Mănăstirea ursulinelor, Oradea
Publicare:  2011-02-14
Ultima modificare:  2011-02-14
Autor:  Pál Emese
Lector: 
Date despre monument
Adresă: str. Moscovei nr. 1.
Cod: BH-II-m-B-01061
Datare: 1771–1774, 1858, 1877
Date istorice

Ansamblul de clădiri destinat mănăstirii călugăriţelor ursuline, înglobând şi biserica cu hramul Sfintei Ana se află la intersecţia străzii Principale (astăzi Republicii) cu strada Călugăriţelor (astăzi Moscovei). Ordinul ursulinelor s-a stabilit în Oradea cu sprijinul abatelui de Babolcsa, István Szentzy. În anul 1771 abatele a cumpărat o casă de pe strada Republicii pentru nevoile ordinului şi a donat 20.000 de forinţi pentru întreţinerea unei şcoli de fete. Abatele Szentzy a transformat casa în valoare de 8.000 forinţi într-o mănăstire, adăugând o nouă aripă cu şapte axe dinspre strada Principală. Concomitent cu construirea mănăstirii a început şi ridicarea unei mici capele. Construirea mănăstirii a fost probabil finalizată în mare parte în toamna anului 1772, deoarece la data de 13 septembrie au sosit primele călugăriţe din Caşovia (Kosice), fiind primite în încăperile mănăstirii în cadrul unei festivităţi religioase. Corpul de clădire cu şase axe pe latura de sud a bisericii, precum şi aripa cu unsprezece axe dinspre strada Moscovei au fost terminate probabil după ridicarea aripii de nord, în anul 1773, cu sprijinul canonicului Ferenc Rier.

 

La mijlocul secolului al XIX-lea mănăstirea a suferit mai multe modificări. În anul 1858 clădirea mănăstirii a fost mărită cu o nouă aripă cu treisprezece axe, pe latura de nord, cu sprijinul episcopului Ferenc Szaniszló. Concomitent cu aceste lucrări au fost refaţadizate vechile faţade baroce ale mănăstirii, precum şi faţada principală a bisericii, într-o manieră romantică goticizantă. Aripa dinspre strada Moscovei, articulată cu 14 de axe de goluri a fost construită în anul 1877, cu sprijinul lui László Györffy.

 

 

 

Următoarea fază de construcţii datează de la începutul secolului XX, când au fost realizate doar câteva modificări mai mărunte. În anul 1905 vechile ferestre dreptunghiulare de la parter ale faţadei dinspre strada Republicii, pe latura aflată la nord de biserică, au fost schimbate cu vitrine decorative, în scopul deschiderii unei prăvălii, vitrinele fiind realizate după proiectul arhitectului orădean, Ferenc Sztarill. În urma acestor lucrări a fost închisă  poarta carosabilă cu închidere în formă de mâner de coş, precum şi uşa aflată la nord de aceasta. Funcţia acestor intrări a fost preluată de mica poartă dinspre strada Moscovei, fiind lărgită şi prevăzută cu o decoraţie neogotică, proiectată deasemenea de către Ferenc Sztarill.

 

Clădirea a găzduit în cursul timpului diferite instituţii de învăţământ, iar începând din anul 1990 aici funcţionează Liceul Ady Endre.

Descrierea edificiului

Ansambul se compune dintr-o clădire cu plan dreptunghiular, ale cărei aripi delimitează o curte interioară şi un corp de clădire cu plan în formă de L, înconjurând o curte care azi este folosită ca parcare a şcolii. În curtea aflată în spatele corului se mai află o aripă dispusă paralel cu aliniamentul străzii Republicii, curtea folosită ca parcare fiind astfel deschisă dinspre nord. Cele două faţade semnificative ale mănăstirii, cea dinspre strada Republicii cu 11 de axe şi cea dinspre strada Moscovei cu 24 de axe de goluri prezintă un aspect unitar goticizant. Ferestrele de la etaj ale celor două faţade sunt dreptunghiulare, încadrate de benzi din tencuială, câmpurile aflate sub ferestre fiind decorate cu muluri oarbe duble şi rozete. Segmentul de faţadă care urmează după poarta goticizantă, pe partea dinspre strada Moscovei este prevăzută cu ferestre de dimensiuni mai mari, în cazul acestora lipsind decorul cu muluri oarbe. Sub brâul median se află şirul golurilor dreptunghiulare ale vitrinelor, de dimensiuni diferite, doar faţada dinspre strada Moscovei fiind cea care pe alocuri mai păstrează câteva dintre ferestele originale dreptunghiulare, accentuate de sprâncene realizate din benzi de tencuială. Din faţada originală barocă azi se mai păstrează doar poarta carosabilă cu închidere în formă de mâner de coş, transformată ulterior în vitrină. Fosta intrare mică dinspre strada Moscovei modificată într-o poartă goticizantă are închidere semicirculară, susţinută de o pereche de coloane, prevăzute cu capiteluri decorate cu motive vegetale. Intrarea este accentuată cu un fronton triunghiular. Frontonul este decorat cu un şir de denticuli şi nişe ce adăpostesc azi buchete de flori şi o statuie ce reprezintă figura şezută a Sfintei Ana îndreptată spre fiica ei, Maria.

 

Poarta carosabilă comunică cu curtea ce adăposteşte parcarea şcolii. Faţadele dinspre curte sunt simple, articulate fiind doar de golurile dreptunghiulare ale ferestrelor. Aripa vestică ce adăposteşte grădiniţa Ursula este prevăzută cu ferestre cu închidere semicirculară la etaj şi ferestre cu închidere în segment de cerc la parter. Majoritatea coridoarelor şcolii sunt boltite cu bolţi semicilindrice, cu secţiunea unui segment de cerc, cu excepţia coridorului ce conduce spre biroul directorului şi sălile profesorale, acesta din urmă fiind boltită cu boltă având secţiunea unui arc de mâner de coş. Pe tavanul holului de intrare a şcolii apare fragmentul unei picturi murale ce reprezintă imaginea Sfintei Ursula şi a unei alte sfinte neidentificate, datate în secolul al XIX-lea.



Ansamblul fostei mănăstiri ursuline este, împreună cu biserica Sfânta Ana, exemplul tipic al stilului goticizant caracteristic perioadei de după anul 1850, având faţade ornamentate cu detalii geometrice, cubice, în opoziţie cu modul de tratare mai dezinvolt şi mai răspândit al manierei romantismului goticizant. Faţada bisericii este asemănătoare faţadei bisericii reformate din Novi Sad, unele elemente ale acesteia fiind similare cu decoraţia bisericii parohiale din cartierul Velenţa din Oradea, construit la comanda episcopului Ferenc Szaniszló.

Bibliografie selectivă
Biró, József, Nagyvárad barokk és neoklasszikus művészeti emlékei, Budapest, 1932, p. 77–78.
Komárik, Dénes, A gótizáló romantika építészete Magyarországon, în: Építés-Építészettudomány, vol. XIV, nr. 3–4, Budapest, 1982, p. 275–321.
Péter, I. Zoltán, Nagyvárad 900 éves múltja és épített öröksége, Nagyvárad, 2005, p. 160–161.
Péter, I. Zoltán, Mesélő képeslapok. Nagyvárad 1885–1915, Nagyvárad, 2002, p. 59–60.