Conexiuni literare româno-maghiare, 1945–1989

Publicare: 2010-11-25
Autor: GAÁL György
Categorie: literatură

Descrierea articolului



După al Doilea Război Mondial, legăturile literare româno-maghiare se caracterizează printr-o dublă înfăţişare. Pe de o parte, servesc în mod contestabil o mai bună cunoaştere, pe de altă parte au un specific „de vitrină", fiind utilizate pentru a voala sau a contracara tensiunile.


Încă în vara anului 1945 a fost înfiinţată atât la Budapesta, cât şi la Bucureşti Societatea de Prietenie Maghiaro-Română, respectiv Româno-Maghiară. Societatea din Bucureşti a editat şi un organ intitulat Revista Româno-Maghiară începând din martie 1948. Uniunea Populară Maghiară a pus accentul începând cu primul său congres, din mai 1945, pe faptul că scriitorii maghiari din România sunt cei însărcinaţi cu construirea punţilor de legătură între Ungaria şi România. Ministerul Informaţiei din România a editat - cu o casetă tehnică de Budapesta - o broşură de propagandă, redactată probabil de către Avram P. Todor cu titlul Román-magyar kultúrkapcsolatok (Legături culturale româno-maghiare). În acelaşi timp Avram P. Todor a publicat în Sorsunk (3/1948) un studiu cu tematică asemănătoare. Există şi „iniţiative particulare" mai rare, în cerc restrâns, cum ar fi crearea Societăţii Maghiaro-Române de la Debrecen în aprilie 1946. Aceasta a lansat o revistă cu titlul Keleti Kapu (Poarta orientală) care a avut cinci numere şi conţinea studii de istoria relaţiilor, traduceri şi bibliografie.


¬În cele ce au urmat, traducerile au devenit mult mai regulate, în special datorită naţionalizării şi planificării editurilor. În următorii 40 de ani au apărut traduceri în maghiară din aproape toţi scriitorii clasici şi de la cei mai importanţi scriitori contemporani români. Colecţia lansată în anul 1955 sub titlul Román Klasszikusok (Clasici români) însumează peste o sută de titluri, iar din 1981, colecţia Román Költők (Poeţi români) prezintă tălmăcirile în maghiară ale poeziei contemporane. Traducerea în limba română a literaturii clasice şi contemporane maghiare a devenit şi ea mai regulată. Mai ales după înfiinţarea Editurii Kriterion, selecţia operelor pentru traducere se face conform unui plan bine gândit. În colecţia Biblioteca Kriterion sunt publicate traduceri în limba română a operelor autorilor maghiari, germani, ucraineni sau evrei din România, precum şi culegeri de studii referitoare la aceştia.


