Catedrala romano catolică, Timişoara
Publicare:  2010-06-01
Ultima modificare:  2010-06-01
Autor:  Sarkadi Nagy Emese
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Piaţa Unirii nr. 12.
Cod: TM-II-m-A-06176
Datare: 1736–74
Date istorice
Nevoia construirii unui complex arhitectural care ar corespunde nevoilor şi ar reflecta importanţa episcopiei romano catolice a Cenadului s-a formulat după stabilirea în 1732 a sediului acestei eparhii la Timişoara. Deja în acest an epsicopul Falkenstein a exprimat intenţia sa, şi i-a şi solicitat ajutorul administraţiei imperiale pentru construirea unei catedrale şi a unei rezidenţe episcopale. Pentru aceste edificii pe parcursul aniilor 1730 au fost întocmite mai multe variante de proiect, dar în final, din cauza unor impedimente financiare şi politice, numai catedrala a fost construită. Catedrala fondată de către însuşi împăratul Carol al VI-lea, a fost edificată în perioada 1736-1765 pe baza proiectelor arhitectului vienez Emanuel Fischer von Erlach, pretenţioasa amenajare a interiorului prelungindu-se de-a lungul anilor următori. Carl Joseph Römmer a propus câteva modificări ale bisericii încă pe parcursul secolului al XVIII-lea (proiectele lui vezi în monografia lui Mihai Opriş din 2007), dintre care a fost executată numai porticul intrării.
Descrierea edificiului
Catedrala romano catolică se află pe partea nordică a centrului istoric al oraşului Timişoara, în apropierea palatului episcopal şi a fostei reşedinţe a comitatului Timiş, pe o piaţă cu un caracter baroc. Edificiul, prevăzut cu două turnuri vestice, are un plan de cruce latină dublă, format dintr-o navă cu trei travee, urmată de un transept, şi de corul cu închidere poligonală având o lungime de două travee. Pe cele două laturi ale corului au fost construite pentru nevoile capitlului două sacristii, prezenţei cărora se datorează forma de cruce dublă a planului, în locul mult mai răspânditului plan în cruce latină.
Faţada vestică a edificiului, spre piaţă, poartă tipicele elemente ale arhitecturii ecleziastice vieneze. Un brâu puternic accentuat şi profilat desparte faţada pe o suprafaţă inferioară cu două nivele şi pe una superioară de înălţimea unui nivel. Partea de jos a faţadei este articulată de pilaştrii ionici pe cinci axe, cu lăţimea diferită, dispuse simetric în funcţie de axa centrală.

 

Axa centrală a faţadei este accentuată de un rezalit uşor concav, a cărui colţuri sunt marcate de pilaştrii treptaţi cu capiteluri dublate. Intrarea principală a bisericii este accentuată de un portic amplasat în faţa rezalitului, cu colţurile decorate cu coloane. Deasupra porticului se deschide o fereastră cu închidere semicirculară şi cu ancadrament din piatră decorat cu un timpan de forma unei edicule. Pe cele două laturi ale axei centrale au fost create două axe străpunse la parter de ferestre cu închidere în segment de cerc, iar la etaj cu închidere dreptunghiulară. Ancadramentele ferestrelor de la etaj, aflate la nivelul tribunei vestice, sunt decorate cu console cu volute, şi încoronate de frontoane triunghiulare. Prima şi a cincea axă au o tratare de asemenea simetrică, cu ferestre cu închidere în segment de cerc la parter, iar la etaj cu ferestre cu închidere dreptunghiulară, decorată cu fronton semicircular. Aceste ultime ferestre asigură iluminarea încăperilor din turn. La ultimul nivel fiecare latură a celor două turnuri, care se ridică numai cu un singur nivel deasupra brâului faţadei, este străpunsă de ferestre cu închidere semicirculară, iar axa centrală este coronată de un fronton cu timpan. Ferestrele turnurilor au frontoane triunghiulare susţinute de console. Colţurile ultimului nivel al turnurilor sunt accentuate de pilaştrii corintici, peste care se întinde o cornişă bogat profilată. Ambele turnuri au coifuri scunde baroce confecţionate din tablă. Frontonul din axa centrală are o formă concavă, flancată de pilaştrii şi volute, suprafaţa lui fiind străpunsă de o fereastră identică celor de pe turn, iar partea sa superioară a primit o închidere printr-o lunetă în segment de cerc.

