Biserica evanghelică C.A. din Bistriţa
Publicare:  2010-12-23
Ultima modificare:  2011-02-05
Autor:  P. Kovács Klára
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Bistriţa, Piaţa Centrală
Cod: BN-II-m-A-01450
Datare: XIV–XVI. sz.
Date istorice

Cele mai vechi menţiuni referitoare la biserica parohială datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea (1319, 1332–1333). Cu toate acestea pare puţin probabil ca un centru important precum Bistriţa, cu caracter urban deja pe la mijlocul secolului al XIII-lea, să nu fi avut o parohie proprie mult mai devreme. Sondajele arheologice par să susţină această părere, din moment ce în interiorul lăcaşului actual s-au identificat urmele unor fundaţii, ce aparţineau unei biserici mai vechi, ridicate pe acelaşi loc. Caracterul restrâns al investigaţiilor arheologice nu le-a permis însă specialiştilor datarea mai exactă a vestigiilor respective, nici formularea vreunei păreri referitoare la planul bisericii mai vechi.

 

Primul document care face referire la aspectul bisericii parohiale este testamentul lui Petrus Kretzmer redactat în 1432, în care acesta lăsa anumite bunuri pentru întreţinerea capelei dedicate Tuturor Sfinţilor, aflată deasupra intrării vestice a bisericii, între turnuri. Pe baza izvorului menţionat deducem, că biserica avea la data respectivă două turnuri pe extremităţile faţadei vestice, care, împreună cu axul porţii, conturau o faţadă de trei axe, care delimita spre vest o biserică probabil de tip bazilical. În turnurile faţadei atârnau două clopote turnate în 1430, care au dispărut însă între timp. Data confecţionării clopotelor precum şi data întocmirii testamentului lui Kretzmer în favoarea capelei menţionate coincide foarte probabil cu perioada finalizării construcţiei faţadei vestice. Din aceste informaţii se poate concluziona că în preajma anului 1430 s-a terminat construcţia bisericii parohiale din piaţa centrală a Bistriţei, aceasta fiind un edificiu de tip bazilical(?) al cărui faţadă principală era marcată de două turnuri.

 

După finalizarea primei incinte de apărare a oraşului (1484) a început reconstrucţia masivă a lăcaşului, lucrările prelungindu-se până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Construcţiile au debutat în colţul nord-vestic al edificiului, unde s-a început ridicarea turnului actual, care avea iniţial rol de turn de apărare ca parte a incintei urbane. Etapele de construcţie ale turnului pot fi reconstituite pe baza inscripţiilor de pe faţada acestuia: astfel, primele două niveluri au fost terminate în 1487, al treilea în 1509, al patrulea în 1513, iar ultimul doar în 1519. Ridicarea turnului s-a prelungit încă mai bine de două decenii, coiful acestuia fiind construit doar în 1544. În paralel s-a construit şi turnul scării, care asigura accesul la turnul de pe colţ. Intervenţiile descrise au afectat de fapt înfăţişarea întregii faţade vestice. Turnurile vechi ale frontului au fost demolate integral (cel nordic), respectiv doar parţial (cel sudic), iar clopotele au fost mutate pe la mijlocul veacului al XVI-lea în noul turn. Lucrările s-au extins în primele decenii ale secolului al XVI-lea la întreg edificiul: faţada vestică a dobândit ferestre mari, realizate în stilul goticului tardiv; biserica fusese amplificată spre est, spre capătul răsăritean al navei fiind montate, pe latura nordică şi sudică, cele două portaluri noi, realizate tot în maniera goticului tardiv, dar prezentând şi unele detalii renascentiste.


