listare

trimite prin

Mişca, biserica reformată
Ultima actualizare:  2012-12-10
Autor:  Emődi Tamás
Tradus de:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: 417183 Mişca, str. Principală nr. 183. jud. Bihor
Cod: BH-II-m-B-01177
Datare: sec. XIV, cu transformări în sec. XVII.

Date istorice

Prima atestare documentară a localităţii Mişca datează din anul 1255, când este menţionată, ca proprietate a neamului Geregye. Ulterior va face parte din domeniul Cetăţii Şoimului/Şinteului.

 

Documentul amintit atestă o schimbare de proprietate între comitele Barnaba, din neamul Geregye şi ruda lui, Paul, fiul lui Écs. În a doua jumătate a secolului, în jurul anului 1277, în urma unei revolte conduse de către fiul lui Paul, voievodul Nicolae, împotriva regelui Ladislau IV, împreună cu celelalte localităţi aparţinând aceluiaşi domeniu, Mişca a trecut în proprietatea familiei Borsa. După 1316 a revenit coroanei. În secolele următoare mai multe familii importante s-au succedat ca proprietari ai domeniului şi ai localităţii. În două documente, datate din 1452 şi 1466, localitatea Mişca este amintită ca oppidum, proprietar în acea perioadă fiind episcopul de Oradea, Ioan Vitéz. Tot ca oppidum este amintită şi după ocupaţia otomană, în 1715, când acolo trăiau 24 de familii de iobagi, numărul lor crescând până la 38 în anul 1720.

 

 

 

La sfârşitul secolului al XIII-lea, între 1291-1294, în registrul de dijmă episcopală este amintită biserica localităţii, care în această periodă dispune deja de un preot propriu. Datorită în primul rând planimetriei caracteristice, istoriografia considera unanim, că biserica reformată din Mişca, cu structura sa gotică, alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară, un cor poligonal şi turn vestic, flancată de contraforturi, a fost înălţată în secolul al XIV-lea. În lumina noilor cercetări însă s-a conturat faptul, că în perioada dintre anii 1630-1633, a avut loc o reconstrucţie parţială a edificiului, iniţiată de către soţia lui Dávid Zólyomi, Ecaterina Bethlen, care a intrat în posesia localităţii Mişca în anul 1629.     

 

Prima atestare a unui tavanului pictat, datează din anul 1683. Acest tavan avea ca decoraţii motive florale (margarete, flori de mac etc.) şi a fost acoperit cu o zugrăveală monocromă prima dată anul 1768. Tavanul a mai fost refăcut în totalitate de două ori, ultima dată în anul 1997.

 

Documentele atestă, că tribuna vestică a fost lărgită în anul 1739, odată cu constuirea tribunei sudice, care avea un acces din exteriorul bisericii, construit din lemn. Ambele tribune au fost reconstruite în anul 1999, încercându-se păstrarea formelor vechi. Biserica a fost extinsă cu un portic în partea sudică, construită din lemn, în anul 1700, portic care a fost înlocuit cu unul din cărămidă în 1831, şi supraînălţat în anii 1850. Atunci s-a desfiinţat şi scara exterioară a tribunei sudice, accesul făcându-se de acum din porticul supraînălţat.  

 

Prima atestare a renovării bisericii vechi datează din 1732, când clădirea a fost refăcută după un incendiu. Cu ocazia unor lucrări din anul 1768 s-a realizat pavimentul din piatră şi a fost terminată pictarea tavanului şi a tribunei mari. Pavimentul din ciment, care a precedat pardoseala actuală, datează din 1892.

 

Documentele atestă mai multe reparaţii în cursul secolul următor, însă fără intervenţii majore privind aspectul exterior sau interior al clădirii. Important este de amintit renovarea din anul 1937, când Direcţiunea Monumentelor Istorice a avizat printre altele schimbarea ferestrelor şi înlocuirea pavimentului din ciment cu unul din cărămidă, ceea ce în cele din urmă din lipsă de bani nu s-a efectuat. Tabla zincată a acoperişului datează din 1955.

 

Cel mai vechi element al mobilierul interior este amvonul din cărămidă în formă de pocal, refăcută în anul 1781 de preotul Détsi Borbély János. Coronamentul datează din 1857, iar restul mobilierului a fost realizat în 1891.

 


Descrierea edificiului

Situată în centrul localităţii, pe Dealul Bisericii, biserica reformată din Mişca are o planimetire simplă, alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară, un cor decroşat, poligonal şi un turn vestic. Flancat de contraforţi în trepte, corpul bisericii are din partea sudică adosată un portic. Aspectul gotic al faţadelor ritmate de contraforţi, este accentuat de ferestrele simple, înguste, cu ambrazuri oblice şi terminaţii semicirculare. Cu acest aspect arhaic se armonizează şi turnul cu faţadele articulate de un singur brâu, şi prevăzut cu galeria deschisă, din lemn, al clopotelor şi coiful piramidal înalt, flancat de patru fiale mici. Cele şase nivele ale turnului sunt luminate de ferestre mici, geminate, în partea superioară, şi simple la nivelurile inferioare, pervăzute cu terminaţii semicirculare sau triunghiulare.

 

Chiar dacă pe baza poziţiei contraforţiilor s-ar putea presupune o configuraţie iniţială cu trei travei a unei bolţi a navei, această supoziţie nu a fost confirmată.

 

Tavanul actual casetat, fără decoraţii, datează din 1997. Corul este acoperit cu o boltă semicilindrică cu penetraţii şi se racordează la navă cu un arc triumfal în arc frânt. Ferestrele au în interior închidere în segment de arc. Accesul sudic al navei are un ancadrament masiv din piatră, cu închidere semicirculară. Tribunele vestic si sudic au forme identice, structuri de lemn, cu parapet simplu, traforat la partea inferioară. Accesul la tribune se face din porticul sudic, iar accesul în turn se realizează dinspre tribuna vestică.

 

Din cercetările recente reiese faptul, că biserica medievală a fost în mare măsură reconstruită, foarte probabil în cursul lucrărilor iniţiate între 1630-1633, de către Ecaterina Bethlen, soţia lui Zólyomi Dávid. Atunci jumătatea superioară a navei a fost rezidită, realizându-se ferestre noi, care însă au un aspect apropiat de cele medievale. Corul este lipsit de pastoforiu şi de sacristie, iar bolta cu penetraţii a corului, necaracteristică pentru perioada medievală, a fost înălţată împreună cu pereţii acesteia. Este deci plauzibilă reedificarea integrală a arcului triumfal şi a corului, folosindu-se vechiile fundaţii, ceea ce explică planimetria cu aspecte arhaice pentru secolul al XVII-lea. Sub corul bisericii se află o criptă, în care sunt înmormântaţi ctitorii reconstrucţiei din sec. XVII.     


Bibliografie selectivă
Bunyitay Vince, A váradi püsökség története, Nagyvárad, 1883-84, III, p. 262.
Dukrét Géza, Micske, református templom, (Erdélyi műemlékek 17), Kolozsvár, 1996, pp. 1-14.
Gavallér Lajos, A micskei református templom és lelkészei, Micske, 2006.
Emődi Tamás, Cercetări efectuate la biserica reformată din Mişca (ms. 2008).


Unable to select database