listare

trimite prin

Biblioteca Teleki-Bolyai, Tîrgu-Mureş
Ultima actualizare:  2010-02-18
Autor:  Orbán János
Tradus de:  P. Kovács Klára



Date despre monument
Adresa: Str. Bolyai nr. 17.
Cod: MS-II-m-A-15486
Datare: 1799–1802

Date istorice

Nucleul clădirii care găzduieşte în zilele noastre Biblioteca Teleki-Bolyai este un palat cu planul în formă de „L”, construit la mijlocul anilor 1770 de către Kata Wesselényi, văduva lui Zsigmond Rhédey. Acesta constituie partea vestică a clădirii actuale. Kata Wesselényi s-a stins din viaţă în 1788 fără urmaşi, clădirea fiind moştenită astfel de nepoata sa de soră, Zsuzsanna Bethlen din Ictar, soţia lui Sámuel Teleki. Prin extinderea palatului începând cu anul 1799, Sámuel Teleki a creat sala impozantă care a găzduit prima bibliotecă publică a Marelui Principat al Transilvaniei. La solicitarea lui Teleki, aflat la Viena în calitate de cancelar aulic, planurile acestei aripi a clădirii au fost realizate de Ernest Koch (1755-1825), unul dintre cei mai activi arhitecţi din Viena acelor timpuri, proiectantul faţadei neoclasice a parohiei romano-catolice Sf. Mihail (Michaelerkirche) şi a mai multor case şi palate din capitala austriacă. Planurile originale au fost însă modificate parţial de antreprenorul din Tîrgu-Mureş, Antal Türk, la iniţiativa căruia s-a construit de exemplu gangul porţii dinspre bibliotecă. Ignác Schlaff, antreprenorul originar din Alba Iulia, a început lucrările de construcţie în 1799, acestea fiind finalizate în 1802 de către János Kövecsi din Turda. Dulgherul Christian Schön din Rupea a realizat acoperişul. Amenajarea interioarelor şi transformarea aripii vechi s-a mai prelungit un timp. Maestrul tâmplar din Târgu Mureş cu studii vieneze, Ádám Molnár a realizat rafturile, lucrările de tâmplărie şi podelele.

 

Clădirea a îndeplinit o funcţie dublă: pe lângă faptul că includea toate încăperile şi anexele indispensabile unui palat nobiliar orăşenesc (apartamentul proprietarului, sala reprezentativă, apartamentul femeilor, încăperile servitorilor la parter, anexele gospodăreşti în curtea din spate), aproape jumătate din suprafaţa clădirii servea drept bibliotecă. La parter, în vecinătatea sălii mari a bibliotecii, funcţiona o sală de lectură, la acelaşi nivel fiind amenajată şi locuinţa bibliotecarului. Astfel, cu toate că dispoziţia planimetrică a edificiului evocă structura bibliotecilor încorporate în castelele baroce, clădirea servea deja şi funcţii proprii bibliotecilor publice. Sala mare, care este concomitent şi depozit de carte, urmează tradiţia barocă a sălilor dezvoltate pe axul lung, concretizată la Tîrgu-Mureş printr-o bibliotecă-hală cu trei „nave” şi o galerie. Analogiile sale pot fi identificate în biblioteca benedictină din Ochsenhausen, sau în aşa-numita Sală Rococo a bibliotecii ducale din Weimar.

 

