listare

trimite prin

Casa Nemes-Knoblauch, Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2012-11-29
Autor:  Kovács Zsolt
Tradus de:  Kovács Zsolt



Date despre monument
Adresa: Str. Memorandumului nr. 22.
Cod: CJ-II-m-B-07408.
Datare: a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu transformări la sf. sec. al XIX-lea şi la mijlocul sec. XX.

Date istorice

Clădirea în cauză este situată în zona centrului istoric al oraşului, în interiorul incintei fortificate construite în cursul secolului al XV-lea, pe latura de nord a străzii denumite odinioară strada Mănăşturului de Interior, ce conducea spre poarta vestică a oraşului, cea a Mănăşturului. Deşi prima menţiune a străzii datează din anul 1436, se poate afirma cu siguranţă, că incinta fortificată indică limitele unei structuri urbane existente deja în cursul secolului respectiv.

 

Structura caselor burgheze clujene din perioada medievală şi a renaşterii prevedea clădiri cu faţade în trei axuri, formate la parter din poarta carosabilă şi două ferestre, iar la etaj din trei ferestre. Dimensiunea clădirii noastre denotă faptul, că iniţial pe această parcelă se aflau două case mai mici. Cea mai veche parte a clădirii studiate este structura subsolului estic, databilă în perioada secolelor al XVI–XVII-lea.

 

Actuala clădire, cunoscută în literatura de specialitate cu denumirea de casa Knoblauch, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, după toate probabilităţile de această familie originară din imperiul Habsburgic. Inscripţia cu anul 1788 de pe bolţarul median al porţii poate data principala fază de construcţie a edificiului, dar în literatură este semnalat şi prezenţa unui decor din tablă al acoperişului cu inscripţia 1763, ceea ce face posibilă, eventual, şi o datare anterioară.

 

Din cauza carenţelor literaturii de specialitate referitoare la acest edificiu nu cunoaştem contextul şi perioada în care clădirea a ajuns în proprietatea uneia dintre cele mai importante familii ale aristocraţiei transilvane, familia conţilor Nemes, dar acest lucru s-a întâmplat probabil la sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul celui următor. Din puţinele izvoare documentare cunoscute reiese că în anul 1869 proprietarii clădirii erau moştenitorii lui János Nemes, iar la începutul secolului XX moştenitorii fiului acestuia, János Nemes jr. (1834–1905). János Nemes senior a jucat un rol important în viaţa politică transilvană de la mijlocul secolului al XIX-lea, pe parcursul carierei sale îndeplinind o serie de funcţii importante ale administraţiei guberniale, cu sediul în Cluj, pe lângă acestea fiind şi comitele suprem al comitatului Cluj.

 

Printre locuitorii renumiţi ai clădirii se numără şi actriţa Róza Déryné Széppataki, una dintre personalităţile cele mai importante a istoriei teatrului maghiar din secolul al XIX-lea, ea locuind la începutul carierei sale, la sfârşitul anilor 1830, în mansarda clădirii noastre.

 

Înfăţişarea actuală a edificiului se datorează unei ample lucrări de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când spaţiile de la parterul aripii dinspre stradă au primit funcţii comerciale, şi deschiderile lor au fost transformate în vitrine, aripa dinspre curte a fost prelungită, iar tâmplăriile vechi ale clădirii au fost schimbate. Pe harta cadastrală a oraşului, elaborată în anul 1917, apare deja, în linii mari, actuala întindere a clădirii, cu o aripă vestică mai scurtă, şi cu cealaltă aripă întinzându-se până în capătul parcelei. Tot pe această hartă, se poate observa că la data respectivă în linia aripii vestice se mai afla o clădire mai îngustă, capătul de sud al parcelei fiind închis de o altă aripă al ansamblului.

 

Ultima mare intervenţie asupra clădirii datează din anii 1960–61. Cu ocazia acestora cursiva din lemn susţinută de console din piatră a fost schimbată cu cea actuală, iar aripii estice i-a fost adosată partea din capătul curţii.


Descrierea edificiului

    Clădirea cu subsol, parter şi etaj, construit pe un plan în formă de U se încadrează în frontul nordic al străzii Memorandumului. Edificiul este compus dintr-un corp principal cu etaj cu partea centrală prevăzută cu un al doilea etaj, spre stradă, şi din două aripi, tot cu etaj, pe laturile de est şi vest ale curţii. Ambele aripi sunt formate dintr-un singur şir de încăperi, cea estică se întinde pe toată lungimea parcelei.