Sub pretextul amplificării şi renovării bisericii parohiale, în 1533 bistriţenii au demolat capela Sf. Mihail, situată la sud de biserică, inducând prin fapta lor ameninţarea cu excomunicarea de către episcopul de Alba, Ioan Statileo. Dărâmarea capelei marchează începutul unei noi faze în reconstrucţia bisericii, etapă în care bazilica(?) veche a fost transformată în biserică hală. Pentru aceste lucrări de proporţii bistriţenii au refolosit pietrele rezultate din dărâmarea capelei Sf. Mihail, precum şi materialul litic provenit din fosta capelă Sf. Doroteea, situată spre est de turn, demolată mai devreme. În cursul acestor lucrări s-au montat ferestrele cu ancadramente în stilul caracteristic fazei de trecere de la Gotic la Renaştere. Odată cu transformările exterioare s-a înnoit şi interiorul lăcaşului: stâlpii care delimitau navele au fost modificaţi, iar biserica a fost reboltită. În 1555 s-a turnat un clopot nou pentru biserică. Între timp, la începutul anilor 1540, biserica parohială a Bistriţei au trecut în slujba protestantismului, ultimul paroh catolic al oraşului fiind Mathias Teutsch († 1541). În 1543 au fost îndepărtate din biserică altarele reprezentând sfinţi, cu excepţia altarului principal.

 

Ultima fază a renovării (1560–1563) începută încă în veacul precedent este marcată de activitatea pe şantierul bisericii al meşterului pietrar italian venit din Lemberg (Lviv, Ucraina), Petrus Italus da Lugano. Sub conducerea sa edificiul a dobândit o serie de detalii renascentiste. Astfel portalul vestic inscripţionat, turnuleţul de pe pinionul estic al acoperişului navei, portalul sud-vestic şi nord-vestic al navei, faţada porticelor care precedă porţile estice ale navei, ancadramentele şi bolta sacristiei. Tot contribuţiei meşterului italian i se datorează şi tribuna navei împreună cu cele două scări de acces, amplasate simetric, la extremităţile estice ale navei. Petrus Italus a proiectat de asemenea şi aticul treptat al faţadei vestice, care, împreună cu galeria cu parapetul renascentist de la nivelul superior al turnului, individualizează înfăţişarea bisericii bistriţene în contextul arhitecturii ecleziastice medievale transilvănene.

 

În 1857 a luat foc turnul bisericii, fiind distrus coiful acestuia. Biserica parohială din Bistriţa a fost renovată la cumpăna secolelor XIX–XX. În 1926 s-a recondiţionat interiorul lăcaşului, pereţii fiind vopsiţi conform proiectului profesorului Hermann Phleps din Institutul Politehnic din Danzig (Gdansk). În 1992 a demarat o nouă renovare, lucrările nu s-au finalizat însă nici până în momentul de faţă. Un episod sumbru al anilor trecuţi este incendiul din 11 iunie 2008. Au luat foc iniţial schelele care încadrau turnul, iar flăcările s-au extins rapid la turn şi la partea vestică a acoperişului. În urma incendiului s-a dărâmat coiful turnului, clopotele s-au topit şi s-a avariat şi zona vestică a acoperişului navei. Reparaţiile daunelor şi lucrările de renovare începute în anii 1990 sunt în curs şi la momentul de faţă.

Descrierea edificiului

Biserica de tip hală, situată în Piaţa Centrală, se compune din corul orientat spre est, sacristia alipită laturii nordice a corului, nava cu două colaterale prevăzute cu câte două portaluri pe latura nordică, respectiv sudică, din turnul aflat în colţul nord-vestic al edificiului şi din turnuleţul scării de pe faţada principală. Planul bisericii prezintă numeroase dezaxări şi neconcordanţe – dintre acestea cea mai evidentă fiind racordarea în unghi oblic a faţadei vestice la nava bisericii – indică din start succesiunea mai multor etape de construcţie. Faţada principală, asimetrică, a dobândit aspectul actual în secolul al XVI-lea, dar mai păstrează câteva elemente din frontul anterior cu două turnuri vestice. În timp ce zidurile laterale ale bisericii sunt ritmate de contraforturi, aceştia lipsesc de pe faţada principală. Portalul renascentist amplasat în axul median are deschiderea semicirculară flancată de coloane angajate cu fusul canelat, ridicate pe socluri înalte. În friza cornişei clasicizante accentuată în dreptul coloanelor citim numele juzilor din perioada lucrărilor şi inscripţia referitoare la împrejurările construcţiei: Anno Mundi quinquies Millesimo Quingentesimo vicesimo secundo Qui est a/ nato Salvatore 1560 Septima die Marty templum hoc infringi Decima tertia/ die maji vero reaedificari coepit. Anno mundi autem 5525, qui est a nato Chri/sto 1563 absolutum aedificium. Soli Deo laus et gloria. (În anul al 5522-lea de la crearea lumii, care fusese anul al 1560-lea de la naşterea Mântuitorului, pe 7 martie a început demolarea acestei biserici, iar reconstrucţia ei a debutat pe 13 mai. În anul al 5525-lea de la crearea lumii, adică la 1563 de ani după naşterea Mântuitorului edificiul a fost finalizat. Laudă şi glorie lui Dumnezeu!)

 

Deasupra porţii principale zidul faţadei este străpuns de o fereastră înaltă caracterizată de un ancadrament cu profil renascentist şi închiderea semicirculară decorată cu muluri de factură gotică târzie. Aceasta a fost montată în prima jumătate a secolului al XVI-lea şi înlocuieşte o fereastră cu deschiderea mult mai amplă, decorată în stilul goticului tardiv. Fragmentele celei din urmă, datate pe la cumpăna secolelor XV–XVI, au fost identificate în cursul cercetărilor de parament.

 

În axul nordic al faţadei se află turnul scării caracterizat de soclul evazat şi faţada străpunsă de deschideri mici. Fâşia îngustă dintre turnul scării şi turnul de pe colţ păstrează înfăţişarea sa dinaintea intervenţiilor renascentiste ale faţadei. Zona respectivă prezintă două deschideri decorate cu muluri gotice. Colţul sud-vestic al faţadei îl constituie de fapt nivelurile inferioare ale turnului de odinioară, corpul căruia iese în rezalit faţă de planul faţadei sudice. Brâul din piatră profilată printr-o scotie adâncă, respectiv friza de arcade oarbe susţinute de crini din această zonă a faţadei delimitau odinioară nivelurile inferioare ale vechiului turn. Acestea s-au păstrat parţial şi pe faţada sudică a fostului turn. Friza de arcade oarbe este întreruptă de vârful ferestrei de pe latura vestică, indicând că în locul deschiderii actuale – contemporană cu fereastra mediană – funcţiona iniţial o fereastră mai joasă. Faţada principală a bisericii este surmontată de un atic zidit din cărămidă, compus din patru registre, având aspectul caracteristic Renaşterii nordice. Registrele aticului delimitate de brâuri profilate sunt ritmate de pilaştri respectiv de semicolonete. Colţului nord-vestic al edificiului îi este alipit turnul cu cinci niveluri caracterizate de ferestre gotice târzii. La nivelul al IV-lea colţurile acestuia erau decorate odinioară cu statui reprezentându-i pe Sf. Nicolae, Sf. Ana, Sf. Florian şi pe Fecioara Maria. Ultimul nivel este evidenţiat printr-o galerie prevăzută cu un parapet renascentist. Turnul este încununat de un coif piramidal cu patru turle.

 

Extremitatea vestică a faţadei sudice este marcată, cum menţionasem mai devreme, de rezalitul turnului de odinioară. La nivelul al doilea remarcăm o fereastră zidită care prezintă un ancadrament gotic, încheiat în arc frânt. Dedesubt a fost înzidit monumentul funerar al „cavalerului” datând din secolul al XIV-lea, desigur pe loc secundar şi lipsit de funcţionalitatea sa iniţială. Înfăţişarea faţadelor laterale ale navei este foarte asemănătoare, acestea fiind ritmate de contraforturi treptaţi, în spaţiile intermediare fiind amenajate ferestre înalte caracterizate de ancadramente bifore cu profil renascentist, încheiate în arc semicircular, zona superioară a deschiderilor fiind decorată cu muluri de factură gotică târzie. În axul al doilea dinspre vest, în zidurile laterale ale navei a fost construit, în perioada activităţii pe şantierul bisericii a lui Petrus Italus da Lugano, câte un portal renascentist, asemănător portalului vestic. În axul al cincilea atât peretele nordic, cât şi cel sudic al navei este străpuns de câte un portal lateral precedat de câte un portic cu faţada renascentistă. Deschiderile geminate ale portalurilor prezintă ancadramente cu lintelul pe consolă, bogat profilate cu baghete încrucişate în spiritul goticului tardiv. Sprâncenele drepte ale ancadramentelor se caracterizează în schimb prin profil renascentist. Pe al patrulea contrafort de pe faţada sudică a fost pictat un cadran solar, inscripţia de dedesubt fiind însă indescifrabilă. Zidul estic, decroşat al navei este străpuns de o fereastră înrudită cu ferestrele de pe laturile vestică, sudică şi nordică ale navei. La fel şi corul prezintă 4 deschideri asemănătoare. Sacristia, alipită zidului nordic al corului, este luminată de o fereastră renascentistă, geminată, montată în preajma anului 1563. Nava şi corul bisericii au acoperişuri separate, în două ape. Pe pinionul răsăritean al acoperişului navei se înalţă un turnuleţ renascentist, asemenea unei lanterne, care este însă înconjurat de schele de ani de zile.

