Károly Kós jr. (Stana, 31 aug. 1919 – Cluj, 29 febr. 1996)

Publicare: 2010-11-03
Autor: TÖTSZEGI Tekla

Descrierea articolului



Etnograf, muzeograf, personalitate definitorie a cercetării etnografice materiale, sociale şi a muzeologiei etnografice maghiare din Transilvania de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Copilul cel mai mic al arhitectului, scriitorului şi graficianului Károly Kós sr., s-a născut la Stana, zona Călata. Pentru diferenţiere foloseşte semnele de jr. sau dr. Studiile liceale le face la Cluj şi la Sfântu Gheorghe - unde, ca elev la liceul Mikó, sub influenţa orelor de geografie umană şi de sociologie şi a articolelor Tinerior Transilvăneni despre cercetarea satelor, îşi îndreaptă atenţia spre cultura tradiţională. După terminarea liceului, timp de un an este student la Teologia Protestantă, după care se transferă la facultatea de etnografie care se redeschide la Universitatea din Cluj. Între timp este stagiar la muzeu, iar ulterior la Institutul universitar de arheologie. În 1943 îl urmează ca bursier pe Károly Viski şi învaţă un an la Universitatea din Budapesta. Îşi termină studiile pe lângă Béla Gunda, care e transferat la Cluj, iar în 1944 îşi dă doctoratul în etnografie. Pe lângă calificarea de etnograf, mai obţine şi diplome de profesor de istorie şi geografie. Între 1945 şi 1950 este asistent la arheologia preistoriei şi la etnografie în cadrul Universităţii maghiare din Cluj. Pe lângă această poziţie, mai este şi curatorul Colecţiei Etnografice a Societăţii Muzeului Ardelean şi preşedintele secţiunii de Muzeistică regională şi cunoştinţe populare a Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania.


Din 1950 este muzeograf, iar din 1951 până la pensionarea sa din 1979, director adjunct - şef de secţie al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, muzeu realizat prin unirea Colecţiei de Etnografie a Societăţii Muzeului Ardelean şi a Muzeului Etnografic al Ardealului, fondat de către Romulus Vuia. În paralel cu munca de la muzeu, între 1951-1956 conduce grupul maghiar de cercetători al Institutului de Istoria Artei al Academiei Române. Monografiile etnografice regionale scrise împreună cu Jenő Nagy şi Judit Szentimrei conţin rezultatele cercetărilor grupului efectuate în regiunile Caşin, Sălaj, Valea Târnavei Mici, satele de ceangăi din Moldova, în Trascău - Rimetea. Între anii 1955 şi 1959 este lector la Universitatea Bolyai. Din 1957 este membru în comitetul redacţional al Anuarului Muzeului Etnografic al Transilvaniei, iar din 1970 în cel al revistei Művelődés. Este iniţiatorul şi redactorul periodicului Népismereti Dolgozatok (1976-1994), destinat a fi forumul specialiştilor etnografi şi al culegătorilor voluntari. Din 1973 este membru al comisiei de coordonare a Atlasului Etnografic al României.
În opera sa se împletesc organic activitatea sa de muzeograf, cea de pedagog, cea de organizator şi popularizator al ştiinţei etnografiei.


De numele său se leagă organizarea şi coordonarea activităţii profesionale a două instituţii nou create: Colecţia Etnografică a Societăţii Muzeului Ardelean, care s-a desprins din Colecţia de Istorie şi Numismatică a Societăţii, ajunsă ulterior sub gestionarea Universităţii Bolyai; Muzeul Etnografic al Transilvaniei, aflat în curs de reorganizare. Ca muzeograf şi curator de muzeu, viza realizarea unui muzeu complex, cu secţie pavilionară şi în aer liber, menit să prezinte întreaga cultură tradiţională ţărănească. Îşi asumă un rol important în pregătirea şi coordonarea tinerei generaţii de etnografi, ajutându-i în pregătirea lor profesională prin publicarea a numeroase studii, în limba maghiară şi română, despre funcţiile muzeului etnografic şi ale diferitelor colecţii etnografice, despre principiile creării unei colecţii şi despre problemele conservării şi valorificării acesteia.


Cercetările sale vizează mai ales exploatarea unor regiuni puţin sau deloc cercetate anterior (de exemplu zonele Caşin, Sălaj, regiunea Văii Târnavei Mari şi Mici, comunităţile de ceangăi din Moldova, regiunea Câmpia Transilvaniei, Valea Crişului Negru, Valea Borşei).