 

Elementul arhitectural cel mai valoros al edificiului studiat este faţada sa principală, care păstrează până în zilele noastre un caracter specific baroc, datorat prezenţei unor elemente de decoraţie tipice acestei perioade. Motivul central al faţadei este folosirea unei mansarde cu două travee deasupra porţii principale, o rezolvare arhitecturală cu mai multe analogii în arhitectura secolului al XVIII-lea din Cluj, ca de exemplu casa Gilovics din str. Avram Iancu şi fosta casă Mátéfi din str. Republicii. Faţada are şapte axe, cea centrală fiind accentuată, pe lângă mansarda amintită, de folosirea unor pilaştri treptaţi la colţuri şi pe suprafaţa sa. În axa centrală a faţadei principale se află o poartă cu deschidere în mâner de coş, cu bolţarul median marcat. Pe suprafaţa bolţarului treptat iniţial se afla blazonul în relief al familiei proprietare, înlăturat cu ocazia intervenţiilor din anii 1960–1961, în locul său fiind incizat anul 1788. Articularea verticală a faţadei este asigurată de prezenţa unor lesene, cu suprafaţa tratată în rustica la parter, ca şi întreaga suprafaţă a parterului, şi a unor pilaştri simpli decoraţi cu postamente şi capiteluri ionice la etaj, şi de deschiderile ce formează la parter cele 7, iar la etaj cele 8 axe ale faţadei. Orizontal faţada este articulată de un soclu simplu din plăci de piatră, de un brâu median cu o profilatură accentuată şi ritmată deasupra lesenelor, şi un antablament tripartit, a cărui friză este ritmată de elemente profilate aflate deasupra capitelului pilaştrilor de la etaj. La parterul clădirii se deschide câte o uşă dreptunghiulară flancată de mari ferestre dreptunghiulare, iar la etaj ferestre înalte dreptunghiulare, fără ancadramente, prevăzute cu pervazuri din piatră. Pereţii mansardei sunt articulaţi cu pilaştri triplaţi, decoraţi cu capiteluri corintice, deasupra cărora antablamentul iese în rezalită, fiind străpunse de două ferestre cu închidere în segment de cerc, prevăzute cu un ancadrament tipic baroc, cu partea superioară evazată şi bolţarul median marcat, din tencuială.

 

Pe una dintre fotografiile lui Ferenc Veress din anul 1859 apare înfăţişarea originală a faţadei, cu ferestre cu închidere în segment de cerc la parter, decorate cu elegante grilaje asemănătoare cu unele grilaje păstrate pe clădiri din str. I. C. Brătianu. Tot pe această fotografie se poate vedea, că poarta era flancată de pietre-tampon, şi colţurile etajului erau decorate deasemenea cu grilaje din fier forjat, ce susţineau ca o consolă doi gargui confecţionate în forma unui cap de balaur din tablă, iar acoperişul era străpuns de două ferestre de mansardă cu închidere în semicerc, probabil cu ancadrament din piatră.
Faţada dinspre curte a aripii principale este dominată de prezenţa etajului al doilea deasupra părţii centrale. La parter deschiderea gangului porţii este flancată de două ferestre simple, dreptunghiulare, iar la primul etaj o fereastră mai amplă la est, şi una de dimensiuni mai reduse, flanchează partea centrală în două axe, formate dintr-o uşă dreptunghiulară şi o fereastră mică, de forma unui dreptunghi culcat. Ultimul etaj al faţadei a fost străpunsă iniţial de două ferestre mici, dintre care numai cea vestică păstrează dimensiunea originală, cealaltă fiind micşorată cu ocazia intervenţiilor moderne. Pe zidăria faţadei se observă deasupra celor două axe centrale ale etajului I. două arcuri de descărcare, prezenţa cărora se datorează şi faptului, că iniţial cele două deschideri ale acestui etaj erau două arcade semicirculare, fapt ce poate fi observat şi în zidăria faţadei. Între cele două arcade se afla o nişă de dimensiuni reduse, la ora actuală şi aceasta fiind înzidită.

 

Faţadele aripilor dinspre curte ale clădirii au un aspect foarte simplu, fără nici un element decorativ sau structural mai special. În cazul aripilor curţii elementul marcant al acestor faţade este coridorul suspendat sprijinit pe console din beton armat. Faţada aripii estice are 17 axe la parter format din deschideri dreptunghiulare simple şi 17 la etaj. În axa a 11-a se deschide casa scărilor, care asigură accesul la etajul şi podul acestei aripi. Între axa a patra şi a cincea de la sud se observă în zidăria clădirii o cezură verticală, prezentă pe ambele niveluri, care se datorează provenienţei acestor părţi ale clădirii din diferite faze de construcţie. O altă cezură poate fi detectată şi între axa a şaptea şi a opta a faţadei. Faţada aripii vestice este străpunsă de 9 goluri atât la parter, cât şi la etaj, ultimul dintre ele fiind o deschidere dreptunghiulară mai amplă a casei scărilor.

