogii la câteva biserici de stil gotic târziu din anii 1500, de exemplu cele de la Dalnic (jud. Covasna), Ocna de Sus (jud. Harghita) şi la Bălineşti (Moldova, regiunea cea mai importantă a recepţiei artei gotice târzii din Transilvania). Analogiile nu explică forma ciudată, şi nu este exclus, că în capătul poligonal original fusese amplasat un altar secundar. Datarea bisericii la începutul secolului al XVI-lea, bazată pe analogii, este confirmată şi de stilul elementelor de piatră, dintre care ancadramentele mai simple de fereastră sunt mai degrabă indiciile provincialităţii clădirii, decât ale unei faze mai timpurii. După toate probabilităţile datarea la începutul secolului al XIV-lea propusă de istoricul de artă Géza Entz este eronată (şi el a identificat greşit prima apariţie sigură a parohiei), dar cu cercetări arheologice s-ar putea demonstra probabil urmele unei biserici mai timpurii. Colţurile bisericii sunt sprijinite de contraforturi cu picurători ciopliţi în piatră.


Tencuiala exterioară a bisericii acoperă mai multe elemente cioplite în piatră, soclul este acoperit cu plăci de ciment. Pe latura sudică a navei se deschide o uşă cu ancadrament decorat cu baghete încrucişate, pe cele două laturi ale uşii se văd câte o fereastră ogivală, destul de îngustă, cu ancadrament de piatră ornat cu mulură destul de simplă. Capătul poligonal al navei este deschis printr-o fereastră circulară, destul de greu databilă. Arhitectul episcopatului reformat, László Debreczeni a notat în 1928, că este formată din fragmente de nervură de boltă. Pe faţada nordică a bisericii se vede o fereastră ogivală, cu ancadrament de piatră având mulură. Judecând din tipul de mulură, în acest caz nu este exclus că ancadramentul a fost preluat dintr-o clădire anterioară, dar doar prin cercetări de parament s-ar putea identifica fără dubiu dacă este în poziţie in situ sau nu. Pe suprafaţa zidului sudic al corului se mai deschid trei ferestre ogivale, cu ancadramente asemănătoare cu cele ale ferestrelor navei.


Nava bisericii are tavan, lângă peretele vestic şi nordic se vede o tribună cu plan în L. În navă s-au păstrat doar puţine vestigii medievale, dintre care este interesantă o nişă ogivală de tabernacol, care aparţinuse probabil unui altar lateral. Arcul de triumf este semicircular, dar ancadramentul său de piatră este acoperit de un strat gros de tencuială. În mod interesant la arcul de triumf în locul impostelor de la naşterea arcului au fost montate aruncători de contrafort. Amvonul octogonal s-a construit lângă montantul nordic al arcului de triumf. Panierul amvonului este susţinut de o bază poligonală în formă de potir, cu decor floral renascentist târziu, foarte provincial, vopsit cu vopsea de ulei. În plăcile de piatră care formează panierul amvonului sunt gravate cartuşe cu chenar. Forma şi elementele ornamentale evocă amvoanele de la începutul secolului al XVIII-lea, fiind o versiune provincială ale acestora. În mod sigur parapetului acestui amvon aparţineau acele trei plăci de piatră cu decor floral, care au fost văzute de Debreczeni în pardoseala bisericii - noi nu am regăsit aceste piese. În parapetul zidit al scării amvonului sunt încastrate trei piese de piatră cioplită, astăzi „evidenţiate" prin colorarea lor cu vopsea de ulei. Cele două piese laterale poartă decor floral într-un cartuş, cea centrală reprezintă blazonul familiei Balog de Ţigău, cu un bărbat cu spada în mână, în cealaltă mână ţinând capul tăiat al unui turc. Comanditarul amvonului fusese astfel un membru al familiei Balog, o familie care deţinea demnităţi importante în comitatul Dăbâca, dar datarea mai exactă a piesei şi identificarea persoanei comanditarului este încă sarcina cercetărilor viitoare.


Corul este acoperit de asemenea cu tavan, însă se mai observă pornirile bolţii originale de stil gotic târziu, nervurile cioplite în piatră fiind pornite direct din perete, fără consolă. La capătul corului se ridică tribuna simplă a orgii, cu o orgă având un prospect elegant, de stil neorenascentist, realizată în anul 1889 de meşterul István Kolonics din Târgu Secuiesc. Cele mai frumoase detalii ale corului sunt elementele de piatră cioplită medievale, abia recognoscibile de sub stratul gros de tencuială şi de văruială. Uşa sacristiei demolate are un ancadrament tipic pentru stilul gotic târziu, decorat cu baghete încrucişate. Nişa tabernacolului este asemănătoare, urmăreşte forma cu lintel pe console şi decorul specific al uşii sacristiei. Este foarte interesantă piesa înzidită deasupra nişei, reprezentând un leu culcat, care baza profilaturii inferioare a piesei, original fusese aruncătorul unui contrafort. Piese asemănătoare, reprezentând monştri şi animale sălbatice, chiar dacă nu foarte frecvent, totuşi apar pe contraforturile bisericilor gotice târzii: Cluj, biserica reformată de pe strada Kogălniceanu, Micăsasa, biserica reformată, etc. Lângă nişa de tabernacol se vede şi o altă piesă sculptată în piatră, doi figuri de îngeri reprezentaţi, foarte provincial, pe un scut heraldic, care ţin însemnele suferinţelor lui Isus (probabil coloana şi crucea). Compoziţii asemănătoare apar în cadrul scenelor Apocalipsei, Crucificării sau Vir Dolorum. Nu avem nici un indiciu despre locul original al piesei, nu este exclus, că original fusese undeva lângă intrarea sudică. Pe ancadramentul portalului vestic al bisericii reformate de pe strada Kogălniceanu, Cluj apar figuri de îngeri pe scuturi heraldice cu iconografie asemănătoare, realizate însă într-o manieră artistică de înaltă calitate. Analogiile enumerate ale pieselor sculptate figurative de la Ţigău indică clar influenţa determinantă a uriaşei biserici franciscane clujene în arhitectura gotică târzie din Transilvania. În cazul bisericii studiate trebuie să luăm în considerare şi posibilele monumente intermediare ale acestei influenţe, deoarece regiunea Bistriţei şi comitatul medieval Dăbâca au fost principalele zone de recepţie ale goticului târziu clujean: Dej, Tărpiu, Dipşa, Lechinţa dispun de nişte biserici foarte importante care au putut să transmită această tendinţă stilistică şi la Ţigău.


Bibliografie selectivă
DEBRECZENI László Vázlatkönyvei, In: Colecţia Debreczeni, Arhivele Eparhiei Reformate, Cluj.
DRĂGUŢ, Vasile, Arta gotică în România, Bucureşti, 1979, p. 175.
ENTZ Géza, Erdély építészete a 14-16. században, Kolozsvár, 1996, p. 41.
KÁDÁR József, Szolnok-Doboka vármegye monográfiája, II, Deés, 1901, pp. 496-506.
POPA, Corina, Biserici sală gotice în nordul Transilvaniei. In: Pagini de veche artă românească. IV. Bucureşti, 1981.
POPA, Corina, Tabernacole gotice tîrzii din zona Bistriţei, In: Buletinul Monumentelor Istorice, 1970/1.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină