Biserica romano-catolică Sfântul Nicolae, Gheorgheni
Publicare:  2010-06-01
Ultima modificare:  2010-06-01
Autor:  Pál Emese
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Str. Márton Áron Nr. 9–11.
Cod: HR-II-m-A-12836, HR-II-m-A-12836.01, HR-II-m-A-12836.02
Datare: Sfârşitul secolului al XV-lea, 1753–175.
Date istorice

În lipsa unor informaţii documentare păstrate este greu de determinat, când s-a format comunitatea catolică din Gheorgheni. Probabil ea exista deja la cumpăna secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea. Registrul papal de zeciuială din 1332 atestă un preot cu numele de Nicolae (Nicolaus), dar aşezarea şi prima sa biserică nu se aflau pe teritoriul actual al oraşului, ci se presupune că undeva în jurul cetăţii Both. Predecesorul bisericii actuale s-a construit la sfârşitul secolului al XV-lea, fundaţiile acesteia fiind descoperite în cursul unor cercetări arheologice din 1964, conduse de Márton Tarisznyás. În baza vestigiilor s-au determinat dimensiunile clădirii, care avea o lungime de 25-28 m şi lăţimea interioară de 6,5 m. Singurul element de datare al acestei biserici este inscripţia cu anul 1498, aflată pe partea superioară a ancadramentului de piatră cu închidere în semicerc păstrată pe latura vestică a parterului turnului. În interiorul primului nivel al turnului sunt ferestre gotice târzii înzidite, şi aceasta denotând că această parte a clădirii provine din secolul al XV-lea. O donaţie din 1499, conform căreia soţia lui György Gergelyfy dăruieşte bisericii cele trei parcele aflate lângă biserică, atestă şi existenţa clădirii.
Următoarea perioadă importantă în evoluţia bisericii Sfântul Nicolae este prima jumătate a secolului al XVII-lea, când la iniţiativa parohului şi vicarului György Ferenczi se extinde clădirea. Conform datelor din registrul scris de preotul paroh (Regestrum Ecclesiae S. Nicolai in Girgio), lucrările au început în 1629, pe parcursul cărora clădirea a fost lărgită, s-a construit o tribună şi s-a reparat acoperişul bisericii. Suma necesară s-a strâns din impozitarea enoriaşilor. Mărimea taxelor a fost determinată în funcţie de locurile din biserică: bărbaţii trebuiau să plătească câte 50 de denari, femeile 25, iobagii şi jelerii 10, pentru locuri în picioare se plăteau 10 denari. În 1634 a fost nevoie de extinderea cimitirului, deoarece „ în anul 1633 a fost o foarte mare molimă în toată Transilvania". Biserica reînnoită a suferit avarii cu ocazia invaziei tătarilor din 1657 şi din 1661, dar în perioada următoare nu s-a mai mărit clădirea, deoarece în jurul anului 1756 urmează să fie demolată aproape în întregime, construind în locul său biserica barocă care s-a păstrat până în zilele noastre.

 

Construirea bisericii de la mijlocul secolului al XVIII-lea se leagă de preotul paroh József Sikó. Conform unei plăci comemorative din interiorul bisericii concepţia arhitecturală a bisericii este atribuită lui György Fogarassy, originar din Sânmartin. Prima placă comemorativă cu textul în limba latină descrie, că biserica a fost ridicată pentru cinstirea episcopului Sfântul Nicolae, după cum a ordonat preamăritul şi prearespectatul episcop, baronul Sigismund Anton Sztojka în anul 1756. Această dată este inscripţionată şi pe faţada navei, şi apare pe alte două plăci comemorative ca anul încheierii lucrărilor. Cu ocazia construirii noii biserici s-a păstrat vechiul turn, dar a fost înălţat şi acoperit cu un coif de factură barocă. Tot atunci s-a realizat la cel de al doilea nivel al turnului cadranul solar cu inscripţia „Ortus, docet bene vivere" (Răsărit de soare, învaţă cum se trăieşte corect), care a fost descoperită cu ocazia lucrărilor de restaurare din 1993. După terminarea construcţiei se extinde şi cimitirul, şi se realizează clădirea porţii. Altarul principal a fost construit în 1780, altarul Sfântului Ioan de Nepomuk în 1776 din donaţia generoasă a armeanului János Lukács, iar altarul Sfântul Ioan Botezătorul în 1775 din donaţiile lui Jakab Lukács. În 1869, pe vremea preotului paroh Károly Ágoston, s-a renovat clădirea bisericii, turnul priminde un coif nou de tablă, şi a fost înlocuit pardoseala bisericii şi băncile sale. Orga neogotică fabricată de István Kollonits este donată bisericii în 1877 de către episcopul Mihály Fogarassy născut la Gheorgheni.

Descrierea edificiului

Nava şi corul cu închidere poligonală formează un singur volum, pe partea sudică a bisericii fiind anexate volumului principal două porticuri şi un acces la turn, iar pe partea nordică o capelă şi o sacristie. Îmbinarea neobişnuită a turnului vestic cu nava produce asimetria faţadei vestice a bisericii, unde turnul este alipit colţului sud-vestic al navei.

 

Un element specific al faţadei vestice este frontonul triunghiular cu laturi formate din alternarea unor suprafeţe convexe şi concave, fronton terminat la capătul nordic într-o volută, iar în direcţia opusă îmbinat cu turnul. Faţada principală a bisericii conţine trei nişe baroce cu închidere semicirculară. Nişa centrală poartă inscripţia în limba maghiară: „S-a construit spre slava lui Dumnezeu şi spre cinstirea episcopului Sf. Nicolae în anul 1756, s-a renovat în 1869". În nişa laterală se află statuia Sfântului Nicolae purtând veşminte episcopale, la picioarele sale sunt cele trei fete îngenunchiate, de dimensiuni foarte mici în raport cu dimensiunea figurii episcopului. Partea inferioară de sub cornişa proeminentă este penetrată de o fereastră încheiată în semicerc, care este înconjurată de decoraţii din tencuială de forme diverse conţinând anul edificării şi renovării edificiului. Intrarea vestică cu ancadrament de piatră cu fronton triunghiular este decorată cu reliefuri ornamentale vegetale de o bună calitate; pe lintelul porţii apare anul 1756.

 

Pereţii laterali ai navei sunt penetraţi de diverse tipuri de goluri. Peretele nordic ritmat de pilaştrii dispune de ferestre mici cu chenare cu partea superioară evazată şi ferestre cu închidere semicirculară, iar pe partea sudică apar alternant ferestre cu volute centrale, cu închidere semicirculară şi ferestre mai mici. Sub ferestrele dreptunghiulare sunt cartuşe de tencuială, iar sub cele semicirculare sunt pilaştrii scunzi. Porticurile dispun de frontoane cu contur asemănător celui de pe faţada vestică, cu volute şi câte trei nişe semicirculare. Cele două porticuri sunt identice, ancadramentul sculptat al uşilor se încheie într-o cornişă profilată, deasupra căreia este o fereastră ovală. Cele trei nivele ale turnului sunt delimitate de brâuri, pe latura sudică a celui de al doilea nivel se vede cadranul solar amintit, iar la ultimul nivel sunt ferestre cu închidere semicirculară încadrate de pilaştrii, cu cadrane de orologiu deasupra golurilor.

 

Interiorul bisericii este acoperit de bolţi cilindrice cu penetraţii sprijinite de stâlpi angajaţi. Nava este delimitată de cor cu un arc de triumf lat, trecerea dintr-un spaţiu în celălalt nefiind accentuat. Biserica dispune de un bogat mobilier baroc. Altarul principal prevăzut cu o decoraţie plastică bogată, este vopsit cu imitaţie de marmură în nuanţe verzui şi maro. Figura centrală înconjurată de volute şi motive ornamentale vegetale nu este Sfântul Nicolae, ci Maria in sole, o reprezentare răspândită a Maicii Domnului. Conform descrierii din cartea Apocalipsei, Maica Domnului avea soarele ca îmbrăcăminte, sub picioarele sale luna, iar în jurul capului o cunună din 12 stele. Corespunzător acestei descrieri, statuia este înconjurată de razele soarelui, stă peste luna în formă de seceră, lângă care este şi un şarpe. Maria îmbrăcată în veş,minte regeşti, cu coroană şi şceptru, îl ţine în braţe pe Pruncul Isus, care are un glob auriu în mână şi coroană pe cap. Ambianţa celestă a apariţiei este accentuată de faptul că totul se petrece deasupra norilor, sub lună este o fâşie inscripţionată cu textul latin „Pulchra ut luna electa ut sol. Cant. 6,9". Pe cornişa susţinută de patru coloane se află un fronton, în care este amplasată statuia Sfântului Nicolae îmbrăcat ca episcop, cu atributele consacrate, cartea şi cele trei fete îngenunchiate. Figura sfântului este înconjurată de raze, sub picioare, şezând pe cornişă sunt mici îngeraşi. Deasupra capului, în vârful altarului apare Dumnezeul Tată înconjurat de nori şi capete de îngeraşi.

 

Este demn de remarcat statuia Sfântului Nicolae în mărime naturală, amplasată în cor, care se presupune că făcea parte din decoraţia unui altar poliptic medieval. Această statuie se află în stare degradată, îi lipsesc mâinile, iar fetele îngenunchiate din faţa sa abia se desluşesc.

