Biserica reformată de pe bd. 21 Decembrie 1989 (Biserica reformată din Oraşul de Jos), Cluj-Napoca
Publicare:  2010-05-14
Ultima modificare:  2011-01-18
Autor:  Weisz Attila
Lector: 
Date despre monument
Adresă: bd. 21 Decembrie 1989, nr. 41, Cluj-Napoca, jud. Cluj
Cod: CJ-II-m-B-07264
Datare: 1829–1851
Date istorice

În Clujul de astăzi poate să pară ciudat faptul că biserica reformată de pe bulevardul 21 Decembrie, aflat în apropierea clădirii Teologiei Protestante, cândva a fost considerată de „exterior”. În afara zidului de incintă a oraşului, terminat în a doua jumătate a secolului al XV-lea, deja în evul mediu târziu trăise o însemnată parte a populaţiei oraşului, mai ales spre nord, spre est, şi într-un număr mai mic, spre Cluj-Mănăştur. Aceste cartiere erau denumite cu un termen general Hoştat, cuvânt de origine germană, iar locuitorii, care se ocupau mai ales de agricultură, hoştăteni. Drumurile principale din Hoştat erau în continuarea străzilor principale ale oraşului de „interior”: uliţa Ungurilor de Exterior, uliţa Centrală de Exterior, uliţa Mănăşturului de Exterior, etc.

 

Comunitatea reformată clujeană în a doua jumătate a secolului al XVII-lea devine una dintre cele mai mari comunităţi a bisericii calvine din Transilvania. Nevoile spirituale ale acestei comunităţi erau servite concomitent de mai mulţi preoţi, după anul 1689 chiar de patru. La sfârşitul secolului a fost un lucru firesc cererea hoştătenilor, ale căror număr depăşea deja dublul comunităţii din interiorul incintei fortificate, de a avea un paroh care să trăiască printre ei. Primul paroh al reformaţilor din Hoştat, începând din anul 1689 era renumitul István Szőnyi Nagy, care activa aici doar până la 1696, iar după înlăturarea lui parohii iarăşi doar au „vizitat” enoriaşii şi biserica din exterior. Această stare era îngreunată după 1698 şi de faptul că numărul parohilor reformaţi din Cluj a fost redus la doi, care au servit pe rând în cele două biserici rămase în posesia lor, biserica din „exterior” şi biserica de pe strada Kogălniceanu. Din 1715 celor doi parohi i s-a mai alăturat unul, şi doar în 1785 a intrat în slujbă al patrulea preot care însă servea doar în Hoştat.


Unde au fost, cum au arătat bisericile enoriaşilor reformaţi din Hoştat? Prima biserică reformată „exterioară” s-a construit, pe locul actualei Teologii Protestante, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi nu este exclus, ca această clădire a fost ridicată pe ruinele unei capele catolice din evul mediu târziu, capela Maicii Domnului. În 1672 episcopul Péter Kovásznai semnase un contract cu János Asztalos de Reghin pentru „podirea”  şi ferestrele bisericii, iar un enoriaş a comandat un coronament de amvon de la acelaşi meşter. Pe baza izvoarelor, se pare, că amvonul a fost realizat din piatră. János Asztalos de Reghin este un meşter cunoscut a artei renascentiste târzii din Transilvania, printre altele el a realizat plăcile de alabastru ale amvonului bisericii de pe strada Kogălniceanu în 1646, iar din anii 1670 i-au fost identificate mai multe lucrări. Această biserică s-a distrus în 1690, probabil cu ocazia incursiunii tătarilor din acel an. Biserica a fost reabilitată temporar, dar deja în 1695 s-a luat decizia construirii unui nou lăcaş de cult, pe o parcelă apropiată. Noua biserică a fost ridicată din lemn pe o fundaţie de piatră, iar amvonul din biserica veche a fost adus în noul lăcaş. Mai târziu, în 1775 biserica a primit o orgă construită de meşterul Michael Kesstner. Clădirea a fost extinsă cu un transept în 1805. Istoria acestei biserici a fost marcată tragic de furtuna din anul 1827, când aceasta a smuls acoperişul clădirii. Chiar dacă comunitatea s-a apucat imediat de refacerea şarpantei, în 1829 au început, în vecinătatea celui vechi, şi lucrările de construcţie ale bisericii actuale, fiindcă pentru nevoile numeroasei comunităţi nu-l mai satisfăcea vechea biserica de lemn, construită şi sub interdicţia legilor de recatolicizare ale secolului al XVIII-lea, şi a avut nevoie de un lăcaş de cult modern, care să-i reprezinte puterea financiară şi exigenţele sporite. Ultima liturghie în biserica de lemn a avut loc în 2 noiembrie 1845. Din mobilierul liturgic al bisericii vechi a fost transportat în noua biserică orga, strana pictată a preotului, confecţionată în 1720, o altă strană pictată, datând probabil de la începutul secolului al XIX-lea, respectiv cele două clopote turnate de familia Andrasofszki în 1798 (cele două clopote au fost turnate din materialul acelor două care erau donate de principele Gheorghe Rákóczi I., bisericii de pe strada Kogălniceanu, unde s-au topit în clopotniţa de lemn în incendiul din 1798).