Alături de cărţi merită amintite şi celelalte colecţii ale bibliotecii: nu s-a păstrat colecţia numismatică, nici colecţia de arme ale lui Teleki, mai există în schimb marea majoritate a statuilor reprezentând autori antici şi eroi mitologici achiziţionate din Viena, care constituie şi în zilele noastre decorul sălii mari a bibliotecii. Busturile din bronz ale cancelarului şi ale soţiei sale provin tot din Viena, din atelierul lui Franz Thaller. În sala mare au fost expuse şi portretele unor ctitori de biblioteci sau şi ale altor bibliofili (excepţie constituie portretul lui Mihály Teleki, cel care a ridicat familia în rândurile marii nobilimi): regele Matia, principele Gabriel Bethlen, baronul Samuel von Brukenthal, contele Ignác Batthyány, contele József Teleki, principele Eugeniu de Savoya, contele Ferenc Széchényi, contele György Festetics şi fondatoarea colecţiei însumând 1200 de volume de cărţi în limba maghiară, contesa Zsuzsanna Bethlen din Ictar, soţia ctitorului bibliotecii. Portretele ultimelor patru personalităţi lipsesc însă din colecţie. Pe locul principal, vizavi de intrare, fusese aşezat portretul fondatorului, pictat de Johann Tusch. În vestibulul bibliotecii fusese expusă iniţial o colecţie de portrete, majoritatea reprezentându-i pe membrii familiei, dintre care nu s-a păstrat însă nici una. Cabinetele din galerie, realizate de acelaşi Ádám Molnár, păstrează şi astăzi colecţia de minerale şi roci ale lui Domokos Teleki, fiul decedat al fondatorului.


Descrierea edificiului

Faţadele

 

Biblioteca Teleki-Bolyai din Tîrgu-Mureş se situează pe colţul estic al străzilor Szent Miklós şi Fazekas de odinioară. Clădirea cu un etaj descrie un plan în formă de „U”. Faţada principală a acesteia este compartimentată de 6 lesene simple, care delimitează un panou central numărând 4 axe de goluri, respectiv câte 2 panouri laterale, fiecare a câte 2 axe de goluri. La extremităţile panoului central erau odinioară două porţi cu închiderea semicirculară, cea din dreapta a fost însă ulterior desfiinţată. Ferestrele parterului au ancadramente înguste, dreptunghiulare, modelate din tencuială, cele de la etaj prezentând ancadramente profilate din tencuială, dotate cu pervaz şi evidenţiate prin colţuri superioare evazate. Un brâu median, uşor îngroşat în dreptul lesenelor, delimitează registrele faţadei. O cornişă precedată de către un brâu înalt încoronează faţada. Acoperişul frânt prezintă lucarne cu deschiderea arcuită.

 

Poarta edificiului se situează în axul al cincilea al faţadei.

 

Gangul carosabil, acoperit cu bolţi semicilindrice cu penetraţii permite accesul în curtea interioară flancată de braţele structurii în „U” uşor asimetrice a clădirii. Fazele succesive de construcţie pot fi surprinse şi în aspectul faţadelor interioare: aripa Rhédey-Wesselényi se evidenţiază prin şiruri de arcade la ambele niveluri, în timp ce aripa bibliotecii evocă structura mai simplă a faţadei principale. Arcadele cu închiderea în formă de mâner de coş pe latura dinspre stradă, respectiv brâul şi cornişa care înconjoară toate aripile, precum şi lesenele identice indică totuşi străduinţa de uniformizare a faţadelor dinspre curte. Faţada dinspre curte a aripii Rhédey-Wesselényi cuprinde şase axe de goluri. Structura asimetrică şi oarecum dezordonată a faţadei parterului sugerează unele intervenţii ulterioare în această zonă, fiind vorba probabil de desfiinţarea scărilor care porneau odinioară din exterior. Planurile vechi şi cercetările de parament indică faptul că nici arcadele de pe faţada interioară a aripii dinspre stradă nu sunt originale, ci au fost amenajate odată cu construcţia bibliotecii. Faţada aripii care încorporează biblioteca prezintă o imagine unitară. Aceasta este ritmată de lesene, care delimitează 4 panouri a câte 2 axe de goluri fiecare. Ferestrele parterului au ancadramente simple, dreptunghiulare modelate din tencuială, iar deschiderile de la etaj, protejate de jaluzele, prezintă ancadramente înguste, modelate tot din tencuială, dar cu colţurile superioare evazate.