A obţinut rezultate semnificative în studierea creşterii animalelor (păstoritul local agricol caracterizat prin fertilizarea pământului prin mutarea succesivă a staulului oilor şi creşterea bivolilor), a meşteşugurilor (fierărit, olărit, prelucrarea lemnului, confecţionarea mobilierului ţărănesc) şi a arhitecturii populare. Studiile sale din domeniul menţinerii ordinii comunitare, al structurilor de înrudire şi de neam, al artei populare ce caracterizează vârstele şi relaţiile între sexe, al schimbului de mărfuri şi din cel al etnografiei muncii sunt noi şi prin alegerea tematicii acestora. Pe lângă descrierea minuţioasă şi exigentă a elementelor culturii materiale tradiţionale, în scrierile sale apare întotdeauna latura socială, comunitatea ca întreg funcţional care atribuie acestor elemente diferite funcţii, care fixează regulile de utilizare a acestora şi care veghează la aplicarea lor. La fel apare aici şi individul care preia şi aplică normele comunitare. Crezul lui era că nu obiectele izolate trebuie studiate, ci ansamblul de obiecte în care se materializează diferite înţelesuri. Autorul acordă aceeaşi atenţie modificării acestor înţelesuri şi diferitelor relaţii de cauzalitate dintre acestea. Este preocupat, în mod special, de relaţiile dintre popoarele conlocuitoare şi vecine, de problematica interacţiunii. Analizele sale de tipologie comparativă bazate pe cercetarea colecţiilor muzeale sunt considerate opere de bază ale literaturii etnografice.


Pe lângă volumele sale individuale sau ca şi coautor, studiile sale din revistele de specialitate Korunk, Aluta, Ethnographia, Néprajzi Értesítő, Népismereti Dolgozatok, Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Revista Muzeelor şi articolele mai scurte apărute în ziarele Művelődés, Falvak Dolgozó Népe şi Igazság constituie o parte considerabilă a operei sale.

Opere importante:


Az Erdélyi Nemzeti Múzeum Néprajzi Tárának faekéi. (Erdélyi Tudományos Füzetek, 207.) Erdélyi Múzeum-Egyesület, Kolozsvár, 1947.
A kalotaszegi kosarazó juhászat In: GUNDA Béla (szerk.): Miscellanea Ethographica. Tom. I. (Erdélyi néprajzi tanulmányok, 9.) Bolyai Tudományegyetem Néprajzi Tanszéke, Kolozsvár, 1947. 1-28.
Mihez kezdjünk a természetben. Ifjúsági Könyvkiadó, Bukarest, 1968.
Népélet és néphagyomány. Tíz tanulmány. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1972.
A vargyasi festett bútor. Dacia Könyvkiadó, Kolozsvár, 1972.
Kászoni székely népművészet. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1972. (SZENTIMREI Judit és NAGY Jenő társszerzőkkel)
Szilágysági magyar népművészet. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1974. (SZENTIMREI Judit és NAGY Jenő társszerzőkkel)
Tájak, falvak, hagyományok. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1976.
Eszköz, munka, néphagyomány. Dolgozatok a munka néprajza köréből. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1979.
Moldvai csángó népművészet. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1981. (SZENTIMREI Judit és NAGY Jenő társszerzőkkel)
Erdély népi építészete. Szerkesztette BALASSA Iván. Kelenföld Kiadó, Budapest, 1989.
A Mezőség néprajza I-II. Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2000.
Studii de etnografie. Editura Kriterion, Bucureşti, 2000.
Torockói népművészet. Kriterion Könyvkiadó, Kolozsvár, 2002. (SZENTIMREI Judit, NAGY Jenő, F. HALAY Hajnal és FURU Árpád társszerzőkkel)

 



Bibliografie selectivă



KÓS Károly: Életrajz. (kézirat, 1982. december)
GAZDA Klára: Dr. Kós Károly hetvenöt éves. In: ZAKARIÁS Erzsébet (szerk.): Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve 3. Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 1995. 9-17.
GAZDA Klára: Dr. Kós Károly (1919-1996). Erdélyi Múzeum LVIII. (1996) 3-4. 344-346.
GAZDA Klára: A modern élethez is - kulcs. Beszélgetés dr. Kós Károllyal a néprajzról mint tudományról és szolgálatról. A Hét. (1977) 11. 6.
TÖTSZEGI Tekla: Az Erdélyi Múzeum-Egyesület néprajzi gyűjteménye. In: SIPOS Gábor (szerk.): Az Erdélyi Múzeum-Egyesület gyűjteményei. Erdélyi Múzeum-Egyesület, Kolozsvár, 2009. 323-348.