Antologiile merită o atenţie cu totul specială. Prima culegere postbelică din poezia populară românească - o carte bilingvă - a fost îngrijită de către László Szabédi şi intitulată Zöld levél (Foaie verde, Cluj, 1945). În continuare, volumele apar alternativ la Budapesta şi la Bucureşti. Béla Kéki a redactat o antologie a poeziei româneşti contemporane (Budapesta, 1947), Emil Giurgiuca a selectat din întreaga poezie lirică maghiară, începând cu Csokonai (1947). Béla Köpeczi a întocmit cu ajutorul lui István Vas o antologie poetică (Budapesta, 1951) încă destul de lacunară, cuprinzând numai 27 de poeţi, ediţia a doua însă, în 1961, includea deja 49 de poeţi, selectând din traducerile celor mai buni traducători literari din Transilvania. Prezentarea literaturii române în Ungaria a culminat cu două mari iniţiative. Prima a fost constituită de cele cinci volume apărute între 1961-1964, întocmite de către Mihai Gafiţa şi László Lőrinczi, redactate de către János V. András sub titlul A román irodalom kis tükre (Mică oglindă a literaturii române) care a reunit toţi creatorii importanţi de la literatura populară până la literatura română contemporană. Cealaltă publicaţie a fost colecţia de balade româneşti alcătuită de József Faragó şi Jenő Kiss, ale cărei cinci volume au apărut în perioada 1963-1976, după care s-a întocmit şi o selecţie bilingvă din materialul volumelor, cu titlul Pe pârâu de rouă - Rétek harmatában (1985). Astfel, patrimoniul literaturii româneşti a devenit accesibilă aproape integral în limba maghiară. Gama antologiilor este completată de alte câteva volume (Építő Amfion. Fiatal román költők [Amfion constructorul. Tineri poeţi români], 1967; A kő bölcsessége a keménység. Román aforizmák [Înţelepciunea pietrii este duritatea. Aforisme româneşti], 1967) şi de culegeri apărute în Ungaria: Mai román elbeszélők (Povestitori români de azi, 1953), Román elbeszélők (Nuvelişti români, 1965), Az esti futár (Curierul de seară. Piese contemporane româneşti într-un act, 1966), Különös látogatás (O vizită stranie. Povestitori români contemporani, 1968). La acestea se adaugă volumul traducătorului literar Zoltán Franyó care prezintă poeţi români contemporani (1965), precum şi culegerile de folclor Kihajtott a bükk levele (A răsărit frunza fagului. Balade şi cântece populare româneşti. Bucureşti-Budapesta, 1961), Aranyhajú testvérek (Fraţii cu păr de aur. Basme româneşti, 1964), Hej, zöld levél (Hei, foaie verde. Cântece populare româneşti, 1966), respectiv culegerea cântecelor lumeşti păstrate în vechile cărţi de cântece maghiare manuscrise (Égő lángban forog szívem [Inima mea arde în flăcări], Cluj, 1972).
Traducerea în limba română a literaturii maghiare s-a dezvoltat mai anevoios. Pe lângă volumul care a prezentat 28 de poeţi contemporani din Ungaria, Poezia maghiară contemporană (1954), creaţia clasicilor a fost transmisă prin cartea de traduceri a lui Eugen Jebeleanu, publicată în două ediţii (1949, 1956). În antologia intitulată Poeţi maghiari din R.P.R. (1955) au apărut 17 reprezentanţi ai poeziei maghiare din România. În afară de acestea au fost tipărite şi multe antologii ocazionale, tematice, în care - aproape în mod obligatoriu - apar şi câteva poezii de poeţi maghiari din România. Din patrimoniul basmelor populare secuieşti a apărut un volum de traduceri culese de către József Faragó, cu titlul Nunta tătîne-meu (1962). Până la urmă se naşte şi aici o culegere sistematică şi cuprinzătoare, intitulată Antologia literaturii maghiare (1965-69), ale cărei patru volume conţin opere literare maghiare de la poezia populară până la Miklós Radnóti (din păcate, ultimul volum nu a mai văzut lumina tiparului). În colecţia Biblioteca Kriterion a apărut volumul de traduceri ale lui Costa Carei din opera poeţilor clasici maghiari: Să cauţi forma (1974).


Studiile şi volumele de sine stătătoare, referitoare la examinarea şi construirea relaţiilor iau fiinţă doar cu greu, fiind de regulă opere ale unor autori maghiari. Béla Heszke a întocmit un curs universitar despre legăturile literare româno-maghiare (Budapesta, 1952), Endre Pálffy a scris o istorie a literaturii române (Budapesta, 1961), au apărut monografiile lui Endre Kakassy despre Eminescu (1962) şi Sadoveanu (1964), iar László Gáldi a scris în limba română despre stilul lui Eminescu (1964). În 1966 a fost lansată o serie bibliografică ce poate servi în sfârşit ca bază sigură oricărui cercetător ştiinţific din viitor care se va ocupa de legăturile româno-maghiare. A román irodalom magyar bibliográfiája. 1831-1960 (Bibliografia maghiară a literaturii române, 1966), respectiv 1961-1970 (1978), redactată de către Sámuel Domokos, precum şi volumul Magyar irodalom románul. 1830-1970 (Literatură maghiară în limba română, 1983) întocmit de către regretatul Andor Réthy şi de Leona Váczy, cu un studiu introductiv de Károly Köllő, sunt lucrări bibliografice fundamentale. La acestea se adaugă şi Dorothea Sasu-Zimmermann cu bibliografia analitică Petőfi în literatura română. 1849-1973 (1980). Numeroase date cu privire la istoria legăturilor româno-maghiare sunt cuprinse în Bibliografia relaţiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice publicat de Academia Română (1980-1985), care a prelucrat în trei volume materialele traduse din literaturi străine şi referitoare la aceste traduceri, apărute în publicaţiile periodice din perioada 1859-1918, în timp ce noua serie lansată în anul 1997 promite prelucrarea presei din perioada 1919-1944.