 

Faţadele laterale ale catedralei au o tratare identică. Faţada laterală a turnurilor reia până la cel mai mic detaliu elementele faţadei principale. Pereţii laterali ai navei sunt articulaţi pe trei axe de pilaştri cu capitel ionic, în fiecare axă cu o fereastră cu închidere semicirculară cu ancadramente cu colţurile superioare evazate, decorate cu volute şi girlande. Pe lângă acestea, în axa centrală se deschide câte un portal cu ancadrament elegant din piatră, atât pe latura nordică cât şi pe cea sudică. Ancadramentul propriu-zis al golurilor este dublat de un ancadrament exterior ale căror console decorate cu volute sprijină un fronton semicircular, şi pe cele două laturi ale acestuia urne decorative. Capetele transeptului sunt luminate de ferestre asemănătoare celor de pe pereţii navei, colţurile lui fiind decorate cu pilaştrii. Ambele faţade ale transeptului se încheie în frontoane în segment de cerc. Peretele estic al transeptului este străpuns, în linia ferestrelor nivelului doi al corului, de câte o fereastră cu închidere în segment de cerc.

 

Pereţii corului sunt articulaţi de pilaştrii geminaţi cu capitelul ionic, care sunt aşa de laţi încât par a fi deja segmente individuale ale peretelui. Ferestrele celor trei laturi ale închiderii corului sunt dispuse pe două niveluri. Golurile nivelului inferior au închidere în segment de cerc, şi sunt decorate cu măşti şi cu un lintel care urmăreşte linia închiderii, ambele, ca şi ancadramentul, confecţionate din stuc, iar golurile nivelului superior au ferestre cu frontoane triunghiulare. La nivelul etajului se deschid ferestre nu numai pe pereţii închiderii, dar şi pe pereţii laterali ai corului, cărora le sunt adosate cele două sacristii etajate cu plan pătrat, între sacristie şi transept fiind amenajate spaţiile unor oratorii. Volumul sacristiilor şi ale oratoriilor acoperă numai suprafaţa primului nivel al corului. Pe faţadele oratoriilor la etaj se deschid câte două ferestre cu ancadrament din stuc, iar la parter, axa estică este amenajată ca portal, iar cea vestică are fereastră asemănătoare cu cele de la etaj. Colţurile sacristiilor sunt marcate de pilaştri cu capitel simplu profilat, faţadele lor estice, nordice şi sudice fiind străpunse pe ambele niveluri de câte o fereastră cu ancadrament din stuc; lintelul celor de la etaj este decorat cu două volute, care pornesc din axa centrală a golului. Pe latura închiderii corului, în axul central al bisericii, se deschide portalul din piatră a criptei, a cărei înălţime corespunde înălţimii soclului neobişnuit de înalt al bisericii. Atât pereţii navei, cât şi cele ale corului sunt încoronate de o cornişă neîntreruptă, bogat profilată, care este accentuată deasupra pilaştrilor.

 

Interiorul catedralei este boltit alternativ prin bolţi cilindrice şi calote boeme, a căror arce dublou se sprijină pe stâlpi adosaţi dublaţi şi cu suprafaţa decorată cu imitaţie de marmură şi capitel compozit. Deasupra stâlpilor adosaţi se întinde pe întregul perimetru al interiorului o cornişă accentuată şi bogat profilată. În adâncimea primei travee vestice, în spaţiul dintre cele două turnuri, a fost amenajată tribuna prevăzută cu un parapet din fier forjat. Portalurile cu ancadramente cu partea superioară evazată, deschise pe cele două laturi ale peretelui corului asigură accesul spre oratoriu şi sacristie. Deasupra acestora, precum şi pe segmentul următor, se deschid de la etajul oratoriului spre cor balcoane vitrate, ieşite din planul peretelui în segment de cerc şi sprijinite pe console şi decorate prin poleire şi cu volute. Balcoane asemănătoare se deschid de la etajul oratoriului şi spre spaţiul transeptului.

 

Interiorul catedralei păstrează un mobilier baroc relativ unitar.
Construcţia impozantă şi bogat poleită a altarului principal se ridică pe un plan concav, iar retablul său cu pictura cu închidere semicirculară a altarului este flancată de o pereche de coloane şi pilaştrii canelate. Frontonul său aflat deasupra unei cornişe bogat profilate, este decorat de o plastică abundentă prin reprezentarea celestă a Sfintei Treimi, înconjurată de îngeri şi putti. Pictura altarului principal, reprezintă lupta Sfântului Gheorghe, înfăţişat pe un cal alb cu dragonul, şi este opera din anul 1754 a fostului director al Academiei de Arte vieneze Michael Angelo Unterberger. Sculptura altarului, adică statuile frontonului şi statuile Sfintei Tereza de Avila şi a Sfântului Carlo Borromeo, aflate pe cele două flancuri ale construcţiei, provin din atelierul vienez al lui Johann Joseph Resler.

