listare

trimite prin

Palatul Culturii, Tîrgu-Mureş
Ultima actualizare:  2010-02-21
Autor:  Várallyay Réka
Tradus de:  Kovács Zsolt



Date despre monument
Adresa: Str. Enescu nr. 2.
Cod: MS-II-m-A-15503
Datare: 1908–1911, execuţia: 1911–1913

Date istorice

Palatul Culturii, adică aşa cum era denumit în epocă, „Casa de Cultură Francisc Iosif" se află pe impozanta piaţă centrală a oraşului Târgu Mureş, pe stânga Primăriei, şi este probabil cea mai frumoasă clădire secesion a arhitecturii maghiare. Ideea construirii sale apare pentru prima oară în ordinea de zi a şedinţei consiliului orăşenesc din 4 iunie 1907. Acest proiect a fost formulat sub influenţa legii, care, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la încoronarea regelui Francisc Iosif, propunea construirea unor case de cultură în oraşele din provincie. Pentru aceste construcţii guvernul promitea împrumuturi pe termen lung. György Bernády, talentatul şi activul primar al oraşului, l-a însărcinat personal cu elaborarea proiectelor acestui edificiu pe arhitecţii budapestani Marcell Komor şi Dezső Jakab, care au proiectat şi clădirea Primăriei, recent finalizate.

 

Procesul de proiectare al Palatului Culturii se poate reconstitui în amănunte pe baza documentelor şi proiectelor păstrate la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Mureş. Primele anteproiecte desenate pe scara 1:200, care sunt de fapt patru variante pentru acest proiect, au fost elaborate în perioada august-octombrie 1908. Clădirea proiectată pe două etaje trebuia să cuprindă sala de concerte, şcoala de muzică, muzeul şi biblioteca, iar la parter au prevăzut spaţii comerciale şi o cafenea. Prima variantă a proiectului pe scara 1:100, împreună cu devizul aferent, a fost executată cu un an mai târziu, în vara anului 1909. Cheltuielile finale ale construcţiei au fost estimate la 581.603 coroane. (Din aceasta suma considerabilă de 50.000 de coroane reprezenta numai costul încălzirii centrale). Proiectul anexat bugetului de cheltuieli nu a fost să fie cel final, dar pe suprafaţa parcelei lărgite prin cumpărarea unor loturi vecine, deja s-a conturat dispoziţia planimetrică şi funcţională a principalelor spaţii (sala festivă, sala de primire, sala mică). Biblioteca a primit un spaţiu accesibil separat în aripa de stânga a clădirii, sălile de lectură fiind racordate de corpul principal printr-o casă a scărilor cu un inventiv plan triunghiular. Şcoala de muzică a fost amplasată în aripa dreaptă, dinspre Piaţa Széchenyi a clădirii, iar muzeul ocupa etajul doi. Pe secţiunea edificiului se pot remarca decoraţiile sălii mari de concerte. În contrast cu formele arcuite şi dinamice ale Primăriei, pe aceste proiecte apar tipuri de ferestre şi decoraţii geometrice, datorate influenţei secessionului vienez.

 

 

 

Licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost anunţată cu termenul de 21 martie 1910. Mai mulţi antreprenori locali, printre care şi executantul clădirii primăriei, Lajos Csiszár jr., şi inginerul constructor Árpád Várady, au înaintat oferta lor pentru execuţia întregii construcţii. Pe lângă ei, au participat la licitaţie mai multe firme şi câţiva artizani budapestani, ca de exemplu Ede Ast şi asociaţii pentru lucrările din beton, József Walla pentru lucrările de placaj, Péter Melocco pentru lucrările din piatră şi piatră artificială. Au fost prezenţi şi Fraţii Grünwald, una dintre cele mai importante firme de construcţii a epocii.

 

Nu se ştie exact din ce cauză, dar licitaţia a fost repetată cu termenul de 22 aprilie. Spre indignarea antreprenorilor locali, noua rundă a fost căştigată de firma budapestană a fraţilor Grünwald, între timp asociaţi cu firma Schiffer.

