trimite prin


Gergely Czirják, autor de memorii
Publicare:  2010-11-23
Ultima actualizare:  2010-11-23
Autor:  SZŐCS Levente

Numele maistrului fierar şi invalidului de război Gergely Czirják (1913-1993) a devenit cunoscut cercului mai larg al vieţii publice maghiare din Transilvania începând din anul 1979 datorită secţiunii de autobiografie apărute în volumul Így teltek hónapok, évek... Öt életrajz (Aşa au trecut lunile, anii... Cinci biografii) redactat de către Anikó Salamon.

 

Biografia


Gergely Czirják s-a născut la Ciumani. Pentru o scurtă perioadă de timp a stat la Braşov ca tânăr ucenic-fierar însă condiţiile grele de viaţă de acolo precum şi, conform mărturisirii din autobiografia sa, schimbările din perioada interbelică îl determină să încerce să-şi asigure traiul pe teritoriul Ungariei. Drumul de la Târgu-Mureş prin Cluj până la frontiera româno-maghiară îl parcurge pe jos. Tot aici lucrează temporar ca ucenic-fierar la Episcopia Bihor. Aici însă i se aduce la cunoştiinţă că, dacă într-adevăr doreşte să se stabilească în Ungaria, poate face acest lucru numai ca dezertor. Din acest motiv se reîntoarce pe pâmântul natal şi lucrează din nou la Braşov pentru o vreme aşteptând anii de armată. În Armata română se înrolează pregătindu-şi deja planurile de fugă. Fugind dincolo de graniţă, se prezintă la jandarmeria din Ártánd ca dezertor, de aici ajunge la Hajdúszoboszló şi ulterior la Nyíregyháza.


În anul 1939 la Debrecen se înrolează în Armata maghiară unde, pe durata Războiului Mondial început la scurt timp după înrolare, lucrează ca maistru fierar, învaţând meseria în mod continuu şi conştient. Este rănit în timp ce detaşamentul de artilerie unde serveşte este trimis în misiunea de ocupare a Transilvaniei de Nord (o bombă explodează în imediata sa apropiere) şi ajunge în captivitate americană. Ca prizonier, ajunge în mai multe ţări europene, printre altele vede şi lagărele din Dachau.
În final, prin Budapesta ajunge acasă, se stabileşte în satul său natal şi-şi întemeiază o familie. Locuitorii din Ciumani care l-au cunoscut şi-l amintesc şi azi ca fiind un fierar priceput. O tragedie gravă a vieţii sale este că îşi pierde un ochi într-un accident de atelier. Îşi petrece ultimii ani la Cluj, la fiul său preot. Moare aici în anul 1993.

 

Activitatea sa de autor


Locuitorii din Ciuman şi-l amintesc pe Gergely Czirják nu doar ca fierar ci şi ca om preocupat de numeroase probleme legate de viaţa satului. S-a păstrat un număr semnificativ de manuscrise scrise de către el care demonstrează acelaşi lucru. Pe lângă manuscrise a elaborat şi harta detaliată a satului şi a făcut propuneri şi pentru amenajarea albiei Mureşului ce traversează satul.


Între primele scrieri ale sale găsim consemnări, de exemplu într-un caiet scrie note despre evenimentele din 1947 într-un stil caracteristic jurnalului. De asemenea, un caiet separat tratează o vrajbă începută în anul 1970 şi care a durat mai mulţi ani, prin care o familie din sat, de care de altfel erau legaţi prin rudenie, l-a acuzat de furt pe deja bătrânul om şi pe fiii săi.


Tot în 1970 se naşte şi primul manuscris de mare volum al lui Gergely Czirják, Gyergyócsomafalva monográfiája (Monografia satului Ciumani). O parte a textului prezintă diverse date de arhivă, cealaltă parte prezintă însă în stil narativ poveştile păstrate ale unei personalităţi renumite a satului, care a trăit în anii 1700.


În 1974 cumpără o maşină de scris, astfel că în anul 1976 se apucă să-şi scrie autobiografia de mai mult de 250 de pagini, căreia îi dă titlul Havasi gyopár (Floare-de-colţ), după numele său din anii de armată. După primul volum al autobiografiei (pe-atunci considerat finalizat), în 1977 dactilografiază anecdote locale şi povestiri haioase sub titlul Mosolyogtató (Csokorba gyűjtött mosolyogtató - Bohémia-elbeszélések) [De zâmbit (Povestiri boeme care ne fac să zâmbim culese în buchet)]. Tot în acest an îşi trimite autobiografia la Bucureşti la Editura Kriterion. Autobiografia este respinsă iniţial deoarece autorul scrie despre comunism într-un mod mult prea franc, însă cu puţin timp după aceasta, editura publică totuşi prima parte a acesteia sub redactarea lui Anikó Salamon.