 

Structura altarelor laterale a fost confecţionată de artizanii timişoreni Georg Wittmann şi Franz Wagner, materialele necesare(marmura şi lemnul) fiind aduse din Viena. Arhitectura acestora, mai ales în cazul celor două altare din capătul transeptului, reia modelul altarului principal. Picturile acestor altare a fost achiziţionată în anul 1786 de la pictorul Johann Nepomuk Schöpf. La capătul nordic al transeptului se află altarul dedicat Sfintei Cruci, cu statuile Maicii Domnului şi a Sfîntului Ioan Evanghelistul pe cele două laturi. Vizavi, pe altarul din capătul transeptului sudic, stau pe cele două laturi ale picturii reprezentând Cina cea de taină, statuile alegorice ale Speranţei şi Credinţei. Structura arhitecturală a celor patru altare aflate pe cele două laturi ale navei este mult mai reţinută decât cea a altarelor din transept. Pe cele două volute care sprijină altarul reprezentând Moartea Sfântului Iosif, se află câte un înger adorator, pictura devoţională amplasată pe mensa altarului înfăţişează Fecioara Maria cu Pruncul. Pe peretele opus este amplasat altarul cu scena Vizitaţiunii, flancată de statuile lui Zacharia şi Elisabeta, pe mensa sa cu scena Maicii Domnului învăţând tainele scrisului de la mama sa. Arhitectura celor două altare simetrice este identică. Pe cele două laturi ale altarului dedicat Sfântului Ioan de Nepomuk se văd din nou cei doi îngeri adoratori, iar mensa lui este decorată cu pictura de format oval reprezentând Vir Dolorum. Vizavi de aceasta se află altarul cunoscut ca şi Altarul Ciumei, care înfăţişează pe Sfântul Rochus cerând intercesiunea Maicii Domnului. Mensa acestui altar a fost înzestrat la fel cu o pictură ovală, cu reprezentarea Sfântului Anton de Padua cu copilul Isus.
Amvonul confecţionat din lemn de stejar şi de tei, stranele canonicilor şi ferestrelele oratoriilor, sunt deasemenea operele lui Georg Wittmann şi Franz Wagner.

 

Catedrala romano catolică din Timişoara este una dintre cele mai importante monumente baroce ale ţării, şi face parte dintre rarele monumente, în care s-a păstrat, aproape integral, până în zilele noastre şi mobilierul iniţial al edificiului. În acelaşi timp acest monument prezintă într-un mod pertinent şi tendinţele arhitecturii austriece din secolul al XVIII-lea, mai ales ale arhitecturii ecleziastice a arhitecţilor vienezi din ambianţa curţii imperiale.

Bibliografie selectivă
Diplich, Hans, Die Domkirche in Temeswar, München 1972.
Buzilă, Adriana, Catedrala Romano-Catolică din Timişoara, în: Tibiscus 5 (1978), 237-250.
Vârtaciu, Rodica, Lucrări de sculptorul Iohann Ioseph Reslers (1702-1772) în Domul din Timişoara, în: Analele Banatului, Seria Noua, vol II., 1997, 133-142.
Stanciu, Ioan, Ample lucrări de restaurare pentru o capodoperă a arhitecturii baroce, în Agenda, Timişoara, nr. 16 / 19 aprilie 2000.
Born, Robert, Die Domkirche in Temeswar (Timişoara), Rumänien. Eine kunstgeschichtliche Interpretation, în: Beiträge zur Kunstgeschichte Ostmitteleuropas. Hg. von Hanna Nogossek und Dietmar Popp, Marburg 2001 (Tagungen des Herder-Instituts zur Ostmitteleuropa-Forschung 13), 212-247.
Vlăsceanu, Mihaela, Sculptura altarelor laterale ale catedralei Romano-Catolice din Timişoara, în: Ars Transilvaniae, X-XI (2000-2002), 159-164.
Vlăsceanu, Mihaela, Consideraţii stilistice asupra sculpturii altarului principal al Domului Romano-Catolic din Timişoara, în: Studii de Istorie a Banatului XXVIII-XXIX, 2004-2005, 441-454.
Robert Born, Die Domkirche in Timişoara (Temeswar) im Kontext der habsburgischen Architektur des 18. Jahrhunderts, în: Ars Transsilvaniae 14-15 (2004-2005) 2007, 43-72.
Mihai Opriş, Timişoara. Monografie urbanistică. Vol. I. Descoperiri recente care au impus corectarea istoriei urbanistice a Timişoarei, Timişoara, 2007. 76-78.