 

În vara anului 1910 consiliul local îl anunţa pe ministerul de interne, despre faptul că, l-au însărcinat cu proiectarea casei de cultură pe arhitecţii Marcell Komor şi Dezső Jakab, iar lucrările vor fi executate de firma fraţilor Grünwald. Totodată i-au solicitat ministerului verificarea noilor proiecte, şi i-au atras atenţia, să nu-l uite nici finanţarea propusă, şi să participe la festivităţile de aşezare a pietrei de temelie, care vor avea loc în ziua de 18 august 1910, ziua aniversară a 80 de ani de la naşterea împăratului Francisc Iosif.

 

Proiectele finale ale clădirii au fost terminate până în luna decembrie a acelui an. În acestea apare deja structura spaţială a holului binavat, a sălii festive şi a sălii oglinzilor. Prin unificarea golurilor de ferestre şi a benzilor decorative din tencuială, faţadele au devenit mai echilibrate. Deasupra celor patru intrări au vrut să amplaseze reliefuri cu inscripţiile muzică, dans, cântec, joc. În suprafaţa centrală a nivelului aticii a apărut un mozaic monumental cu reprezentarea temei Patrona Hungariae.
Construirea clădirii a fost demarată în primăvara anului 1911. În jurnalul de şantier, scris de arhitectul şef al oraşului Sándor Radó (care se păstrează, de asemenea în arhivele din Târgu Mureş), sunt consemnate lucrările de construcţie începând din luna mai a anului 1911 până la predarea noului edificiu în iunie 1913.

 

Construirea clădirii a fost începută în ziua de 4 mai 1911 cu săparea fundaţiilor. Turnarea fundaţiei din beton a fost demarată în iunie, iar apoi au continuat prin construirea zidurilor. Pe acest şantier au lucrat circa 150 de oameni.

 

În acest timp primarul Bernády a plecat în New York, pentru studierea exploatării zăcămintelor de gaze naturale. Pe parcursul călătoriei sale, se pare, că a reflectat mult asupra construirii Casei de cultură Francisc Iosif, deoarece în ziua de 14 iunie a scris o scrisoare încă de pe vapor viceprimarului Aurél Hofbauer. În această scrisoare l-a rugat, ca să proiecteze încă un etaj pe clădirea respectivă, cu avizul arhitectului şef şi a comisiei financiare, fiindcă altfel şcoala de muzică n-o să aibă spaţiu destul în noua clădire. „Mi-am dat seama, că primul etaj trebuie să fie repetat, şi al doilea etaj proiectat să fie aşezat peste celelalte ca şi al treilea etaj." - scria.

 

Cei doi arhitecţi ai Palatului nu erau de acord cu aceste modificări ale proiectului, nu numai datorită faptului, că construirea clădirii era deja începută, şi aceste transformări ar fi generat o serie de probleme de structură, dar şi de teama că edificiul Primăriei ar fi pierdut importanţa sa. Cu trei etaje Palatul Culturii ar fi devenit mai înalt, şi astfel sediul administraţiei locale ar fi pierdut caracterul lui dominant. Rezultatul corespondenţei dese a primarului a fost, că până la urmă, în luna septembrie a anului 1911, au elaborat un nou proiect cu faţada amplificată. (În acest timp tocmai a început zidirea etajului doi).

 

Pe faţada modificată nivelul aticii a fost transformată într-un şir de goluri de ferestre, iar mozaicul central a fost amplasat în loc de lunetă pe o suprafaţă longitudinală. Ancadramentele arcuite ale portalurilor de intrare au fost înlocuite cu forme geometrice riguroase, care sunt optime şi formării unor vitrine necesare spaţiilor comerciale, şi asigurau o luminozitate mai mare şi holului.