 

Biblioteca
Sălile dinspre faţadă ale aripii din dreapta a bibliotecii (odinioară locuinţa bibliotecarului) au bolţi semicilindrice cu penetraţii. Deasupra uşii ce duce în vestibulul bibliotecii fusese amplasată o tablă inscripţionată din marmură neagră. Textul redactat cu majuscule aurite este următorul:
MUSIS PATRIIS / GRATISQUE POSTERIS / D(ominus) D(ominus) /
SAM(uel) S(acri) R(omani) I(mperii) COM(es) TELEKI

 

În partea sudică a vestibulului tăvănit a fost amenajată o încăpere mică, acoperită cu o calotă boemă. Deasupra accesului spre sala mare a bibliotecii remarcăm o tablă inscripţionată, asemănătoare cu cea descrisă anterior. Aceasta poartă textul:
FORTUNAE UTRIUSQUE / PRAESIDIA

 

O altă inscripţie remarcăm pe peretele sudic:
SOLLICITAE / IUCUNDA OBLIVIA / VITAE

 

Márton Kelemen văzuse în 1826 această din urmă inscripţie deasupra uşii galeriei. Tăbliţa fusese deci mutată la locul actual, fără îndoială, după desfiinţarea accesului respectiv. O scară îngustă duce din vestibul în galerie.

 

Sala mare a bibliotecii este fără îndoială spaţiul cel mai impozant al clădirii. Patru perechi de stâlpi delimitează „nava” centrală, mai lată, de spaţiile laterale. Stâlpii au secţiunea pătrată, iar suprafeţele lor sunt decorate cu pilaştri suprapuşi. „Nava” centrală şi etajul galeriei poartă calote boeme cu secţiunea arcelor în formă de mâner de coş. Spaţiile de sub galerie sunt tăvănite. Capitelul stâlpilor şi cornişa galeriei sunt împodobite cu un şir de denticuli. Galeria are un parapet din fier forjat, de care a fost atârnat, vizavi de intrarea în sală, portretul de dimensiuni semnificative al lui Sámuel Teleki. În triunghiul Ochiului Divin amplasat deasupra picturii citim inscripţia DEUS PROVIDEBIT. Ghirlande din bronz atârnate de boltă flanchează acest portret impozant. Vizavi, deasupra intrării remarcăm portretul din tinereţe al fondatorului pictat de Johann Michael Millitz. De jur împrejur sunt agăţate de parapetul galeriei picturile care s-au mai păstrat din colecţia lui Teleki: portretele lui Mihály Teleki, Gabriel Bethlen, Ignác Batthyány şi Samuel von Brukenthal, respectiv două picturi cu imaginea regelui Matia. Pe lângă cele expuse, biblioteca mai păstrează şi portretul lui József Teleki. Pe rafturile din sală sunt aşezate statuile din ghips care reprezintă personalităţi ale antichităţii clasice şi personaje mitologice; în faţa ultimilor doi stâlpi de pe latura nordică se află busturile din bronz ale lui Sámuel Teleki şi Zsuzsanna Bethlen. Rafturile care conservă atmosfera de epocă sunt aşezate în jurul stâlpilor, de-a lungul pereţilor şi sub ferestre. Cabinetele împodobite cu şiruri de denticuli în care se păstrează colecţia de minerale – menţionată deseori în izvoarele referitoare la istoricul clădirii – sunt în galerie, în vecinătatea stâlpilor. Cele două uşi din capătul sudic al galeriei, care comunicau cu sala armelor, respectiv cu coridorul palatului au fost zidite ulterior, s-au păstrat doar canaturile uşilor, iar în nişele astfel eliberate au fost amenajate rafturi pentru cărţi. Conform dispoziţiei lui Teleki, nivelul inferior a fost podit cu scânduri, iar în galerie s-a folosit parchet.