Bibliografia etnografică românească (1946-1982) a fost publicată de către József Faragó în volumul din anul 1983 al seriei Népismereti Dolgozatok (Lucrări din domeniul etnografiei). O panoramă deosebit de cuprinzătoare a fost oferită de către György Beke într-un volum de interviuri apărut în limbile maghiară şi română, care cuprinde 56 de scriitori: Tolmács nélkül (1972), Fără interpret (1972). Enciclopediile transilvănene conţin şi ele date referitoare la contactele literare. Erdélyi Lexikon (Enciclopedie transilvană, Oradea, 1928) a lui Kálmán Osvát a oferit deja o sumedenie de date. Dicţionarul de literatură română contemporană a lui Marian Popa a inclus deja în prima sa ediţie (1971) numeroşi autori maghiari, iar ediţia a doua, revizuită (1977), a cuprins date despre 98 de scriitori maghiari şi 3 reviste literare în limbă maghiară.


De la sfârşitul anilor 1960 au apărut mai multe culegeri de studii şi articole recapitulative care conţin date din domeniul istoriei relaţiilor şi al comparatisticii. În volumul lui László Szabédi (Kép és forma [Imagine şi formă], 1969) putem citi despre poezia lui I. Budai-Deleanu şi a lui Eminescu, în cel al lui Gyula Csehi (A baloldali forrásvidék [Izvoare din stânga], 1973) despre C. Dobrogeanu-Gherea. Cartea lui János Kovács, intitulată Azonos hullámhosszon (Pe aceeaşi lungime de undă, 1973) cuprinde deja lucrări special dedicate istoriei relaţiilor româno-maghiare. Un caracter similar au şi volumele editate de către Gyula Dávid (Találkozások [Întâlniri], Cluj, 1976) şi Károly Köllő (Két irodalom mezsgyéjén [La graniţa între două literaturi], 1984). De partea maghiară ei doi sunt cei care s-au dăruit cel mai mult cercetării relaţiilor literare. De partea română, colecţia de studii şi portrete a lui Nicolae Balotă, Scriitori maghiari din România 1920-1980 (1981), respectiv volumul lui Avram P. Todor, Confluenţe literare româno-maghiare (1983), stau ca mărturie a angajamentul autorilor. Huba Mózes a inclus în cartea sa intitulată Forrása rég fakadt... (Izvoru-i a ţâşnit demult..., 1985) mai multe scrieri referitoare la români, pe lângă aceasta a dedicat volume speciale legăturilor dintre Attila József şi scriitorii români (1972), precum şi contactelor lui Emil Isac (1986) şi ale lui Eminescu (1989) cu literatura maghiară. Jenő Kiss a relatat despre experienţa sa de traducător literar în culegerea de articole şi memorii (A műfordító emlékeiből [Din amintirile traducătorului literar], 1986).


Editura Politică a lansat în 1972 cu titlul Testamentum (Testament) o colecţie destinată relaţiilor româno-maghiare. Primul volum apărut a fost cel dedicat lui Lajos Mocsáry de către Gábor Kemény G. (1972), un alt volum remarcabil fiind cel referitor la Árpád Bitay, editat de către Ferenc Kovács (1977).
În 1984 a apărut la Budapesta - ca omagiu adus lui Sámuel Domokos, profesor de limba şi literatura română la Universitatea Eötvös Loránd - volumul omagial de aproximativ cinci sute de pagini, Magyar-román filológiai tanulmányok (Studii de filologie maghiaro-română). Volumul cuprinde, pe lângă bibliografia activităţii profesorului în domeniul cercetării legăturilor, 50 de studii şi rememorări, în majoritate legate de istoria relaţiilor româno-maghiare.


Începând cu a doua jumătate a anilor 1940, toate ziarele şi revistele noastre au publicat materiale referitoare la români: traduceri sau lucrări despre istoria relaţiilor. În numărul 8 al revistei Utunk, lansată în 1946, Elemér Jancsó a publicat un studiu despre încercarea de apropiere dintre Ady şi Caragiale. Rubrica lansată în această perioadă sub titlul „Együtt élünk" (Trăim împreună) contribuia la cunoaşterea reciprocă. Au apărut numere dedicate lui Arghezi, Eminescu şi Sadoveanu. Numeroase scrieri ale lui Gyula Dávid, Károly Engel (Köllő), Pál Jancsik, Endre Kakassy, Ion Oarcăsu, Huba Mózes, Mircea Popa sau László Szabédi abordează istoria relaţiilor dintre cele două literaturi. Huba Mózes a efectuat în 1981 o analiză a materialului românesc apărut în Utunk în cursul ultimului deceniu (28/1981): au fost publicate poezii scrise de către şaizeci de poeţi români, majoritatea în traducerea lui Zoltán Franyó, Csaba Lászlóffy, Lajos Létay, László Király, Zoltán Veress, Jenő Kiss, Sándor Kányádi, Pál Jancsik; au apărut tălmăcirile operelor a 6-8 prozatori şi doi scriitori de teatru; au fost publicate de asemenea eseuri semnate de Adrian Marino, Ion Oarcăsu, Ion Vlad şi Mircea Zaciu. O pagină specială au primit poeţii revistei Tribuna şi lirica românească a Clujului, iar aniversările poeţilor Tudor Arghezi şi Mihai Eminescu au fost comemorate prin montaje literare speciale.


În revista Igaz Szó studiile sunt mai puţin numeroase şi aparţin îndeosebi autorilor József Izsák, József Faragó, Gyula Dávid, Zoltán Veress. A apărut un material foarte bogat de traduceri din autori clasici şi contemporani, precum şi fragmente de romane româneşti. Cel mai frecvent au colaborat traducătorii: Tamás Deák, Zoltán Franyó, György Jánosházy, Sándor Kányádi, Jenő Kiss, János Székely, Ferenc Szemlér, Domokos Szilágyi, István Tóth.


Începând din 1957, anul lansării noii serii, revista Korunk şi-a asumat în modul cel mai consecvent rolul de a îngriji legăturile reciproce. Primii ani cuprind aproape în fiecare număr lucrări din acest domeniu, sub semnătura autorilor Ferenc Szemlér, Corneliu Codarcea, Sándor Veégh, József Faragó, Károly Engel, Ernő Balla, Endre Kakassy, Zsigmond Vita, Endre Dánielisz. În cele ce urmează, Gyula Dávid, Lajos Kántor, János Szász şi Júlia Szilágyi sunt scrise articole de interes româno-maghiar. Apar de asemenea, în mod regulat, studii scrise de către autori români, uneori chiar şi traduceri de poezie. Printre almanahurile Korunk, publicate începând cu anul 1973, cel din 1974 are ca tematică istoria presei, publicând mai multe lucrări despre relaţiile în presă, iar cel din 1979 cuprinde studiul semnat de Nicolae Dunăre, Román-magyar-szász etnokulturális kapcsolatok (Legături etnoculturale româno-maghiaro-săseşti). Săptămânalul A Hét, lansat în anul 1970, a publicat scrieri ce abordează istoricul şi practica contemporană a legăturilor româno-maghiare, acordând spaţiu evenimentelor importante ale vieţii literare româneşti.