 


 
 

Strângerea de fonduri pentru construirea noii biserici a fost demarat în 1828, dar în 1827 comunitatea deja a cerut oraşului cedarea unei porţiuni ruinate a incintei fortificate pentru construirea bisericii. Primele proiecte ale bisericii au fost elaborate de Gheorghe Winkler, meşter arădean stabilit la Cluj, unul dintre cei mai experimentaţi constructori ai vremii din oraş. Arhetipul proiectelor lui Winkler, atât în privinţa planului, cât şi în cea a faţadei, au fost proiectele lui Mihály Péchy pentru biserica reformată din Debreţin. Mai târziu Winkler a efectuat anumite schimbări, inspirate de noile proiecte pentru biserica din Debreţin, semnate de József Thaller. Depunerea festivă a pietrei de temelie a bisericii a avut loc în data de 3 octombrie 1829, în cadrul sinodului ţinut la Cluj, piatra fiind depusă de Klára Rhédey, fata curatorului principal Ádám Rhédey, comite de Dăbâca, cu această ocazie fiind editată şi o carte dedicată începerii construirii noului lăcaş. Lucrările de construcţie au înaintat foarte lent, fiind împiedicate în 1836 şi de moartea lui Winkler. Locul lui a fost preluat provizoriu de János Schilling, iar din 1839 de Anton Kagerbauer, cel mai talentat arhitect din anturajul lui Winkler, cel care va deveni în deceniile următoare cel mai important arhitect al neoclasicismului şi al romantismului din Transilvania. Pereţii laterali şi acoperişul au fost terminate în 1838, încă sub Schilling, iar în 1840 consistoriul a luat decizia foarte importantă de a nu se apuca de boltirea interiorului, ci în locul acestora să execute monumentala faţadă principală. Faţada aceasta a constituit prima mare provocare arhitecturală a carierei lui Kagerbauer. Faţada dispune de un rezalit accentuat, prevăzut cu un timpan monumental susţinut de şase coloane. Kagerbauer schimbase capitelurile ionice ale coloanelor în corintice, de asemenea şi ale pilaştrilor care articulează celelalte faţade ale corpului bisericii. În proiectele originale golurile din aceeaşi ax au avut cadru comun, separat de intervenţiile lui Kagerbauer (golurile de sus se deschid dinspre nivelul tribunelor), închiderea golurilor de jos a fost schimbată în semicerc, respectiv mai multe goluri au fost înlocuite cu goluri oarbe. Deasupra timpanului (care era prevăzută în proiectul lui Winkler cu un acoperiş de siluetă barocă) Kagerbauer construise o atică, aceasta fiind o rezolvare mai modernă, care accentua şi caracterul monumental a faţadei. Acest procedeu era necesar în contextul care Kagerbauer înălţa şi turnurile la 40 de metri. Turnurile de formă prismatică erau dotate cu câte un tambur superior, pe care erau construite coifurile în formă de cupolă, o formă inspirată de catedrala din Eger (1831–1837) şi  de biserica reformată de la Oradea–Oraşul Nou. Lipsa de bani persistă şi în perioada lui Kagerbauer, primul turn fiind terminat numai în 1842, iar al doilea în 1845. 

