listare

trimite prin

Biserica catolică, Turda
Ultima actualizare:  2011-08-05
Autor:  Weisz Attila
Tradus de:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: piaţa Republicii 54.
Cod: CJ-II-m-A-07800
Datare: anii 1460, anii 1490

Date istorice

La capătul nordic al pieţei centrale se ridică biserica parohială cu hramul medieval Sfântul Nicolae, resfinţită în epoca modernă cu hramul Naşterea Maicii Domnului, una dintre capodoperele arhitecturii gotice din Transilvania. Parohia turdeană apare în documente relativ târziu, în 1332, însă instituţia arhidiaconatului turdean este menţionată de mai multe ori la sfârşitul secolului al XIII-lea. Din secolele XIV-XV. avem numeroase date despre parohie şi biserică, care însă nu ne ajută la istoricul construirii bisericii. În 1342 este menţionat parohul bisericii, Nicoalus. În 1358, după moartea parohului Ioan, fiul lui Mike, parohia a fost preluată de Ioan, fiul lui Ştefan. În 1408-ban Mihail Cseh de Reud a depus un jurământ în biserica parohială. În 1414 este menţionat Dominicus, fiul lui Ladislau, rectorul bisericii. În 1441 apare în documente parohul Demetrius şi familiarul - vasalul - său, Ladislau Cantor, care a putut fi chiar cantorul bisericii. Lângă ei mai apare viceparohul Anton, capelanul Ioan şi dascălul Ioan. În 1449 parohul este deja Vincentius, iar în 1453 biserica apare ca şi un punct de referinţă pentru identificarea unei case. Din 1459 avem date despre altarul dedicat prinţului Sfântul Emeric. Între anii 1465-1485 parohii bisericii sunt Gregorius de Cluj, Emeric de Turda şi Mihail de Sănduleşti. Inscripţiile de datare ale corului (1473, 1478) respectiv două chei de boltă despre care se presupune că aparţinuseră bisericii (1465, 1472) sunt din perioada lor. Din anii 1470 datează cea mai importantă donaţie a bisericii de la Matia Corvinul (1458-1490), în care regele oferă anual 12 forinţi din venitul cămării de sare, stofă pentru o haină, respectiv doi galbeni săptămânal la misele zise pentru salvarea sufletelor regilor Ungariei. Cei aproximativ 120 de galbeni anual era o sumă foarte importantă. În 1491 apare magistrul Ioan de Turda, parohul unor biserici din apropierea Turzii şi decimator episcopal, între 1492-1508 (sigur) paroh de Turda şi rector de altar, care a obţinut parohiei numeroase donaţii şi terenuri. Pe baza inscripţiilor de pe faţada sudică a navei (1493, 1504) el poate fi considerat comanditarul navei bisericii. A luat de mai multe ori în amanet clădiri şi terenuri, în perioada lui fiind menţionate două altare, Sf. Ioan Evanghelistul şi Sf. Elena (1495, 1507). Deoarece nava bisericii era tocmai în construcţie, altarele se pare că au fost încă în biserica cea veche, care s-a situat în interiorul bisericii actuale. În 1514 deja apare urmaşul lui Ioan de Turda, parohul Gregorius. În jurul anului 1515 un cetăţean turdean a donat opt forinţi bisericii. În 1521 apare parohul Paul de Turda, care mai târziu a devenit canonic de Alba Iulia şi vicar episcopal. În 1523 este menţionat altarul celor trei sfinţi Ioan şi capela cimiterială cu hramul Sfânta Treime, în 1524 altarul Tuturor sfinţilor. După catastrofa de la Mohács (1526), în 1528 donaţia regală a lui Matia nu a mai fost furnizată. În 1541 biserica a primit testamentar două cărţi, în 1551 parohul Clement două cubule de grâu.

