listare

trimite prin

Palatul episcopal romano catolic, Timişoara
Ultima actualizare:  2010-03-17
Autor:  Sarkadi Nagy Emese
Tradus de:  Dezső Éva



Date despre monument
Adresa: Str. Augustin Pacha nr. 1
Cod: TM-II-m-A-06154
Datare: 1743–1752

Date istorice
Deşi unele părţi ale clădirii datează de la începutul secolului al XVIII-lea, în decursul acesteia îndeplinea mai ales rol administrativ. Începând din 1737, odată cu mutarea episcopiei romano catolice a Cenadului la Timişoara, locuiau aici episcopii, deşi nu erau proprietarii clădirii. Astfel a apărut ideea construirii unei noi reşedinţe, dar din cauze financiare aceasta nu s-a putut realiza. Chiar dacă pe harta lui C.A. Steinlein din 1758 despre Timişoara, această clădire este prezentată ca reşedinţă episcopală, între 1758 şi 1780 episcopii au fost găzduiţi temporar de spitalul militar. În palatul de astăzi, în anii de dinaintea transformărilor pentru reşedinţă, a funcţionat oficiul de sare. Pe vremea episcopului Imre Christovich, în 1780 edificiul devine proprietatea bisericii şi prima reşedinţă permanentă a episcopilor de Timişoara. Clădirea barocă a fost extinsă şi renovată în repetate rânduri, aspectul actual se datorează transformărilor din 1890. Împăratul Francisc Iosif cu ocazia vizitei sale la Timişoara din anul 1891 a fost găzduit în această clădire.

Descrierea edificiului

  Cvartalul delimitat de străzile Savoya şi Pacha, respectiv de calea Proclamaţiei, înconjoară o curte interioară dreptunghiulară, cu regimul de înălţime parter şi etaj. Clădirea, la cele patru colţuri avea construcţii pavilionare proeminente faţadei, amintind de turnurile de colţ ale castelelor, dintre acestea s-au păstrat doar două, la colţurile străzii Pacha, iar la colţurile opuse se mai pot observa doar urmele acestor construcţii.

 

Faţada la strada Pacha este cea principală, compusă pe 3+10+3 axe. Segmentele cu câte trei axe cuprind şi pavilioanele de colţ, proeminente faţadei în rezalit. În cazul pavilioanelor deasupra cornişei principale se înalţă un atic cuprinzând un fronton semicircular în linia axei centrale, peste care apare o fereastră încheiată în segment de cerc, încadrat de chenare pornind din volute. Pavilioanele sunt puse în evidenţă şi de linia frântă a acoperişului. Partea centrală a faţadei este divizată de un fronton amplasat după primele cinci axe, ieşită deasupra acoperişului.

 

Original, în axele al doilea şi al nouălea la parter erau porţi de intrare. În ambele cazuri s-au păstrat ancadramentele, dar golul parţii numai în cea de a doua axă. Deasupra ancadramentelor de piatră încheiate cu arc în mâner de coş se găseşte lintelul de piatră susţinut de console cu volute. Lintelul are o formă frântă, cu zone arcuite şi decoraţii cu volute. Suprafaţa dintre ancadrament şi lintel este acoperită cu bogate reliefuri colorate, reprezentând ghirlande de flori şi fructe cu o mască centrală antropomorfă, aceasta din urmă amplasată pe bolţarul median marcat al ancadramentului. Restul axelor la parter au ferestre încheiate în segment de cerc. În cazul pavilioanelor de colţ ferestre sunt decorate şi cun un lintel în segment de cerc. În centrul lintelului se află un cap de înger, iar sub naşterea arcului de închidere, chenarul este evazat. Un brâu median profilat, puternic proeminent se întinde între parter şi etaj. La etaj, axele au ferestre dreptunghiulare cu chenare cu colţurile superioare evazate. Pe faţadele rezaliturilor de colţ, chenarele golurilor sunt mai bogat profilate şi conţin şi câteva volute, la etaj între axe, apar perechi de pilaştrii simplii. Faţada se încheie într-o cornişă unitar profilată.

 

Faţadele spre strada Savoya şi calea Proclamaţiei sunt identice ca detalii cu faţada principală, doar numărul axelor diferă. Se presupune că original pe ambele laturi erau 3+6+3 axe, dar cu ocazia unor transformări s-a renunţat la ultima axă. Organizarea ancadramentelor este similară cu cele de pe faţada principală, doar pavilioanele de colţ parţial demolate sunt sesizabile numai prin proeminenţă şi deosebiri compoziţionale, însă nu şi-au păstrat aticul şi acoperişul caracteristic.

 

Faţadele curţii interioare au o tratare mai simplă, şi totuşi denotă o oarecare eleganţă. Aripa dinspre strada Pacha la parter avea spre curte un şir de arcade, majoritatea arcadelor au fost însă înzidite. Încheierea arcurilor este marcată de bolţari centrali trapezoidali, care se îmbină la partea superioară cu brâul median. Corespunzător porţii de odinioară, proeminent faţadei spre curte apare un balcon protejat cu parapet cu baluştrii. Balcoanul este sprijint la colţuri de stâlpi care susţin arcade în mâner de coş. La nivelul etajului, în axele aripii dinspre strada Savoya se află suprafeţe vitrate moderne, iar în restul axelor se păstrează tipologia ferestrelor faţadelor stradale, însă cu profilaturi mai modeste.
Şi celelalte părţi ale faţadelor spre curte sunt organizate în mod similar. La parter se disting arcade cu diferite lăţimi, ulterior înzidite, purtând goluri cu închidere în segment de cerc, iar la etaj sunt goluri dreptunghiulare, cu simple chenare din tencuială cu colţurile superioare evazate. Pe faţada posterioară se observă o arcadă oarbă largă, sugerând o fostă poartă pentru atelaje.

 

Interiorul clădirii a suferit modificări importante, din perioada barocă păstrându-se doar câteva bolţi cilindrice şi a vela, sau rampe de scară, ca de exemplu cele din casa scării, având parapetul decorate cu baluştri, din aripa dinspre strada Savoya, prin care se accesează birourile episcopale.
Planimetria, volumetria şi elementele ornamentale mai importante (cele două porţi) redau în oarecare măsură specificul clădirii baroce de odinioară, în mod evident edificiul se încadra perfect în peisajul urban unitar al zonei centrale, ce s-a format în decursul secolului al XVIII-lea. Transformările de la sfârşitul secolului al XIX-lea, urmate pe parcurs de renovări interioare şi exterioare, au schimbat în mare măsură aspectul baroc de odinioară, iar o parte dintre detaliile originale au dispărut cu ocazia acestor lucrări.


Bibliografie selectivă
• Koloman Juhász und Adam Schicht, Das Bistum Timişoara - Temesvár, Vergangenheit und Gegenwart, 1934, 102-104.
• Gheorghe Drinovan, Din vechea si noua istorie a Banatului, Timişoara 1969, Manuscris la Muzeul Banatului.
• Hans Diplich, Die Domkirche in Temeswar. Ein Beitrag zu ihrer Baugeschichte, München, 1972, 76-79.

 



Unable to select database