 

Continuând procesul de execuţie, la sfârşitul lunii noiembrie 1911 au terminat şi zidirea etajului trei, iar în luna decembrie au început ridicarea şarpantei şi zidirea pereţilor despărţitori. În luna februarie a anului următor, au finalizat construirea şarpantei. În martie au fost executate pereţii cu structură Rabitz şi plafoanele false, iar în mai au fost amplasate deja şi ferestrele clădirii şi au construit cofrajele necesare turnării scărilor. La mijlocul lunii iulie au tencuit faţadele clădirii şi au fost aşezate ţiglele smălţuite. Lucrările de tencuire ale sălii festive şi fixarea elementelor sculpturale a fost demarată la începutul lunii august. Începând din luna septembrie pictorul Aladár Kőrösfői-Kriesch a putut lucra la decorarea holului. În luna octombrie au fost terminate geamurile clădirii, şi deja era în curs şi instalarea sistemului de încălzire cu aer cald. La sfârşitul aceleiaşi luni au fost aşezate diferitele pardoseli, şi încă se ocupau şi de fixarea unor reliefuri. Placajele din marmură ale pereţilor au fost terminate până la începutul lunii decembrie; când în clădire mai erau în curs şi lucrări de zugrăvire, iar în alte locuri deja curăţau spaţiile finalizate. Tot atunci se desfăşurau şi unele lucrări de tinichigerie ale acoperişului şi altele la ferestre. Cea mai importantă lucrare a lunii ianuarie a constituit-o construirea structurii de Rabitz a tribunei orgii, pe lângă aceasta continuându-se şi lucrările legate de elaborarea decoraţiilor murale. În februarie au fost fixate uşile şi aşezate duşumelile, iar la sfârşitul lunii mai au fost construite schelele necesare realizării mozaicurilor faţadei principale. Lucrările de demontare ale acestor schele din 13 iunie, denotă, că la această dată mozaicurile faţadei erau terminate. Predarea festivă a clădirii a avut loc în zilele de 23-24 iunie.


Descrierea edificiului

Dispoziţia planimetrică a Palatului Culturii din Târgu Mureş poate fi considerată unul dintre cele mai reuşite proiecte ale cuplului de arhitecţi Komor şi Jakab, în cazul căruia cea mai grea provocare pentru ei a fost separarea, şi totodată îmbinarea, diferitelor funcţii ale clădirii amplasate pe o parcelă de colţ. Inima edificiului este sala festivă, care, împreună cu tribunele sale, se întinde în înălţimea a trei etaje. În faţa sa se întinde un hol binavat, deasupra căruia la primul etaj se află sala oglinzilor, iar la al doilea etaj un mic auditoriu. Al treilea etaj al Palatului era ocupat în întregime de încăperile muzeului. La dreapta şi la stânga sălii festive se află impozante case de scări şi săli de repetiţie, vestiare, diferite încăperi auxiliare, etc. La nivelul subsolului, unde la ora actuală se găsesc spaţiile expoziţionale ale Muzeului Judeţean Mureş, iniţial era amenajată o cafenea elegantă. Şcoala de muzică este accesibilă dinspre Piaţa Victoriei, în timp ce biblioteca, aflată în partea stângă a edificiului şi întinsă pe mai multe niveluri, este legată cu partea centrală a clădirii prin spaţiul triunghiular, cu o structură modernă, a casei scărilor.

 

Decoraţiile exterioare şi interioare ale Palatului provin din atelierele celor mai importanţi artişti ai coloniei de la Gödöllő, cea mai însemnată grupare artistică a artelor plastice şi aplicate ai secessionului maghiar. Din păcate bogatele surse documentare referitoare la acest edificiu nu ne dezvăluie identitatea persoanei care a conceput programa decorativă a ansamblului, nici despre rolul jucat de cei doi arhitecţi în alegerea temelor şi a decoraţiilor holului şi a sălii oglinzilor sau a casei scărilor. Putem doar presupune, că Aladár Körösfői-Kriesch şi primarul Bernády au fost cei care au conceput programul iconografic. În decoraţiile Palatului Culturii se intersectează temele istorice, prezente în arta maghiară din anii 40 ai secolului al XIX-lea, dorinţa prelucrării şi reprezentării protoistoriei maghiare (şi secuieşti) şi tendinţele formale ale secessionului european.