Deschiderea temporară de care s-au bucurat în ultimii ani din deceniul al şaptelea a permis înfiinţarea unor reviste şcolare şi studenţeşti. Dintre acestea, cele redactate în instituţii cu limbă de predare mixtă sunt multilingve. Potrivit bibliografiei lui Péter Kuszálik, referitoare la presa maghiară din România în perioada 1940-1989, 45 dintre cele 57 de reviste şcolare au fost bilingve, iar dintre acestea 12 au publicat doar sporadic texte în limba maghiară. Astfel, Fiatal Szívvel (Cu inima tânără) de la Cluj conţinea articole în maghiară, română şi germană, ABC, Aurora din Sfântu Gheorghe, Gyökerek (Rădăcini), Diákszó (Cuvântul elevilor) din Satu Mare, Juventus din Timişoara, Zorile-Ébredés din Târgu Secuiesc au publicat în general articole în maghiară şi română, pentru a cultiva tradiţia comună. Revista studenţească a UMF din Târgu-Mureş, intitulată Aesculap, a fost de asemenea trilingvă, iar cea a Institutului Pedagogic, Athenaeum, bilingvă. O importanţă mai deosebită din punctul de vedere al istoriei culturii a dobândit forul studenţilor clujeni, lansat în anul 1968 sub titlul de Echinox, nu numai prin paginile maghiare şi germane intercalate printre cele în limba română, dar şi ca for al unei spiritualităţi care a făcut posibilă reuniunea reprezentanţilor tinerei generaţii din ce în ce mai reticenţi faţă de regimul existent.


Legăturile în domeniul teatrului au devenit din anii 1950 organizate, am putea spune, controlate de sus. Cele şase companii de teatru de limbă maghiară au prezentat aproape în mod obligatoriu o piesă a unui autor român în fiecare an. Regizorii şi scenografii români au participat frecvent la punerea în scenă a spectacolelor trupelor maghiare. Câte un actor maghiar remarcabil a primit şi roluri în filme româneşti. Începând din anul 1971, emisiunea în limba maghiară a Televiziunii Române contribuie şi ea la menţinerea legăturilor literare şi culturale româno-maghiare.



Bibliografie selectivă




Bitay Árpád: Magyar-román művelődési kapcsolatok (1919-1924). Pásztortűz Almanach 1925. 250-253. - Kristóf György: Tíz év az erdélyi magyarság irodalmi életéből. Irodalomtörténet 1930. Újraközölve Kritikai szempontok az erdélyi irodalmi életben. Kv. 1931. 81-125. - Gáldi László: Újabb magyar-román irodalmi kapcsolatok. Magyarok és románok. II. köt. Bp. 1944. 423-457. - Kertész Maya: A régi Korunk és a haladó román kultúra. Könyvtári Szemle 1968/2. - Izsák József: Az Erdélyi Helikon és a román irodalom. NyIrK 1968/2. - Engel Károly: Hídverők példamutatása. Korunk 1970/6. - Árvay Árpád: Elődök példája. 1973. - Szilágyi Júlia: Elfelejtett recenziók. Korunk Évkönyv 1974. 101-113. - Gaal György: Román-magyar irodalmi kapcsolatok Kristóf György munkásságában. NyIrK 1978/1. -Dávid Gyula: Találkozások. Kv. 1976; uő: A magyar irodalom román fogadtatása a két világháború között. Utunk 1978/48; uő: Szárhegy után tíz évvel... Szárhegy előtt tíz nappal. A román-magyar irodalmi kapcsolatok régi és új gondjairól. Helikon 1990/38. - Vita Zsigmond: Magyar irodalmi előadások Vălenii de Muntéban 1935 után. Korunk 1979/7-8. - Mózes Huba: A legnemesebb önzés. Utunk 1981/28. - Avram P. Todor: Confluenţe literare româno-maghiare. 1983. - Kuszálik Péter: Rögeszme. Média 1994/33. - Gaal György: A román-magyar irodalmi kapcsolatok alakulása 1918 óta. In: Szöveg és stílus. Szabó Zoltán köszöntése. Szerkesztő: Péntek János. [Kv.] 1997. 165-174.