 


La mijlocul secolului al XVI-lea reforma ajunsese şi la Turda, în 1557 parohul luteran din Turda, Valentin Fodor (Crispus) este citat în faţa sinodului de la Cluj fiindcă a propagat idei calviniste. În 1565 s-a desfiinţat episcopia catolică a Transilvaniei, în această perioadă majoritatea turdenilor au urmărit deja confesiunea unitariană. Sinoadele şi disputele confesionale din principatul Transilvaniei au avut loc chiar în această biserică, de asemenea şi acele diete la care s-a proclamat libertatea credinţei (1557, 1568). Chiar dacă proclamarea libertăţii credinţei a fost şi o necesitate politică a vremii în Transilvania multiconfesională, în secolele XVI-XVII-lea Principatul a fost o regiune a toleranţei religioase în Europa.
Nu dispunem multe date despre biserică din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, dar putem fi siguri că clădirea a fost „curăţată" de altare şi alte obiecte liturgice catolice cu ocazia deselor schimbări de confesiune. În atacul sângeros al trupelor lui Giorgio Basta asupra Turzii din 1601 au fost măcelăriţi sute de unitarieni, şi biserica a fost donată iezuiţilor pentru trei ani. În 1604 deja unitarienii au reparat biserica, la fel şi în 1634. În 1686 oştile imperiale au incendiat oraşul, biserica fiind reparată în anii 1686-87. Pe baza inscripţiei de pe coronamentul zidului corului au avut loc lucrări la biserică şi în 1698. Bolta corului s-a prăbuşit cândva la sfârşitul secolului al XVII-lea, deoarece inscripţia a fost scrisă deja deasupra urmelor bolţii gotice. Distrugerile din 1704 provocate de mercenarii danezi ai generalului Tiege au fost reparate în 1714, dar atunci probabil nu mai era utilizată întreaga biserică, doar corul. În 1721 generalul Virmont, guvernatorul militar al Transilvaniei a obţinut biserica pentru catolici prin ameninţări.


La sfârşitul secolului al XVIII-lea au fost începute acele lucrări de renovare prin care s-a format imaginea interioară şi exterioară actuală a bisericii. Starea bisericii în secolul al XVIII-lea este documentată de un proiect nerealizat şi nedatat. Nava - original neboltită - fusese neacoperită, în faţa intrării se văd ruinele turnului, corul însă mai păstrează acoperişul cu şarpanta gotică. În arhivele bisericii apar diferite informaţii despre mai multe feluri de reparaţii începând din ani 1770: s-a lucrat la sacristie şi la uşa bisericii, în 1775 a venit un meşter constructor şi un dulgher din Cluj pentru realizarea unui proiect de renovare şi estimarea costurilor, în 1777 au avut loc reparaţii la acoperiş, în 1779 s-a văruit interiorul edificiului. În 1781 un meşter constructor din Cluj face noi proiecte de renovare. În 1782 s-a construit o tribună de lemn, în 1783 a fost reparată şindrila acoperişului. În 1790, cu demontarea tavanului au luat început lucrările ample de renovare, prin care s-a format imaginea actuală a bisericii. Începând din anul 1800 lipsesc informaţiile arhivistice; ultimele sunt din acest an, când s-a procurat o cantitate mai mare de lemn de construcţie, s-a început colectarea banilor pentru finanţarea lucrărilor şi s-a semnat un contract cu renumitul meşter constructor turdean, János Kövecsi. Renovările au fost finanţate din donaţia episcopului Ignaţiu Batthyány. În 1800 proiectele au fost acceptate de Guberniu. Nava monumentală a bisericii a fost acoperită de calote boeme sprijinite de stâlpi angajaţi. Turnul vestic a fost demolat în întregime, inclusiv parţial şi faţada vestică a bisericii, care a fost reconstruită, dar cele două ferestre gotice laterale ale faţadei se mai observă şi astăzi dinspre pod. Faţada vestică a primit un caracter neoclasicist, şi în 1821, cu ocazia finalizării lucrărilor, s-a amplasat o placă comemorativă .