 

Echilibrata şi închisa volumetrie a clădirii este articulată la colţuri de prezenţa unor rezalituri. Suprafeţele plate ale faţadelor sunt îmbogăţite de prezenţa unor statui, reliefuri, de suprafeţele arcuite ale vitraliilor sălii oglinzilor şi de placajele în diferite culori. Pe suprafaţa panoului alungit a faţadei principale, închis cu un şir de arcade semicirculare, apare mozaicul lui Aladár Körösfői-Kriesch, intitulat Apoteoza culturii maghiare (Omagiu în faţa Hungariei), care a fost executat, împreună cu celelalte mozaicuri, de către Miksa Róth. În centrul mozaicului tronează figura alegorică a Hungariei care poartă însemnele regale (coroana, mantia şi spada), flancată de câte o figură feminină cu aripi şi îmbrăcată în zale. Una dintre figurile alegorice ţine stema oraşului Târgu Mureş, iar cealaltă stema regală a lui Matia Corvinul, pe fundalul din spatele lor fiind perceptibilă clădirea Primăriei din Târgu Mureş şi două edificii clujene, biserica reformată din strada Kogălniceanu şi turnul bisericii Sf. Mihail, înconjuraţi de o incintă fortificată. În dreapta şi stânga părţii centrale figuri istorice şi alegorice se închină în faţa Hungariei. În această reprezentare autorii au vrut să le înfăţişeze aspiraţiile oraşului Târgu Mureş de a deveni, alături de Cluj, una dintre importantele centre ale culturii maghiare.

 

Pe reliefurile de bronz ale lui Ede Kallós, fixate deasupra portalurilor de intrare, apar patru scene, în care este figurată un fragment din opera lui Franz Liszt Legenda Sfintei Elisabeta, cei doi Bolyai, tatăl şi fiul, fondarea primei societăţi literare maghiare (Nyelvművelő Társaság) de către György Aranka şi o scenă dramatică din opera lui Ferenc Erkel Bánk Bán. Portretele sculptate din piatră de pe parapetului ferestrelor etajului doi imortalizează câteva mari personalităţi ale literaturii, ştiinţei şi artei maghiare. Faţada laterală dinspre şcoala de muzică este decorată cu mozaicurile lui Aladár Körösfői-Kriesch reprezentând alegoriile muzicii. Acoperişul clădirii are un caracter decorativ, datorat folosirii ţiglelor smălţuite Zsolnay (albastru-alb) şi a celor roşii nesmălţuite.

 

Intrarea principală a clădirii este protejată de o copertină modernă din metal şi sticlă. Atmosfera holului binavat este determinată de prezenţa stâlpilor pătraţi, placaţi cu marmură neagră, ale căror muchii sunt marcate cu alamă, şi de cromatica verde-aurie şi exuberantele forme ale picturii decorative a lui Aladár Körösfői-Kriesch. În această ambianţă cromatică se încadrează şi impozantul relief al încoronării, aflat în axul intrării principale, deasupra intrării sălii mari, care, deşi a fost conceput de Aladár Körösfői-Kriesch, din cauza folosirii unor modele istorice are caracterul unei opere istoriste. Frescele pereţilor laterali au fost proiectate şi executate tot de Körösfői. Temele lor sunt: Basm secuiesc şi Năzdrăvani secui. Pe suprafeţele deasupra vestiarelor apar, pe o parte, bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în portul popular al zonei Călata, iar pe cealaltă, o scenă cu povestea Ecaterinei Varga. Interiorul sălii festive(marea sală de concerte) este dominat de prezenţa deasupra scenei a monumentalei orgi Rieger. Reliefurile cu motive maghiare ale prospectului sunt un răspuns la decoraţiile în stuc ale balcoanelor şi şirului de loje al sălii festive şi la păunii stilizaţi ai lustrelor.