 

Clădirea are un plan în forma de U, cu aripa principală dinspre stradă. Organizarea spaţială a interiorului este destul de simplă. Accesul este asigurat de gangul porţii, compus din cinci travee cu bolţi a vela, despărţite de arcuri dublouri în formă de mâner de coş. În axa a doua se deschide câte o uşă pe ambele părţi spre cele două încăperi mai mari dinspre stradă, iar din axa a patra cele două intrări, cu deschidere în segment de cerc, ale subsolului, prevăzute cu ancadramente baroce din piatră. În partea vestică a ultimei travee porneşte casa scărilor cu două rampe legate în semicerc.

 

Subsolul edificiului este organizat în două tronsoane diferite, aflate sub cele două părţi ale gangului şi sub aripile laterale. Cea estică se compune din două încăperi distincte accesibile dintr-un mic antreu cu boltă cilindrică. Încăperea dinspre stradă are un tavan drept din beton armat, dar pe zidăria ei din piatră, cu mai multe intervenţii şi din cărămidă, se poate observa că iniţial avea o boltă cilindrică perpendiculară pe linia străzii. Pe partea vestică a acestei încăperi se află două arcuri semicirculare, sprijinite pe un stâlp. După toate probabilităţile în spatele acestor arcuri se mai afla iniţial încă o încăpere. Structura diferită a acestei încăperi denotă faptul că aceasta provine dintr-o fază anterioară clădirii baroce. Cealaltă încăpere a acestei aripi este una de dimensiuni mai mari, boltită cu boltă cilindrică din cărămidă, construită în perioada barocă a clădirii. În cealaltă parte a subsolului se află două încăperi cu bolţi cilindrice din cărămidă.

 

Pe cele două laturi ale gangului se află două încăperi de dimensiuni mai mari boltite cu bolţi semicilindrice cu penetraţii. Aripa estică continuă cu încă două încăperi cu bolţi semiclindrice cu penetraţii, urmate de o altă încăpere cu bolţi prusace, iar cea vestică cu o încăpere prevăzută cu boltă semicilindrică, urmate de două încăperi cu bolţi a vela, şi de una, mai îngustă, cu o boltă semicilindrică. În această aripă încăperile cu bolţi baroce ocupă un spaţiu mai lung, fiindcă după cele de mai sus, se mai află încă o cameră boltită cu boltă semicilindrică, dar următoarea are bolţi prusace, specifice sfârşitului secolului al XIX-lea. Celelalte încăperi ale parterului au tavane simple, pe alocuri cu intervenţii ulterioare.

 

La etaj din casa scărilor se ajunge într-un vestibul din care se poate accesa sala mare a clădirii, deschisă înspre stradă prin patru ferestre, şi comunicând, prin uşi aşezate în acelaşi ax, cu cele două încăperi laterale ale acestei aripi. Cele două încăperi laterale sunt legate prin câte o uşă de cele ale aripilor laterale, înşirate pe un singur ax. Toate încăperile de la etaj sunt tăvănite.
La cel de-al doilea etaj casa scărilor comunică de asemenea cu un vestibul legat de camera tăvănită dinspre stradă şi de mai micile încăperi recompartimentate ulterior, aflate spre curte. În partea estică al acestui nivel se află o încăpere amenajată cu ocazia unor intervenţii din a doua jumătate a secolului XX.

 

Şarpanta clădirii are o structură construită cu ocazia intervenţiilor din a doua jumătate a secolului XX, care în cazul aripii principale păstrează volumetria specifică a şarpantei baroce.


Bibliografie selectivă
A kolozsvári háztulajdonosok névjegyzéke, Szerk. Oláh László, Kolozsvár, 1900.
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok, II, S.a.r. B. Nagy Margit, Bukarest, 1982, p. 104, 149.
Lőwy Dániel–Demeter János–Asztalos Lajos, Kőbe írt Kolozsvár, Kolozsvár, 1996, pp. 133–134.
Szabad királyi Kolozsvár város házbirtokosainak névsora, Szerk. Bodányi Sándor, Kolozsvár, 1869.
Sas Péter, Mesélő képeslapok. Kolozsvár 1867–1919, Budapest, 2003, p. 185.
Toca Mircea, Clujul baroc, Cluj, 1983, pp. 91–92.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină