Julianna Nagy, ţesătoare, scriitoare şi poetă populară, autoare a unei autobiografii populare şi a unei cronici ţărăneşti

Publicare: 2010-11-26
Autor: OZSVÁTH Imola

Descrierea articolului



Julianna Nagy (născută Lakatos) s-a născut în data de 8 mai 1943 în Câmpia Transilvaniei, la Mezőköbölkút (Fântâniţa, judeţul Bistriţa-Năsăud). Părinţii ei agricultori nu au sprijinit-o în intenţia ei de a-şi continua studiile, astfel încât a absolvit doar şapte clase. Idealul ei a fost persoana bunicului marginalizat în cercul familiei, un fost muzician care a început să scrie istoria aşezării şi care a încurajat-o şi pe nepoata lui să nu se mulţumească niciodată cu situaţia ei actuală, să se instruiască, să iubească frumosul, să creeze ceva trainic. Urmând sfatul bunicului, Julianna Nagy a creat din propriile puteri o operă bogată, realizându-se prin creaţie. Talentul ei s-a manifestat devreme, scrisul a căpătat un rol important în viaţa ei zilnică de la vârsta de treisprezece ani. La început scria poezii pentru şcolari, mai târziu a fost solicitată şi de către adulţi, care au comandat texte pentru diferite ocazii, felicitări, cuvântări funebre. La vârsta de şaisprezece ani, în urma unei întâmplări decisive pentru soarta ei, s-a apucat de redactarea autobiografiei sale. Conform spuselor ei, scrisul a însemnat pentru ea în acea perioadă un refugiu, o destindere, un scop al vieţii. Mai târziu s-a angajat să consemneze şi evenimentele legate de viaţa satului. Povestirile sale le-a scris bazându-se pe relatările bătrânilor şi pe texte citite în arhiva bisericii, cu intenţia de a le păstra, de a le transmite posterităţii. Întâmplările legate de aşezările din jur le-a formulat sprijinindu-se pe culegeri efectuate la faţa locului. Câteva texte conţin întâmplări auzite în timpul călătoriilor şi al spitalizărilor. Manuscrisele erau destinate publicării, cu scopul de a educa, de a oferi un exemplu şi de a îndruma. Până în 2010 a publicat doar două poezii în antologia poeţilor populari redactat de către Vilmos Keszeg (Kicsiny dalaim. Népi költők antológiája [Cântecele mele mărunte. Antologia poeţilor populari], Editura Erdélyi Gondolat, Odorheiu Secuiesc, 1999). A luat legătura cu mai multe edituri cu caietele sale manuscrise, însă nu a găsit susţinători.
La vârsta de patruzeci şi doi de ani, printr-o întâmplare norocoasă a făcut cunoştinţă cu Dezső Bandi şi sub îndrumarea acestuia s-a alăturat mişcării de artă decorativă care s-a desfăşurat în Transilvania, însuşind tehnica ţesutului covoarelor imprimate. La început ţesea covoare tematice pe baza modelelor şi fotografiilor primite de la Dezső Bandi şi de la colegii artişti populari pe care i-a cunoscut prin intermediul acestuia, mai târziu a început să deseneze ea însăşi modele inspirate din întâmplări citite sau auzite de la alţii.

 


Întâlnirea cu arta populară a însemnat un eveniment decisiv pentru soarta Juliannei Nagy, i-a schimbat modul de viaţă, i-a reorganizat viaţa de toate zilele: în cursul lunilor de vară se ocupa de agricultură împreună cu familia, iarna ţesea covoare pentru a completa sursele de venituri care s-au dovedit insuficiente: salariul, iar mai târziu pensia primită de la cooperativa de producţie. Datorită covoarelor ei tematice a devenit cunoscută ca specialistă populară nu numai în comunitatea locală, ci şi într-un cerc mai larg. Creaţiile ei au fost expuse în diferite oraşe din Transilvania, printre altele la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Sovata, Târgu-Mureş şi Cluj. În afară de Transilvania şi Ungaria, covoarele ei au ajuns prin intermediul cumpărătorilor şi în regiuni mai depărtate ale lumii, şi anume în China, Japonia, Olanda, Germania, Franţa şi America.


Julianna Nagy ar fi dorit să-şi împărtăşească cunoştinţele cu fiicele ei şi cu femeile din Câmpia Transilvaniei, însă, conform spuselor ei, ţărăncile au privilegiat produsele cumpărate din magazine. Covoarele, ţesăturile ei sunt apreciate în primul rând de către intelectualii interesaţi de valorile tradiţionale şi de produsele culturii populare, cumpărătorii şi clienţii ei aparţinând tot acestui grup. Corespondează cu numeroşi cumpărători, precum şi cu meşteşugari şi artişti populari pe care i-a cunoscut la expoziţii şi târguri.


Starea de sănătate slăbită nu-i mai permite să-şi popularizeze covoarele la expoziţii sau să le vândă la târguri, de aceea în anii de pensie lucrează la comandă. Foştii clienţi o vizitează cu mare plăcere în căminul ei, unde a primit deja şi echipe de filmare ale unor renumite companii de televiziune. Despre ţesătoarea din Câmpia Transilvaniei a fost realizat de asemenea un portret filmat (Erdélyi naiv művészek. Tánc égi ködben [Artişti naivi transilvăneni. Dans în ceaţă cerească] - Júlia Nagy, Fântâniţa, anul de producţie: 2003, realizat de Andrea Makó).


Julianna Nagy a devenit în scurt timp o artistă populară recunoscută. Primele covoare le-a ţesut în 1982, a participat cu creaţiile la festivalul anilor 80, Cântarea României, unde a fost premiată de mai multe ori (1983, 1985, 1987). Ani de-a rândul a fost un membru activ al Uniunii de Artă Populară Maghiară din România.


Pe baza temelor prelucrate, covoarele cu figuri ţesute de ţesătoarea din Fântâniţa pot fi grupate în mai multe categorii:
1. Covoare evocatoare pe teme din balade, pe care, în urma lecturilor, le-a realizat uneori în mai multe variante. Schiţele modelelor acestor covoare le-a desenat ea însăşi. Diferitele variante evocă episoade din baladă. Lucrările acestei categorii cuprind, de exemplu, balada femeii zidite, lucrarea intitulată Magos Déva vára (Înalta cetate a Devei) realizată pe baza baladei Kőmíves Kelemenné (Meşterul Manole), balada fetei care a dansat până la moarte, fata răpită în rai, Iulia cea frumoasă, mama fără milă, Ilona Budai.


2. Covoare evocatoare de teme biblice: Iosif şi Maria căutând sălaş, Iisus la fântână şi femeia evreică, Iisus pe mare, Iisus pe cruce, Adam şi Eva la copacul vieţii, Două îngeraşe, Îngerul, Îngerul anunţă vestea bună păstorilor. Ştim din biografia ei că prima şi cea mai răsfoită carte a ţesătoarei din Câmpia Transilvaniei a fost Sfânta Scriptură. A ţesut în mai multe covoare povestiri auzite la ora de Biblie, pentru care au servit ca model micile imagini primite de la preot.


3. Evenimentele istorice au devenit de asemenea o temă a covoarelor. Lucrarea intitulată Descălecarea înfăţişează în patru variante mitul originii poporului maghiar.


4. Picturi de gen inspirate din viaţa poporului, scene ale vieţii populare: Torcători, Şezătoarea, Nunta, Scenă de nuntă, Dăruitorii, Dansatorii, Jocul miresei, Dansatori secui, Cuplu de dansatori, Culesul viilor, Culegerea strugurilor, Tescuirea, Balul de la culesul viilor, Olari din Corund, Culesul merelor la Fântâniţa, De-a v-aţi ascunselea în pădure, Micul călăreţ, Culesul florilor.


5. Întâmplări bazate pe poveşti, legende şi superstiţii: Ciobanul cu ochii ca stelele, Băiatul fermecat, Femeia întristată, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici.


6. Întâmplări cunoscute din cărţi sau povestite de bătrâni: Fata fermecată, Femeia îndrăgostită, Secuianca mânioasă, Fetiţa pierdută.


7. Două covoare înfăţişează momente din viaţa ei personală: Fata care a dansat până la moarte, Culesul florilor la pădure.



Bibliografie selectivă



AMBRUS Judit (red.): Kedvemre való, hogy meséljek. (Emberek és kontextusok, 1.) Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2008.
BANDI Dezső: Koncz János, a nagykendi szobrász-földműves. Falvak Dolgozó Népe XXVI. (1970) 30. 5.
BANDI Dezső: Földműves festők Mezőfelében. Falvak Dolgozó Népe XXIX. (1973) 6. 11.
BANDI Dezső: Igaz mese. Falvak Dolgozó Népe XXIX. (1973) 48. 10.
BANDI Dezső: A népi önkifejező gyakorlat: út a művészet felé. Falvak Dolgozó Népe XXXI. (1975) 26. 5.
BANDI Dezső: Fiúk Mezőköbölkútról. Művelődés XXXII. (1979) 1. 18-19.
BANNER Zoltán: Csillagfaragók. Népi alkotók, naiv művészek. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1972.
BANNER Zoltán: Teremtő önvédelem. Az erdélyi magyar naivok és ábrázoló népi mesterek művészete. Héttorony Kiadó, Budapest, 1995.
KESZEG Vilmos: Specialisták. Életpályák és élettörténetek. Scientia Kiadó, Kolozsvár. 2006.
KESZEG Vilmos: Alfabetizáció, írásszokások, populáris írásbeliség. BBTE Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék-Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2008.
MANDELBAUM, David G.: Egy életrajzi tanulmány: Gandhi. In: KÜLLŐS Imola (szerk.): Az életrajzi módszer alkalmazása és eredményei a néprajzban és az antropológiában. Documentatio Ethnographica 9. 1982. 29-46.
NAGY Olga: Szőnyegbe zárt álmok. Két erdélyi szövőasszony művészi pályája. Pro-Print Könyvkiadó, Csíkszereda. 1997.
TENGELYI László: Élettörténet és sorsesemény. Atlantisz Könyvkiadó, Budapest, 1998.