 

 

Descrierea edificiului

Impozantul spaţiu interior a bisericii, boltit cu calote boeme şi cu o cupolă centrală, a fost finalizat între anii 1847–1850. Planul bisericii este central, conform exigenţelor liturghiei calvine, în care cele două nave de 50 de metri se încrucişează sub cupola cu un diametru de 12 metri. Este interesant faptul că cupola se află sub acoperiş,  iar planul în cruce a bisericii se observă cu greu dinspre faţada principală. În interiorul monumental Kagerbauer a proiectat tribunele navei laterale (nava perpendiculară pe stradă), respectiv decorul arhitectural. După conceperea spaţiului interior Kagerbauer renunţase, din cauza lipsei de bani, la continuarea construcţiei bisericii, iar locul lui a fost preluat de János Böhm, un cunoscut meşter clujean a vremii. Amvonul a fost proiectat deja de Böhm, şi realizat de tâmplarul Andreas Rauch. Montarea amvonului pe tribuna sudică a creat anumite probleme acustice, şi după nişte încercări eşuate de mutare a catedrei, au lăsat la locul original prevăzut. Băncile bogat sculptate au fost executate de tâmplarii József Dalchau şi Lajos Kállai.


Biserica a fost inaugurată la data de 12 octombrie 1851 de către episcopul adjunct Sámuel Bodola. Însă biserica nu era de loc pe deplin terminată, tencuiala exterioară şi pardoseala de piatră au fost finalizate numai în 1856, orologiul ceasului a fost montat în 1861. Cele două tribune laterale au fost construite de Ferdinánd Hottner, un discipol al lui Kagerbauer, cel care a proiectat şi clădirea neogotică a parohiei. După cum am mai menţionat, mai multe piese de mobilier liturgic ale bisericii au fost aduse din vechea biserică, printre care şi orga barocă din 1775. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea această orgă a fost cumpărată de Muzeul Ardelean, dar instrumentul muzical depozitat în condiţii neadecvate a fost adus înapoi în biserică de către enoriaşi, iar mai târziu orga a fost scoasă din dulapul baroc şi au încercat să instaleze într-un dulap nou în sala de rugăciuni de pe strada Titulescu (fosta Pata). După încercarea eşuată tuburile orgii au fost transportate înapoi în biserică în anul 1991, şi montate în dulapul baroc, dar instrumentul muzical nu este funcţional nici astăzi.
Prima renovare mai importantă a bisericii a avut loc în 1911, când a fost racordată la sistemul electric. După câţiva ani, în 1922 au demarat noi lucrări de renovare, terminate în 1926, cu ocazia căruia biserica a fost zugrăvită din nou.


Urbanismul socialist în anii 1970–1980 a „sistematizat” Hoştatul, în acele câteva străzi care nu au fost demolate, fiind foarte rare casele tradiţionale ale hoştătenilor. Pe lângă acestea monumentala biserică cu două turnuri, cel mai valoros monument neoclasicist al oraşului, păstrează şi ea memoria efortului edificator a acestei comunităţi.

Bibliografie selectivă
HEREPEI János: A reformátusok legelső külső temploma, Református Szemle, 1940/2 (21–28), 3 (36–39).
B. NAGY Margit: Kagerbauer Antal és a romantika építészete Erdélyben, In: B. Nagy Margit: Stílusok, művek, mesterek. Művészettörténeti tanulmányok, Bukarest, 1977, 69–94.
KÁDÁR Géza – ADORJÁNI László: A kolozsvári „Kétágú” református templom, Kolozsvár, 1996.
SIPOS Gábor: A kolozsvári hóstáti reformátusok gyülekezete és templomai, 1672–1845, In: Benkő Samu Emlékkönyv, Red. Sipos Gábor, Kolozsvár, 2008, 301–311.