După preluarea bisericii de către catolici, a fost nevoie de un nou mobilier liturgic. În 1724 rectorul colegiului iezuit din Cluj, Emeric Görgey a comandat altarul Naşterea Maicii Domnului, sfinţit de episcopul Gheorghe Mártonfi, şi probabil tot atunci s-a realizat şi altarul Sf. Ioan de Nepomuc, finanţat de cămăraşul de sare Chr. Prezner şi soţia (acest altar în 1788 a fost demontat). Din păcate aceste altare au dispărut. Au dispărut şi tablourile principale ale celor două altare laterale amplasate lângă arcul de triumf, care reprezentau pe Sf. Francisc de Assisi şi Sf. Clara de Assisi. Pe baza informaţilor arhivistice se pare, că aceste două altare erau transportate în 1788 din Cluj, din capela mănăstirii terciariene, desfiinţate de decretul lui Iosif al II-lea. Altarele au fost realizate de călugări franciscani; sub stratul alb de vopsea se observă pictura viu-colorată originală. Picturile de predelă reprezintă pe Sf. Rosalia de Palermo şi Sf. Francisc de Xavier, iar în pictura de medalion a altarului din stânga se observă figurile Sf. Rochus şi Sf. Sebastian, sfinţi antipestilenţiali. Altarul principal monumental al bisericii reprezintă prin figuri cioplite în lemn de aproape mărime naturală Răstignirea. Altarul a fost comandat de episcopul Ignaţiu Batthyány în 1794 de la cel mai bun sculptor clujean al vremii, Simon Hoffmayer. Altarul de o calitate artistică excepţională a fost terminat în anul 1800, şi a fost asamblat deja după moartea sculptorului. Decorul mural interior este operat unui pictor din Târgu Mureş, János Vitkai stabilit la Turda: pe bolta corului el a pictat trei compoziţii circulare (din care s-au păstrat doar două, Naşterea Maicii Domnului şi Înălţarea în ceruri a Maicii Domnului), a aurit altarul principal, a proiectat o orgă nouă şi a decorat pereţii cu imitaţie de marmură între anii 1823-1824.


Descrierea edificiului

Biserica catolică din Turda este una dintre cele mai mari clădiri gotice din Transilvania, şi chiar dacă faţada vestică şi interiorul au fost schimbate în cursul renovărilor de la începutul secolului al XIX-lea, exteriorul şi câteva detalii ale interiorului mai păstrează imaginea originală medievală.
Pe baza cercetărilor arheologice şi ale datelor istorice pe situl bisericii s-a ridicat o biserică mai veche, probabil de la începutul secolului al XIV-lea. Biserica nouă a fost construită practic în jurul bisericii mai vechi pentru continuitatea liturghiilor. Începerea unei biserici de asemenea mărime a putut să fie în legătură cu pierderea rangului de oraş liber regal, nu este exclus că turdenii în acest fel au vrut să-le reprezinte puterea lor economică.


Biserica a avut un turn-clopotniţă adosat faţadei vestice, care s-a distrus cândva la mijlocul secolului al XVIII-lea din cauza unui incendiu provocat de un trăsnet; fundaţiile turnului au fost dezvelite recent de arheologi. Faţada vestică a fost asemănătoare cu cea a bisericii reformate de la Aiud, care este una dintre cele mai bune analogii ale bisericii de la Turda. Probabil a aparţinut turnului baza unui ancadrament de portal care s-a păstrat în curtea parohiei.


Biserica dispune o navă spaţioasă, cu cor poligonal şi cu sacristie etajată. În reconstituirea istoricului construirii ne ajută inscripţiile de datare şi analogiile stilistice. B. Orbán a prezentat două pietre de cheie datate, dintre care cea din 1465 a dispărut, iar cea din 1472 nu este cheie de boltă ci de arc, care probabil că făcea parte din intrarea casei parohiale (analogii la casele parohiale din Bistriţa sau Cluj), sau eventual din intrarea turnului. Dintre inscripţiile de datare care se găsesc in situ cea mai timpurie (1473) se află pe un ancadrament de uşă foarte interesant, care se deschidea din turnul spiralat al sacristiei spre spaţiul corului. Uşa, astăzi înzidită, asigura probabil accesul pe o tribună de orgă, şi are numeroase analogii (Braşov, Aiud, Bistriţa, Dej). Pe un contrafort sudic al corului se citeşte data 1478, deci se pare că construirea corului s-a început cu zidul nordic. Ferestrele înalte, elegante ale corului sunt decorate cu menouri deosebit de fine, dintre care trei au fost eliberate de sub înzidire recent, în 2010. Este interesant faptul că profilatura ferestrelor s-a simplificat de la jos în sus prin renunţarea la unele elemente de profilatură.