 

Aspectul impozant a caselor de scări decorate cu marmură albă este amplificat de culoarea verde închis a pereţilor, de picturile murale decorative cu mici motive florale pe un fundal albastru închis şi de strălucirea colorată a vitraliilor. Pe aceştia din urmă apar portretele lui Mór Jókai, Lajos Kossuth, Sándor Petőfi, Ferenc Liszt, Ferenc Erkel şi Mihály Munkácsy, realizate, ca şi cele din sala oglinzilor, după cartoanele lui Sándor Nagy şi Ede Toroczkai Wigand, în atelierul lui Miksa Róth. Numele de sala oglinzilor a spaţiului dreptunghiular de la primul etaj, provine de la monumentalele oglinzi tripartite veneţiene din capetele sălii. Proiectele originale prevedeau oglinzi şi pe peretele de vizavi de şirul de ferestre, dar transportul acestora a fost împiedicat de izbucnirea primului război mondial. Tematica vitraliilor se inspiră din lumea miturilor şi baladelor transilvane. Cele şase mari vitralii tripartite aflate pe cele două laturi ale sălii (câte trei), au fost proiectate de Ede Toroczkai Wigand. Pe o latură se înşiră vitralii prezentând pe marele strămoş al mitologiei secuieşti, Attila: Hajdanában réges régön (Odinioară mult demult), Nagyúr kapuja (Poarta potentatului), Sátoros palota (Palatul cu cort), iar pe cealaltă parte continuă cu încă trei scene ale mitogenezei secuieşti: Réka asszon sátoros kertje (Grădina cu cort a jupânesei Réka), Csaba bölcseje (Leagănul lui Csaba), Réka asszon kopjafája (Stâlpul funerar al jupânesei Réka). Tematica secuiască persistă şi pe micile vitralii, distribuite simetric, pe acestea artistul prin compoziţiile intitulate Sátorpalota (Palatul cu cort), Perosztó szék (Scaunul justiţiei) şi Réka asszon deckás ablaka (Fereastra cu scânduri a jupânesei Réka) prezentând unele aspecte ale casei tradiţionale secuieşti şi a interiorului acesteia.

 

Caracterul special al celorlalte vitralii ale sălii oglinzilor, proiectate de Sándor Nagy, constă în faptul că au fost montate pe suprafeţele arcuite ale ferestrelor balcoanelor închise. Aceste tripticuri imortalizează unele momente caracteristice ale baladelor secuieşti: povestea lui Budai Ilona, Szép Salamon Sára, Kádár Kata şi Júlia szép leány (Frumoasa fată Júlia) ne apare printr-o cromatică strălucitoare, în faţa unui fundal decorativ şi cu bogate detalii, printr-un limbaj tipic manierei artei 1900.
Pe vitraliile sălii mici de la etajul doi este înfăţişat într-o compoţizie formată din mai multe scene tema Gabriel Bethlen printre erudiţii curţii sale, o temă care evocă epoca de aur a istoriei transilvane. Această compoziţie este flancată de figurile alegorice ale muzicii religioase şi laice. Toate aceste vitralii au fost realizate în atelierul lui Miksa Róth.

 

Aceste opere ale artelor aplicate sunt amplasate într-un cadru arhitectural demn, care datorită formelor sale moderne şi a conexiunilor sale spaţiale a devenit unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale ale oraşului Târgu Mureş.


Bibliografie selectivă
Dr. Bernády György, A marosvásárhelyi Közművelődési Ház, în Magyar Iparművészet, 1913.
Gerle János - Kovács Attila - Makovecz Imre, A századforduló magyar építészete.
Budapest, 1990.
Gellér Katalin, A gödöllői művésztelep vezető mestereinek tervei a marosvásárhelyi Kultúrpalota számára, în Ars Hungarica 1999/2.
Gellér Katalin - Keserü Katalin, A gödöllői művésztelep, Budapest, 1987.
Kathy Imre, A Lechner-követők, în: Magyar művészet 1890-1919, I-II., Szerk. Németh Lajos, Budapest, 1981.
Kovács Etelka, A marosvásárhelyi Kultúrpalota homlokzattervei, în Ars Hungarica 1999/2.
Keresztes Gyula, Marosvásárhely szecessziós épületei, Marosvásárhely, 2000.
Marosi Barna, Bernády György városa, Marosvásárhely, 1993.
Várallyay Réka, Komor Marcell - Jakab Dezső, Budapest, 2006.


Unable to select database