 

Nava bisericii este formată din şapte travee, de dimensiuni inegale. Acestea sunt acoperite de bolţi stelate în nava centrală şi deasupra tribunelor, respectiv bolţi în cruce pe ogive în colaterale, sub tribune. Tribunele dispuse simetric pe cele trei laturi ale navei, caracterizate de parapetul decorat cu pilaştri şi baluştri renascentişti, datează din perioada intervenţiilor întreprinse de atelierul lui Petrus Italus da Lugano. Stâlpul scării tribunei nordice este decorat cu stema oraşului reprezentată în relief. În cursul transformării bazilicii(?) în biserică de tip hală stâlpii care delimitau navele au fost supraînălţaţi cu coloane din cărămidă, decorate cu capiteluri renascentiste. Corul bisericii format din două travei este acoperit cu o boltă în plasă.

 

Mobilierul din lemn al bisericii este una dintre cele mai bogate colecţii de acest gen din Transilvania. O parte a acestuia provine din mănăstirea dominicană a oraşului, evacuată odată cu pătrunderea Reformei, în preajma anului 1540. Dintre acestea se remarcă strana sculptată şi ornamentată cu intarsii, aflată pe latura nordică a corului, confecţionată în 1516 pentru călugărul dominican(?) Benedict de Beclean. Pandantul acestuia de pe latura sudică a fost realizat în 1508 de către meşterul Anton, în stilul goticului tardiv. Dulapul din sacristie datează conform inscripţiei sale din 1507, fiind probabil tot opera meşterului Anton. Strana din dreapta uşii sacristiei a fost confecţionată în 1564. Între băncile montate în secolele XVI-XIX mai găsim numeroase piese cu valoare deosebită. Uşa sacristiei decorată cu intarsii policrome a fost realizată în 1563, fiind cu siguranţă contemporană cu ancadramentele renascentiste şi cu bolta sacristiei. În biserică se păstrează şi o adevărată colecţie de lespezi funerare vechi. O parte a acestora provine tot din mănăstirea dominicană, majoritatea lor însă marcau mormintele cetăţenilor înhumaţi în cimitirul din jurul bisericii, respectiv în biserică. Remarcăm lespedea funerară a reformatorului Bistriţei, Albertus Cerasius-Kirschner, decedat în 1564, de asemenea monumentul funerar sculptat în 1682 al parohului Stephan Decani, care reproduce în relief imaginea bisericii de la vremea respectivă, aceasta fiind identică cu înfăţişarea ei actuală.


Prima orgă a bisericii a fost înlocuită în 1568 cu opera meşterului Jacobus Laetus din Lemberg. Aceasta a fost schimbată apoi la rândul ei de orga rococo actuală, confecţionată în 1795, în atelierul meşterului braşovean Johannes Preuse. Altarul din corul bisericii a fost realizat în stil manierist în 1701. Amvonul neogotic datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Bibliografie selectivă
Wortitsch, Theobald, Das evangelische Kirchengebaude in Bistritz, Bistritz, 1885.
Dahinten, Otto, Geschichte der Stadt Bistritz in Siebenbürgen, Köln, Wien, 1988, (Studia Transylvanica, Bd. 14.), pp. 207–290.
Entz Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996, pp. 239–240.
Mândrescu, Gheorghe, Renaissancestil in der Bistritzer Architektur, Cluj, 2004, pp. 76–109.
Kovács András, Bistriţa. Biserica evanghelică, Sf. Gheorghe, 1994, (Monumente Istorice din Transilvania, 2.)
Gaiu, Corneliu – Duda, Vasile, Topografia monumentelor din Municipiul Bistriţa. Centrul istoric, Cluj-Napoca, 2008, pp. 27–34.