După acestea autorul îşi continuă autobiografia (o termină în 1983), pe lângă care, probabil la intervenţia lui Anikó Salamon, pregăteşte un nou rezumat al primei părţi a autobiografiei sub titlul de A néma hadsereg (Armata mută) care rezumă experienţele legate de cel de-al Doilea Război Mondial, astfel încât declaraţiile sale să deranjeze cât mai puţin posibil puterea comunistă. Rolul de îndrumător al lui Anikó Salamon este trădat de text prin faptul că pe ultimele pagini schimbă deodată interliniile de la distanţă simplă la distanţă de unu şi jumătate: „Ajungând până aici cu povestea mea, scriitoarea din Cluj, Anikó Salamon, mi-a dat instrucţiunea să scriu cu rânduri mai rărite deoarece până acum am scris cu rânduri destul de strânse. Aşadar, de acum încolo voi scrie cu rânduri mai rărite..."


În anul 1984, autorul îşi transcrie monografia despre sat sub titlul Honnan és hová, Csomafalva? (De unde şi până unde, Ciumani?). Trimite manuscrisul la cotidianul naţional Előre (Înainte) unde, la 6 septembrie 1985, apare despre aceasta articolul lui András Lakatos cu titlul Gyergyócsomafalva krónikása (Cronicarul de la Ciumani).


În ultimii ani ai vieţii la Cluj îşi scrie ultimele două opere. Prima, Nagypénteki elmélkedés (Meditaţie de Vinerea Mare), scrisă la 80 de ani, este sinteza perioadei dintre 1962, anul colectivizării şi totodată cel în care autorul îşi pierde ochiul stâng în accidentul de muncă, şi 1992. Invocând staţiile Crucii, textul povesteşte cele mai mari dureri ale vieţii autorului de-a lungul câte unui şir de idei. Celălalt text este un amestec interesant de ficţiune şi istorie, primul şi ultimul capitol prezintă o călătorie imaginară în care autorul găseşte aur într-un tunel găsit în curtea sa de la Ciumani, tunel care se întinde până la Praid (aşadar pe o distanţă mai lungă de 50 km), iar din banii obţinuţi din aur îi sprijină timp de zece ani pe săracii din comitatul Ciuc. Partea de mijloc a textului oferă noi contribuţii la monografia satului.
În 1992, cu un an înainte de moarte, autorul vârstnic participă la concursul de biografii ţărăneşti iniţiat de către Fundaţia Lakitelek din Ungaria. Premiul întâi câştigat aici îi aduce lui Gergely Czirják şi un considerabil succes în ţară, atât revista Látó (Vizionarul), cât şi Művelődés (Cultura) publică părţi din autobiografie (aproape concomitent), alegând de această dată din partea care nu a fost inclusă în ediţia din 1979. Aceasta pentru că după revoluţia din 1989 a devenit posibilă publicarea scrierilor lui Gergely Czirják în presa maghiară din România. Pasajul publicat în Látó a fost prefaţat de către Sándor Fodor. Pasajul publicat în Művelődés este precedat de articolul pe un ton destul de liric al lui Arany Horváth Az írás nem megélhetés (Scrisul nu este o meserie), care aminteşte concursul Lakitelek precum şi faptul că autorul a donat premiul său de cinci mii de forinţi în scopul construirii unei biserici în Cluj.
În cele din urmă, autobiografia lui Gergely Czirják apare în 2000 în volumul independent intitulat Havasi gyopár (Floarea-de-colţ), iar ediţia a doua în 2004.



Operele lui Gergely Czirják
Czirják Gergely. In: SALAMON Anikó (szerk.): Így teltek hónapok, évek. Öt életrajz. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1979, 192-279.
Havasi gyopár. Visszaemlékezések. Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2000, 2004.


Bibliografie selectivă
FODOR Sándor: Czirják Gergely emlékirata. Látó III. (1992) 2. 65-86.
HORVÁTH Arany: Az írás nem megélhetés. Művelődés XLI. (1992) 2. 6-7.
LAKATOS András: Gyergyócsomafalva krónikása. Előre XXXIX. (1985) 11748. 4.