Clădirea actuală are la origini o casă de locuit din secolele XV–XVI., din care azi se mai păstrează subsolul în plan de L, boltit cu boltă semicilindrică din piatră, cu două simple portaluri cu închidere semicirculară, cu muchiile teşite. În secolul al XVIII-lea edificiul a intrat în posesia familiei Gyulai. Mărturiile acestei perioade se mai păstrează şi astăzi, sub forma unor ancadramente baroce târzii şi blazonul familiei Gyulai din gangul al doilea al clădirii, care datează probabil o amplă modificare de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Casa de locuit a conţilor Gyulai, asemănător multor case mai modeste ale oraşului, a fost transformată într-un palat baroc reprezentativ, cu încăperi structurate în jurul a două curţi interioare. Edificiul a mai fost modificat şi la începutul secolului al XIX-lea în urma intervenţiilor proiectate de renumitul arhitect din perioada barocului târziu, Josef Leder. Acestor construcţii coordonate de Leder aparţine cu siguranţă şi decoraţia cu coloane toscane al coridorului primei curţi. În încăperile dinspre piaţă ale parterului a fost redactată între anii 1814 şi 1818 revista Erdélyi Múzeum, prima revistă ştiinţifică maghiară, de către Gábor Döbrentei. În aceleaşi spaţii a trăit mai târziu şi Farkas Sándor Bölöni, aici redactând probabil şi prima descriere în limba maghiară a Statelor Unite.
Concomitent cu Farkas Sándor Bölöni, spaţiile de la etajul clădirii au fost deţinute de contele literat Lajos Gyulai de Mintia, autor unui amplu jurnal şi unul dintre fondatorii revistei Erdélyi Múzeum. După moartea lui Gyulai clădirea a fost moştenită de sora acestuia, contesa Franciska Gyulai, soţia contelui György Wass. Activitatea contesei este cunoscută datorită corespondenţei purtate cu scriitorul Ferenc Kazinczy, al salonului literar şi al cercului de lectură pentru femei, organizate în casa sa. În urma decesului contesei clădirea a fost moştenită de cele două fiice ale acesteia, Ottília şi Zsuzsanna. Contesa Ottília Wass era o doamnă cu o vastă cultură, poliglotă, fiind recunoscută, printre altele, ca poetă şi traducătoare. Clădirea a fost modificată şi în perioada contesei Wass, faţada principală primind decorul istoricist de astăzi. Ottília Wass a lăsat prin testament casa şi toate bunurile aparţinătoare acesteia Muzeului Ardelean. Valoroasa colecţie compusă din piese de mobilier şi artă decorativă din secolele XVIII–XIX. azi se află în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Începând din luna iunie a anului 1886 spaţiile de la parterul edificiului au fost închiriate de către Kálmán şi Ferenc Dunky, aceştia desfăşurând aici o bogată activitate de fotografi până la izbucnirea primului război mondial, realizând o gamă largă de portrete, peisaje, fotografii despre monumente şi fotoreportaje, marcate cu sigla Fraţii Dunky. Atelierul foto a celor doi fraţi a fost vizitat în anul 1891 şi de către pictorul Mihály Munkácsy, evenimentul fiind imortalizat şi în câteva fotografii ale pictorului. Fraţii Dunky au fost fondatorii fotografiei de reportaj din Transilvania, participând cu mult succes la diferitele expoziţii cu portrete, peisaje, precum şi cu prezentarea unor evenimente marcante din istoria Clujului. Fraţilor Dunky le revine meritul imortalizării unor importante evenimente din istoria oraşului: vizita la Cluj al împăratului Franz Josef din anul 1895, spectacolul de pe scena clujeană al baletului vienez din anul 1888, dar şi realizarea fotografiilor oficiale cu ocazia dezvelirii statuii ecvestre a regelui Matia Corvinul, precum şi portretele unor personaje renumite, ca de exemplu Sámuel Brassai. În anul 1898 fraţii Dunky au primit distincţia de Fotografi de Curte. Atelierul de fotografie a fost devastat de un incendiu în anul 1895, fiind însă renovat într-un timp relativ scurt, iar în anul 1902 spaţiile sale au fost lărgite. Fraţii Dunky au participat la numeroase expoziţii, fiind onoraţi cu medalia de argint la Expoziţia Industrială de la Dej din anul 1887, o diplomă de meritla Expoziţia Milenară de la Budapesta din anul 1896, diploma de onoare la Expoziţia Universală din 1900 de la Paris şi marele premiu şi medalia de aur la Expoziţia Industrală de la Londra.