Etajul sacristiei are o boltă neogotică din ipsos, însă au fost dezvelite şi urmele nervurilor bolţii vechi. În cor s-a descoperit pastoforiul foarte fragmentar şi o sedilie deosebit de frumoasă, cu trei nişe de şezut, la care s-au păstrat şi „bolţile" stelate sau în reţea. Aceste elemente foarte fin sculptate pot fi mai târzii cu câteva decenii faţă de cor, analogiile cele mai timpurii ale pastoforiului datează din anii 1490. Cu ocazia cercetărilor arheologice au fost descoperite câteva pietre decorate cu crengi şi frunze care au analogii la consolele corului bisericii evanghelice de la Mediaş şi la o consolă a bisericii reformate de pe strada Kogălniceanu, Cluj. Aceste pietre foarte fin cioplite au decorat probabil consolele corului.


Datorită lăţimii foarte mari se pare că nava bisericii a fost proiectată în sistem de hală, cu trei nave (ca şi nava de la Aiud), însă bolta nu a fost construită niciodată. Pe contraforturile sudice ale navei apar două inscripţii de datare, 1493 şi 1504, care indică anumite faze ale lucrărilor, deoarece avem date de construcţie şi din anii 1510. Peretele sudic al bisericii are patru ferestre imense, profilatura celei din axa porţii se întretaie în vârf. Portalul sudic are două goluri (în secolul al XIX-lea s-a înzidit golul vestic, celălalt a fost redus printr-un ancadrament nou) cu fronton ogival comun. Ancadramentele cu lintel pe console sunt decorate cu baghete încrucişate într-o formă bogată, dar totuşi nepretenţioasă şi ilogică. Tipul de portal nu este necunoscut în arhitectura gotică a Transilvaniei, primul a fost intrarea vestică a bisericii de pe strada Kogălniceanu (construită contemporan cu biserica de la Turda, între 1490-1504), dar portaluri asemănătoare se găsesc la biserica franciscană din Mediaş, la Biertan, la Bistriţa şi la Braşov. Analogia stilistică indică clar legăturile artistice cu atelierul care a construit biserica de pe strada Kogălniceanu. Pe faţada nordică găsim un portal asemănător, cu două goluri, fără fronton, cu baghete încrucişate mult mai fin şi elegant rezolvate şi cu o friză renascentistă pe lintel. Portalul nordic poate să fie mai târziu decât cel sudic chiar cu un deceniu, nefiind exclus datarea lui din anii 1510-1520, însă aparţine aceluiaşi atelier gotic târziu din Cluj.


Bibliografie selectivă
ORBÁN Balázs, Torda város és környéke, Budapest, 1889. pp. 357-368.
ENTZ Géza, Die römisch-katholische Pfarrkirche von Torda, Acta Historiae Artium 24 (1978), pp. 153-158
ENTZ Géza, Erdély építészete a 14-16. században, Kolozsvár, 1996. pp. 120-121, 154-155, 487-488.
WEISZ Attila, Torda, római katolikus plébániatemplom, Erdélyi Műemlékek 40, Kolozsvár, 2005.
WEISZ Attila, Hoffmayer Simon tordai oltára, Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából 2 (2007), pp. 217-252.
WEISZ, Attila, Biserica romano-catolică din Turda Veche. Etapa gotică. I, Ars Transsilvaniae XVIII (2008), pp. 75-108.


taguri

Turda, mănăstire
Unable to select database