 

Altarul lateral nordic este construit după schema altarului principal. Tabloul central reprezintă Botezul lui Hristos, care, cu un picior în apa râului Iordan, se apleacă în faţa Sfântului Ioan Botezătorul, ca acesta să poată revărsa apa botezului peste capul său. Figura lui Hristos este cuprinsă de lumina Sfântului Duh în chip de porumbel, iar deasupra scenei, în nori apare Tatăl Ceresc tronând. Frontonul latarului este decorat cu un medalion oval reperezentând-ul pe Sfântul Iosif, cu Pruncul Isus în braţe. Patronul de origine armeană al altarului, Jakab Lukács are blazonul aşezat pe cornişa altarului, iar între coloane, pe partea dreaptă se găseşte statuia Sfântului Grigorie Iluminatorul, cel care a convertit la creştinism poporul armean. Sfântul purtând veşminte episcopale, toarnă apă de botez din vasul pe care-l are în mână, însă regele armean Tiridat, care în majoritatea reprezentărilor stă în genunchi în faţa sa, aici nu apare. Statuia din partea stângă este, pe baza crucii apostolice armene aflată în mâna sa, foarte probabil un alt sfânt episcop al bisericii armene.

 

Tabloul altarului lateral sudic este o reprezentare a Sfântului Ioan de Nepomuk. Sfântul stă îngenunchiat deasupra norilor, având în mână o cruce şi o ramură de palmier care indică martiriul său. Deasupra capului sfântului apare trinitatea, iar lângă el, pe un nor este un înger cu mâna la gură, care ca atribut se referă la faptul că Sfântul Ioan de Nepomuk, a păstrat secretul spovedaniei chiar şi cu preţul vieţii. Pe partea dreapta este reprezentată scena cu spovedania reginei Sofia, iar pe partea stângă martiriul sfântului. La partea inferioară a picturii se află trei figuri rugându-se, care cel mai probabil reprezintă membrii familiei patronului. La partea superioară a altarului, ca o pereche a tabloului altarului nordic, apare Maica Domnului cu Pruncul Isus în braţe. Statuile dintre coloane sunt de calitate şi expresie similare cu cele ale altarului nordic. Pe partea stângă se poate recunoaşte figura Sfântului Andrei, pe baza crucii în formă de X, iar figura cu barbă din partea dreaptă nu este identificată.

 

În singura capelă laterală a bisericii se găseşte un altar cu baldachin, datat la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Deasupra cornişei puternic profilate, susţinută de coloane, baldachinul este format din patru volute, decorate cu capete de îngeri. Actualmente altarul este ocupat de statuia din secolul al XX-lea a Sfintei Maria din Loretto; nu se cunoaşte nimic despre statuia originală.

 

Pe latura sudică a navei, într-o nişă trilobată apare scena Răstignirii compus din statui: central este Hristos răstignit, la picioarele sale Maria Magdalena îngenunchiată, flancate de reprezentările Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan. Statuile, aidoma tuturor statuilor din biserică sunt acoperite de straturi groase de vopsea de ulei, acoperind detaliile minuţioase şi cromatica originală a acestora. Vizavi de scena Răstignirii este amplasat altarul Sfintei Ana. Statuia Sfintei Ana învăţând-o pe Maria este înconjurtă de bogate ornamente vegetale, motive rocaille şi volute, iar în fundalul pictat apare soţul şi tatăl Ioachim în interiorul unei încăperi obişnuite. Deasupra statuilor doi îngeri sculptaţi ţin o coroană.
Frumosul amvon baroc al bisericii abundă în diverse decoraţii sculpturale. Parapetul amvonului este decorat cu figurile celor patru părinţi ai bisericii, pe coroana amvonului apar cei patru evanghelişti cu atributele corespunzătoare, iar în vârf figura lui Isus reprezentat ca Bunul păstor.

 

Partea centrală a bolţii cilindrice este decorată cu stucaturi baroce, iar pe suprafaţa penetraţiilor se pot vedea picturi murale din secolul XX, care reprezintă diverse elemente ale crezului romano-catolic, astfel în fiecare penetraţie se află câte o propoziţie. Textul „Credo"-ului este ilustrat de picturi cu o cromatică vie.

Bibliografie selectivă
Tarisznyás Márton, Gyergyó történeti néprajza, Budapest, 1994.
Veszely Károly, Erdélyi egyháztörténeti adatok I. Kolozsvár, 1860.
Vofkori György, Gyergyószentmiklós: várostörténet képekben, Kolozsvár, 2004.