 

Spaţiile locative ale palatului de odinioară

 

Spaţiile locative ale palatului nobiliar, printre altele şi apartamentul cancelarului, se situau la etaj. În oraşul Tîrgu-Mureş aceste săli sunt cele care au păstrat cele mai multe detalii din amenajarea interioară originală, barocă: podele, uşi, ferestre, sobe, pictură parietală, stucaturi etc. În cele ce urmează vom reconstitui destinaţia originală a diferitelor încăperi pe baza inventarului întocmit în 1818.

 

O scară cu o singură rampă şi cu parapetul din fier forjat aflată la ieşirea din bibliotecă, spre stânga, urcă la etaj. Zidul sudic al scării este străpuns de trei ferestre ovale, protejate de grilaje din fier forjat. La capătul scărilor, în dreapta remarcăm accesul zidit, ce ducea odinioară în galeria bibliotecii, iar prin uşa din stânga se intră în apartamentul cancelarului. Prima încăpere împreună cu cea din stânga ei fusese camera servitorilor şi a valetului. Tavanul acestora este împodobit cu un cadru din stuc. Tavanul din dormitorul lui Teleki şi din sala armelor de odinioară prezintă un decor mai complex cu stucaturi modelând meandre, rozete şi motive circulare. Un coridor îngust ducea spre latrina veche. În camera de colţ fusese amenajat biroul cancelarului. Tavanul încăperii prezintă un cadru de stuc decorat cu împletituri. În această încăpere s-a păstrat singura sobă originală din clădire, o frumoasă construcţie clasicistă de formă cilindrică, încoronată cu o urnă. Urmează apoi sufrageria cancelarului. În sala reprezentativă de odinioară s-au descoperit fragmente foarte deteriorate din pictura originală realizată de pictorul Franz Neuhauser. În sufrageria vestică, precum şi în camera de pe colţul vestic tavanul este împodobit cu ornamente vegetale modelate din stuc. În toate încăperile enumerate ale apartamentului nobiliar mai găsim piese de tâmplărie originale. Majoritatea sălilor de pe faţada principală au păstrat parchetul original realizat de Ádám Molnár. În câteva încăperi regăsim şi lambriurile originale şi mai peste tot identificăm canaturile şi zarurile originale ale uşilor. Exceptând antreul vestic al palatului, în toate spaţiile s-a păstrat brâul cu denticuli care împodobeşte pereţii încăperilor. În mai multe săli din aripa Rhédey-Wesselényi găsim sobe din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

 

În aripa Rhédey-Wesselényi încăperile dispuse pe dublu tract susţin în majoritatea cazurilor bolţi semicilindrice cu penetraţii. Una dintre ele este acoperită în două travei cu calote, iar alta cu o boltă susţinută de şine din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, alte trei încăperi au bolţi semicilindrice simple. Bolţile câtorva săli prezintă decor în stuc cu motive circulare, sau compus din linii curbe. În tocurile originale ale uşilor s-au amenajat în mai multe cazuri dulapuri. Ancadramentul cu colţurile superioare evazate şi muchiile striate, cioplit din calcar aflat în cea de-a cincia sală de pe latura vestică reprezintă singurul ancadrament semnificativ din interiorul clădirii. Lintelul acestuia poartă imaginea unei sirene încoronate, evocând blazonul familiei Wesselényi. De o parte şi de cealaltă a acesteia a fost cioplită cu majuscule inscripţia B(aro) / H(adadi) /V(esselényi) K(ata).
Beciurile edificiului ocupă două treimi din suprafaţa de sub aripa Rhédey-Wesselényi, pe latura sudică a acesteia. Cele nouă beciuri sunt acoperite de bolţi semicilindrice cu penetraţii, clădite din cărămidă. Două intrări desfiinţate, respectiv intersectarea scării simple cu una în spirală indică intervenţii ulterioare în structura clădirii.


Bibliografie selectivă
B. Nagy Margit, Türk Antal építőmester (1750-1798), în: Stílusok, művek, mesterek, Bukarest, 1977, Kriterion, pp. 32-49.
Orbán János, Teleki Sámuel építkezései Marosvásárhelyen, manuscris.


Unable to select database